O zi în Postăvaru
Data publicării: 11 nov 2009
Îmi doream de ceva vreme o ieşire pe parcursul unui weekend în Făgărași, pe la Bârcaciu, însă n-a fost să fie de data asta. Prognoza care anunţa vreme închisă s-a adeverit doar pe jumătate: sâmbăta în zona oraşului Făgăraş, ploua iar crestele se lăsau arareori ghicite după perdeaua plumburie a norilor. Aşa că ne-am mulţumit cu plimbarea între Făgăraș - Agnita - Sighișoara.
Nu am făcut nici un plan pentru duminică. Prevedeam că va fi o zi de leneaveală, de stat în casă, drept pentru care ne-am îngăduit un somn mai lung decât de obicei. Dimineaţa se arăta însorită iar când am deschis geamul m-a izbit în faţă un aer deosebit de cald. Mă dezmeticesc repede şi îmi dau seama că nu, nu suntem într-o dimineaţă de august ci de noiembrie iar o zi cum este aceasta nu trebuie ratată. Trebuie să urcăm pe undeva pe munte.Dar unde?
Primul gând a fost Ciucașul. Dar..ce ar fi să urcăm în Postăvaru! Nu am mai fost cam de un an şi jumătate. E un traseu numai bun pentru oameni leneşi aşa cum suntem noi astăzi. Din Poiana Braşov până pe Vf. Postavaru se fac maxim trei ore aici intrând drumul, pozele, pauzele şi pălăvrăgeala. Intrăm în traseu la ora 11 împreună cu două jeepuri pe care aveam să le reîntâlnim mai sus la cabana Postăvaru.
Din păcate masivul Postavaru se înscrie în sfera munţilor agresaţi de civilizaţie şi de accesul facil oferit celor ce vin să îşi petreacă timpul liber "la munte". De regulă Poiana Braşov şi chiar zona vârfului Postăvaru este plină de oameni pentru care bunul simţ este o noţiune străină.
Plecăm pe traseul marcat cu cruce roşie spre cabană. Mergem la început paralel cu pârtia de schi pe care apoi o traversăm după vreo 10 minute. Începem să ne încălzim, mai dăm jos din haine. Prin văi vuieşte vântul şi uneori câteva rafale mai scăpa şi înspre noi. Primul popas îl facem la masa de lângă Prăpastia Lupului unde ne hidratăm şi ronţăim câte ceva. Astăzi, în ciuda soarelui blând care te îmbie să stai afară nu prea e lume pe traseu. Dar asta nu înseamnă neapărat că e şi linişte: din jos dinspre poiană se aud motoarele ATV-urilor. Din fericire se mărginesc să rămână acolo, cel puţin azi. Am găsit urme proaspete de bicicletă semn că mountain-bikerii( aşa se numesc? ) îşi au locul de joacă prin pădurile de aici.
Continuăm urcarea pe serpentine largi care din când în când se intersectează cu Drumul Roşu. Poteca trece pe lângă o clădire în preajma căreia se aude zgomot de ape. Lângă această clădire e amenajată o fântâniţă cu apă bună şi rece, singura sursă de apă de pe acest traseu.
Ieşim din nou în Drumul Roşu şi mergem câteva sute de metri pe el. Poteca apoi intră în pădure prin partea dreaptă părăsind drumul definitiv şi ducându-ne la marginea unei alte pârtii, Pârtia Lupului. Aici e primul punct de belvedere important. Urcăm într-un loc un pic mai înalt, lângă o construcţie de lemn pe lângă care vine un alt traseu din Poiana Braşov marcat cu cruce albastră. Se vede bine Măgura Codlei şi Poiana iar undeva printre copaci se ghiceşte Piatra Craiului. Privind înapoi zărim şi una dintre anexele cabanei.
Drumul nostru continuă tot prin pădure, de-a lungul pârtiei. Urcuşul e uşor şi nu ne solicită prea mult. Dăm de un stâlp indicator cu multe-multe marcaje. De aici şi până la cabana mai sunt 5 minute. Dar ia să vedem ce scrie pe el:
- Spre Poiana Braşov prin Vanga Mică - cruce albastră - o oră
- Spre Poiana Braşov pe Drumul Roşu - triunghi roşu - o oră
- Spre Poiana Braşov prin Poiana Ruia - banda galbenă şi triunghi galben - 1 oră
- Spre Braşov prin Crucurul Mare şi Şaua Tîmpei- banda albastră - 3 ore şi jumătate
- Spre Braşov prin Poiana Drester şi Pietrele lui Solomon - banda galbenă - 3 ore
- Spre Timișul de Sus prin Valea Lamba - cruce albastră şi banda albastră - 3 ore şi jumătate
Aş mai adăuga că din acest punct şi până la cabana se fac 5 minute iar până la vârf încă 30. Nouă ne-a luat ceva mai mult să ajungem la cabana fiindcă odată ieşiţi din pădure ne-am minunat, ca aproape de fiecare dată, cât de frumos se vede Craiului din Postavaru, ce aproape, ce masivi şi impunători sunt Bucegii, cât de domoală pare a fi partea estică a Făgărașilor, ce de pădure se întinde pe toată suprafaţa Munţilor Perșani, ce simpatic arată "gogoloiul" ăla numit Măgura Codlei.
Poposim la Cabana Postăvaru pentru obişnuita baie de soare. Afară sunt oameni puţini şi liniştiţi. Valea în schimb vuieşte sub acţiunea unui vânt puternic. Ne dăm cu greu duşi către cel mai înalt punct din masiv, Vf. Postăvarul. Ieşim prin pădure în locul Fostei Cabane Cristianul Mare( fostă, pentru că a ars ). Urmărim un biciclist care coboară nebuneşte. De aici nu mai ţinem marcajul şi alegem să ieşim direct la vârf scurtând-o elegant, că doar suntem la noi acasă. Ajungem la baza stâncii şi aşteptam cu răbdare ca doamnele şi domnişoarele cu toc însoţite de domnii în pantofi de lac să îşi încheie cu succes şi cu satisfacţie coborârea.
Avem marele noroc să fim singuri pe vârf preţ de vreo 10 minute până când ni se alătura alţi trei tineri care, o raritate pe aici, sunt echipaţi corespunzător. Dinspre Valea Timișului bate un vânt tare. Vederea e absolut încântătoare. Peste drum e Piatra Mare şi în spatele ei se vede în ceaţă Ciucașul. Mai la dreapta Munţii Baiului încă mai au pete de zăpadă pe ei iar în planul depărtat sunt Munţii Grohotiş. Bucegii au nori pe ei dar ghicim diverse locuri şi observăm că pe văi şi pe crăpături încă rezistă zăpada căzută în săptămânile trecute.
La coborâre suntem un pic mai cuminţi, Ţinem marcajul şi poposim în alte 3 zone de belvedere spre Valea Timișului şi a Prahovei. Ne intersectăm cu mai mulţi bătrânei simpatici, braşovenii îi ştiu, îi întâlneşti mereu în pădurile din jurul oraşului. Sunt acei oameni de rar bun simţ care în fiecare weekend îşi pun în spate ranița, îşi iau bastonaşul de lemn şi bocancii VM pentru a face o plimbare în aer liber. Adesea nu au o ţintă anume dar ştiu poteci, izvoare şi locuri în care puţini îndrăznesc să se aventureze. Conversaţiile cu ei se leagă simplu, natural şi se încheie întotdeauna cu un zâmbet.
Mergem pe drum până la cabana dar acolo starea de cuminţenie se risipeşte. Alegem să coborâm direct pe sub telecabină, pe pârtia de schi, unde întâlnim alţi trei bicicliști care ne întreabă cum ajung în Poiana Ruia. Descriem serpentine largi apropiindu-ne încet-încet de vuietul staţiunii.
Nu am făcut nici un plan pentru duminică. Prevedeam că va fi o zi de leneaveală, de stat în casă, drept pentru care ne-am îngăduit un somn mai lung decât de obicei. Dimineaţa se arăta însorită iar când am deschis geamul m-a izbit în faţă un aer deosebit de cald. Mă dezmeticesc repede şi îmi dau seama că nu, nu suntem într-o dimineaţă de august ci de noiembrie iar o zi cum este aceasta nu trebuie ratată. Trebuie să urcăm pe undeva pe munte.Dar unde?
Primul gând a fost Ciucașul. Dar..ce ar fi să urcăm în Postăvaru! Nu am mai fost cam de un an şi jumătate. E un traseu numai bun pentru oameni leneşi aşa cum suntem noi astăzi. Din Poiana Braşov până pe Vf. Postavaru se fac maxim trei ore aici intrând drumul, pozele, pauzele şi pălăvrăgeala. Intrăm în traseu la ora 11 împreună cu două jeepuri pe care aveam să le reîntâlnim mai sus la cabana Postăvaru.
Din păcate masivul Postavaru se înscrie în sfera munţilor agresaţi de civilizaţie şi de accesul facil oferit celor ce vin să îşi petreacă timpul liber "la munte". De regulă Poiana Braşov şi chiar zona vârfului Postăvaru este plină de oameni pentru care bunul simţ este o noţiune străină.
Plecăm pe traseul marcat cu cruce roşie spre cabană. Mergem la început paralel cu pârtia de schi pe care apoi o traversăm după vreo 10 minute. Începem să ne încălzim, mai dăm jos din haine. Prin văi vuieşte vântul şi uneori câteva rafale mai scăpa şi înspre noi. Primul popas îl facem la masa de lângă Prăpastia Lupului unde ne hidratăm şi ronţăim câte ceva. Astăzi, în ciuda soarelui blând care te îmbie să stai afară nu prea e lume pe traseu. Dar asta nu înseamnă neapărat că e şi linişte: din jos dinspre poiană se aud motoarele ATV-urilor. Din fericire se mărginesc să rămână acolo, cel puţin azi. Am găsit urme proaspete de bicicletă semn că mountain-bikerii( aşa se numesc? ) îşi au locul de joacă prin pădurile de aici.
Continuăm urcarea pe serpentine largi care din când în când se intersectează cu Drumul Roşu. Poteca trece pe lângă o clădire în preajma căreia se aude zgomot de ape. Lângă această clădire e amenajată o fântâniţă cu apă bună şi rece, singura sursă de apă de pe acest traseu.
Ieşim din nou în Drumul Roşu şi mergem câteva sute de metri pe el. Poteca apoi intră în pădure prin partea dreaptă părăsind drumul definitiv şi ducându-ne la marginea unei alte pârtii, Pârtia Lupului. Aici e primul punct de belvedere important. Urcăm într-un loc un pic mai înalt, lângă o construcţie de lemn pe lângă care vine un alt traseu din Poiana Braşov marcat cu cruce albastră. Se vede bine Măgura Codlei şi Poiana iar undeva printre copaci se ghiceşte Piatra Craiului. Privind înapoi zărim şi una dintre anexele cabanei.
Drumul nostru continuă tot prin pădure, de-a lungul pârtiei. Urcuşul e uşor şi nu ne solicită prea mult. Dăm de un stâlp indicator cu multe-multe marcaje. De aici şi până la cabana mai sunt 5 minute. Dar ia să vedem ce scrie pe el:
- Spre Poiana Braşov prin Vanga Mică - cruce albastră - o oră
- Spre Poiana Braşov pe Drumul Roşu - triunghi roşu - o oră
- Spre Poiana Braşov prin Poiana Ruia - banda galbenă şi triunghi galben - 1 oră
- Spre Braşov prin Crucurul Mare şi Şaua Tîmpei- banda albastră - 3 ore şi jumătate
- Spre Braşov prin Poiana Drester şi Pietrele lui Solomon - banda galbenă - 3 ore
- Spre Timișul de Sus prin Valea Lamba - cruce albastră şi banda albastră - 3 ore şi jumătate
Aş mai adăuga că din acest punct şi până la cabana se fac 5 minute iar până la vârf încă 30. Nouă ne-a luat ceva mai mult să ajungem la cabana fiindcă odată ieşiţi din pădure ne-am minunat, ca aproape de fiecare dată, cât de frumos se vede Craiului din Postavaru, ce aproape, ce masivi şi impunători sunt Bucegii, cât de domoală pare a fi partea estică a Făgărașilor, ce de pădure se întinde pe toată suprafaţa Munţilor Perșani, ce simpatic arată "gogoloiul" ăla numit Măgura Codlei.
Poposim la Cabana Postăvaru pentru obişnuita baie de soare. Afară sunt oameni puţini şi liniştiţi. Valea în schimb vuieşte sub acţiunea unui vânt puternic. Ne dăm cu greu duşi către cel mai înalt punct din masiv, Vf. Postăvarul. Ieşim prin pădure în locul Fostei Cabane Cristianul Mare( fostă, pentru că a ars ). Urmărim un biciclist care coboară nebuneşte. De aici nu mai ţinem marcajul şi alegem să ieşim direct la vârf scurtând-o elegant, că doar suntem la noi acasă. Ajungem la baza stâncii şi aşteptam cu răbdare ca doamnele şi domnişoarele cu toc însoţite de domnii în pantofi de lac să îşi încheie cu succes şi cu satisfacţie coborârea.
Avem marele noroc să fim singuri pe vârf preţ de vreo 10 minute până când ni se alătura alţi trei tineri care, o raritate pe aici, sunt echipaţi corespunzător. Dinspre Valea Timișului bate un vânt tare. Vederea e absolut încântătoare. Peste drum e Piatra Mare şi în spatele ei se vede în ceaţă Ciucașul. Mai la dreapta Munţii Baiului încă mai au pete de zăpadă pe ei iar în planul depărtat sunt Munţii Grohotiş. Bucegii au nori pe ei dar ghicim diverse locuri şi observăm că pe văi şi pe crăpături încă rezistă zăpada căzută în săptămânile trecute.
La coborâre suntem un pic mai cuminţi, Ţinem marcajul şi poposim în alte 3 zone de belvedere spre Valea Timișului şi a Prahovei. Ne intersectăm cu mai mulţi bătrânei simpatici, braşovenii îi ştiu, îi întâlneşti mereu în pădurile din jurul oraşului. Sunt acei oameni de rar bun simţ care în fiecare weekend îşi pun în spate ranița, îşi iau bastonaşul de lemn şi bocancii VM pentru a face o plimbare în aer liber. Adesea nu au o ţintă anume dar ştiu poteci, izvoare şi locuri în care puţini îndrăznesc să se aventureze. Conversaţiile cu ei se leagă simplu, natural şi se încheie întotdeauna cu un zâmbet.
Mergem pe drum până la cabana dar acolo starea de cuminţenie se risipeşte. Alegem să coborâm direct pe sub telecabină, pe pârtia de schi, unde întâlnim alţi trei bicicliști care ne întreabă cum ajung în Poiana Ruia. Descriem serpentine largi apropiindu-ne încet-încet de vuietul staţiunii.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole