Toamna - iarna în Parîng

Data publicării: 09 dec 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

După zilele petrecute în Retezat urma să ne mutăm la muntele vecin. Parîngul se vedea din depărtări încărcat de zăpadă. Maşina înghite uşor kilometrii dintre Haţeg şi Petroşani. O scurtă aprovizionare şi apoi ne întâlnim la telescaun cu Arionii care făcură drum lung şi ocolit rău tocmai de la Braşov. Clanul se prezintă frumos cu Nea Mircea în frunte, Gabi, Alina îndeaproape. Ramona şi eu completam trupa de 5.

Clipele de vis din Retezat se topesc pentru că suntem aduşi brusc la realitate de specifică mitocănie românească: la telescaun ni se cere să plătim loc pentru rucsaci dacă vrem să îi punem separat pe scaune. Şi asta în condiţiile în care scaunele urcă goale. Cică aşa e regulă. În mai 2009, la precedenta vizită, regulile în vigoare erau altele: cele ale omeniei şi bunului simţ. Alegem să nu dăm satisfacţie domnilor de acolo şi ne punem pe scaune cu rucsacii mari şi grei în braţe.

La celelalt capăt de linie lucrurile revin la normal şi suntem întâmpinaţi cu căldură de gazdele noastre Dana, Adi, Ştefan, Dan şi Claudiu. Un ceai fierbinte ne repune sângele în mişcare că îngheţasem destul de bine în telescaun. Ieşim afară cât mai este lumină să explorăm un pic zona. Urcam spre finalul instalaţiei de teleschi şi ne bucurăm de priveliştea ce se deschide spre Parîngul Mic şi Cârja. Cerul e acoperit de nori ceea ce ne privează de imaginea apusului. În plus e vânt şi pare că vremea vrea să se schimbe.

Ne băgăm la căldurică şi stăm la o poveste lungă cu gazdele noastre. Între timp seara începe un soi de lapoviţă care se transformă în ninsoare. Dimineaţa e rece şi găsim zăpada îngheţată dar nu prea mare în zona cabanelor IEFS. Peisajul este foarte spectaculos. Pe vale e ceaţă iar deasupra ei un cer roşu aşteptând răsăritul. Se pare că vom avea parte de vreme bună şi asta nu poate decât să ne bucure. Plecăm destul de târziu( lucru normal când grupul e mai mărişor ), după ora 9, şi ne îndreptăm spre Cârjă. Afară se limpezeşte bine şi e vizibilitate bună în toate părţile. Pentru început admirăm Retezatul, aflat vis-a-vis şi câteva culmi ce aparţin Munţilor Sureanu.

Înaintam destul de bine dar cu toate astea suntem depăşiţi de un domn care nu are ruscac, căciulă şi nici bocannci de iarnă dar cu siguranţă are un înger păzitor extrem de pregătit. Ajungem pe creasta matematică şi vedem în depărtare nişte culmi semeţe pline de zăpadă ce nu pot fi decât ale Făgărașilor. Gândul ne duce automat la tura carpatiștilor, organizată de Gabi Kiss la vârful Modoveanu. Îi salutăm de pe creasta Parîngului şi ne bucurăm pentru faptul că şi ei au parte de vreme frumoasă.


Poposim la intersecţia cu traseul care duce spre Lacul Mija( punct galben 45 minute ). Până pe Cârja mai e drum cam de o oră jumate însă nouă ne-a luat  peste două ore din acest punct. Puţin mai încolo dăm de un grup de turişti care dormiseră în creastă cu corturile şi se aflau la partea de împachetare. Privind în urmă pe potecă văd că pe drum e un grup de vreo 5-6 persoane care merge şi el spre creastă. Nu mă pot abţine să nu stau cu ochii pe Munţii Retezat. Atmosfera extrem de limpede îi face să strălucească. Zăpada se prezintă sub forme variate, alternând zonele cu zăpadă tare, îngheţată, cu cele cu zăpadă mai moale care începe să se dezgheţe. În faţă se văd trei turişti care urcă greu spre Cârja. Sunt ca nişte furnici pe versantul înclinat.


Şi dăm cu ochii şi de Refugiul Cârja pe care îl găsim cu uşa larg deschisă şi plin de zăpadă cum bine îi şade unui refugiu de creastă din România. De aici va începe greul. Urcarea pe Cârja( 2405m ) avea să fie piatra noastră de încercare în această zi. Poteca pleacă pe o muchie îngustă. Apoi dăm de o porţiune cu zăpadă îngheţată unde soarele nu a ajuns încă.

Nea Mircea urcă fără probleme. Începem să ne facem griji fiindcă e greu de făcut trepte numai cu bocancii; şi pentru mai multă siguranţă Gabi pune în aplicare cunoştinţele învăţate la Salvamont. Le ia în coardă pe Alina şi Ramona, stă cu pioletul pregătit. Săpăm trepte cu pioletul şi urcăm încet, cu răbdare. Ajungem pe un mic platou însorit iar de aici nu mai sunt probleme. Urcăm pe vârf iar de la înălţime privim spre creastă, spre vârfurile Stoenița (2421m), Gemănarea (2426m) şi Parîngul Mare sau Mândra (2519m).


În jos se desfăşoară Custura Cârja iar pe valea din dreapta e Lacul Cârja, acum îngheţat. În vecinătate se află un alt lac îngheţat, cred că e vorba de Lacul Verde. În stânga ghicesc căldarea impresionantă ce găzduieşte Lacul Mija.

No, până aici am urcat, să vedem cum o fi de coborât. Până atunci însă ne zicem că ar fi bine să profităm de vremea bună şi să continuăm să mergem pe creastă. Calculul se dovedeşte greşit căci odată cu coborârea începe şi un vânt puternic şi rece. Coborâm de pe Cârja şi mergem apoi pe o porţiune relativ dreaptă până aproape de vârful Stoenița. Pe acest vârf e iară vânt mare. Fac câteva poze şi mâinile îmi îngheaţă bocnă.

Pe vârful ăsta ne prinde din urmă foamea. Aşa că ne găsim un adăpost chiar sub vârf, la 4m unde şi mâncăm în grabă câte ceva şi mai ales bem ceaiul fierbinte pe care l-am cărat până aici. Tot aici se ţine şi şedinţa tehnică. Orele sunt relativ înaintate( cam 13:30 ) iar o incursiune până pe Parîngul Mare ar face că drumul de coborâre dificil de pe Cârja să se desfăşoare undeva pe la asfinţitul soarelui. Alegem siguranţa în detrimentul aventurii.

Mă urc iarăşi pe Stoenița şi mă uit fascinat spre Făgărași şi Retezat. Spre sud-vest se vede o apă mare care nu poate fi decât Dunărea, lucru ce ulterior mi-a fost confirmat de oamenii locului. În aceeaşi direcţie câteva rânduri de dealuri şi munţi. Momentul e impresionant şi poate unic pentru noi fiindcă rar poţi vedea laolaltă cei mai înalţi munţi din ţară şi fluviul ce vine de departe pentru a se vărsa în Marea Neagră.

Urcăm înapoi Vârful Cârja. Întâlnim un grup de tineri bine echipaţi care ne spun că merg la Parîngul Mare şi apoi pe Căldarea Roşiile. Le urăm drum bun şi sigur. Ne gândim cu puţină teamă că urmează partea cea mai dificilă de traseu. Ajungem pe Cârja după vreo 45 de minute, biciuiţi de vânturi care spulberă zăpada şi care ne fac să ne oprim de mai multe ori. În apropierea vârfului Gabi leagă iarăşi fetele pentru mai multă siguranţă.

Nea Mircea deschide drumul dezimvolt şi aveam să constatăm că, paradoxal, coborârea va fi mai uşoară decât urcarea. Zăpada s-a înmuiat, nu e mare şi permite parcurgerea traseului în siguranţă. Ne ajută şi urmele celor care au venit în urma noastră. Refugiul Cârja, mic între zăpezi, devine tot mai mare pe măsură ce ne apropiem de el.


Rafale de vânt ce aduc un pulver fin ne biciuiesc din când în când. Soarele este încă pe cer undeva deasupra Retezatului. Întoarcerea o facem dând un mic ocol pe Vf. Parîngul Mic( 2074m ). Ne angajăm în dreptul unui mic adăpost din pietre pe o potecă nemarcată dar clară( se ţine pur şi simplu creasta matematică ) până spre acest vârf. Prindem din urmă doi tineri din Timişoara care se bucură de munte ca şi noi şi care ne spun că viaţa e tristă la şes.

Umbrele noastre se lungesc tot mai mult, deasupra Munţilor Sureanu începe să răsară luna. Soarele luminează Cârja de undeva din depărtări. Stăm puţin pe vârf, aruncăm o ultimă privire înspre Făgărași şi începem coborârea. Ajungem din nou în poteca marcată. Soarele începe să apună, iar luna mare iese lângă Parîngul Mic. Iarăşi avem parte de o vedere mai rară: soarele şi lună( astăzi mai mare ca de obicei ) împreună pe acelaşi cer.


În timp ce toată lumea se îndreaptă spre camera caldă zăbovesc afară la fotografiat apusul. Un apus roşu ce se consumă undeva după vârfurile din Retezat.

Ziua următoare trebuie să ne dăm jos de pe munte. Ne luăm rămas bun de la Claudiu mulţumind pentru găzduire. Urma să stăm mai pe la poale în căutarea câtorva atracţii locale.

Dimineaţa o consumăm în Cheile Jiețului. Ne bucurăm de câteva căderi de apă şi de stânci decorate cu mulţimi de ţurţuri. Într-unul din locuri urcăm pe firul unei cascade pentru a descoperi alte două. Peisajul din chei este frumos chiar dacă nu abundă în pereţi verticali. Drumul ce le străbate este, teoretic, drum naţional şi duce la Râmnicu Vâlcea. Practic, cel puţin în sectorul de chei, drumul e în stare proastă, se merge cam cu 30-40 km/h dacă ţii la maşina pe care o ai. În drum, la confluența râurilor Jieț şi Mija trecem pe lângă Cabana Mija( www.mija.ro, capacitate 27 de locuri, cazare între 120 şi 180 de lei în funcţie de numărul de locuri din camere ). De aici pleacă un traseu spre staţiunea Parîng( zona cabanelor IEFS ), prin valea Mija Mare, marcaj triunghi roşu, durata 3-4 ore.


Ne întoarcem la Petrila urmând apoi şoseaua Petroşani - Haţeg şi intrăm în Peştera Bolii. Peştera e bine amenajată pentru vizitare, este iluminată, există 4 poduri care traversează râul interior. Când am fost noi se lucra la instalaţia electrică aşa că doar în prima parte a vizitei am avut parte de lumină.


Apoi în drum spre Haţeg intrăm pe un drum secundar şi ajungem la gura peşterii Șura Mică. Această peşteră are râu interior care se întinde pe toată suprafaţa dintre cei doi pereţi barându-ne accesul fără echipament adecvat. Ne mulţumim să privim câteva stalactite aflate pe înaltul portal de la intrarea în peşteră şi o cascadă aflată undeva în interior.


Mergem mai departe până în satul Federi cu gândul de a vedea Peştera Șura Mare însă ratăm intrarea în traseu. Şi ajungem undeva deasupra peşterii. Se vede clar linia râului, pe acolo o fi intrarea însă musai se trece prin apă. Nea Mircea şi Gabi fac ceva muncă de cercetaş coborând în vale însă nu reuşesc să ajungă la Gura Peşterii. Clar, treaba asta e pentru speologi profesionişti.


Ultima bucată de munte văzută a fost la Cetatea Colți. Am urcat din satul Suseni cam 30 de minute. De sus e diferenţă mare de nivel până la bisericuţa de piatră a mănăstirii Suseni( una dintre cele mai vechi din ţară ) şi pe mine unul m-au cam luat ameţelile în locul ăsta. Departe spre Râuşor ne bucurăm iarăşi de câteva vârfuri pline de zăpadă ce aparţin Munţilor Retezat.


Ne-am mai oprit la Densuş, Mănăstirea Prislop, Hunedoara şi Alba Iulia, că era 1 Decembrie.

Închei prin a mulţumi tuturor colegilor de tură şi gazdelor noastre din Parîng. Şederea şi excursia noastră a fost a fost mai plăcută datorită celor enumeraţi mai sus. Sper să revenim în zona pentru mai multe zile şi, poate, în număr mai mare.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024