Îmi doream o ieşire scurtă şi aproape de Braşov pentru ziua de sâmbătă şi mă tot gândeam pe unde să mă duc. Mi-au trecut prin cap diverse variante: Predeal - Azuga prin Clăbucetul Taurului, 7 Scări( dar aici fusesem de curând, Cascada Tamina. Până la urmă am ales...Bolnocul.

Nu mai urcasem de la Crăciunul anului 2007 aşadar trecuse cam mult timp. Şi oricum lucrurile s-au schimbat dramatic în zona în ultimii 20 de ani. Pădurile înalte de brad sunt din ce în ce mai rare asta în varianta optimistă în care nu au dispărut de tot în anumite locuri; potecile sunt tot mai marcate de lemnele trase la vale.

Traseul oficial pleacă din Baciu, Săcele, de pe strada Canalului. Este marcat cu banda albastră şi se încheie tocmai la Cabana Piatra Mare la capătul a 4 ore de mers. Astăzi sunt doar eu cu tata. Urcăm pe strada Canalului, trecem de locul numit La Cruce( unde se afla o troiţă ).

Asfaltul se termină la capătul satului unde, în locul unde, pe vremea când eram copii, ne urcam cu sania şi ne dădeam drumul la vale. Traseul era grozav, aveam la dispoziţie o stradă destul de largă, virajată, pe care arareori trecea câte o maşină. O tură cu sania dura cam 10-15 minute şi se sfârşea undeva în DN1 A. Singurul pericol real era canalul, adânc de aproximativ 2 metri aflat pe partea dreaptă a sensului de coborâre şi care pe vremea aceea era descoperit.


Astăzi această stradă a fost astfaltată, este curăţată periodic şi a devenit destul de circulată. Nici vorbă să te mai dai cu sania pe aici.

La capătul satului se găseşte un izvor, acum îngheţat, singura sursă de apă. Dacă vrei să urcaţi în Piatra Mare ar fi bine să luaţi apa de aici pentru că următorul izvor se afla într-un loc mai puţin evident aflat în aval de Peştera de Gheaţă.

Începem urcuşul pe Călicele( Căile Mici ). În fapt e vorba de o serpentină largă, cea mai "dificilă" parte a excursiei noastre. Încă de la început suntem acompaniaţi de zgomot de drujbă. Câştigăm repede înălţime şi privind în urmă avem o imagine frumoasă cu o parte din Tara Bârsei. Se disting uşor turnurile bisericilor fortificate de la Harman si Sanpetru. Pe partea opusă avem o imagine specifice zonei Bran, cu o căsuţă construită pe un versant înclinat.


Cotim la dreapta şi intrăm în pădure pe un drum larg care urca uşor şi pe care întâlnim câţiva amărăşteni care îşi trag la vale câte o legătură de lemne. La un moment dat ieşim din pădure şi dăm de o porţiune de aluniş care pe alocuri se răreşte permiţându-ne să privim spre depărtări. Se vede frumos partea nouă a oraşului Braşov, satele învecinate, Tâmpa şi Lempeșul.


Trecem de telescaun care, deşi e sâmbătă, nu are clienţi şi nu funcţionează. Ieşim din nou într-un plai luminat şi de unde există vizibilitate fiindcă pădurea a cam dispărut. De aici nu mai e mult şi ajungem la platoul vechii cabane. Din ea nu a mai rămas astăzi decât temelia.

Cabana asta a avut un sfârşit tragic în urmă cu doar câţiva ani. Un cetăţean din Baciu îşi vânduse casa pentru a cumpăra aceasta cabană şi a o readuce în circuit. Când lucrurile începuseră să meargă, proprietarul a murit subit într-o zi din preajma Crăciunului. Nu avea urmaşi. Nu la multă vreme după aceasta întîmpalre cabana "a luat foc" într-o noapte foarte ploioasă. Şi acesta i-a fost sfârşitul. Vechea cabană oferea o privelişte excelentă cu Piatra Mare şi Postăvaru în prim-plan şi cu Bucegii în fundal. Prispa ei era locul în care oamenii făceau plajă şi iarna în zilele cele mai însorite.


De la Dimbu Morii urca o gaşcă serioasă de unguri, oameni respectabili, trecuţi de prima tinereţe, în care tata găseşte câţiva cunoscuţi. Ei merg pe aici aproape săptămânal şi au şi un loc, o văgăună ferită de vânt unde se opresc, mănâncă, stau de vorbă la un pahar de palincă sau vin fiert.

Ne despărţim de ei la un moment dat şi urcăm la noua cabană. Pe aici nici o mişcare încât aveam senzaţia că nu este nimeni. Cu toate astea apăsam clanţa, uşa se deschide şi îl salutăm pe vecinul nostru şi totodată cabanierul de aici, domnul Sava.


Suntem primii şi singurii muşterii de azi. Stăm de vorbă la o bere şi un ceai cu cabanaierul care ne mai povesteşte despre problemele pe care le întîmpină. Cabana se afla la o altitudine de 1000m, are o sală de mese măricică, paturile, 11 la mumar, aflându-se la etaj. Pentru o noapte la această cabană se plătesc 20 lei / loc. E bine să veniţi aprovizionaţi, din câte ştiu nu se găteşte. La bar am văzut că puteţi comanda ceai, sucuri şi diverse băuturi alcoolice.

Şi cum stăteam noi aşa de vorbă se porneşte un vânt şuierător ce spulberă zăpadă şi formează mici vârtejuri. Ne uităm la ceas. După ora 12 în zona se decretase cod galben de vânt. De data asta au nimerit-o!

Ne luăm rămas bun de la domnul Sava şi ieşim afară. Telescaunul porneşte iar la cabana ajung doi băieţi pe schiuri. Noi o luăm la vale tot pe drumul pe care am venit. Facem câteva pauze la locurile de belvedere, privim şi facem poze.


Drumul Baciu - Cabana Bolnoc se parcurge în maxim o oră şi jumătate, aici incluzând pauzele, privitul şi fotografiatul.