Orice excursie în care mi-am propus să merg spre Valea Prahovei începe aşa: plecăm din Dârste cu trenul de 8. Şi aşa a fost şi acum. Însoţit de amicul meu Gabi Arion plecăm spre Bucegi sâmbătă 14 octombrie 2006. Ne propunem un traseu inedit: Sinaia - Cota 1400 - Cota 2000- Piatra Arsă- Padina- Valea Horoabelor- Vf. Omu.

Ajungem în Sinaia pe la 9 şi un pic. Hotărâm să urcăm până la Cota 1400 cu microbuzul sau telecabina pentru că traseul este lung şi am mai salva ceva timp. Trecem prin piaţă de unde luăm roşii şi ardei. Apoi găsim un microbuz care duce la 1400 contra a 5 lei/persoană. Telecabina costă 10 lei. Din păcate trebuie să aşteptăm să se umple microbuzul care fără minim 8 oameni nu pleacă. Ajungem la Cota 1400 pe la 10:20. Noul telescaun funcţiona tariful este 10 lei. Vremea tine cu noi. Eu mă schimb la pantaloni scurţi şi tricou. Şi urcăm în ritm bun până la cota 2000. Mergem glonţ spre Piatra Arsă. Aici facem o pauză şi mâncăm câte o ciorbă. Plecăm spre Peştera. La un moment dat părăsim marcajul pentru o abordare mai directă care să ne scoată rapid la Padina. Nu sunt probleme de orientare mergem prin poieni şi ajungem în zona Padina pe la ora 13:30. Zona arata mizerabil. Peturi, hârtii, conserve sunt împrăştiate peste tot.

Valea Horoabelor
Gabi a mai fost pe această vale. El ştie intrarea şi în prealabil îmi spune să mă aştept să văd ceea ce n-am mai văzut până acum. ŞI într-adevăr Bucegii, despre care nu credeam că m-ar mai putea surprinde cu ceva, au mai făcut-o încă odată. Valea Horoabelor este un loc minunat. Cascade mai mici sau mai mari, un izbuc, perete stâncos, mici grote, un canion în care nu mai curge însă apa, săritori, cabluri, jepi, toate se găsesc aici într-un peisaj mirific puţin umblat de oameni. Poate de aceea valea este atât de curată. Fac o grămadă de poze. Cascadele sunt fascinante. Canionul este impresionant, cele două săritori te scot puţin din reverie.

Spre Omu
La ieşirea din Canion regăsim apa. Urmăm firul văii umblând de pe un bolovan pe altul. Malurile sunt străjuite de jenepeni şi stâncării. Treptat valea se deschide şi încet-încet ajungem la capătul ei. Este ora 17. Dăm în marcajul ce duce la Vf. Omu prin muntele Doamnele. Drumul nu pune probleme deosebite. Urcarea e lentă la început printr-o mare de jenepeni apoi pe iarbă. Se înserează. Norii capătă culori frumoase.Din când în când ne mai vizitează câte un nor. Urcăm. Se înnoptează. Poteca e clară nu sunt probleme de orientare. Ajungem aproape de Omu. E noapte aşa că scoatem frontalele şi urcăm încă vreo 20 de minute. Ajungem la Vf. Omu. E ora 20:10. Afară sunt -2C, eu am rămas tot în pantaloni scurţi însă eram bine încălzit iar vânt nu era aproape deloc. E vremea pentru un ceai, un bulz şi pentru odihnă.

La Omu
Dimineaţa ne găseşte într-o atmosferă rece. E chiciură peste tot şi bate vânt puternic. Gabi leneveşte pe saltea. Eu mă îmbrac şi ies afară la o şedinţă foto. Mă plimb puţin spre Babele, puţin spre Bucșoiu, puţin spre Bran. Din păcate ceaţa e joasă şi nu prea se pot face poze prea spectaculoase. Stau afară până îngheţ. Revin la adăpost. Mâncăm şi apoi ies cu Gabi la încă o tură de poze. Atmosfera s-a mai limpezit, acum e vizibilitate relativ bună. Colindăm puţin prin zonă.

Pe Valea Morarului
Şi cum orice vis frumos îşi găseşte repede sfârşitul vine vremea de plecare. Nu suntem hotărâţi pe unde să o luăm aşa că ne hotărâm spontan să coborâm pe Valea Morarului. Coborâm imensă căldare ce se căsca sub staţia meteo. Ajungem într-o zonă abruptă pe care o traversăm cu grijă. Întâlnim un grup care urcă. Cei din grup ne cer sfatul cu privire la zona cea mai bună pentru urcat. Îi ghidăm. Apoi ne continuăm coborârea pintre pietrele imense. Suntem străjuiţi de Acele Morarului şi de Bucșoiu. Drumul ne ia mai mult decât am anticipat, aproape 3 ore până la Gura Diham.

Epilog
Ajungem în gară. Mai e timp de o bere. O bere Bucegi.
Aşa se termină una dintre cele mai frumoase ture pe care am avut plăcerea să o fac.