Biserica-cetate de la Merghindeal

Data publicării: 24 feb 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Pe drumuri lungi şi anevoioase în căutare de biserici fortificate prezentăm astăzi cele văzute în satul Merghindeal din judeţul Sibiu. Fortificaţiile nu sunt greu de găsit, la fel şi cei care au grijă de biserică. Ghizii noştri de astăzi sunt două fetiţe frumoase şi sprintene, sfioase la început, care ne vor arăta tot ceea ce merită văzut în biserica cetate de la Merghindeal.

Ele deţin nişte chei mari pe care le folosesc cu abilitate deschzînd mai întâi una din porţile cetăţii iar mai apoi uşa bisericii. Păşim înăuntru şi ne înfrigurăm brusc. Biserica este extrem de simplă, aparent lipsită de elemente spectaculoase. Dar cele două fetiţe doresc să ne arate ceva absolut special. Trag la un moment dat un preş. Sub el este un capac pe care îl deschid. Să fie un culoar secret? Ei bine nu, biserica fortificată de la Merghindeal are în interiorul ei o fântână. Apa e relativ aproape cam la un metru sub podeaua bisericii.


Aveam să aflăm că în vechime astfel de fântâni erau ceva obişnuit în interiorul bisericilor cetate. Ulterior, când pericolele au trecut, acestea au fost, pe rând, astupate.

Urcăm pe o scară de piatră la un balcon, de asemenea din piatră, la care se afla orga vopsită într-un verde deschis. Orga pare a fi în stare bună. De sus, sala se vede parcă mai bine. Băncuțele par a fi cufundate în somn, cărţile de pe ele la fel.


Spre deosebire de multe alte biserici fortificate, la Merghindeal urcarea în turn este lipsită de senzaţii tari. Se urcă la început pe trepte de piatră până la un etaj în care atenţia îţi iese atrasă imediat de nişte pietre mari folosite pe post de contragreutăţi.

Se merge apoi pe scări de lemn şi facem cuvenita escală lângă mecanismul ceasului. De sus e privelişte frumoasă asupra satului. Din păcate e vremea închisă şi nu putem vedea nimic în depărtări. Dar e bine şi aşa. Sus e un schelet de lemn care pare a fi destul de şubred, ne plimbăm de la un clopot la altul călcând atent pe bârne şi glumind cu cei doi ghizi.


Puțină istorie(sursa panoul informativ aflat la intrarea în biserică):
Satul Merghindeal este pentru prima oară atestat în 1336. Dar biserica fortificată datează încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Ea impresionează prin masivitate şi simplitate şi se aseamănă foarte bine cu bisericile-cetate de la Homorod (judeţul Braşov) sau Dealu Frumos( localitate aflată la doar câţiva kilometri de Merghindeal, spre Agnita ).

La vest, clopotniţa a fost transformată într-un turn masiv, izolat de biserica propriu-zisă, îngroşat substanţial la înălţimea primului nivel şi întărit printr-o galerie cu de lemn. Turnul are trei etaje, fiecare dotate cu deschideri înguste, iar la ultimul nivel a fost construit un coridor de apărare din lemn deasupra căruia tronează un acoperiş piramidal. Corul a fost înglobat în zidăria masivă a unui turn de apărare cu cinci niveluri, dintre care ultimele trei au metereze dreptunghiulare înguste.

în interiorul bisericii, la primul etaj al turnului de vest, este o tribună deschisă spre nava centrală iar navele laterale sunt boltite. De asemenea şi corul este boltit în cruce. Pe peretele nordic al navei centrale se păstrează cinci ferestre romanice. Intrarea în biserică se face prin două uşi simetrice, aflate faţă în faţă, amândouă adăpostite de câte un mic pridvor.


În biserică, pe unul din pereţi se mai păstrează o inscripţie: Anno 1600 ist dieses Gotteshaus von Michael Waida verwustet. Anno 1773 eine vollige neue Verbesserung. Glucklich vollendet und anno 1803 Stockatiert woeden. ( Cu ajutorul Google Translate am încercat să traduc şi iată ce a ieşit. În anul 1600 această Casă a Domnului a fost devastată de Mihai Vodă. în anul 1773 a fost întreprinsă o nouă refacere. În anul 1803 a fost ridicat acoperişul).

Altarul avea cîndva şapte statui, dintre care mai există astăzi numai una singură, cea cu Mântuitorul pe cruce, în centrul acestui altar. Restul statuilor au fost furate.


Biserica este înconjurată de un ziduri care privite de sus au forma unui trapez. Iniţial au existat patru turnuri. Zidul de sud este foarte bine fortificat şi întărit la colţurile de sud-est şi sud-vest cu cîte un turn interior, singurele care s-au mai păstrat.

Cum ajung la Mergindeal:
Din DN1 Braşov - Sibiu în localitatea Voila se face un drum spre Agnita. Se traversează pe rând satele Cincșor, Cincu, următoarea localitate întâlnită fiind Merghindeal. Bineînţeles puteţi porni şi din Agnita ajungând la Merghindeal după traversarea satului Dealu Frumos.

Cheia o găsiţi la casa cu numărul 70, aflată chiar lângă cetate.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024