Biserica fortificată de la Dîrlos

Data publicării: 09 iun 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Dârlos este o localitate aflată în vecinătatea Mediașului situată la intrarea unei văi. Pe una din laturile intersecţiei din centru satului se găseşte o biserică impresionantă, veche. Are acea aură de mister a bisericilor vechi construite din piatra brută. Urcăm nişte scări abrupte din piatră până în faţa portalului de intrare. Aici găsim o săgeată care ne îndeamnă să ne adresăm casei de alături. Aici însă pare a fi pustiu.

În grădina e un domn în vârstă care e numai zâmbet când ne vede. Ne spune că are grijă de oi şi îl roagă pe nepotul său să ne prezinte biserica.

Când intri ai senzaţia că ai păşit într-un loc straniu din care te veghează ochi nevăzuţi. Atât de de mic de simţi pe lespezile de piatră. Totul este conservat astfel încât să se păstreze cât mai mult din dotările originale: lespede de piatră, bănci fără spătar, câteva picturi în cor( o raritate în bisericile săseşti ), altarul simplu din lemn pe care care este pictat Mântuitorul în chip de Păstor, galeriile de lemn gri, orga( mică, aflată undeva în spate ), amvonul, de asemenea foarte simplu, nervurile din cor.


În cor, pe partea de jos, zidul nu este tencuit lăsând să se vadă poetrele mari din care a fost construit zidul bisericii. Un loc fascinant care trebuie neapărat văzut.


Zidurile care înconjurau cândva biserica nu se mai păstrează. Se pare că la începutul secolului al XX-lea mai exista încă o parte a incintei, cu cămări de provizii.

Portalul de la intrare este evidenţiat de trei rânduri de coloane şi o pictură veche care abia se distinge deasupra lui. Un pic mai sus este rosariul.

Puţină istorie( sursă: panoul informativ aflat în interiorul bisericii ):

Biserica evanghelică din Dârlos a fost construită între anii 1450-1500 din piatra brută ca o biserică-sală gotică, fără turn. Corul şi nava sunt despărţite de un arc de triumf rotund. Biserica se sprijină de contraforturi.

Corul închis poligonal are o boltă închisă în nervuri care se sprijină pe şase coloane rotunde. Două coloane, cele de partea de nord şi de sud sunt aşezate pe două console rotunde sub baldachine având forme de frunze. Consolele reprezintă figuri de femei.


Cheia de boltă arată capul lui Hristos. Cele trei ferestre gotice înguste ale corului au muluri şi în partea de jos o combinaţie bogată de patru lobi. Cele trei ferestre de pe partea de sud a navei au muluri simple. Primul tavan al navei a fost înlocuit cu o boltă în jurul anului 1500. La renovarea bisericii din 1837 nava a primit un tavan de lemn drept.

Portalul de vest, foarte bine păstrat şi bogat ornamentat este încadrat de un uscior articulat şi se compune din câte trei perechi de colonete şi arhivolte corespunzătoare cu urme de pictură. Capitelurile arată frunze de viță şi de stejar frumos stilizate.

Sacristia ataşată zidului de nord a fost mai târziu dărâmată. Uşa sacristiei şi intrarea de nord au fost închise.

Faţada corului a fost îmbogăţită în secolul XV cu picturi murale. În părţile superioare, protejate de acoperişul ieşit în afară picturile murale s-au păstrat destul de bine până în timpurile noastre, mai ales un tablou mare cu Sfântul Cristofor.

Picturile înfăţişează în direcţia sud-est-nord:
1. Biciuirea lu Iisus Hristos
2. Sfântul Cristofor
3. Răstignirea
4. Reînoirea Mariei


La picturi se poate lesne constata influența bizantină. În părţile exterioare ale zidului şi în unele contraforturi sunt înzidite reliefuri romanice şi o inscripţie. În epoca modernă biserica a fost înzestrată cu un mic turnuleţ. În secolul XIX au fost distruse mulurile ferestrei nordice ale absidei şi alte două ferestre rotunde de deasupra intrării sudice şi deasupra intrării iniţiale de nord au fost închise, mulurile fiind distruse.

În anul 1896 s-a fost ridicat în faţa intrării de sud un portic şi în locul fostelor cămări de grâne din faţa bisericii s-a construit un zid de sprijin. Cristelniţa în formă de potir, lucrată în lemn de stejar, poartă data 1527.

 

Orga datează din 1841-1842 şi este opera constructorului de orgi Matz din Biertan.

Cum ajung la Dârlos:
Satul se afla la 6km de Mediaş. Pentru a ajunge aici urmaţi traseul spre Dumbrăveni. Pe acest drum, undeva în interiorul oraşului Mediaş, există un indicator care va trimite la Dârlos.

Cheia o găsiţi la casa alăturată bisericii.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024