Într-una din zilele mai geroase ale lui februarie hotărâm că în primăvara asta e musai să ajungem în Munţii Măcin. Ideea de a merge aici există de multă vreme însă concretizarea ei avea să vină abia acum.

Deocamdată doar eu şi Ciprian ştim de treaba asta. Aşa că ne punem capul la contribuţie pentru a mai aduna trupe. Facem într-o seară o şedinţă la Familia Arion, în Săcele. Arionii îs şi ei amatori de o astfel de plimbare, pe care au catalogat-o foarte tentantă, aşa că nu s-au lăsat greu convinşi. Deci ni se mai alătura 4: Vasilica, nea Mircea, Alina şi Gabi.

Îmi amintesc şi de mai noii mei prieteni din Galaţi, Argentina și Marcel. Şi ei spun prezent. Pe ultima sută de metri ni se alătură şi Ramona( Bran ).

 

Încep să strâng informaţii, am discuţii pe messenger cu Corina şi Alina ( ambele sunt din Brăila şi cunosc bine zona ) şi aflu destule detalii şi informaţii utile. Alina chiar ni s-a alăturat pentru o zi.
Prognoza meteo pentru zona Măcin e promiţătoare. În Braşov în schimb e frig tare, îngheţăm mai în fiecare zi. La un moment dat se punea problema să amânăm tura cu o săptămână dar Internetul ne convinge să plecăm după plan.

Aşadar scularea e la 5 AM, la 5:30 ne regrupăm în cele două maşini. Ajungem la Brăila pe la 10:30 şi facem jonctuinea cu veselii Marcel și Argentina. Trecem Dunărea cu bacul.

Preţ 14 lei/ maşina şi 1 leu/ pasager. Ne înţelegem la 15 ron cu totul.

Admirăm din goana maşinii Braţul Măcin cu mulţimile de copaci răsăriţi din apă. Ajungem în Macin, cerem câteva îndrumări şi facem după cum urmează: trecem de Macin, iar undeva cam la 1km se face un drum la stânga spre cariera de piatră şi Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Pe şoseaua Smârdan - Tulcea există chiar şi un indicator, micuţ e drept, care ne spune pe unde e drumul spre mănăstire. 

Facem plinul căci Alina şi Corina ne-au avertizat că e cam problemă cu apa în Măcin. Pornim pe poteca marcată cu dungă albastră ( stare foarte bună, mulţumim CAR Galaţi). Ciprian urmează poteca printr-o mică pădurice, restul merem pe o culme de nivel. Zărim un urechiat care aleargă de rupe pământul. Cipri dă de două ţestoase dobrogene frumuşele foc însă timide în faţa unor (prea) curioşi ca noi.

Continuăm până în Vf. Sulucu Mare(370m) unde ne despărţim.

Eu şi Gabi coborâm la mănăstire să recuperăm maşinile. Ceilalţi continuă până la Greci unde facem joncţiunea şi căutăm loc de cort. Stăm până la urmă în Valea cu Tei, aproape de Țuțuiatu, avem şi apă prin preajmă.

Punem cortul pe lumina puţină şi mâncăm la lanternă. După masă ne ţinem de sotii şi facem poze horror. Apoi ne punem la adăpost de vânt în Dacie şi uite aşa ne mai încălzim. Pe la 21 dăm stingerea. Se face rece, Ramona întreabă toată noaptea cât e ceasul.

Dimineaţa ieşim repede din cort. Cip face o tură scurtă pe vîrf. Ceilalţi fac ceai şi cafele, iau micul dejun. Cip se întoarce, eu încerc să profit de lumina bună a dimineţii pentru câteva poze. Vorbesc cu Alina la telefon, urmează să ajungă curând. 

Admiram de sus satul Greci şi imensul loc plan aflat la poale. Prin ceaţă se vede, undeva în depărtare, Iacobdeal. Parcurgem şi celelate vârfuri aflate deasupra carierelor de piatră de la Greci.

Revenim în Greci. Alina ne îndrumă spre Cheile Chediului, din păcate ea nu ne mai poate însoţi în continuare. Cu ajutorul unor păstori găsim locul şi poiană şi foişorul aflat în aval de chei. E şi loc bun de cort, e şi apă.
Urmează partea cea mai frumoasă a acestei ture. Am descoperit în spatele stâncilor şi lăstărişului o lume veselă, plină de cascade, de flori şi de verdeaţă.

Cascadele au un farmec aparte, chiar dacă nu impresionează prin lungime sau debit. Şuvoiul de apă vine pe un jgeab din muşchi de un verde incredibil.

Se urcă pe stâncă pe lângă cascade, iar peisajul devine din ce în mai frumos. Greu de descris ce am simţit, până la urmă a a fost o mare, mare bucurie. Pe stânci e plin de flori galbene.

Cheile se termină mult prea repede lăsând loc pădurii şi verdelui crud. Urcăm pe un fir de vale aflat spre stânga şi ajungem pe stâncile înalte ce străjuiesc cheile. Dăm de bujorii încă neînfloriţi. Poate la anul ii vom vedea în floare.

Admiram priveliştea de sus. Facem multe fotogafii. Gabi şi Cipri găsesc un traseu fain de coborâre ce ne va aduce undeva deasupra cascadei nr. 4.

Se coboară încet, cu atenţie. Ajungem în final şi la locul nostru de tabără.

Montăm corturile iar mai pe seara ne delectăm la foc cu povestirile lui Marcel.( aia cu globul de discotecă din copac a fost fenomenală!!!!)

Dimineaţa sunt trezit de ciripit de păsărele. Multe şi felurite sunt cântecelele lor. Sunt fascinat şi iau aparatul foto să le înregistrez. De undeva de aproape se aude un urlet grozav( ne dăm cu presupusul, să fie lup, şacal?). Din păcate reuşesc să îi trezesc şi pe colegii de cort. Ies pe afară şi nu mă pot abţine să nu mai dau o tură în chei pentru a mai face câteva poze şi filme.

E duminică. Ultima zi. Astăzi vrem să mergem la Turcoaia şi să urcăm pe vârful Iacobdeal. Parcurgem relativ repede drumul până la Greci, în anumite porţiuni maşinile sunt greu încercate. Vremea se anunţă destul de închisă, e înnorat dar nu sunt semn că ar vrea să plouă. Dezamăgire cruntă, Iacobdeal, sau ce a mai rămas din el, e o imensă carieră. Omul a săpat drum până în vârf. Muntele pare că e grav rănit şi că sângerează.

Basculantele îşi parcurg nestingherit traseul. Ajungem la o primă carieră. Pătrundem fără nici un fel de oprelişte. Câinii latră mai mult pentru impresia artistică. Găsim o muche neatinsă de maşinăria făcută de om şi urcăm. De sus avem un peisaj frumos cu Braţul Măcin în rolul principal.

Aveam să mai descoperim apoi încă câteva cariere. Mare contrast. Totuşi viaţa pare a nu se fi dat bătută. Un buchet de flori galbene, răsărit în marea de bolovani abandonaţi ne arată că muntele încă îşi mai găseşte resurse.

Pe drumul de întoarcere avem noroc şi vedem o căprioară. Cum o fi ajuns ea la pietroaiele astea?
Ajungem înapoi în sat. Urmează lungul drum de întoarcere. Pe drum mai facem câteva opriri pentru a admira copacii crescuţii în apele Dunării pe braţul Măcin.
 

Munţii Macin ne-au mers la suflet. În lumea din jurul lor, plină de contraste, de sărăcie, de praf, se ascund comori. Comori pe care doar cei cu ochii larg închişi pot să le distingă.