Pe dealuri la Șirnea

Data publicării: 21 feb 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Mă uit pe calendar şi văd că deja suntem la mijlocul lunii februarie şi încă nu am scris nimic din ieşirile din acest an. Acestea au fost şi aşa destul de puţine. Cea mai serioasă a fost tură în Piataă Mare, făcută pe fast-forward, pe traseele cunoscute. Oare ce aş mai putea scrie despre Piatra Mare?

Aşadar, deschid seria relatărilor de anul acesta cu o tură solitară făcută pe meleaguri noi. M-am hotărât să explorez zona satului Șirnea, aflat cam la 15 km de Bran. Pe la Șirnea am ajuns prima dată în vremea liceului, după o tură-maraton, venind de la Brusturet şi Dâmbovicioara. Tot ce am reţinut de atunci a fost că ne-am oprit la Șirnea să bem o bere după care am continuat spre Zarneşti. În ceea ce priveşte marcajele, reţin doar că am mers când pe poteci marcate când pe drumuri de căruţă, când de-a dreptul prin fâneţele oamenilor.

După studierea sumară a hărţii observ că se poate face un circuit: Șirnea - Curmătura Groapelor( triunghi roşu ) - Şaua Joaca - La Table( banda roşie ) - Curmătura Groapelor - Șirnea( triunghi roşu ). Tot pe hartă se vede un drum forestier aflat mai jos de Curmătura Groapelor spre La Table care face legătura între triunghiul roşu şi banda roşie.


Din păcate voi fi singur pe traseu şi de aceea am hotărât să îmi cenzurez spiritul de aventură alegând traseele sigure. Las maşina la o răscruce de drumuri aflată mai sus de Pensiunea Valea cu Struţi şi intru pe traseu. Triunghiul roşu este aplicat pe stâlpi şi este destul de rar. Urc o pantă destul de lină dar şi relativ lungă. În stânga văd un drum care taie dealul, undeva deasupra lui e o zonă despădurită şi intuiesc că de acolo aş putea avea vedere înspre Piatra Craiului.


Îmi văd conştiincios de drum până într-un loc în care se face un drum la stânga. Pe un copac e aplicat un triunghi roşu, însă modul în care e aplicat mă face să cred că ar trebui să continui înainte. Cu toate astea aleg să îmi ascult instinctul şi să merg la stânga pe drumul de căruţă.


Încep să urc uşor şi să câştig altitudine. Priveliştile se deschid tot mai mult oferind vederi ample spre Munţii Bucegi şi Leaota. În plan secund se disting Postăvarul, Piatra Mare dar şi o parte a Munţilor Baiului. Regăsesc şi triunghiul roşu, semn că mă aflu pe drumul cel bun. Nu stau prea mult pe drum fiindcă observ în dreapta o zonă cu lapiezuri şi mă duc să o cercetez mai în amănunt. Este vorba de o zonă îngustă plină de pietre care ies de nicăieri şi sunt dispuse aparent haotic. Urc în punctul cel mai înalt, care oferă vizibilitate spre toate cele patru zări. Aproape de acest loc se mai găseşte zona cu lapiezuri de care sunt despărţit de o mică șa.


Observ că drumul de căruţă ocoleşte acest dâmb şi încep să caut o variantă de a reveni pe marcaj. Să cobor direct e un pic cam abrupt şi zăpada e îngheţată pe partea asta. Aleg să merg prin şaua de care pomeneam mai sus şi ajung, fără să trag vreo trântă, pe drumul forestier. O iau în sus pe un soare orbitor. Urcuşul se mai înteţeşte şi încep să dau de primii copaci. Marcajul e rar şi în general aplicat pe pietrele mai mari de pe marginea drumului.

La un moment dat drumul coteşte brusc spre dreapta. Înainte e o zonă lată, destul de abruptă, fără copaci care duce în culme într-un loc despădurit. Nu îmi dau seama pe unde o ia marcajul dar îmi zic să continui un pic pe drum şi să urc pe curba de nivel până în acel punct ce parte a fi unul de belvedere. Mă lămuresc după câteva zeci de metri că marcajul urmează drumul. Părăsesc forestierul şi urc uşor până pe culme, unde găsesc un gard. Cei din satele branene au un simţ al proprietăţii mai dezvoltat şi au ţinut să traseze aici o graniţă, lăsând însă şi o poartă de trecere pentru cei ce vor să traverseze culmea în partea cealaltă.


Din păcate efortul îmi este răsplătit doar pe jumătate. Mă aşteptam ca din acest punct să văd întreaga creastă a Pietrii Craiului, din păcate trebuie să mă mulţumesc doar cu porţiunea sudică. Dar nu-i bai. În partea opusă e o privelişte minunată spre Bucegi, unde începe să se vadă şi Bucșoiul.


Conform hărţii aici ar fi trebuit să găsesc banda roşie ce vine de la Fundata. Mă gândeam să continui pe ea. Banda roşie nu am găsit-o dar e drept că nici nu m-am chinuit prea mult să o caut din cauza unui vânticel rece. Acesta m-a gonit înapoi spre triunghiul roşu. În câteva minute ajung în Curmătura Groapelor unde găsesc săgeţi indicatoare:
- spre Fundata - banda roşie 3-4 ore
- spre La Table - banda roşie - o oră
- spre Sirnea - triunghi roşu - 45 de minute
- spre La Table - triunghi roşu şi cruce albastră - 1 ora -1 oră jumate

Puţin mai jos găsesc un loc mai ferit de vânt şi stau un pic la soare. E plăcut şi poţi admira în tihnă o mare parte a Bucegilor. Iar dacă ai chef de joacă poţi încerca să identifici văile şi vârfurile. Vizibilitatea e excelentă.

De aici mă gândesc să continui pe banda roşie. Poteca intra în pădure şi din păcate nu sunt urme. Reuşesc să pierd marcajul foarte repede şi în ciuda eforturilor mele nu reuşesc să văd unde se continuă, poteca nu e chiar evidentă iar pădurea e destul de deasă. Aşa că aleg să mă întorc în Curmătura Groapelor şi mă gândesc că nu prea îşi mai are rost circuitul pe care mi l-am propus fiindcă la fel de bine pot pierde marcajul şi venind din sens invers. Aşa că stau şi cujet ca ardeleanul, ce şi cum să fac.

De jos, dinspre Sirnea apar doi tineri, un băiat şi o fată cu care intru în vorbă. Ei cunosc zona ceva mai bine decât mine şi îmi recomandă să o iau tot pe triunghiul roşu spunându-mi că voi avea mai jos o privelişte faină cu Piatra Craiului. Şi până la urma aşa fac. Cobor, tot pe un drum forestier şi întâlnesc un grup care urcă. Mai jos găsesc şi forestierul nemarcat de care vorbeam la început, care face legătura cu banda roşie. Pe acest drum vin doi domni care îmi spun că nu prea are rost să merg pe acolo. Ei urmeza să coboare la Brusturet prin Valea Seacă.


Puţin mai jos găsesc şi peisajul după care tânjeam: drumul coboară mai accentuat dar este poziţionat astfel încât să permită parcurgerea cu privirea a unei importante porţiuni din creasta Pietrii Craiului. Cei doi domni îmi arată refugiul Grind I, Piscul Baciului, Colţii Găinii dar şi toate celelalte vârfuri din creasta sudică.

Cobor alături de ei până la un pod ce trece peste Valea Seacă. Aici găsim un indicator:

- spre Cabana Brusturet - cruce galbenă - o oră( nu mi-am dat seama că sunt aşa de aproape de Brusturet )
- spre Curmătura Groapelor - triunghi roşu şi cruce albastră - 45 de minute
- spre Poiana Grind - triunghi roşu, cruce albastră şi cruce galbenă - 30 de minute

Mă despart de cei doi domni şi hotărăsc să mă întorc în Curmătura Groapelor iar de acolo o să mai hoinăresc pe dealuri. Ziua asta e mult prea frumoasă ca să te ascunzi prin pădure sau prin văi. Zis şi făcut, cam după 30 de minute sunt iarăşi în Curmătura Groapelor. Studiez un pic zona ca să îmi găsesc un loc bun pentru coborâre. Şi îl găsesc. Nu mai ţin marcajul, ci urmez o muchie pe care se afla câţiva copaci Aceasta mă va duce în apropierea celor două dâmburi cu lapiezuri. De data asta aleg să urc pe celălalt dâmb şi urmez o potecă ocolitoare care duce la nişte case aflate mai jos.


Şi nu aveam să regret. Zona asta de lapiezuri e mai frumoasă şi mai interesantă tocmai pentru faptul că haosul în care sunt dispuse e generalizat. Pe o parte a muchiei e zăpadă îngheţată, pe cealaltă, nu e zăpadă deloc. Momentul ăsta cere o pauză! Şi câteva poze.


Cobor de-a lungul lapiezurilor şi mai jos văd o altă adunătură de bolovani. Aceştia sunt dispuşi liniar şi au rolul de a delimita proprietăţile. Am putea să spunem că e un fel de gard însă orice copil vioi îl sare fără efort dintr-o mişcare. Cobor pe lângă bolovanii ăştia şi revin în drumul pe care mi-am început urcarea. Aproape de acesta se afla o rulotă, probabil dezafectaăa, dar bună ca reper dacă mergi pe aici prima dată. La urcare nici nu am observat-o şi e chiar pe marginea drumului în zona în care încă nu eşti sigur de marcaj.

Toată hoinăreala se sfârşeşte după aproximativ 4 ore, timp în care maşina m-a aşteptat cuminte la soare. Împrejurimile satului Șirnea sunt într-adevăr interesante. Cu siguranţă am să revin fiindcă plimbarea asta mi-a dat câteva idei pentru turele viitoare.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Balta Marin

    21 feb 2011 11:08:47

    Salutari de pe meleaguri galatene! Ma bucur ca ti-au placut pozele trimise, am mai scanat cateva, cu prima ocazie le voi trimite spre consultare.

    Cat despre tura intreprinsa de tine pot spune ca e foarte frumoasa acea depresiune unde e multa liniste si un spatiu larg de unde nu te mai saturi cu privitul si umblatul, numai piciorele sa te poata purta, cat despre privit si acesta oboseste ca e musai sa faci o pauza la orizontala. Am patit-o pe pielea noastra, a mea si a lui Gigi acum cativa ani, cand am umblat pe acolo. Duminica trecuta am urcat pe Magura Odobestilor, iar ieri am fost in Muntii Macinului, au aparut ghioceii, toporasi si viorelele, asta pe unde soarele a topit zapada ca in rest e iarna in toata regula, zapada e inghetata si se topeste greu.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024