De câţiva mi-am făcut un bun obicei din a vizita Ciucașul de câteva ori pe an. Astfel am ajuns să cunosc bine potecile marcate dar şi câteva dintre cele nemarcate. Astăzi am revenit pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs demult( cred că sunt 10 ani ) în acest sens: Valea Berii - Cabana Ciucaș - Vf. Ciucaș - Culmea Bratocea - Pasul Bratocea.

Suntem 7 plecaţi la drum, ca şi la Mălăieşti, oameni de toate vârstele. Începem traseul în Valea Berii lângă fabrica de îmbuteliat apa Keia. Străbatem o poiană lungă şi întâlnim un grup de oameni care, n-o să vă vină să credeţi, prindeau broaşte în râu. Picioarele batracienilor vor ajunge probabil în farfuriile restaurantelor de lux.

Trecem de bariera coborâtă aflată mai sus de fosta Cabană Valea Berii şi poposim mai sus pe malul unui mic lac făcut pe râu. În lac e puzderie de broaşte. Mai sus era un alt lac însă viiturile l-au colmatat iar locul e de nerecunoscut. Pajiştea şi pădurea sunt pline de ghiocei. În unele locuri apar şi pâlcuri de brânduşe.

Odată intraţi în pădure mergem mai vioi căci umbra pune stăpânire pe drumul forestier. Din dreapta vine poteca de la Muntele Roşu iar după intersecţia cu crucea albastră pe care mergem noi, ajungem la Izvorul Nicolae Ioan, ultima sursa de apă a traseului. Facem plinul conştienţi că ne aşteaptă o urcare abruptă până la cabană.

Din când în când se aud zgomote puternice. Drumul a fost tăiat cu buldozerul însă solul este instabil şi bulgări mici de pământ cad în continuu. Mai sus dezlegăm şi misterul zgomotului: nu, nu sunt focuri de armă, ca în alte dăţi, ci un buldozer care tasează şi nivelează drumul.


Oamenii care lucreaza la drum ne spun ca in iunie-iulie se va deschide noua cabana Ciucas. Ne continuam urcarea abrupta pina la iesirea in golul alpin. Inca doua curbe si privelistea se deschide. Muntele Chirusca strajuieste constructie noua, mult mai mare decit precedenta si care deocamdata se incadreaza frumos in peisaj. Astept sa vad conditiile de cazare, preturile. E liniste insa cu siguranta locul se va transforma si va arata la fel ca la Muntele Rosu: cu masini, ATV-uri, gratare. Asadar, cine doreste sa se bucure de un Ciucas linistit mai are la dipozitie doar citeva luni.


După o scurtă pauză pornim înspre Vârful Ciucas. Rămân surprins de cât de puţină zăpadă este pe munte. Nici măcar nu am folosit parazăpezile deşi în câteva locuri mi-ar fi fost bune. Ocolim muntele Chirușca şi începem să ne întâlnim cu diverse grupuri. Revăd oameni cunoscuţi, Claudiu Crăciun şi Doina Popa ( pe care îi ştiu de pe carpaţi.org şi  pe care nu avusesem plăcerea să îi cunosc personal ) şi pe Alex Grigoras cu care anul trecut am făcut o tură în Munţii Baiului. Ei sunt veniţi la întâlnirea Asociaţiei Montane Carpaţi care se ţine la Cabana Silva, lângă Muntele Roşu.


Continuăm urcarea pe un vâlcel acoperit cu zăpadă. Ne mişcăm bine şi ajungem în curând deasupra lui. Peisajul se deschide şi mă uit cu jind spre Poarta Vânturilor din Munţii Siriu, unde plănuiesc să ajung anul ăsta. În partea stângă e în plină desfăşurare spectacolul oferit de stâncile cu forme interesante specifice Ciucașului. Mai sus trecem pe lângă cele două babe care stau la sfat. Sunt atât de absorbite de conversaţie încât nici nu ne răspund la salut.

De aici nu mai e mult, vedem un stâlp şi ştim că la câţiva metri de el este vârful. Urcăm cu răbdare şi cu pauze de poze. De sus coboară un grup numeros, alegând varianta comodă a alunecării pe fund. Dăm ultimul asalt. Pe vârful Ciucaș e incredibil de multă lume. Mă retrag puţin pe un vârf secundar şi aştept ca locul să se mai elibereze. Şi într-adevăr avem câteva minute în care suntem singuri pe vârf. De fapt nu chiar singuri: cu noi mai sunt un vânt puternic şi rece şi un pui de câine.


După câteva minute ajung şi Cristina şi Claudiu şi profităm de prezenţa lor pentru o poză de grup. Şi acum să facem prezentările, de la stânga la dreapta: Istvan, Cătălin, Nea Karcsi – veteranul grupului, 70 de ani fără două săptămâni, Gabriela, Gobi, Bogdan şi Zsolt.

Privim spre Mîna Dracului, aflată mai jos, înspre est şi vedem că există câţiva cutezători care au pornit-o spre acest loc, poate cel mai frumos al Ciucasului.

Vremea e în schimbare aşa că facem şedinţă despre felul în care vom continua. Planul iniţial era întoarcerea pe acelaşi traseu, dar în cele din urmă hotărâm să plecăm mai departe pe culmea Bratocea. Coborâm abupt spre Şaua Tigăilor şi trecem cu bine două pasaje mai delicate. Vântul suflă cu putere din toate părţile, ceea ce ne cam dă peste cap planurile privind masa de prânz. Trecem în viteză pe lângă turnul lui Goliat, ne oprim pentru câteva minute într-un loc din Şaua Tigailor care ni se pare mai ferit. Dar nu e, aşa că plecăm mai departe.


În urma noastră rămâne partea somitala a Ciucașului, cu Vârful şi Tigăile Mari în prim plan.

Traversăm mai multe limbi de zăpadă şi în final găsim un loc mai ferit şi stăm să mâncăm. Până acum nici nu mi-am dat seama cât eram de flămânzi. Glumim pe seama modului în care fiecare şi-a găsit locul de popas, cât se poate mai în groapă.


Într-un final plecăm spre pasul Bratocea. Alte limbi de zăpadă, vânturi puternice. Traversam o zonă de jnepeni şi observ faptul că în locul ăsta s-a strâns multă zăpadă. Vara jnepenii îmi depăşesc înălţimea, acum abia îmi ajung la genunchi.

Ajungem în apropierea Colţilor Bratocei, părăsim culmea pe scurtătură şi scăpăm de vânt pentru puţin timp. În faţa noastră se afla Munţii Grohotiş cu vedere bună vârfurile Bobu Mic şi Babeş. Grohotişul are foarte puţin zăpadă pe el, ca şi Ciucasul, zăpada strângându-se pe fostul drumul de graniţă.


Trecem pe lângă Porumbel şi părăsim golul alpin. Coborâm pe o potecă de pădure până la releul din Bratocea, de unde continuăm pe drum forestier. Poiana e plină de ghiocei şi brânduşe. Stăm puţin lângă stâna unde vedem că vântul a distrus parţial acoperişul de tablă.

În câteva minute suntem la şosea, la civilizaţie. În cinstea acestei ture reuşite închinăm câte un pahar de palincă, cu excepţia şoferilor printre care mă număr şi eu. Apoi coborâm spre valea Berii tăind serpentinele celebrului DN 1A şi ajungem repede, cam în 30 de minute.

Şi astfel se încheie prima ieşire în Ciucaș de anul acesta. Tura durat puţin peste 8 ore, însă noi am mers într-un ritm destul de lejer fără să forţăm.