Austria: Liechtensteinklamm

Data publicării: 25 iul 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Un obiectiv natural de seamă în Austria pe care l-am găsit în foarte multe ghiduri şi pliante este canionul Liechtensteinklamm. Ştiu, e un nume greu de pronunţat, dar după îndelungi exerciţii am reuşit. Se află în regiunea Salzburg în apropiere de orăşelul St. Johann şi este vizitat de peste 100000 de turişti în fiecare an. Austriecii au amenajat acest spaţiu minunat pentru a-l face accesibil tuturor categoriilor de turişti. Şi s-au gândit la toate.

Ca şi la Eisriesenwelt parcările se afla la o oarecare distanţă de intrarea în rezervaţie. Se merge pe jos cam 10 minute până la o cabană restaurant şi câteva mici tarabe cu suveniruri. Apoi, după încă vreo 5 minute ajungem la casa de bilete. Vizitarea Liechtensteinklamm costă 4 euro.

Plecăm pe o potecă lată aflată pe malul unui râu de munte care acum curge linisit. De undeva se aude un zgomot dat de căderea de ape. Pe măsură ce înaintăm, zgomotul se accentuează, pereţii se îngustează, iar noi nu ne mai deplasăm pe pământ ci pe nişte balcoane de lemn solide şi destul de late. O mare parte din banii colectaţi drept taxă de intrare sunt destinaţi întreţinerii şi consolidării acestor structuri.

Canionul debutează cu o porţiune extrem de strâmtă unde apa şi-a săpat cu mare greutate drumul. E undeva jos, destul de departe de noi şi are o culoare greu de definit, ploaia abia s-a terminat iar râul încă nu şi-a regăsit limpezimea.

Traversăm pe un pod de lemn pe malul celălalt. Observăm câteva căderi de apă de mai mică anvergură însă zgomotul e asurzitor. Balcoanele sunt poziţionate pe o porţiune surplombată. De pe pereţi mai curge apa din loc în loc. Privind în sus cerul pare doar o mică fâşie de culoare albastră.

Înaintăm plini de curiozitate şi ne oprim la baza unei scări destul de lungi. Aşteptăm ca un grup să îşi incheie coborârea apoi urcăm scara şi traversăm pe celălalt mal tot pe un pod. Valea începe să se mai lărgească şi să se mai lumineze.

Urcăm continuu, traversăm câteva tunele. Pereţii se apropie din nou iar locul devine din ce în ce mai întunecos. Privim în față vedem o cascadă cu volum mare de apă, însă nu vedem cât e de lungă căderea apei. Dar o să dezlegăm şi misterul ăsta. Valea se deschide din nou iar traseul ne aduce în faţa unei cascade de mari dimensiuni. De sus şi până jos apreciez că sunt cam 20-25 de metri.

Drumul ăsta prin canion se poate compara cu trucul clasic prin care faci măgarul să meargă: ţii un morcov permanent în faţa lui. Aşa s-a întâmplat şi cu noi, am fost tot timpul mânaţi de curiozitate: oare ce vă mai fi după aceasta curbă, ce se vede acolo sus, printre pereţi, de unde vine zgomotul ăsta mare?

Şi uite aşa traseul a păstrat ceea ce a avut mai bun pentru final: cascada mare numită Bridal Veil. Stăm câteva minute la umbra pe o băncuţă să privim şi mai ales să ascultăm cascada. Şi mai e ceva ce mi-a atras atenţia şi mi-a plăcut: o serie de bolovani acoperiţi cu muşchi de un verde închis.

Iată şi câteva date adunate de pe pliante şi reviste:

Legenda:
Se spune că un fierar din satul Oberarl, din apropiere de St Johann, a făcut un pact cu diavolul. El avea o fiică infirmă pe care a promis-o diavolului. În schimb diavolul ar fi trebuit să direcţioneze nişte izvoare termale spre casa fierarului. Tranzacţia ar fi trebuit finalizată înainte cântatul cocoşului. Soţia fierarului, o femeie şireată, a aflat despre acest pact şi, pentru a pune capăt lăcomiei soţului ei, a scufundat cocoşul în apă rece, iar cocoşul a răguşit scoţând sunete slabe, ca de cioară.

De dimineaţă, când Diavolul zbura prin Klamm având cu el izvoarele termale, a auzit cioara-cocoş şi şi-a dat seama că a întârziat. Plin de furie, a aruncat izvoarele calde în canion astfel ca nici o fiinţă umană să nu le mai găsească vreodată. Şi într-adevăr, nici până astăzi, nimeni nu a reuşit să capteze apele curative şi să le aducă spre civilizaţie.

Istorie
De mii de ani, rîul furios şi-a tăiat calea prin stâncă. În timpul ultimei ere glaciare, văiile şi munţii din zonă au fost acoperite de gheţari. În timp clima s-a schimbat iar forţele elementare ale gheţarilor în mişcare au sculptat văile, lăsând în urma pereţi înalţi de stâncă la intrările în văile laterale mai mici. Râul Grossarl a săpat canionul în timp. Apa s-a dovedit mai puternică decât calcarul şi celălalte roci din Klamm. Astfel s-a născut Liechtensteinklamm, un canion lung de aproape 300m.

După mai multe tentative eşuate, în 1875, o mână de oameni, membri ai Asociaţiei locale Alpine, au început un proiect prin care să facă  acest canion acesibil publicului larg. Proiectul însă a depăşit posibilităţile lor financiare. Aceştia au cerut ajutor lui Johann al II-lea, Prinţ de Liechtenstein, care a deţinut un teren de vânătoare în apropiere de oraşul Grossarl. Cu ajutorul donaţiei sale de 600 de guldeni proiectul a fost terminat în 1876. În semn de mulţumire canionul, poate cel mai cunoscut din Alpii Austrieci, a primit numele Liechtensteinklamm ceea ce s-ar traduce drept Cheile Prinţului de Liechtenstein.

 

Johann al II-lea, Prinţul de Liechtenstein, a fost un descendent al uneia dintre familiile conducătoare cele mai vechi şi mai ilustre din Austria. El a fost venerat de către supuşii săi drept un conducător nobil şi un binefăcător. Bogat şi influent, este recunoscut pentru sprijinul acordat construirii caselor pentru săraci, a mai multor spitale, drumuri, pentru restaurarea unor vechi biserici şi castele. În ciuda averii sale considerabile prinţul a trăit o viaţă simplă şi retrasă.

Şi închei cu o serie de curiozităţi:

Ştiaţi că ...

... în fiecare primăvară aşa-numiţii curăţători de stâncă verifică pereţii canionului? Specialiştii caută rociile friabile şi pietrişul pentru a le elimina şi a evita astfel posibile accidente.


... toate structurile din canion sunt atent controlate? în fiecare zi, un responsabil merge în canion şi caută daune vizibile. Şi în fiecare primăvară dar şi pe parcursul întregului sezon geologii verifică structura balcoanelor şi a pasarelelor.

... în fiecare an o cantitate mare de lemn trebuie înlocuită? Pentru balustrade, grinzi şi placi este utilizat, în cea mai mare parte, lemn de pin şi de zadă.

... după ploile abundente canionul este colmatat cu buşteni imenşi? Echipe speciale înarmate cu drujbe şi topoare coboară pe o frânghie şi taie buştenii în bucăţi mai mici.

... există un tunel nou în canion? Pe partea finală a canionului condiţiile locale face dificilă întreţinerea pasarelei. De aceea, ea care a fost înlocuită cu un tunel de 70 m lungime.

... Liechtensteinklamm este foarte periculos iarna? Aproape toate podurile și celelalte căi pietonale trebuiesc demontate în timpul iernii pentru că de stânci atârnă ţurţuri mari şi cascade îngheţare. Primăvara se topesc şi cad în canion producând daune structurilor construite.

 

... există doar balcoane şi poduri de lemn în canion? Doar grinzile de sprijin sunt realizate din oţel din motive de securitate. Pentru a rămâne în armonie cu  natura orice altceva este confecţionat din lemn.

După o vizită în Liechtensteinklamm, ca braşovean, nu poţ să îmi pun decât o singură întrebare: oare cum ar fi gândit austriecii traseul prin Canionul 7 Scări, cum l-ar fi întreţinut şi cum l-ar fi pus cel mai bine în valoare?


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • Bogdan

    26 iul 2011 01:16:50

    Multumim pentru gindurile bune si aprecieri. Sper sa ne putem vedea cit de curind pentru o tura, in functie de cum reusim sa ne organizam. Salutari calde pentru dumneavoastra si pentru doamna Lucica.

  • Alin Ciula

    26 iul 2011 02:36:11

    Buna intrebarea de final... raspunsul nu-l vom afla insa. Diferenta e ca 7 Scari se viziteaza gratuit (inca), austriecii probabil ar fi pus taxa.

  • Bogdan

    26 iul 2011 03:53:14

    Cu siguranta austriecii ar fi pus taxa. In mod cert vizitarea ar fi facut toti banii.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024