Piatra Iorgovanului

Data publicării: 07 sep 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Una din dorinţele mele mai vechi în materie de munte a fost să ajung în Retezatul Mic. Însă am tot greşit tactica de fiecare dată când am fost în Retezat, lăsând pentru finalul turei ieşirile în Retzatul Mic. Bineînţeles că acestea nu au mai avut loc fiindcă întotdeauna se strica vremea.

De data asta, imediat după ce am stabilit că vom pleca pentru 8 zile în Retezat, am rezervat pentru primele trei zile ieşiri în Retezatul Mic şi Oslea din Vâlcan. Prima zi a fost dedicată unui circuit având ca scop principal Piatra Iorgovanului.

Suntem doar doi, eu şi Ramona. Intrăm în traseu de lângă Casa de Vânătoare Cîmpușel. Un indicator triunghi roşu spune că până pe vârf e cale de 3-4 ore. Trecem apa unui pârâu( prima şi singura sursă de apă până aproape de ieşirea din traseu ) lătraţi de un căţeluş mic şi arţăgos, şi pătrundem într-o poiană. Cotim repede la dreapta şi intrăm în pădure. De aici primele minute de urcuş sunt destul de aspre şi scot din noi untul de la prima oră. Treptat urcuşul se calmează, urmează multe zone plate sau cu urcare uşoară.

Din când în când rafale puternice de vânt ne mai răcoresc. Pe nesimţite ajungem în partea superioară a pădurii şi ieşim în golul alpin. În spate începem să zărim creasta ascuţită, crenelată şi elegantă a a Oslei din Vâlcan, un munte de calcar extraordinar, asemenator, după cum aveam să constatăm, cu Piatra Craiului.

Despre Oslea din Vâlcan aveam date puţine legate de intrarea şi ieşirea în masiv. La fiecare pauză studiez de sus posibilităţile de abordare şi fac o sumedenie de poze. Odată cu ieşirea  în golul alpin avem în permanenţă în vedere ţinta noastră, Piatra Iorgovanului. A nu se confunda însă cu vârful omonim care este undeva mai în spate şi care devine vizibil doar atunci când eşti aproape de el.

Pe partea dreaptă sunt hăurile mari din Valea Găuroane, o vale spectaculoasă cu pereţi abrupţi din calcar dar şi cu câteva..găuri, probabil intrări în mici grote sau peşteri. Mă gândesc că de aici vine şi numele văii.

Urcăm printre jnepeni, ne căţărăm scurt pe un vârf intermediar. Din acest unghi avem primul contact vizual cu Vârful Piatra Iorgovanului, principala ţinta de astăzi. Însă hotărâm să nu mergem direct spre vârf. Părăsim poteca marcată pentru a ne urca pe piatră, ce de jos pare oblică şi care precede vârful. Ne aşteaptă câteva minute de urcat pe calcare.

Ajunşi sus, ne ia în primire un vânt turbat care aproape că te dărâmă. Ne dăm câţiva metri mai jos, mai la adăpost, şi luăm pe noi toate hainele din dotare. Cât de ciudată e vremea pe munte: suntem în august, avem norocul unor zile foarte călduroase şi cu toate astea stăm îmbrăcaţi ca în toiul iernii. Din când în când, între două rafale de vânt mă apropii de capătul acestei pietre.

Interesant este că ne aflăm într-o poziţie privilegiată: suntem pe aceeaşi linie cu Valea Cernei, revedem cu bucurie Piatra Mare a Closanilor, Vârful lui Stan dar şi porţiuni mici din Munţii Cernei.

Admiram în depărtare vârfurile din Munţii Retezat şi Godeanu dar şi nişte hăuri imense ce se cască chiar sub noi. Nu rezistăm prea mult în vânt şi plecăm către vârf. Prindem o mică brîniță şi o zonă care permite descățărarea uşoară.

Mai avem de parcurs câteva zeci de metri până la locul unde spune legenda că Iovan Iorgovan şi-a încercat paloşul. E vorba de o porţiune lată şi înierbată între bolovani mari. Ne urcăm pe primul şi admirăm flori de munte. Apoi, printre rafale de vânt, cățărăm şi ultimii metri până pe Vârful Piatra Iorgovanului care este dotat cu stâlp şi este înalt de 2014 metri.

Stăm doar cât să facem câteva poze, vântul puternic ne alungă repede şi de aici. Caut o posibilitate de a coborî în poteca marcată cu banda roşie care merge spre Masivul Godeanu. Nu vreau să fac ocolul pe poteca oficială fiindcă asta înseamnă să trecem printr-o stână şi chiar nu am nici un chef să mă văd cu câinii ciobăneşti astăzi.

Din fericire găsim un culoar printre jnepeni care ne coboară rapid și în siguranţă până la potecă dorită. Acest traseu este unul legendar: banda aceasta roşie pleacă din Băile Herculane şi traversează Carpaţii Meridionali până în Valea Prahovei. De-a lungul anilor am parcurs diverse porţiuni ale acestui drum însă probabil că nu voi reuşi niciodată să îl parcurg integral. O mare dorinţă a mea este să merg în Munţii Godeanu urmând acest marcaj. Dar cine ştie când se va întâmpla şi asta.

Ne căutăm un loc mai ferit de vânt căci se apropie orele amiezii şi ni se face foame. Îl găsim undeva mai jos de creastă şi facem prima pauză serioasă din acesta zi. Încep să mă gândesc la posibilităţile de retragere. Cea mai prietenoasă pare a fi pe Valea Soarbele. Pentru asta trebuie să urcăm printre nişte vârfuri de calcar foarte frumose spre Şaua Paltinu, iar de acolo să coborâm către o stână aflată la limita pădurii.

Zis şi făcut: urmăm banda roşie, care pe această porţiune se află în stare mult mai bună decât o găsisem anul trecut în Munţii Godeanu. Urcăm, coborâm, ne mai abatem pentru a atinge puncte de belvedere.

Privim în urmă spre Piatra Iorgovanului. Arată impresionant de oriunde ai privi-o. Costatăm că la un moment dat ne-am aflat pe un fel de balcon peretele de sub noi fiind concav. Bine că vedem asta asta doar acum, cu siguranţă ni s-ar fi înmuiat picioarele dacă observam la momentul respectiv.

Pe o culme stâncoasă zărim de departe silueta unei capre negre. Probabil e santinela, celelalte or fi pe partea cealaltă. Ne vede şi ea deşi suntem destul de departe. Se uită insistent la noi preţ de câteva zeci de secunde după care dispare.

Poteca asta ocoleşte vârfurile, ne poartă din şa în şa. Următoarea e Paltinu. Ocolim un ultim vârf printr-o potecă prin jnepeni. La un moment dat observ o gaură mare şi adâncă, pare a fi un aven. Mă dau mai aproape să văd despre ce e vorba. Fără echipament adecvat nu e de intrat aici.

Revenim în potecă şi după câteva sute de metri ajungem în şa. Peisajul se schimbă brusc: calcarele lasă loc şisturilor cristaline. Bun venit în Godeanu!

În şa este un stâlp vechi fără marcaje, fără săgeţi. Puţin mai încolo, pe nişte pietre pe lângă banda roşie mai apare un triunghi roşu care bănuiesc că vine de undeva din coada Lacului Gura Apei. Tot în împrejurimi mai găsim un tău mic.

Mergem pe marginea prăpastiei pentru o ultimă privire spre vârfurile înalte din Retezat. Dintre vârfurile Godeanului se remarcă ţuguiatul Gugu( 2291 m ), cel mai înalt din acest masiv. Nu stăm prea mult, tot din cauza vântului puternic.

Coborâm pe o muchie lină dar lungă. O turmă de oi paşte liniştită în vale. Noi ieşim în firul văii mai jos de ea într-o zonă cu multe pîraie cu apă limpede și rece. Continuăm pe poteci ciobăneşti până către stână. Dar până acolo mai avem o surpriză plăcută: poteca ne conduce lângă un lac foarte frumos străjuit de brazi. Numele lui? Tăul fără Fund.

Ne apropiem de stâna şi vedem că locul pare părăsit şi invadat de bălării. Din fericire găsim uşor poteca spre vale.  Avem oareşce emoţii că nu ştim sigur dacă suntem pe drumul cel bun. Ne liniştim în câteva minute când aveam să constatăm că poteca e…marcată. Marcajul nu e cel standard, cu punct, triunghi, banda sau cruce. Marcajul e mai puţin convenţional şi e format din..pachete de ţigări aruncate pe jos.

Poteca e clară iar trecerea în revistă a tuturor mărcilor de ţigări fumate de ciobani ne confirmă de fiecare dată pe unde este drumul cel bun. Mai jos găsim două puncte roşii, foarte vechi şi foarte şterse. Ajungem într-un vechi drum forestier. Mergem tot înspre vale până dăm de un nou drum forestier, aflat într-o stare mult mai bună. După încă 10 minute ajungem la asfalt. Aşadar drumul ăla forestier era celebrul drum al lui Băsescu.

Ce e cu acest drum: proiectul spune că va face legătura între Valea Jiului şi la Valea Cernei( Cîmpu lui Neag – Cerna Sat – Băile Herculane ) şi va fi construit pe tresasamentul unui drum forestier existent şi folosit. Cei ce se opun proiectului spun că drumul va traversa şi implicit va distruge ultimele păduri virgine din Europa.

O fi sau n-o fi aşa, nu ştiu. Tot ce ştiu e că de sus, pe parcursul celor trei zile petrecute în Retezatul Mic şi în Munţii Vâlcan, am tot studiat Pasul Jiu-Cerna şi am văzut o grămadă de drumuri forstiere. Pe de altă parte am dat de locuri cu pădure atât de deasă încât nu cred că pe acolo a călcat vreodată picior de om.

După încă câteva minute ajungem la maşină şi ne încheiem prima aventură în Retezatul Mic, la capătul a aproape 9 ore. În drum spre locul în care ne-am cazat( Cabana Lazăru ) vizităm şi spectaculoasele chei ale Buții, o zonă deosebit de frumoasă care va avea parte de o descriere separată.



Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024