De curând am primit o invitaţie de a merge într-o excursie de două zile în Munţii Ciucului alături de MecanTuriștii din Galaţi. Am răspuns cu bucurie invitaţiei şi iată că într-o dimineaţă ceţoasă plec din Braşov împreună cu Costi.

La Miercurea-Ciuc ţinem drumul de Comăneşti, depăşim Lacul Frumoasa, ieşim din ceaţă şi ne oprim în Pasul Ghimeș. Aici suntem aşteptaţi doar de Alex şi Ştefan. Restul grupului gălăţean( adică încă 15 inşi ) deja please pe traseu.


Noi mai avem de aşteptat încă un grup care e pe aproape şi care vine de la Bucureşti. Planul era să mergem după cei 15 şi bineînţeles să îi ajungem la un moment dat. Din fericire am putut comunica în voie cu ceilalţi, semnal telefonic a fost pe toată creasta.

Vin şi bucureştenii: Cami, Marius, Dana, Alexandru şi Alexandra. Până se echipează mă uit la săgeţile din pas: sunt scrise în limba maghiară şi au trecute pe ele coordonatele GPS, timpul şi distanța traseului.

Noi o să mergem către Naskalat, e cale de 7 ore pe parcursul a 22 de km. În partea opusă se merge spre Szello( bănuiesc că înseamnă Vârful Viscol ), 9km, 3 ore. Marcajul pe ambele trasee este banda roşie.

Traseul propus pentru prima zi:
Pasul Ghimeș - Vf Lacrimii - Vf Buciului - Chinga Şeii( până aici banda roşie) - Valea Întunecoasă - Lunca de Sus( cruce roşie ).


Pornim cu voioşie pe un drum forestier. Marcajul e bun deocamdată. La un moment dat, la o răscruce, sub marcaj e o săgeată către stânga. Mergem până dăm de un marcaj cruce roşie însoţit de o literă m într-un chenar pătrat. Nu mai găsim banda roşie. Mergem pe cruce roşie mai ales că ea duce către un vârf unde este instalată o cruce mare, de lemn. Locul acesta se numeşte Muntele Păgânilor, 1351m.

Ajunşi pe vârf avem parte de două veşti, una bună, una rea, ca în bancuri.
Vestea bună: Priveliştea e minunată, se vede departe, până la Munţii Hăşmaş
Vestea rea: Traseul nostru nu mai continuă pe aici.


Venim înapoi pe crucea roşie care continuă pe curba nivel şi după locul în care o întâlnisem prima oară şi ne aduce iarăşi în creastă, pe marcajul bun, banda roşie. Găsim şi un izvor, singurul aflat cu adevărat aproape de traseu.


Bucuroşi că am regăsit traseul, mergem spre nord pe lângă proprietăţi delimitate cu garduri. Din când în când mai vedem vaci. Mai încolo ajungem lângă o stână, doi dulăi ne latră straşnic de după gard.


 Drumul a fost deosebit de pitoresc, am fost aproape în permanenţă în gol alpin, am mers prin poieni în care aveam brazi răzleţi şi din când în când stâne şi fânare.


La una din acestea găsim un marcaj interesant, format din multe peturi de bere, stivuite frumos. Banda roşie însă se răreşte pe măsură ce înaintăm. După un urcuş ceva mai solicitant ajungem din urmă alţi doi turişti.


Pe o buturugă e o săgeată care te invită să o iei la stânga, însă dacă nu eşti atent o poţi rata cu brio. Asta pentru că eşti tentat să continui drumul prin golul alpin în loc să cobori în pădure.

Cum suntem mulţi, am văzut semnul şi l-am urmat în continuare. De la un moment dat, după vârful Rez, însă nu a mai apărut. Scoatem harta, punem GPS-urile la treabă. Din fericire harta DIMAP pe care o avem s-a dovedit foarte utilă, mai ales că era destul de detaliată şi avea trecute şi coordonatele geografice.

Ne întoarcem cam 200 de metri, găsim marcajul şi începem o coborâre printr-o zonă acoperită cu zăpadă, unde pe copaci sunt multe săgeţi fiindcă schimbările de direcţie sunt mai dese.

Pe jos, nici o urmă. E clar, asta nu e poteca pe care să fi fost 15 oameni de curând. Celălalt grup nu a fost pe aici. Alex îi sună şi ne lămurim: ceilalţi greşiseră drumul exact în acelaşi loc unde ratcisem şi noi cu câteva minute în urmă. Ei au mers pe un drum forestier clar, dar fără marcaje care avea să îi scoată mult mai repede în satul Lunca de Sus.


Până la urmă tot răul a fost înspre bine după cum aveam să constatăm la sfârşitul zilei. Nu ne vom mai întâlni cu restul grupului decât seara la pensiune.

Aşadar nu ne mai grăbim, coborâm şi mâncăm la soare lângă o stână. După o porţie consistentă de brânză, clisă şi ceapă şi o gură de palincă, viaţa pare mai frumoasă. Pornim la drum cu şi mai multă energie fiind mereu atenţi la marcajele care sunt în continuare destul de rare. Ne aflăm deasupra unui tunel de cale ferată, pe Muntele Fagu Mic.


Drumul nostru trece pentru puţin timp printr-o zonă împădurită. Ieşim iarăşi în gol în vârful Bucuiului şi apoi ajungem în preajma unei căbănuţe unde mai vedem un grup de turişti. Priveliştea începe să se deschidă şi ne mai desfătam pentru câteva minute cu porţiuni din Hăşmaş.

O perioadă mergem pe curba de nivel, ajungem într-o zonă cu stâne şi adăposturi. În dreapta, valea e adâncă iar pe fundul ei se afla un drum forestier. Identificăm locul şi ne dăm seama că aceea este Valea Întunecoasă pe unde urmează să coborâm.

Peste câteva sute de metri ajungem în Chinga Şeii unde întâlnim un marcaj cruce roşie. Acesta urmează un drum forestier care coboară tare până în fundul Văii Întunecoase. În această intersecţie nu sunt săgeţi.


Începem coborârea pe înserat mergând pe serpentinele drumului care mi s-a părut extrem de pitoresc. Mai jos câţiva oameni încarcă lemne într-o camionetă. Se văd faruri de maşini. Adi Petroiu şi Edi Munteanu au urcat ca să ne recupereze, scutindu-ne cam de vreo oră jumate cât mai era de mers până în sat.

Până la urmă a fost bine că echipa cealaltă a terminat tura mai repede chiar dacă ei nu îşi propuseseră asta. Am recuperat mai apoi maşinile şi ne-am reunite la Pensiunea Csango din Lunca de Jos (http://www.csangopanzio.ro/ ). Aici am găsit condiţii bune şi un raport preţ - calitate foarte bun.

Seara am petrecut-o în jurul mesei şi al paharelor cu vin. Cu această ocazie am stabilit programul pentru a doua zi.

Ne trezim cu toţi de dimineaţă iar în jurul orei 8 suntem cu toţii la maşini. Edi a dus maşina lui undeva în Valea Rece unde vom încheia traseul, iar cu restul plecăm spre Valea lui Antalok. Drumul acesta presupune o traversare destul de..riscantă a căii ferate şi este foarte îngust.

Lăsăm maşinile în curtea unui localnic, plătim 5 lei de maşină. Întâlnim primul marcaj cruce albastră. Astăzi suntem mulţi, 24 la număr.

Să strigăm catalogul:
Din Galaţi
- Alex Grigoraș, Edi Munteanu, Costel Ceapchi, Marin Baltă, Cătălin Ignat, Viorel, Horia Axinte, Ştefan Bako, Ionuţ Sava, Alex Chicuș, George Reuț, Adi Petroiu, Nelson, Ingrid, Andrei Banu

- Din Piatra Neamţ - Dumitru şi Lucia Stoica;
- Din Bucureşti - Cami, Marius Florea, Dana Botezatu, Alex Popa;
- Din Ploieşti - Alexandra;
- Din Braşov - Costi, Bogdan Balaban;

Traseul pentru a doua zi a fost următorul:
Valea lui Antaloc - Crucea Condra - Vf. Noșcolat - Valea Rece;

Mai sus este o bifurcaţie şi nu e prea evident pe unde se continuă. Drumul din stânga merge pe vale, cel din dreapta urcă abrupt. Ştefan merge pe vale şi de acolo vede marcajul pe drumul din deal.

Aşadar toată lumea o ia spre dreapta şi începem un urcuş solicitant. Ne încălzim repede, hainele încep să se plimbe de pe noi în rucsaci. Marcajul, ca şi ieri, e în stare bună însă e aplicat rar.  Efortul ne e răsplătit după ce ieşim în golul alpin. Suntem lângă două adăposturi, avem privelişti frumoase, vizibilitatea e bună. Nici nu ieşim bine că de undeva din vale se aude foc de armă.


De aici încolo nu vom mai avea de mers prin pădure ci va trebui să urmăm marcajul care ne duce prin poieni lungi.


Urcăm până ajungem la o stână unde ciobanii au amenajat nişte moriști artizanale din lemn. Începem să vedem spre depărtări până înspre Pasul Ghimeș.


În partea opusă, graţie unui coloar dintre două dealuri vedem Ceahlăul. Nu la apus, cum zice poezia, ci mai degrabă la nord-est. Se disting foarte bine Gardul Stanilelor şi Ocolaşul Mare.

Coborâm puţin ca să avem apoi ce urca. La un moment dat marcajul părăseşte drumul forestier şi urcă pe lângă pădure până la un vârf care oferă o belvedere frumoasă către Munţii Harghitei, Hăşmaş şi Ceahlău. Ceața însă persista pe vai pe o mare suprafaţă.


Pe acest vârf, care se numeşte Trei Pietre şi are 1471m,  e montată o cruce înaltă, de fier. Practic abia acum am atins creasta Nașcalatului. Facem o pauză mai lungă şi câteva poze de grup.


Următorul obiectiv e Crucea Kondra. Ţinem creasta matematică şi ne bucurăm de o vizibilitate foarte bună în toate direcţiile.


Se văd bine satele din Valea Trotușului, se vede Ceahlăul, se vede Hășmașul, în depărtare Calimanii. Ce nu se mai vede, e marcajul.

Ţinem creasta, facem nenumărate poze şi ajungem într-o şa. Aici se găsesc două cruci, cea veche este Crucea Kondra, locul unde facem cel mai lung popas de astăzi. Mâncăm tot felul de bunătăţi şi povestim de toate.


Într-un final se sună adunarea şi toată lumea e în picioare. Ne îndreptăm spre cele mai înalte vârfuri de astăzi, Salamașu şi Nascalat, ambele au în jur de 1550 de metri.

Treptat, pe partea estică pădurea urcă până aproape de creastă. Urcarea e uşoară, şi aproape pe nesimţite atingem Vârful Sarmașu, 1551m. După o pauză scurtă plecăm mai departe. Înainte de a ajunge pe Nascalat suntem întâmpinaţi de doi motociclişti enduro care ţin să ne demonstreze cât de pricepuţi sunt ei: cîtă bărbăţie, cât curaj! :)))))


Poteca se umple brusc de miros de gaze de eşapament şi de zgomot. Motocicliştii se decid să plece şi duşi au fost. Noi ajungem cu toţii pe vârf Naskalat, 1553 de metri, cel mai înalt punct din aceste două zile. Ca de obicei, pauză foto. De sus ne uităm după valea pe care ne vom retrage din munte. După câteva sute de metri ajungem în pădure, ne menţinem în preajma crestei matematice.


Marcaj nu e, am văzut doar în două locuri, pe pietre, două dungi roşii şi una albastră. La un moment dat ieşim din pădure pe o porţiune care are zăpadă şi unde găsim şi o cruce de lemn. Ne-am apropiat de Hăşmaş, se vede bine Poiana Tarcău.

Prindem apoi un drum forestier, nu extraordinar de bine conturat. Ajungem din nou într-o zonă cu adăposturi şi garduri. Ştefan părăseşte grupul şi pleacă spre Poiana Tarcău în dorinţa de a realiza un track GPS. El are ambiţia de a face un track pentru creasta Carpaţilor Orientali.


Noi ceilalţi plecăm la vale trecând dintr-o împrejmuire în alta şi ajungem în final la capătul unui drum forestier. Plecăm către vale şi mergem cam 3 km. Zona e destul de sălbatică, sunt multe căderi de apă şi mulţi bolovani mari.

Aproape de intrarea în satul Valea Rece întâlnim şi o cascadă de vreo 3-4 metri. Apa vine pe un jgheab mărginit cu gheaţă şi apoi cade printre două pietre mari. De aici încolo ne concentrăm doar pe mers, soarele deja e aproape de apus. Din când în când ne întâlnim cu săteni pe care cu care ne salutăm.

În sfârşit vedem şi maşina lui Edi. Pentru şoferi, tura s-a încheiat în acest loc. Edi ne bagă pe toţi în maşină( suntem mulţi şi mari ) şi ne ducem să luăm celelalte maşini ca să putem recupera toată gaşca.

Seara o petrecem tot la pensiune unde savuram câte o ciorbă caldă, un sfârşit perfect pentru o zi foarte frumoasă. Apoi ne despărţim şi plecăm fiecare pe la casele noastre.

În loc de concluzii: din cele două zile petrecute în Munţii Ciucului am tras câteva învăţăminte importante pentru turele ce vor urma în zonă:

1. Marcajele, deşi în stare bună, sunt aplicate rar. E nevoie de multă atenţie pentru a urmări marcajul, chiar şi vreme bună. O hartă bună, o busolă, un GPS te pot scoate din încurcătură.

2. Aceste trasee e bine să fie parcurse în perioade ale anului în care oile nu se află pe munte. Am întâlnit o sumedenie de stâne, cred că vara e o adevărată aventură o drumeţie pe aici.

3. Traseele făcute sunt destul de lungi e necesar de studiat bine zona înainte de plecare şi de stabilit clar pe unde se intră şi unde se iese din traseu.

Fotografii găsiţi aici: