Parîngul estic

Data publicării: 30 nov 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În ultimii ani paşii m-au mai purtat câteodată prin Parâng. De fiecare dată pe drumuri cunoscute, bătute. A venit însă vremea să vedem şi lucruri noi. De data asta am pornit de la Rânca iar obiectivul a fost parcurgerea crestei estice până la graniţa cu Munţii Căpăţânii dar şi a părţii centrale a crestei.

Prima zi am folosit-o pentru drum, care a durat destul de mult. Am ajuns la Rânca, am găsit şi pensiunea unde aveam rezervare. Apoi restul orelor rămase le-am folosit pentru o plimbare cu maşina pe noua şosea Transalpina. Cu acest prilej am găsit şi intrările în cele două trasee.

Transalpina este încă în lucru şi mai este mult până să fie gata. De la Rânca în sus lipsesc marcajele de pe şosea, parapeţii, indicatoarele de circulaţie, zidurile de sprijin. Mai mult, pe părţile exterioare asfaltul a început să crape sub greutatea basculantelor folosite de muncitori.


Am oprit în Pasul Urdele(2141m) pentru câteva poze. Apoi am coborât nişte serpentine scurte, apoi am urcat pe Muntinu Mare( 2113m). De aici plecăm pe jos într-o plimbare cam de o oră. Facem cumva un cerc pe nişte plaiuri. Ajungem într-o zonă  unde cred că în mod normal ar curge nişte paraie. Vegetaţia trădează faptul că în mod obişnuit zona e umedă. Seceta din acest an a fost însă cumplită, iar apa lipseşte cu desăvârşire lăsând locul unor zone nisipoase.


Zărim undeva un pic mai jos o momâie mare. Mergem până lângă ea şi nu ne pare rău: norii se joacă cu vârfurile din Parâng, uneori ascunzându-le total. Mai departe căutăm să revenim pe zona cea mai înaltă şi să privim prin căldările nordice.


Suntem efectiv şocaţi să vedem Iezerul Muntinului secat. A rămas doar un contur de pământ.. Mai jos se distinge locul pe unde curgea pârâul şi unde se aduna într-un alt lac. Abia acum am realizat cât de cruntă este seceta din acest an 2011.

Revenim la maşină şi începem să coborâm până la Obârşia Lotrului. Vizităm cabana şi savurăm un ceai, întrebam cât mai costa cazarea(90 lei / cameră dublă ), iar apoi revenim la Rânca.

Parangul Estic


Am urcat cu maşina spre Pasul Urdele, am găsit un loc bun în Şaua Dengheru(2035m) unde am lăsat-o. Am plecat pe jos spre intrarea în traseu. Aerul rece al dimineţii ne trezeşte şi ne obligă să punem sângele în mişcare. Parcurgem o porţiune de creastă scurtă spre stâlpul indicator. Avem un prim punct de belvedere pe Vârful Dengheru( 2069m ).


Vârful Mohoru

Marcajul pe care mergem ee banda roşie iar o săgeată ne trimite la Petrimanu. În apropiere e un lac format cu ajutorul muncitorilor ce lucrează la Transalpina.

Deşi e sfârşit de septembrie, turmele de oi sunt încă prezente la altitudine. Un câine ciobănesc jigărit abandonează un hoit şi vine să ne latre. Când îşi dă seama că hrana lui ajunge pe mâna unor ciori mari ne lasă în pace.

Spre vest încep să se vadă câteva vârfuri înalte ale Parângului, cum sunt Iezeru şi Mohoru. Marcajul urmează un drum lat, de căruţă. Se urcă uşor dar constant. Cam după 20 de minute părăsim marcajul fascinaţi de o momâie aflată pe vârful Păpuşa, 2136m.


Locul oferă o belvedere frumoasă către staţiunea Rânca, asupra văilor din jur dar şi asupra vârfurilor înalte din Parâng. Se vede chiar şi Parângul Mare 2519m. De asemenea găsesc foarte interesantă priveliştea cu numeroasele serpentine ale Transalpinei.

Şi că tot aminteam de Rânca…Cu acest prilej am ajuns prima dată. Nu ştiu cum era acum câţiva ani, cert este că am găsit o staţiune urâtă, cu construcţii în stil românesc( adică fiecare a făcut cum l-a tăiat capul ), fără trotuare pentru pietoni, cu multe deşeuri rămase în urma şantierelor. Am fost cazaţi la o pensiune unde preţul a fost mare pentru ceea ce ţi se oferă.


De pe vârful Păpuşă nu mai revenim în marcaj ci mergem de-a dreptul către Vârful Cioara(2123m), pe care drumul îl ocoleşte. Păşim aproape de prăpastie şi ajungem cu bine pe vârf. După o scurtă pauză coborâm în Şaua Tidvele unde reîntâlnim marcajul.


Dar îl părăsim iarăşi destul de repede pentru a urca pe Vârful Galbenu(2137m) şi pentru a merge pe partea însorită.


Aici găsim o momâie masivă, înaltă. Profităm din plin şi de acest punct de belvedere.

În spate e privelişte superbă cu creasta înaltă a Parângului.

Privim în continuare: avem de coborât destul de mult. Drumul se îndreaptă spre Vf. Mu;etoaia (2058m). Coborâm cu spor iar înainte de acest vârf întâlnim un stâlp cu săgeţi. Interesant e că în direcţia noastră de mers nu e nici o săgeat[.

Pe una din săgeţi scrie Valea Galbenă, dar fără marcaj, timp, finalitate. Bineînţeles, nu lipsesc inscripţiile cele mai importante de genul Gheorghe f*** capra dar şi ameninţări: Ţărane, nu lasa gunoi pe munte că o să faci puroi pe frunte..şi o să ajungi ca Gheorghe.

Pe cealaltă ni se spune că banda roşie duce la:
- Rânca 2 ore
- Parângul Mare 8 ore
- Obârşia Lotrului 6 ore

Şaua şi Vârful Micaia

Din acest punct marcajul se desparte de drum şi merge la început pe curba de nivel. Apoi începem să coborâm uşor spre Şaua Micaia. În şa e parcată o maşină, un ARO vechi, aproape de un lac mic. Pe hart[ nu e trecută denumirea lui.

Aici reîntâlnim drumul de maşină. Acesta ocoleşte în coborâre următorul vârf, Micaia. Mergem pe drum doar câteva minute fiindcă marcajul părăseşte drumul, fapt semnalizat de un stâlp. Apropiindu-ne găsim iarăşi amenințări: Să faci infact dacă laşi gunoi pe munte!

Plecăm mai departe. Poteca nu e conturată aproape deloc. Marcajul e mai mult pe jos, pe pietre, multe din ele ascunse de vegetaţie. Cu toate astea încerc să fac muncă de detectiv şi încerc să găsesc fiecare bandă roşie. Urcăm abrupt pe serpentine. Mai dăm de un stâlp. Deja ne-am obişnuit: stâlpul şi ameninţarea: Să îţi rupi gâtul în râpă dacă laşi gunoi pe munte!

În mod miraculos toate aceste blesteme par a fi avut efect. Traseul a fost foarte curat pe toată lungimea sa, dar mai degrabă cred că acest lucru se datorează faptului că locurile sunt umblate de foarte puţini oameni.


Continuăm urcuşul până în zona unei momâi mari. Aici a fost ultimul semn întâlnit. Nu am mai găsit nici stâlpi şi nici momâi. Aşa că am mers pe unde ni s-a părut nouă că e mai bine. Ce a fost oarecum ciudat, zona aceasta prezintă un platou destul de mare.


Am mers spre zonele cu pietre iar în final am găsit şi vârful Micaia marcat cu un stâlp de beton. Acesta a fost punctul maxim al excursiei noastre, 2170m.

Mai jos de vârf găsim un loc mai ferit de vânt şi facem o binemeritată pauză de masă. Mai mergem puţin să vedem Curmătura Oltețului. Din acest vârf se coborâră tare, peste 500 de metri diferenţa de nivel. Altitudinea în curmătura este 1615m.

Renunţăm la a mai merge până în Curmătura Oltețului având în vedere că nu intenţionam să mergem mai departe către Lacul Petrimanu sau Munţii Căpăţânii.

Pentru întoarcere urmează să coborâm direct în drumul ce ne aduce înapoi la Şaua Micaia, aceasta fiind ultima extravaganță din traseul de astăzi. De acum încolo vom merge numai pe marcaj până la Rânca.


Luăm iarăşi traseul de creastă cu urcări şi coborî. La un moment dat, după o urcare grea cineva a pus pe o piatră un smiley sub care scrie aşa: Mai este puţin!

Încurajaţi de acest îndemn prindem aripi şi ne terminăm traseul în Şaua Dengheru. A fost o zi frumoasă, liniştită, în care muntele ne-a aparţinut exclusiv. Nu am întâlnit pe nimeni în ciuda numărului mare de turişti de la Rânca dar şi a maşinilor ce tranzitau Transalpina. Ne pregătim pentru ziua următoare când vom străbate partea centrală a Munţilor Parâng.

 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Tibi Sturek

    17 dec 2011 14:51:14

    Am facut si eu asta vara traseul tau, fiind in drum spre Capatanii. Cred ca chestia cu roz (noi am gasit o multime) provine de la vreun eveniment gen cupa sau teambuilding, competitie sau ceva de genul. Cat despre Gheorghe, Doamne fereste sa ajungem ca el!... Felicitari pentru tura si fotografii!

  • Bogdan

    19 dec 2011 02:52:19

    Multumesc pentru mesaj. Eu zic ca putem sta linistiti: cita vreme nu lasam gunoi pe munte nu avem sanse sa ajungem ca Gheorghe :)

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024