Valea cu Calea

Data publicării: 13 feb 2012

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Astăzi vreau să aduc în atenţie un traseu pe care l-am făcut pe o vale cu nume interesant: Valea cu Calea. Aceasta este situată în Munţii Piatra Craiului şi face legătura între Moeciu de Jos( Zbîrcioara ) şi satul Măgura. Accesul l-am făcut dinspre Moeciu de Jos chiar pe strada numită Valea cu Calea.


Deşi e soare, ziua este destul de rece aşa că primii paşi îi facem cam zgribuliţi. Din urmă ne ajunge o tanti foarte sprintenă care merge la Măgura să îşi viziteze părinţii. Vom merge alături de ea povestind.


Trecem pe lângă câteva gospodarii având mai mereu râul în partea stângă. Ajungem din urmă nişte oameni îmbrăcaţi în negru care pesemne merg pe la vreo îngropăciune.


Din când în când se mai vede câte o bucată din creasta Pietrei Craiului. În unele locuri întâlnim pod de gheaţă şi traversăm cu grijă. Sătenii s-au apucat de tăiat porcii, am văzut vreo trei gospodării unde godacii sacrificaţi erau tranşaţi şi tranformați după bucătăria tradiţională brăneană în caltaboşi, sul, slănină, cârnaţi, toba, sângerete, jumeri, cărniță dreaptă şi câte şi mai câte bunătăţi.


La un moment dat trecem printr-o zonă îngustă asemănătoare unor chei unde traversăm râul. Apoi ne aşteaptă o urcare abruptă. Tanti cu care urcăm ne propune o variantă de circuit care bineînţeles că are printre atracţii şi casa părinţilor dumneaei.


La început urcăm Dealul Codleanului pe serpentine apoi pieptiş printr-un culoar de mesteceni. Zona se deschide incredibil, se vede Craiul din ce în ce mai bine dar şi intrarea în Peştera Liliecilor din satul Peştera, aflată pe versantul opus. Am intrat de vreo două ori în această peşteră însă nu m-a prea impresionat cu nimic. Formaţiunile cele mai interesante au fost distruse.


Continuăm urcarea, ajungem pe o pajişte cu belvedere frumoasă de jur-împrejur. La capătul urcuşului sunt două case. Suntem întâmpinaţi de doi bătrâni trecuţi bine de 80 de ani dar care încă sunt suficient de zdraveni ca să muncească. Sunt foarte diferiţi de majoritatea pensionarilor de la oraş care sunt ceva mai sedentari şi care se plâng într-una.

Oamenii sunt extrem de amabili şi nu ne lasă să plecăm până nu bem un ceai şi nu gustăm nişte biscuiţi delicioşi pe care tata mare i-a adus tocmai de la Suceava de la o piaţă unde vindeau ruşii.


Tataie povesteşte o istorioară amuzantă: când era mai tânăr, adică atunci când avea doar 80 de ani, pe lângă gara din Suceava a fost abordat de o prostituată care, după ce l-a întrebat dacă are bani, îi promisese tot felul de bucurii prin boscheţi. Tataie nu s-a lăsat ispitit, ba mai mult i-a cârpit şi vreo două palme fetei trimiţând-o să îşi câştige existenţa într-un mod mai demn.


Ne luăm rămas bun de la gazde şi ieşim din curte prin partea de sus. Dăm într-un drum care când urca, când coboară şi care până la urmă ne scoate la un drum pietruit ce pare a fi utilizat mai intens. Aici facem stânga şi ne îndreptăm către biserica din Măgura. La un moment dat găsim un marcaj turistic ce duce la Bran trecând peste Măgura Mare.


Ţinem drumul înspre Zarneşti şi ajungem aproape de biserică. Puţin mai sus de ea se afla o intersecţie cu un drum ce duce în satul Peştera şi care e marcat cu banda  roşie. La intersecţie este o casă cu etaj. Un banner uriaş ne atrage atenţia: Aici locuieşte primul şi singurul campion mondial român la schi fond, Paul Pepene. L-am cunoscut pe acest băiat acum mulţi ani, prin 2003, când i-am fost diriginte. Pe atunci nu era campion mondial şi nu participase încă la Olimpiadă, dar se antrena intens pentru aceste obiective.


Pornim spre Peştera urmând ca apoi să reintrăm pe Valea cu Calea din partea superioară. După o zonă ceva mai plată se desprinde un drum care merge la vale. Mergem permanent având Bucegii în faţă însă atmosfera nu e chiar limpede şi ne privează de nişte fotografii reuşite. Se merge pe o culme lungă şi lină ce are în stânga Pârâul Măgurii, iar în dreapta Pârâul Jitiei.

După un anumit punct coborârea devine abruptă iar pământul e alunecos. Cu ajutorul câtorva figuri de echilibristică ajungem cu bine jos la punctul de confluenţă al celor două pâraiaşe. Dinspre Peştera Liliecilor coboară un grup numeros.


Noi ne vedem de mers înainte şi după câteva sute te metri suntem iarăşi la baza Dealului Codlenilor. Bine că nu mai trebuie să îl urcăm o dată. Continuăm traseul pe vale până la intersecţia cu asfaltul. Tot acest circuit a durat 4 ore.

 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Laura Ana

    18 mar 2018 23:15:30

    Foarte, foarte frumos!

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024