Cabana Urlea

Data publicării: 04 mar 2009

În acest sfârşit de iarnă, mai exact în perioada 23 februarie - 1martie 2008 Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism a organizat tabăra de iarnă la Cabana Urlea - Munţii Făgăraş. Ştiind că doar anexă (care este de fapt cabana veche) ar putea fi folosită, membrii CPNT au hotaîrat s-o pună la punct pentru a o face locuibilă măcar pentru săptămâna şederii în tabără.

Acestea fiind spuse, n-am mai stat pe gânduri şi am format o echipă care să pregătească cele necesare. În week-endul 14-15 februarie 12 CPNT-isti au urcat cu toate materialele necesare (folie, cuie, capsator, drujba, topor, silicon), reuşind să remedieze acoperişul, să cureţe hornurile, să pună în funcţiune sobele, să repare geamurile şi să pregătească lemne de foc din doborâturile aflate în preajma cabanei. Am făcut funcţionale trei camere: două din anexă (una de 10 locuri şi una de 35 de locuri) şi una din cabană nouă (4locuri).

În caz că vă aflaţi în zona nu vă feriţi să puneţi umărul pentru a îmbunătăţi situaţia cu cât puteţi. La toate acestea vreau să adaug că, deşi părăsită, Urlea ar mai fi în stare să adăpostească muntomani dacă nişte să le spunem nesimţiţi (mă voi feri să folosesc cuvinte mai grele) nu şi-ar fi găsit plăcerea în a o devasta.

Cîteva poze sugestive găsiți pe http://picasaweb.google.com/teodora.ciripoi și mai multe detalii în curînd pe pagina clubului CPNT

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024