Făgăraș 1999
Data publicării: 16 ian 2006
Şi iată că a venit vremea întâlnirii cu Făgăraşul. O parte din vacanţe le-am petrecut la Porumbacu de Sus cu verii mei Ilie şi Mioara. Admiram adesea culmile neştiind la vremea aceea că într-o zi voi ajunge să le parcurg.
Plecăm cu acceleratul spre Făgăraş. Sunt eu şi fraţii Ovidiu şi Emanuel Munteanu. Din Făgăraş mergem glonţ la Breaza de unde îl luăm pe Tato. Familia Tatomir ne dă să mîncăm înainte de plecare iar d-l Tatomir ne duce cu maşina pe drumul de spre Cabana Urlea. Mergem cu Dacia până unde se poate. Apoi o luăm pe jos. Vremea nu e prea grozavă, după-amiază a plouat puţin şi acum spre seară e încă înnorat.
Şi ne punem pe drum. Depăşim un grup mărişor cu care am călătorit în autobuz, ajungem apoi doi arădeni, o fată şi un băiat, pe care i-am cunoscut tot în autobuz. Urmează urcarea finală spre cabană. Efortul e mare, bagajele grele. Dar ajungem pe lumina până la urmă. Punem repede corturile în faţa cabanei spre nemulţumirea cabanierului Nea Costică( Dumnezeu să-l ierte, între timp a murit). Cabanierul era nemulţumit că am pus corturile în faţa cabanei şi nu în spate. Însă devine mult mai înţelegător când i se prezintă Tato, consătean cu el. Facem o mică incursiune prin împrejurimi: suntem impresionaţi de ingenioasă instalaţie de apă: apa este adusă cu o pompă şi vine pe un jgheab. Nea Costică a amenajat un fel de spălător în care apa curgea frumos prin nişte orificii şi puteai numai bine să te speli. Apele uzate ca să zic aşa nu se pierdeau definitiv, ci erau dirijate pe sub toalete cu scopul de a spăla şi acolo. Şi pentru că o astfel de instalaţie era mult prea perfectă şi idilică mă veţi întreba ce nu e în regulă: apele acestea uzate ajungeau în râul Breaza.
Seara bem ceai. Nea Costică ne serveşte un ceai cald, excelent. Se plânge de turiştii bucureşteni care vin, se îmbată şi fac scandal. Spune că îi recunoaşte după următoarea întâmplare: majoritatea cer apă minerală când ajung la cabană. El îi trimite la izvor. Ne punem să dormim. Intrăm în vorbă cu doi turişti austrieci care au o anumită vârstă şi mulţi munţi la activ. Sunt simpatici şi avem o conversaţie agreabilă. Începe ploaia. Din abundenţă. Dimineaţă plouă. E ceaţă. Stăm în cort iar apoi mergem în cabană la un ceai. Ploaia se potoleşte. Pe la 11 plecăm la drum. Cam târziu dar asta e...
Urcăm cu greu. E destul de abrupt. E rece. E ceaţă multă în jur. Dăm de afine dar nu zăbovim prea mult. Urcăm mereu şi dăm de amicii noştri din Arad. Ajungem în creasta la marcajul banda roşie care ne va însoţi de aici încolo. Pe Vf. Urlea îi întâlnim şi pe austrieci. Ceata începe să se spargă. Luăm masa că efortul a fost mare, peisajul e fain iar noi avem nevoie de energie.
De la Vf. Urlea mergem până în Fereastra Mare a Sâmbetei. Facem popas la intersecţia cu drumul ce duce la Cabana Valea Sâmbetei. Facem un scurt consiliu şi stabilim să mergem până sub Moldoveanu şi să dormim lângă refugiul din Valea Rea. Suntem destul de obosiţi acum. Desele "denivelări" ale crestei le parcurgem din ce în ce mai greu. Pe drum intrăm în vorbă cu un tip care ne recomandă să campăm lângă Lacul Gălășescu unde, spune el, e loc curat, fain şi unde mai sunt încă două corturi. Amicii austrieci au pus cortul drept în creastă. Iglu-ul lor se vede că o minge undeva în depărtare.
Şi ajungem şi deasupra Gălășescului. Este ora 19. Coborâm puternic până ajungem pe malul lacului. Acolo mai găsim două corturi. Salutăm locatarii şi ne punem şi noi pe montat corturi. Apoi ne plimbăm puţin prin zonă. Ne adunăm la poveşti. Se face foarte rece. Ne încălzim cu votcă luată de la Nea Costică. E un soi de Rachiu Ozun, beutura celebra în epocă. Ovi şi Tato aleg o metodă inedită de încălzire dorm având pe mâini şosetele de lână. Eu şi Manu nu recurgem la măsuri atât de radicale. Intrăm în cort şi ne minunăm cât de bine protejează cortul şi cât de repede atmosfera se mai încălzeşte.
Dimineaţă mă trezesc primul: ies afară. Soarele încă nu a răsărit. Merg prin împrejurimi şi asist la un frumos răsărit de soare. E atât de frumos afară. E acea atmosferă de dimineaţă, cu umezeală, cu rouă, cu acea răcoare plăcută care te trezeşte şi apoi cu soare orbitor. Lumina e jucăuşă în apele lacului. Un peisaj de vis. Cu toate acestea nu e vreme de stat. Programul de azi este următorul Viștea, Moldoveanu şi Cabana Podragu.
Tăiem drum prin iarbă, încă e plin de rouă şi ajungem în potecă. Urcăm şi într-o oră suntem lângă refugiul din Valea Rea. Aici mizerie multă din păcate. Începem asaltul final. Urcăm Viştea cu atenţie. Pe vîrful Viştea e multă lume, rucsaci abandonaţi aparent de cei ce mergeau spre Moldoveanu. Facem şi noi acelaşi lucru. Avem norocul să găsim vârful gol, fără nimeni. Profităm şi facem poze cu vechiul aparat de fotografiat cu film. Ne imortalizăm cu crucea şi tricolorul de vârf şi remarcăm faptul că unii turişti au lăsat suveniruri: printre lucrurile cele mai ciudate găsite acolo era o umbrelă! Doamne, cine vine în Făgăraşi cu umbrelă?
Mergem din nou pe Viştea. Înhăţăm rucsacii şi o luăm la vale pe micile serpentine pe care le face poteca. Solicitant pentru genunchii noştri. Ne oprim şi admirăm trapezul Viştea - Moldoveanu. Impunător. Ne continuăm traseul pe curbe de nivel. La un moment dat mai facem un ultim popas într-un loc în care vedem Moldoveanu în toată splendoarea lui. Facem poze. Stăm destul de mult aici. Ne odihnim şi e o adevărată relaxare să stăm aici. Cu greu ne dăm plecaţi. Rămânem fără apă. Setea ne chinuie până în Şaua Podragului de unde coborâm şi dăm de apă. Coborâm lângă cabană şi găsim cu greu un loc bun de cort. E un pic de distanta dar e bine. Instalăm corturile şi mergem la cabană şi bem un ceai.
Seara bem rom în sala de mese a cabanei. Iară e frig şi începem să ne încălzim. Povestim între noi şi cu ceilalţi de acolo. Rămânem ultimii. Ieşim din cabană. Afară: beznă. Şi mergem să căutăm corturile. Spun să căutăm pentru că pe bezna aia era cam greu în condiţiile în care singura sursă de lumină era o lanternă nu prea puternică. Până la urmă ne descurcăm deşi ajunsesem cu vreo 30m în stânga corturilor. E ultima noastră seară pe munte.
Din nou mă trezesc înainte de răsărit. Afară se luminase însă soarele nu a răsărit încă. Urc pe un versant să aştept răsăritul. Iarăşi e atmosfera aia faină de dimineaţă. Am în faţă cele două lacuri de la Podragu. O rază de soare pătrunde de după versantul din faţa mea. Totul se luminează sub ochii mei, e extraordinar! De undeva de deasupra mea se aude cântec de fluier. Probabil un cioban .Se trezesc şi colegii de drumeţie. Îi văd mici acolo jos lângă corturi. Mai stau puţin şi cobor la cort. Strângem şi mergem lângă lac să facem poze şi să ne luăm la revedere de la Podragu. Coborâm spre Victoria pe la Turnuri. Pe drum dăm de epava unui elicopter. Pe care o cercetăm. Însă mirosul de fier ars ne curmă entuziasmul. Coborâm, mereu coborâm. Ajungem la Turnuri şi Florin cabanierul ne serveşte cu un ceai. Admirăm cascada, mergem spre ea puţin. Şi apoi la vale, mereu la vale. E canicula mare. Ajungem în Victoria pe la prânz. Aflăm unde sunt locurile esenţiale de aici: autogara şi crâşma. Bem o bere rece şi bună. Apoi ne despărţim: Tato la Breaza şi noi la tren la Ucea.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole