Făgărașul Vestic

Data publicării: 27 sep 2012

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Când spui Făgăraș te gândeşti la Moldoveanu, Negoiu și celelalte vârfuri înalte. Cam toată lumea își concentrează atenția pe ele. Pentru o tură de weekend însă există tot felul de variante. De data asta am ales un traseu cu plecare de la Turnu Roșu și coborâre pe la Bîrcaciu.

Din fericire ne-am strâns suficient de mulți, am avut cu noi trei mașini și astfel problemele de logistică s-au rezolvat ușor. Împreună cu Mihai am mers până la Poiana Neamțului și am lăsat mașina lui acolo. Apoi am plecat la Mănăstirea Turnu Roșu unde am făcut joncțiunea cu trupa din Galați: Vasile, Alex, Ana Maria, Lucian și nea Marin. Să prezentăm şi trupă din Braşov: Ramona, Cristina, Costi, Mihai şi Bogdan.

Suntem în mijlocul unei zile caniculare. Vânzoleala asta cu mașinile ne-a cam mâncat timpul așa că plecăm în traseu destul de târziu, pe la ora 12. Parcurgem repede drumul forestier, traversăm un pârâiaș și de aici începe o urcare destul de dură prin pădure.

Deși suntem pe munte și teoretic este mai răcoare eu tolerez foarte rău căldura. Urc cu greu panta, gura mi se usucă într-un asemenea hal că mi se lipește limba de cerul gurii. Noroc că am apă, dar trebuie să o drămuiesc cu atenție.

Cum pe lumea asta toate îs trecătoare, și urcușul ăsta se termină într-o poiană tare făină care totodată este și un punct de belvedere. În ciuda căldurii în poiană asta bate vânt puternic. Mă ascund de soare la umbra unui copac, mai iau o înghițitură de apă. Aștept să ne regrupăm.

De aici urcușul se mai calmează așa că efortul nu mai este așa de mare. Mergem când prin pădure, când prin poieni. Încet - încet pădurea se rărește iar după câteva serpentine ieșim în golul alpin. Suntem întâmpinaţi de o mulțime de afine. E cald, apa se termină. Facem o pauză de masă. Eu am rămas deja fără apă așa că prefer să fac o pauză de afine, pentru o minimă hidratare.

Pornim apoi la deal spre primul vârf mai important, Chica Pietrelor - 1606m. Ajungem în Șaua Corbului. Până aici am urcat pe un marcaj cruce roșie. De acum schimbăm marcajul, trecem pe marcajul oficial de creastă, bandă roșie.

Puţin mai sus găsim mai multe pietre ascuţite grupate.

Mai departe drumul e ceva mai drept, se urcă ușor, ori se merge pe curbă de nivel. Ajungem sub vârful Chica Fedeleşului și, spre bucuria tuturor, găsim un izvor. Ce bună e apa rece de pe munte. Eu cel puțin am înviat după ce am băut apă pe săturate.

După ce umplem toate recipientele plecăm mai departe pe curbă de nivel spre Vf. Tătaru și Șaua Apa Cumpănită. Din loc în loc se văd, credeam noi, nori și ceață. De fapt era fum, Făgărașii se aprinseseră de la căldură în mai multe puncte.

Trecem de vârful Tătaru și coborâm spre Șaua Apa Cumpănită. Izvorul de aici avea încă debit și trebuie să profităm de el pentru a fi cu proviziile intacte.

Se aud strigăte de marmote puţin mai sus într-o zonă cu pietre mari. Din păcate nu resusim să le vedem.

Începem să urcăm și să ne apropiem de primele vârfuri mai înalte. Vedem, Suru, Budislavu și Ciortea.

Reperăm și Cabana Suru, care a fost recent refăcută. Planul nostru este acela de a înopta în Șaua Suru dar până acolo mai avem încă un pic. Trecem pe lângă o turmă de oi dar scăpam fără a fi atacați de câini. Ce e mai ciudat e că nu am văzut ciobanii.

Încă câteva serpentine scurte și o bucată pe curbă de nivel și gata, suntem în Șaua Suru. Acolo mai este instalat un cort. Acesta aparține unui neamț foarte simpatic. El ne spune că e plecat de acasă de ceva timp și că a ajuns în România venind cu caiacul pe Dunăre din Germania și până în Deltă. Acum face Făgărașul și mai are la dispoziție încă destule zile de stat în România. Mă întreabă ce munți să mai viziteze. Îl trimit în Retezat, fără cea mai mică ezitare.

Seara se lasă și vântul se întețește. Cu toate astea stăm destul de mult pe afară la taclale și glume. Seara se încheie apoteotic, în cort la Costi, care ne delectează cu câteva melodii hard-rock.

Dimineața vântul e și mai turbat. Ies afară, neamțul își strânge tot echipamentul și îl bagă într-un butoi mare pe care îl pune într-un fel de rucsac. Ne luăm rămas bun. Ne mișcăm cu toții rapid că nu prea e bine de stat în vântul ăsta. Plecăm mai departe iar odată intrați la adăpostul căldării mărginite de Suru scăpam de vânt. Ne uităm în spate, e vizibilitate bună. Recunosc Munții Cozia, Lotru și Cindrel.

Alex și Mihai fac un ocol și urcă pe Vârful Suru. Nea Marin și Vasile sunt departe dar ne așteaptă în șaua de sub Budislavu. Aici luăm contact vizual cu valea lungă și frumoasă a Avrigului. Vedem și Cabana Bîrcaciu. Nu stăm prea mult fiindcă și aici e vânt mare și ne punem pe urcat Budislavu.

Pe bucata asta fac echipă cu Cristina. Poteca ocolește vîrful însă facem un mic ocoliș.

Aveam să constatăm că merită fiindcă de pe Budislavu se văd atât Negoiul și cât Moldoveanu. Mai aproape de noi este impresionanta cetate Ciortea. Se vede și Lacul de sub ea.

Revenim în potecă unde o întâlnim pe Ramona și împreună ne îndreptăm spre Șaua Avrigului. Acolo schimbăm câteva vorbe cu un cioban. Lacul Avrig se vede în toată splendoarea lui. Întotdeauna mi-a plăcut poziționarea lui interesantă, pe acel promontoriu.

Începem să coborâm spre lac și suntem atenți căci poteca e alunecoasă iar unele pietre nu au stabilitate. Și cum avem cu noi fete frumoase, nea Marin este cucerit de farmecul lor și în loc să se uite la drum se uită după fete. Consecința: o căzătură urâtă și un umăr dizlocat. Neplăcut mai cu seamă că mai avem destul de mers.

Pe malul lacului ne regrupăm cu toții și luăm micul dejun. E plăcut, suntem feriți de vânt. Căutăm apa. Lacul însă a secat în partea unde ar trebui să curgă. Eu nu mă las bătut, știu că în jurul lacului trebuie să fie izvoare. Și bineînțeles că le găsesc. Doar nu era să murim de sete acolo. Revin la grup și le spun pe unde se ajunge cel mai repede la sursa de apă. 

După ce alimentăm cu toții plecăm la drum. De pe un versant coboară un cioban cu multe oi. Una din ele ne uimește fiindcă alege să își urmeze suratele direct prin lac.

De aici începem să urcăm spre Vîrful Gîrbova.

Partea aceasta a fost cea mai frumoasă și mai spectaculoasă.

Poteca e efectiv agățată de versant, în jos e prăpastie mare. Mergem atent iar din cînd în cînd ne oprim muți de admirație. Partea asta aeriană a potecii se termină înainte de vîrful Gîrbova, admirația noastră pentru ceea ce am văzut, nu.



Ana-Maria si Lucian

Ocolim vîrful prin dreapta și ne oprim iarăși la poze și la o ședința tehnică în următoarea șa. Unde iară este o priveliște de te lasă fără grai: cu Ciortea și Lacul Avrig în prim-plan. O parte din grup va urca pe vîrful Scara, alții aleg să își conserve forțele fiindcă  încă mai este destul de mers, chiar dacă se coboară. Și de multe ori coborirea este mai solicitantă decît urcarea.

Ne împărțim în doua grupuri și după un efort susținut, cam după 20 de minute atingem vîrful Scara. A meritat. Vedem bine Negoiu, din păcate la fel de bine vedem și fumul provenit de la alte incendii de vegetație.



Poza de grup de pe Vîrful Scara: Mihai, Ramona, Cristina, Vasile, Alex și Bogdan

 
Sub vîrf se află un refugiu nou-nouț și din cîte am auzit în apropierea lui se găsește o sursă de apă. Facem pozele de vîrf și începem să coborîm, însă pe culme e un traseu nemarcat. Tovarășii noștri ne așteaptă undeva mai jos.
 
Încercăm să ajungem cît mai repede la ei. Îmi aduc aminte, drept cam tîrziu, că am la mine un gel bun la dureri musculare. Așa că îl tratez pe Nea Marin așa cum știu mai bine și îi las tot gelul. Plecăm la vale pe frumosul platou de deasupra Cabanei Bîrcaciu, unul din cele mai spectaculoase locuri din Făgăraș. Acesta oferă priveliști interesante spre Șerbota, Negoiu, Ciortea, Lacul Avrig și Suru.
 
Serpentinele sunt chinuitoare la coborîre, se face din ce în ce mai cald. Ajungem însă cu bine la Cabana Bîrcaciu. Unde ne întîlnim cu oameni cunoscuți. Nea Petre, hîtru cum îl știm, îl ia în zeflemea pe Nea Marin. Îi spune că a avut mare noroc că nu a căzut în cap. Și unde nu mi-l ia și îl întinde de masă și încearcă să îi pună umărul la loc decanului de vîrsta al clubului. Și era cît pe ce să reușească.

Nea Marin avea să îmi povestească mai tîrziu că în ziua următoare a fost la spital iar cei de acolo i-au aplicat un tratament aproape identic.
 
Nu e timp prea mult de stat la Bircaciu fiindcă oamenii noștri din Galați au un drum lung și greu. Tragem tare și pînă la urmă pe la 17:30 toți șoferii sunt la Poiana Neamțului. Mihai ne ia pe mine și pe Vasile și ne duce la Mănăstirea Turnu Roșu să ne recuperăm mașinile. Cu care venim la Poiana Neamțului să luam restul trupei.
 
În Avrig e  sărbătoare mare, spectacol folcloric, produse tradiționale. Terminăm tura la o masă unde suntem serviți de niște sibience cu o tochitură de oaie cu mămăliguță excepțională.
 
Pînă la urmă tura asta în creasta vestică a Munților Făgăraș mi s-a părut foarte interesantă. Locurile prin care am umblat sunt destul de diferite de ceea ce înseamnă Făgărașul Înalt, perspectivele sunt deosebite. Iar cînd ai alături o trupă de prieteni foarte bine-dispusă, e clar că ai participat, din  nou, la o tură extrem de reușită.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Constantin Ceapchi

    27 sep 2012 15:41:01

    Citind jurnalul, ma incearca sentimente contradictorii. Pe deoparte, invidia ascunsa in cotloanele egoismului ancestral, iar pe de alta parte bucuria ca prieteni dragi au beneficiat de vreme buna si au batut carari pe care am trecut si eu cu multi ani in urma, povestea mestesugita si imaginile superbe rascolindu-mi amintitiri de neuitat din Fagaras.

  • Maria Dediu

    29 sep 2012 13:07:33

    Povestirea si peisajul (au ajuns la mine de la 'nea Marin')au reusit sa ma duca in frumusetea salbatica a muntilor nostri,iar eu am pus toate pe facebook.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024