Munții Metaliferi: Detunatele și cariera de cupru Roșia-Poieni

Data publicării: 10 ian 2013

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În Munții Metaliferi există niște locuri cu denumire interesantă: Detunatele. Acestea reprezintă două formațiuni stîncoase de origine vulcanică care se remarcă prin prezența coloanelor de bazalt în formă de prismă hexagonală.

Detunata Golală şi Detunata Flocoasă (24, respectiv 5 hectare suprafaţă) formează o rezervaţie geologică unică la noi. Detunată Flocoasă îşi datorează numele pădurii dese de molid ce o acoperă. Detunata Goală are și o porţiune lipsită de păduri.

Detunatele sunt marea atracţie turistică a regiunii. Ele au forma unor cocoaşe si sunt situate în apropierea localităţii Bucium - Şasa, judetul Alba.

Am fost în zona Detunatelor de două ori. Prima dată am urcat doar pînă la Detunata Goală. Apoi am revenit pentru o tură mai lungă, ceva mai elaborată, cu plecare și sosire în Bucium - Șasa.

Lăsăm mașina în centrul satului Bucium - Șasa chiar lîngă un panou verde pe care se află scrise cîteva cuvinte despre Detunate, aflat în fața bisericii. Traseul pornește fix prin cimitirul satului și e marcat cu o cruce roșie. Urcăm prin cimitir cîteva serpentine însoțiti de un cățeluș care pare a ști foarte bine drumul. După ce ieșim din cimitir dăm de un drum larg care merge tot la deal.


Urcăm conștiincios și ajungem lîngă o gospodărie numită Popas Fefeleaga. Numele nu este întîmplător și este legat de nuvela Fefeleaga scrisă de Ion Agârbiceanu. Cine nu a citit-o sau cine a citit-o și vrea să și-o reamintească poate găsi aici:

http://www.scoalaluceafarul.ro/carti/fefeleaga.pdf

Omul care are grijă acest loc este Baciul Vetelău, chiar strănepotul personajului din nuvelă. El a creat un mic popas, unde se poate dormi și la cort și în camere și în fîn, unde ți se oferă cîte ceva de mîncat și de băut. Ba mai mult ne spune că are și Internet. Cîinii săi de pază se numesc Băsescu și Boc.

Mica sa afacere e vizibilă și pe internet:

http://popasulfefeleaga.blogspot.ro/

Și are și pagină de Facebook:

http://www.facebook.com/pages/Popasul-Fefeleaga/179764962156963

De la Popasul Fefeleaga se urcă în continuare tot pe un drum străjuit de brazi. De pe drum se poate admira Detunata Flocoasă, dar și Detunata Goală.


Ajungem într-un loc cu izvor, loc de unde baciul Vetelau și-a făcut captare de apă. De acolo trecem pe un marcaj punct roșu și urmăm instrucțiunile Baciului. El ne-a spus că la un moment dat vom găsi o trecere ca pe o punte. De acolo nu trebuie să mai urmăm marcajul ci să mergem către dreapta mergînd o porțiune paralelă cu pietrele.


Pietrele de fapt sunt coloane de bazalt căzute. în cîteva minute vedem de jos Detunata Goala. E o splendoare. Stînca este formată din coloane de bazalt și este ușor surplombata și partial împădurită.. Stăm cîteva minute și admirăm apoi plecăm mai departe pășind pe pietre. Ramona își aduce aminte de Retezat.


Revenim în marcaj și începem să urcăm tare pe o potecă îngustă. Ajungem pe o creastă îngustă și într-un loc avem un punct de belvedere înspre valea Arieșului. Înaintăm pînă ajungem la capătul potecii dar și la baza unor coloane de bazalt. Acestea trebuie escaladate preț de 2-3m pînă să ajungem chiar pe creastă, să călărim Detunata Goală. Locul e incredibil de aerian pentru altitudinea la care se află.

Se deschid priveliști largi cu porțiuni din Munții Metaliferi dar și Bihor sau Muntele Mare. Peisajul este însă dominat de o imensă haldă de steril rezultată în urma exploatării miniere de suprafață de la Roșia Poieni. Este următoarea noastră țintă.

Cîinele nostru suflă greu, îi atîrna limba afară. Ramona, fire miloasă, îi dă să bea apă din palmă. Iar cățelul nu refuză.

După cîteva poze și o descățărare pe care am prelungit-o mergînd cumva paralel cu poteca coborîm și ajungem într-o mică poieniță aflată undeva la baza stîncii. Aici am găsit un drumeag ce pare a merge în direcția bună. Mai încolo găsim și marcaj. Mergem o perioadă pe acest drum care devine  din ce în ce mai clar. Marcajul e rar dar asta nu ne deranjează. La un moment dat, într-o poiană din dreapta zărim un foișor de observație. Părăsim drumul și marcajul și mergem pînă la el.


Urcăm și ne bucurăm de cîteva minute de liniște la cîțiva metri de sol. Privim puțin și drumul de întoarcere spre satul Bucium și examinăm cele mai bune locuri pe unde am putea coborî.

Nu ne-am mai întors la marcaj imediat fiindcă am găsit un drum care merge paralel cu cel pe care îl urmasem noi. Mai apoi cele doua drumuri s-au și unit. La un moment dat traseul face o curbă de 90 de grade înspre stînga urmînd o culme care ne duce spre satul Jurcuiești.

Ne oprim pentru o pauză de masă. Deși e sfîrșit de noiembrie e cald și ne bucurăm de cîteva momente de leneveală.


Ținem în continuare culmea avînd mai tot timpul în vizor halda de steril. După un timp peisajul se deschide oferind o vedere catre iazul de decantare Valea Șesii( Sesei ), cel cu biserica asfixiată de namoale. Trist peisaj.


Ajungem într-o șa în care părăsim drumul de culme și mergem pe un alt drum, de-a coasta, ținînd mereu direcția haldei de steril. Ajungem la o intersecție. În vale se vede satul Poieni. Noi țintim mereu culmea și începem să urcăm niște serpentine pe un drum de piatră. Mergem o bucată și pare-se că urcăm pe halda de steril. Nu ne dăm seama prea bine fiindcă trecem printr-un loc împădurit și cu hățisuri. După aceea ieșim într-o zonă mai prietenoasă, unde nu mai este pădure. Se văd nişte clădiri care aparţin celor de la Cupru Min.

Urcăm prin dreapta un deal destul de abrupt. Pun în funcţiune gps-ul de la telefon pentru că de acasă îmi schiţasem pe google maps un traseu. Suntem pe drumul cel bun. Urcăm abrupt găsim o potecă, apoi dăm iar într-un drum. Ocolim un maldăr de steril şi ajungem în sfârşit să vedem şi o parte a carierei. Suntem undeva deasupra exploatării.


Cum nu suntem pe deplin mulţumiţi, căutam o cale de a ajunge chiar pe buza carierei. Pentru asta facem dreapta, dăm într-o potecă şi coborâm lin până într-un loc mai plat. Încă 50 de metri şi suntem pe marginea hăului.


Cariera e spectaculoasă şi impresionantă. Exploatarea a început în 1978. S-a săpat în trepte aproape circular cale de multe zeci de metri. Jos se lucrează de zor. Se încarcă nişte basculante gigantice care merg încet făcând un zgomot sinistru. De aici de sus basculantele par foarte mici.

Revenim iarăşi pe drum şi o luăm înapoi. Trecem pe lângă intersecţia cu satul Poieni, ajungem într-un vârf de deal unde drumul coboară agale către Jurcuiești. Drumul prin sat e noroios şi pare că ar vrea să urce şi să ţină coama.

Întâlnim o săteancă. Ea ne invită să mergem pe potecă prin grădină ei. Ne spune că drumul e lung şi că se pierde timp. Începem şi coborâm după indicaţiile ei. La un moment dat poteca se termină, şi pe oriunde am coborî trebuie să mergem prin pădure. Până la urmă găsim ceva ce seamănă a potecă. Aceasta ne duce până în vale unde există un pârâu mic şi mocirlos care pe măsură ce coborâm se tot măreşte. Clar, asta nu e poteca folosită de localnici.

Observăm că mai sus pare a fi o poiană. În lipsa de alte idei urcăm abrupt preţ de câteva minute şi într-adevăr dăm de o poiană. În câteva minute suntem pe un drum care merge o perioadă paralel cu valea oferindu-ne ultimele privelişti din ziua de azi. Am ajuns la civilizaţie.

Drumul nostru coboară după ceva timp la drumul principal care merge pe lângă râu. Cam după o jumătate de oră ajungem în Bucium - Șasa, încheind circuitul.

Căţelul care ne-a însoţit e luat în primire de stăpânii săi. Aceştia ne spun că acesta urcă la Detunate de câte ori are ocazia şi că în timp şi-a căpătat porecla de Câinele Detunatelor.

Seară am petrecut-o la Pensiunea Baciul Ştefan din Bucium - Poieni, o cabană frumoasă, bine întreţinută cu tot ceea ce este nevoie. O recomand cu toată căldura.

 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 6

  • Stoica Dumitru

    10 ian 2013 15:18:32

    Te felicit,Bogdan,pentru perseverenta!Ai revenit in aceste locuri(si chiar repede)asa cum ti-ai propus la prima vizita.Dar ai schimbat un membru al grupului!Tare as fi vrut sa va insotesc!Nu mi-a ramas decat sa parcurg traseul prin intermediul fotografiilor tale si sa sper ca poate vreo data...

  • Bogdan

    12 ian 2013 01:57:48

    Imi pare rau ca lucrurile nu au decurs astfel incit sa puteti fi alaturi de noi. Mie mi-ar place sa revin in zona mai ales ca am mai descoperit si alte locuri interesante: poiana cu narcise de la Negrileasa si Vulcanul de linga Bajeni.

  • Smaranda

    12 ian 2013 05:29:42

    Am fost si eu de mai multe ori la Detunate, cu grupuri de copii in tabere, iar o data cu sotul meu, cand, luandu-ne dupa explicatiile unui localnic pentru a ajunge la Rosia Montana, care ne-a dat ca reper niste \\\\\\\"brazi rosii\\\\\\\", ne-am ratacit si ne-am trezit, fara de voie, in cariera de la Rosia Poieni. Este intr-adevar impresionanta. La popasul Fefeleaga ne-am delectat cu placinte. bulz si bere, iar izvorului cu pricina cica ii zice \\\\\\\"izvorul de gheata\\\\\\\" (vara, pe o caldura torida, mi-au inghetat dintii cu apa lui!). Locurile sunt extrem de pitoresti si merita explorate!

  • Bogdan

    12 ian 2013 16:04:47

    De acord cu dumneavoastra. Eu am avut chiar o obsesie in ajunge sa vad cariera, dupa incercarea esuata din excursia la iazul de decantare valea Sesii. Locurile au o frumuseste aparte, eu deja ma gindesc la urmatoarea excursie in zona.

  • Rory Vasilache

    14 ian 2013 15:23:41

    minunte locuri! am petrecut si eu pe aceste locuri o vacanta de vis!

  • popa virgil

    10 feb 2014 08:14:00

    am lucrat timp de 5 luni in bucium. am cun oameni,obiceiuri,locuri! nu am cuvinte pt a descrie frumusetea! dar stiu doar ca daca d-zeu a creat raiul,acolo este

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024