O zi in Muntii Bihor

Data publicarii: 22 ian 2013

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Tura ce urmează să v-o povestesc a stat mai tot timpul sub întrebarea: a merge sau a nu merge? Noi am ajuns la Arieșeni pe o ploaie deasă și pe un fond de înrăutățire a vremii. Seara am studiat prognozele care nu arătau prea încurajator.

A doua zi de dimineață vremea, deși închisă, părea stabilă și în plus a fost și vizibilitate bună. Așadar nu stăm prea mult pe gînduri și plecam la drum. Trupa este formată din Cornelia, Ramona, Costi și subsemnatul.

Traseul propus era următorul:

Arieșeni - Cascada Virciorog - Piatra Grăitoare - Vf. Biharea - Vf. Bihor( Cucurbăta Mare ) - Arieșeni.

Am avut ceva emoții fiindcă era prima dată cînd mergeam pe acest traseu care avea și două porțiuni nemarcate. Am studiat însă harta destul de bine înainte de tură și aveam încredere că va fi bine.

Din Arieșeni mergem pe jos cam 2km pe șosea pînă dăm de un panou care ne indică drumul spre Cascada Virciorog. De asemenea ni se spune că nu se poate ajunge cu mijloace auto. De aici începe marcajul punct galben. O luăm pe un drum noroios și după cîteva minute ieșim din sat pe lîngă o pepinieră de brazi. Intrăm în pădure și continuăm tot pe un drum. Trecem rîul de cîteva ori, cînd pe birne vechi, cînd pe pietre.


După o vreme găsim o rulotă unde probabil vara se vînd placinte răcoritoare. Acum nu e nimeni. De fapt pe parcursul întregii excursii n-am întîlnit nici o persoană pe traseu. La un moment dat drumul se transformă în potecă, apa începe să aibă cădere mai mare.


Poteca se strecoară pe lîngă mal și pe la poalele unei halde de steril. începe să se audă zgomot mare și în cîteva minute suntem sub Cascada Virciorog. Aceasta constă într-o cădere de apă de 15m dintr-o singură săritură.


Facem o pauză timp în care apar cîțiva stropi. Urcăm și pe haldă de steril unde găsim o galerie abandonată și închisă cu pămînt. Facem cercetări legate de continuarea traseului. Revenim la cascadă și mergem cam o sută de metri în jos pe un drumeag care intersectează un drum forestier tare noroios care urcă abrupt. E clar, pe aici trebuie să mergem.

După cîteva minute ne dăm seama că am ajuns undeva deasupra cascadei și nu ratez ocazia de a poza cascada și de sus. Continuăm apoi printre stropi pe niște pante înclinate și noroioase. Mai sus părăsim drumul acesta prin dreapta pentru că se pare că vom ieși din pădure într-o poiană. Și așa a și fost.


Priveliștea din poiană e cam ciudată fiindcă acolo am dat de o mică așezare omenească părăsită. Colibele din lemn sunt acum goale însă cu toate astea au lacăt pe ele și sunt intacte.

Continuăm pe o veche potecă ce abia se distinge. Mai avem de trecut o pădure pină să ajungem definitiv în golul alpin. Aici mergem cam după cum ne spune intuiţia, nu prea avem după ce să ne ghidăm.

Ajungem în sfîrşit în golul alpin într-o zonă unde am aveam impresia că vom găsi un lac însă am dat doar de un mic părău şi o zonă mlăştinoasă. E ultima sursă de apă. De aici avem de urcat abrupt pină pe creastă, pe Vf. Piatra Grăitoare.


Din fericire nu e nevoie să facem tot urcusul. Pe la jumătatea pantei găsim o potecă ciobănească veche care ne duce într-o şa pe o curbă de nivel care traversează mulţi jnepeni.


Iată-ne şi în creastă, dăm de marcaj banda rosie, se vede bine turnul de televiziune de pe Cucurbata Mare. Din nefericire e vint puternic. Undeva, departe se vede cum plouă. în spate se văd nişte formaţiuni stincoase, Pietrele Negre. Noi ţinem însă creasta matematică. Marcajele sunt rare şi sunt aplicate în special pe pietre în lipsă de altceva.


Undeva găsim un loc mai ferit între nişte jnepeni. Nu bate vintul aşa că ne putem opri pentru masă. Pe mai departe avem de parcurs o coamă lungă ce culminează cu Vf. Biharea. Mergem infruntind în continuare vintul. Ajungem pe Vf. Biharea. De aici avem o porţiune de coborire urmînd ca mai apoi să dăm atacul final spre Vf. Bihor.


Cîinii de la turnul de televiziune ne simt de departe şi vin în fugă spre noi. Ne împrietenim repede şi urcăm panta împreună cu ei. încep să apară citiva fulgi de nea. Ajungem lingă turnul de televiune. Lingă el e un drum lat şi în stare destul de bună. Ocolim clădirea şi ajungem într-un loc cu o cruce mare şi o bornă geodezică pe care scrie Bihor -1849 de metri.

Gata, am ajuns şi pe cel mai înalt virf al Carpatilor Occidentali. Vf. Bihor oferă privelişti frumoase către Valea Ariesului, către Masivul Vladeasa dar şi către Trăscău. Păcat de vremea asta închisă. Stăm doar puţin cit să facem fotografii pe virf.


Mai avem încă de mers. De aici vom schimbă marcajul, vom trece pe banda albastru iar pentru rapiditate va trebui să tăiem cumva citeva din serpentinele drumului. Mergem o perioadă pe drum pe lingă nişte pari înfipţi în pămînt. Se pare că aceştia au rolul de a-i ghida pe cei care lucrează la turnul de televiziune în zilele cu zăpadă mare sau cu vizibilitate scăzută. Parii sunt amplasaţi foarte aproape unii de alţii. La un moment dat coborim pe o pajişte urmînd marcajele. Parii sunt tot mai răzleţi.

Pierdem şi marcajul însă nu ne impacientăm fiindcă drumul e larg şi e clar şi merge printre jnepeni. Nici nu intrăm bine în pădure că drumul se bifurcă. O luăm la stinga, pe drumul mai clar. Mai jos iarăşi o  bifurcaţie. Aici o luăm înainte trecem nişte păraie şi ajungem într-un loc din care nu se întrevede o continuare decentă.


Revenim la răscruce şi o luăm pe celălalt drum. Nu e prea clar dar găsesc nişte indicii importante. Se vede că nu de mult pe aici s-au tăiat copaci. Şi cum trunchiurile lor nu au rămas in acest loc e clar că pe undeva au trebuit traşi înspre drumul principal. în vreo două minute deja ne instalaserăm pe un drum de TAF cu noroaie, cu bucăţi de crengi, cu bolovani dislocaţi. înaintăm cit putem de repede căci ploaia e pe urmele noastre. Mai jos intuiţia ne face să părăsim acest drum pentru un altul şi mai prăpădit, dar care ne scoate foarte repede lingă apă şi mai apoi la drumul principal. Aici intilnim iarăşi marcajul.

Ploaia se înteţeşte iar noi mergem la vale conştiincios. Nu mai putem scurta, drumul merge mult timp cind pe un versant cind pe celălalt. Ajungem la o intersecţie cu un drum care merge în satul Patrahaitasti unde aflăm că există un muzeu etnografic şi o cascadă. Nu mai e timp să ajungem acolo de data asta.

Ne plouă în continuare dar ştim că nu mai avem mult. încep să apară case, pensiuni. Ajungem la drumul de asfalt undeva mai aproape de Arieseni. Ultimul kilometru l-am făcut pe asfalt către pensiunea unde am fost cazaţi. Am ajuns cum nu se putea mai bine, atunci cind afară începea să se întunece. în 30 noiembrie ziua e scurtă. Toată excursia a durat 8 ore şi jumătate.

Intreaga călătorie în Munţii Bihor a avut pînă la urmă farmecul ei. Ne-a arătat o parte de munte necunoscută nouă, ne-a urcat pe acoperişul Carpatilor Occdentali, ne-a pus să ne folosim instinctele spre a găsi drumul cel bun. Per total a fost o reuşită, drept pentru care nu pot să închei decit felicitindu-i şi multumindu-le colegilor de tură.

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2021