Munții Bihor: Cheile Sighiștelului

Data publicării: 27 feb 2013

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Din ciclul Taine și ascunzișuri din Munții Bihor, așa cum frumos a spus Edi Munteanu, vă prezint o zonă interesantă sălbatică și plină de farmec: Cheile Sighiștelului. Locul este într-adevăr ascuns însă cine își pregătește turele serios și se documentează așa cum trebuie va găsi și acest traseu.

Eu trebuie să recunosc că am plecat la drum cu un mic avantaj: cu cîteva luni înainte prietenii de la MecanTurist Galați au colindat aceste locuri și datorită lor am avut parte de informații proaspete.


Călătoria începe în satul Sighiștel, aflat la 2km de șoseaua Cimpeni - Stei. Lăsăm mașina în capătul satului și mergem pe drumul către chei. Drumul se transformă repede în potecă. Intrăm pe vale într-o zonă ce se strimteaza.Avem chiar și marcaj, triunghi albastru.


Pe partea dreaptă observăm gura unei peșteri cu rîu interior unde s-a făcut o captare de apă. Accesul în peșteră a fost închis. Mai există doar o ușă metalică închisă cu lacăt. Mergem pe vale în sus. Trecem rîul. și îl trecem iar. și iar. și iar. și iar. și iar.

Din fericire pe măsură ce urcăm rîul devine tot mai mic. Cred că dacă anul acesta nu ar fi fost așa de secetos am fi avut mult de furcă cu acete traversări ale apei. Încet-încet pereții văii se tot apropie. Dăm de guri de peșteri, majoritatea mici ca întindere.

După alte cîteva traversări ale rîului întîlnim un marcaj punct roșu care vine de la Peștera Urșilor conform hărții. Peisajul e incredibil de sălbatic, locurile sunt aproape neumblate. Atît de neumblate că uneori îți vine să te uiți în spate sau să tresari la fiecare zgomot suspect.

Pe partea dreaptă trecem pe lîngă două peșteri cu portaluri mari. Suntem ușor presați de timp fiindcă tot în seara trebuie să ne întoarcem și acasă, la Brașov. Hotărîm să le vizităm la întoarcere de va fi vreme.


Pe măsură ce înaintăm cheile sunt tot mai sălbatice și pereții tot mai apropiați. Marcajele urcă versantul din stînga. Noi însă ținem firul văii. Cam în 10 minute ajungem lîngă o cascadă. Apele vin dintr-o peșteră, Coliboaia,  și se strecoară printre pietre acoperite de mușchi.


De aici începe cea mai frumoasă parte a cheilor. Pereții se apropie atît de mult încît între ei încape doar o singură persoană. Pe jos e apa rîului, din fericire nu foarte multă așa că putem avansa fără să ne udăm. Trecem pe niște trunchiuri de copac aduse de cine știe ce viitură și continuăm în să mergem în lumea asta de stîncă și ape.


La un moment dat cheile fac un cot și ne aduc în față unei săritori cam de 7m lungime. Un firicel de apă cade de sus pe lingă un buștean lung. De aici încolo nu se poate înainta decît cu echipament pentru cățărare.


E finalul traseului nostru. Ne odihnim puțin și facem cîteva poze. La întoarcere îi las pe cei trei colegi de tură să meraga în față. Vreau să mai zăbovesc în aceste chei, să fiu singur și să fac fotografii. Experiența a fost interesantă fiindcă venind în coborîre le-am văzut și le-am simțit altfel. De fapt le-am văzut așa cum sunt ele de fapt: pustii, reci și acompaniate de muzica pârâului.


După terminarea ședinței foto trag tare să îi ajung pe ceilalți. Ne mai abatem la coborîre pentru a vizita Peștera Dracoaia. Pentru aceasta urcăm o pantă destul de abruptă și ne oprim sub impresionantul portal de la intrare. Avansăm apoi cu grijă. Peștera are galerii largi și este o peșteră tipică celor săpate de ape. Este săracă în formațiuni spectaculoase de genul coloanelor, stalactitelor și stalagmitelor.

Ce e interesant e că aici se găsesc, niște mici lăcușoare pe care trebuie să fi atent să le ocolești. Au și ele farmecul lor. De asemenea am văzut și lilieci.

Revenim iarăși în potecă. Mai jos e altă gură de peșteră cu intrare triunghiulară. Dar peștera e scurtă și am renunțat să mai intrăm.

De la site-ul Parcului Natural Apuseni citire:

Bazinul Sighistelului adăposteste peste 200 de peșteri pe numai 10 km pătrați, fiind arealul cu cel mai mare potențial de endocarstificare din tară. Dintre cele mai cunoscute peșteri din Valea Sighistelului amintesc: Peștera Corbasca  (300 m) cu Lacul de Cristal, frumoase gururi, stalactite, coloane și mari depozite de montmilch; Peștera Coliboaia (310 m) și peștera din Dealul Secăurii (1.450 m) care fac parte din același sistem carstic, cu bogate și variate concretiuni; Peștera Măgura (1.885 m) cu galerii labirintice, săli de dimensiuni impresionante și galerii inguste.

Pînă în sat ne reluăm obiceiul de a traversa rîul. Acum avem mai multă experiență și ne mișcăm mult mai bine. Cred că în tura asta am traversat apa de sute de ori.


Și vine și ultima traversare. Gata!

Cheile Sighistelului sunt de o frumusețe aparte. Merită parcurse, respectate și protejate. Mi-ar fi plăcut să văd și ceea ce este după săritoare. De pe Internet am aflat că urmează Canionul Sighistelului, lat doar de 1 m, însă inaccesibil. Pe aici apa și-a creat un drum anevoios formând 17 casacade.

 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 5

  • Andreea B

    01 mar 2013 01:33:47

    Nici nu stiam de existenta lor si acum aflu si ca sunt superbe. Daca ma mai uit mult pe site-ul tau imi vin jdemii de idei de ture noi

  • george

    01 mar 2013 11:18:52

    Incitanta provocare.locuri care merita trecute cu piciorul ,vazute cu ochii,si simtite in interiorul sufletului.Felicitari Bogdane,a fost o lectura f.placuta

  • Bogdan

    01 mar 2013 15:50:10

    Andreea: idei si planuri de calatorie sunt multe. Unele din ele poate le materializam impreuna cu voi. 


    George Isac: Multumesc, cuvintele dumneavoastra inseamna mult pentru mine.

  • C. Ceapchi

    01 mar 2013 16:58:34

    Dupa atatea cuvinte frumoase, eu ce as mai putea sa spun?\\r\\nFrumoasa relatare, iar pozele reflecta salbaticia si frumusetea peisajelor daltuite de natura. Ma bucur pentru voi si visez sa ajung si eu, candva, pe acolo.\\r\\nDupa relatarea ta, e simplu de ajuns....\\r\\n

  • Codruta Nedelcu

    05 sep 2014 04:23:46

    Daniel, dupa saritoare vine tot un canion ingust care se termina in niste portiuni pline de bolovani si trunchiuri ingramadite de apa, astfel incat nici macar pt. catarare nu merge. Oricum, si dupa ce ai iesi din canion si daca o iei pe poteca ce il ocoleste pe deasupra, vine o panta abrupta si luuuuunga (peste 1 ora de mers, pentru cei antrenati), impadurita monoton, astfel incat nici macar "priveliste" nu ai, genul de panta pe care eu nu pot sa-l sufar! Aceea iese intr-un punct ("Neagra") de unde ai mai multe optiuni, unele marcate, altele nu, insa majoritatea foarte frumoase. Oricum, NU intrati in canion pe vreme instabila - din cauza sistemelor carstice complexe, va puteti trezi cu o viitura FOARTE "rea", in doar cateva zeci de secunde! Pestera aia din poza in care apa se scurge pe multi muschi se numeste "Pisoalca" :D Daca merge bine motorasul Alpinet, cauta dupa Codruta si, la "foto", ai sa mai gasesti o poza de acolo: "Gaura fetii" ;)

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024