Într-o zi frumoasă de weekend de la începutul lui iunie ne-am adunat din zări diverse pentru a merge în Munţii Căpăţânii. Iniţiativa a fost a băieţilor de la MecanTurist Galaţi şi s-a potrivit de minune cu ceea ce aveam şi eu în plan mai demult.

Trupa de la Galaţi a venit cu două maşini încă de vineri dimineaţa. Una au lăsat-o în satul Mălaia, iar cu cealaltă au urcat până hăt departe tocmai în Pasul Urdele din Munţii Parîng. De acolo au făcut creasta estică a Parîngului, urmând să ne întâlnim în Curmătura Oltetului.

De la Braşov am plecat tot două maşini însă doar vineri după-amiaza. Am lăsat şi noi o maşină în Mălaia, iar cu cealaltă am străbătut Cheile Latoritei până la Cabana Tudor Petrimanu.

De asemenea urmă că grupul să fie completat de doi băieţi din Bucureşti.

Dar să facem prezentările:
Galaţi: Lucian, Ana, Edi, Robert, Sorin
Braşov: Monica, Alin, Dorin, Bogdan
Bran: Ioana
Piatra-Neamt: Doru şi Lucia
Bucureşti: Alexandra, Coco, Sabin

Noi am plecat de la cabană în jurul orei 18 spre Curmătura Oltetului. Cabanierul ne-a arătat o scurtătură, cu marcaj vechi, care ne-a ajutat să tăiem o serpentină mare a drumului forestier. După aceea n-am mai găsit marcajul şi drept e că nici nu ne-am străduit să căutăm prea tare. Însă am încercat să forţăm şi să ajungem în Curmătura Oltetului înainte de apus. Ceea ce am şi reuşit, traseul ne-a luat cam o oră şi patruzeci de minute.

În Curmătura Oltetului însă era pustiu. Ne aşteptam să găsim grupul de gălățeni. Nu ştiam ce s-a întâmplat cu ei, nu reuşim să comunicăm prin telefon.

Aşa că ne apucăm gospodăreşte de întins corturile şi de făcut apoi câteva poze la apus cu Munţii Latoriței şi Parîng.


Dimineaţa, nici urmă de gălăteni. Bănuiam că s-au rătăcit şi că vor veni la fromtala până în Curmătura Oltetului, dar nu a fost aşa. Cum nu aveam nici un semn de la ei, ne-am apucat de strâns corturile şi de făcut bagajul. Nici nu am terminat bine operaţiunea că vedem grupul cel aşteptat coborând către noi.

De acum vom urma împreună creasta munţilor Căpăţânii. Există şi marcaj destul de bun şi de nou, banda roşie.


Plecăm la deal mai cu elanul dat de bucuria revederii cu prieteni dragi şi ocolim Vf. Bou pe o curbă de nivel. E perioada rhododendronului iar munţii sunt coloraţi pe alocuri în roz. De aici ne îndreptăm către Negovanu în urcare uşoară.


Sub Negovanu vedem o creastă stâncoasă şi facem un popas pentru poze şi pentru a admira de sus Cheile Latoriței.


și creasta și Piatra Tirnovului.
Pornim apoi către cel mai înalt vârf, Nedeia. Vârful nu e situat chiar în drumul de creastă, trebuie deviat puţin, cam 15 minute. Spre surprimderea noastră aproape de vârf găsim două maşini de teren.

Urcăm cu toţii pe vârf. Vizibilitatea e foarte bună şi profităm de acest lucru din plin. Pe vârf este o momâie imensă iar unii din noi nu scapa prilejul unei fotografii călare.

Plecăm înspre Curmătura Funicelu. Avem de coborât destul de mult din câte se vede şi avem noroc cu nişte săgeţi indicatoare montate recent care nu lasa loc de rătăcire. La vale mergem mai bine şi mai repede căci foamea ne ajunsese din urmă iar noi hotărâserăm să facem o pauză de masă chiar în curmătura.

Când să plecăm vedem în spate doi turişti: sunt Coco şi Andi din Bucureşti, care au dormit la Cabana Tudor Petrimanu şi care în sfârşit au reuşit să ne ajungă din urmă. De aici încolo urcăm consistent. Se aude zgomot de drujbă. Vedem ienuperi tăiaţi, haine. Mai sus îi vedem şi pe autorii acestor acţiuni. Sunt oameni care pregătesc terenul pentru culesul afinelor. Puţin mai încolo dăm de o sursă de apă, prima de la Curmătura Oltetului încoace. Facem plinul, trecem pârâul şi iarăşi urcăm din greu până la Vf. Căpăţâna( 2097m ).


De aici peisajul se deschide frumos către creasta calcaroasă din Buila Vînturarița. Drumul nostru nu va mai avea diferenţe mari de nivel în următoarea perioadă. Se coboară uşor şi apoi se urcă Vf. Cosana( 2041m ). De aici se merge în urcuş o bucată lungă ce culminează cu Vf. Ursu ( 2124m ).


Pe vârf e rece dar asta nu ne împiedică să ne oprim şi să facem poze cu crucea şi momâile de pe vârf. 


Coborâm apoi tare către Curmătura Piatra Rosie, unde ne intersectam cu un drum forestier bun. Aici are loc şedinţa tehnică, fiindcă iniţial aici plănuiam să ne oprim. Undeva spre sud ne face cu ochiul un refugiu nou-nouţ. Hotărâm să mai facem un efort până în Curmătura Rodeanu unde ar urma să campăm. Ne mobilizăm şi mergem cât putem de bine folosind resursele de energie rămase. Drumul de astăzi a fost lung tare şi prin această decizie încercam să îl mai scurtăm şi pe cel de mâine pentru a avea suficient timp pentru recuperat maşinile şi pentru deplasarea către casă. Timpul de mers a fost de 9 ore în această primă zi.

În curmătură e stâna, aşa că găsim loc de cort un pic mai sus. Punem în grabă corturile, aducem apă de la un izvor aflat aproape de stâna, şi apoi stăm la poveşti şi la la cântece. Tare frumos a fost.


Dimineaţa ne surprinde cu o vreme ceva mai prietenoasă. Ne facem bagajele şi plecăm către Zmeuret. Mergem tot pe drumul forestier şi întâlnim săgeţi care ne vorbesc despre extremitatea estică a Munţilor Căpăţânii, de Vf. Valeanu şi Valea lui Stan. Drumul merge o perioadă prin pădure, ocrotindu-ne de razele de soare puternice. Înainte de Vf. Zmeuret ieşim iarăşi în gol alpin. O săgeată ne arată că trebuie să cotim la stânga. Coborâm la început uşor, apoi ceva mai accentuat până la stâna din Zmeuret.


Aici dăm de o familie simpatică şi stăm de vorbă despre munte, viaţa la stână, Internet şi câte şi mai câte.

Ei ne indică drumul de coborâre. Găsim marcajul triunghi albastru în pădure. Poteca nu e umblată, poteca e strâmtă, sunt tot felul de lemne căzute în ea. Drumul coboară abrupt punându-ne genunchii la grea încercare. Punctele în care te poţi opri şi în care îţi poţi relaxa genunchii sunt puţine. Coborârea însă are şi părţile ei bune, găsim mai jos, apă, fragi şi zmeură.

Grupul se întinde pe câţiva kilometri. La un moment dat ajung grupul din faţă. Nu am mai văzut de mult marcaje însă am mers pe un drumeag clar. Ne oprim să aşteptăm restul participanţilor.

Şi stăm. Şi stăm. Şi stăm. Şi stăm. Şi stăm. Şi stăm.

Ceva nu e în regulă, nu mai vine nimeni. Dăm telefoane dar degeaba, nu e semnal. Ne gândim că se poate că ceilalţi să fi coborât pe o vreo altă cale, fiindcă văzusem deja destule poteci care duceau toate în jos, către Mălaia.

Plecăm şi peste 100 de metri regăsim marcajul. Traversam un pârâu şi intrăm în sat. Întrebam un copil dacă nu a văzut de curând ceva turişti.

- Ba da, zice copilul, acum 10 minute au trecut mulţi cu ruscaci în spate.

Mărim pasul să îi ajungem pe cei din faţă. Ajungem la maşini, restul grupului deja se pusese pe băut bere.

Plec cu maşina cu Dorin şi Sabin spre Cabana Tudor Petrimanu să recuperăm maşinile. Edi şi Lucian merg către TransAlpina.


Astfel se termină una dintre cele mai lungi excursii din acest an, una care conform aparatului GPS a totalizat aproape 50 de km. Munţii Căpăţânii sunt accesibili, nu te solicită excesiv prin diferenţe mari de nivel. Excursiile aici sunt un prilej minunat pentru lecţii de geografie în aer liber fiindcă ţi se oferă peisaje şi către alţi munţi celebri.