A fost odată ca niciodată. A fost odată un munte.  Şi acest munte avea câţiva copii care-l iubeau. Copii mergeau adesea la el ascultându-I poveştile aduse de vânturi sau ape. Aşa a fost şi acum. Se treziră dis de dimineaţă, îşi făcură bagajele şi porniră voioşi la drum. Dimineaţa aceasta de noiembrie e rece tare. Cei  patru părăsesc tumultul acestei  lumi pentru a se desfăta cu pădurea şi zgomotele ei. Urcă pe poteci ori pe drum, având fețe voioase şi rumene. Nu se grăbesc deşi ziua e scurtă şi pădurea cam sălbatică, puţini sunt cei care merg pe aici.


Deodată ajung într-un loc ceva mai deschis: în faţa lor un pîrîaș despicase două stânci făcându-şi drum spre vale.

- Măi ce frumos e aici! îşi spuseră ei. Hai ne urcăm pe stânci!

Urcară cu răbdare una din stânci care era scăldată în soarele dimineţii. E bine aici sus, frigul de dimineaţă începe să se înmoaie. Sub ei se află o prăpastie grozavă iar în zare alţi câţiva munţi oferă un spectacol de primă mână: Craiul stă pe Piatră privind Bucegii şi Postăvarul.


Stătură mult aici pe stânci; într-un târziu îşi spuseră că ar fi frumos să însoţească pîrîiașul până la ieşirea dintre stânci. Zis şi făcut.

Sosi însă vremea ca ei să îşi continue drumul. Pe o potecă încă îngheţată ajunseră la căsuța vânătorilor. Tolănit în nişte paie îi aştepta un căţel negru care i-a lătrat un pic însă care nu s-a îndurat să îşi părăsească culcuşul cel moale şi cald. Copiii îşi luară apă de aici şi merseră mai departe.


Urcuşul era acum mai greu. Pe alocuri se întâmplă să mai alunece, obosiră curând însă continuau drumul cu hotărâre. Aşteptau cu nerăbdare momentul în care pădurea se termină spre a se desfăta cu soare. Ştiau ei că de sus, de deasupra pădurii, aveau să vadă multe.

Ieşiră din pădure şi îşi mai traseră sufletul pe nişte smocuri de iarbă mari şi moi. Locul oboselii a fost luat repede de veselie. Urcară apoi la stână.


Oile, câinii şi ciobanii plecaseră de mult de aici însă tot locul păstra urma trecerii lor.


Deasupra păsări răpitoare zburau maiestos una pe lângă cealaltă într-un frumos dans al dragostei. Lângă stână sunt două stânci mari. Copiii se urcară pe ele  şi tare mult le plăcu ce li se aşternu în faţa ochilor.


Alţi munţi frumoşi: fratele Ciucaș, Grohotişul, Neamţu, Baiul, Bucegii se lăfăiau în soare, Craiul avea norii la Picioare, Postăvarul era la o aruncătură de băţ; în spate, mai timizi Făgăraşul şi Iezerul se ascundeau în spatele Craiului. În zare vârful cel mai înalt de aici.

Cu speranţă şi plini de viaţă săltară rucsacii şi plecară spre vârf.


Ajunseră acolo înainte de apusul soarelui. Începuse să se facă frig, vântul se înteţise. Rămaseră doar ei pe vârf. Astepara cu răbdare că soarele să se ascundă de ei după Bucșoiu. Sfera roşiatică se făcea din ce ince mai mică şi cobora încet-încet lăsând întunericul să îşi înceapă vremelnica stăpânire.

Copiii plecară spre cabană. Coborând Piatra Scrisă în lumina palidă a înserării ajung repede lângă Șura de Piatră. Se vede o luminiţă. E cabana! Fiecare se bucură de acest loc cald, primitor. Încep să se dezgheţe. O felie de pâine şi o cană cu vin fiert cu multă scorţişoară îi pun pe picoare. Pe fereastra cabanei se zăresc miile de lumini ale marelui oraş.


Noaptea trece repede şi primele lumini ale zorilor mijesc în spatele florilor de la ferestre.

- Trebuie să vedem răsăritul!

Lângă cabană stau aliniate trei stânci mari fiecare având un mic balcon. Soarele se ascunde pe undeva pe după Ciucaș. Un cer portocaliu se conturează în spatele Tigăilor. E vânt, e rece tare, e bruma groasă, iarba şi pietrele sunt alunecoase. Copiii aliniază cuminţi pe stâncă. Aşteaptă cu răbdare soarele înfruntând vântul rece. O luminiţă străpunge Ciucașul.


- El e! E soarele! Uite cum răsare!

Poiana Surii de Piatră se umplu de lumina blândă a dimineţii. Simpla strălucire a soarelui puse frigul pe fugă şi potoli vântul lăsând loc unei atmosfere plăcute. Omleta şi ceaiul fierbinte dădură puteri copiilor. Aceştia au plecat glonţ spre Șura de Piatră, au trecut pe sub podul natural de acolo căţărându-se până în cel mai înalt loc. De sus se vede bine Piatra Scrisă, cabana e jos, în mijlocul poienii, iar în zare e marele oraş învăluit în fum.


Se face vremea de plecare. Cei patru pornesc la vale pe potecile pădurii. Paşii îi poartă pe cărări bătute de astă dată. Nu mai sunt singuri în pădure, din când în când întâlnesc şi alţi drumeţi.


Ajunşi la poale, înainte de a reveni în lumea de fiecare zi întorc capul gândind: Ce frumoasă este Piatra Mare!