Croația: Pe urmele lui Dioclețian la Split

Data publicării: 18 feb 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Oraşul Split ( în italiană Spalato) este cel mai mare şi mai important oraş din Dalmaţia, şi cel de al doilea oraş al Croaţiei. Este fost oraş veneţian, stăpânit de Veneţia de prin secolul XIV şi până în 1797, iar centrul vechi istoric şi Palatul lui Diocletian sunt înscrise pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

 
La prima vedere, când vii cu maşina şi intri în oraş ai impresia că ai nimerit într-un oraş tipic comunist de nivel 5. În Split sunt multe blocuri iar atmosfera generală e foarte asemănătoare cu oraşele mai mari de la noi.

Am găsit cu greu un loc de parcare, puţin cam departe de centrul oraşului, adică la vreo 30 de minute de mers pe jos. Dar nu a fost rău, am simţit mai bine pulsul oraşului, am văzut o viaţă complet diferită de ceea ce am găsit în zona turistică.


În centru am găsit cu uşurinţă fostul Palat al lui Diocletian aflat chiar pe malul mării. Splitul este un port important şi punct de pornire a mai multor feriboturi care te duc în câteva oraşe din Italia dar şi către insulele croate.

Ne-am plimbat pentru început pe malul apei printr-un parc frumos umbrit de palmieri. Am vizitat scurt o mănăstire. Din păcate nu îi mai reţin numele.

 
Apoi am parcurs la pas Piaţa Republicii( Trg Republika ) unde cu o seară în urma avusese loc un concert. Piaţa este străjuită de o clădire impresionantă, roşie, în formă literei U. Din această piaţă ne-am făcut mai apoi intrarea în Palatul lui Diocletian.





Split este al doilea oraş ca mărime din Croaţia, cu aproape 200.000 de locuitori, şi cel mai mare oraş de pe coasta Adriaticii. Istoria să începe în antichitate, când coloniştii greci fondau aici prima aşezare. Mai târziu, sub stăpânirea romană, Spalatum (viitorul Split) avea să devină una dintre cetăţile preferate ale împăratului Diocletian, care şi-a construit aici o impresionantă reşedinţă.


Construcţia frumosului palat a început în anul 295 şi zece ani mai târziu totul era gata, iar împăratul îşi va petrece aici ultimii ani ai vieţii, până în 313. Palatul, una dintre cele mai frumoase creaţii arhitecturale romane ale perioadei, va fi ulterior una dintre reşedinţele preferate ale oficialilor romani.


Numele lui Dioclețian e legat de persecuţiile fără seamăn pe care Împăratul le-a ordonat împotriva creştinilor. Apoi, la sfârşitul perioadei de domnie, el renunţa la putere pe motive de sănătate şi instituie tetrarhia la conducerea imperiului, o conducere colectivă formată din doi împăraţi şi doi cezari succesori.


Întemeierea Splitului are în spate o poveste frumoasă, în care sunt amestecaţi localnicii latini din marea metropolă adriatică Salona (azi Solin, un orăşel aflat aproape de Split), şi invadatorii avari, însoţiţi de slavi. Invadând Salona la începutul secolului VII, hoardele avarilor au distrus-o, astfel că supravieţuitorii s-au refugiat în fostul Palat al lui Diocletian, construindu-şi case, prăvălii şi biserici între ruinele romane din interiorul Palatului şi făcând din Palat nucleul noului oraş Split.


În secolele XII - XIV oraşul s-a dezvoltat rapid, pentru că în 1420 armatele veneţiene aveau să cucerească puternica cetate, dorită de mulţi. După ce stăpânirea veneţiană a fost îndepărtată, în 1797, Split a fost condus de Austria, apoi de Franţa, înainte de a deveni, după 1918, unul dintre oraşele Iugoslaviei. După 1920 oraşul Split intra din nou într-o perioadă de rapidă dezvoltare, pentru ca în 1941 să fie ocupat de trupele italiene. Este eliberat pentru prima oară în 1943, după capitularea Italiei, şi din nou în 1944.


Odată ce ne-am familiarizat cu istoria aşezării am purces la vizitarea lui. Cel mai frumos loc a fost turnul oraşului în care am urcat pe nişte trepte înguste. De sus am putut admira în voie ruinele palatului, oraşul, marea şi munţii din împrejurimi.



Apoi am intrat în Catedrala Sf. Dominus, aflată în imediata apropiere. Străzile sunt pline de turişti. Unii localnici îşi oferă, pe bani bineînţeles, serviciile de ghizi, povestind câte în lună şi în stele despre Dioclețian şi palatul său.


Pe una din străduţele oraşului dăm nas în nas cu mică armată de soldaţi romani. Puţin mai încolo îl vedem în carne şi oase pe Dioclețian însoţit de o frumoasă prinţesă. Aceştia pun în scenă, în fiecare zi de vară la ora 12:00, o mică scenetă în care împăratul se adresează mulţimii în limba latină.

 
Palatul lui Dioclețian a fost între timp dotat şi cu aparate de aer condiţionat :)

După ce tobele au tăcut ne-am îndreptat către Baptisteriu. Iar apoi am ales să ne pierdem din nou pe străduţele oraşului vechi.


Cam în patru ore ne terminăm vizita la Split şi plecăm spre un alt oraş faimos de pe coasta Dalmată: Zadar.
 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024