Serbia: Parcul National Djerdap

Data publicării: 23 apr 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În perioada următoare voi publica o serie de poveşti din ţări străine: Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia. Am fost pe aici în octombrie 2013 în ceea ce noi am numit “Semiluna de miere”. Periplul a durat aproape două săptămâni.

Iniţial am fost prin ţară, la Călimăneşti şi Ocnele Mari. Apoi ne-am îndreptat către Dunăre, către Turnu Severin.

Zona asta a Dunării la Cazane m-a fascinat dintotdeauna. De prima dată când am trecut pe aici mi-am dorit să revin şi să o cunosc mai bine. De data asta ne-am propus să trecem la un alt nivel: să urcăm vârful Veliki Strbac aflat deasupra Cazanelor pe malul sârbesc.

Zis şi făcut. După ceva formalităţi legate de procurarea unor asigurări de călătorie, trecem frontiera pe la Porţile de Fier. Mergem în amonte pe lângă Dunăre vreme de câţiva kilometri şi ne oprim undeva vis-a-vis de Ciucarul Mare şi Peştera Veterani. Aici pare că începe un traseu turistic.


Toate indicaţiile sunt în sârbeşte scrise cu caractere chirilice. Aşadar, dacă vă aventuraţi prin Serbia e bine să cunoaşteţi alfabetul chirilic. Citirea e ca în limba româna, adică se scrie cum se aude.

Şi uite aşa descopăr că pe săgeata aflată chiar lângă strada scrie ceva de genul spre Mali şi Veliki Strbac. Mai aflăm că suntem pe teritoriul Parcului Naţional Djerdap. Plecăm la deal pe un drum forestier urmând marcajul universal disc roşu încadrat de cerc alb.

 
Dunărea prin Cazanele Mari

Urcuşul e reconfortant, nu e greu deloc. Şi eu şi Ramona venim după o foarte lungă perioadă de inactivitate montană. Un astfel de traseu e exact ce ne trebuie. Din loc în loc există plăcuțe la baza unor copaci care îţi oferă informaţii. Aşadar pe aici este şi un fel de parc dendrologic. Cam după o oră ajungem în marginea unei poiene. Pe un copac e o săgeată pe care scrie Kazan.



Ciucarul Mare

Schimbăm direcţia şi ne oprim într-un superb punct de belvedere. Admiram în voie Cazanele Mari şi Ciucarul Mare. După câteva minute suntem vizitaţi de un domn mai în vârstă. Numele lui este Vladimir, este din Novi Sad şi vorbeşte bine engleza. Ne întreabă unde mergem şi ne cere permisiunea de a veni şi el cu noi

Domnul Vladimir posedă un GPS. Se află pentru pima dată pe acest traseu ca şi noi. Deci..să ne rătăcim împreună! Mergem prin pădure ghidaţi de Vladimir şi ajungem într-un alt loc de belvedere aflat exact în punctul cel mai strâmt al cazanelor. De aici se observă bine Golful Dubova şi Cazanele Mici.

Revenim în poiana despre care aflăm că se numeşte Ploce. Observăm o casă, destul de nouă. Ne apropiem şi vedem că aparţine celor de la parcul naţional. Aici avem o primă controversă cu Vladimir fiindcă nu există nici un fel de indicaţii privind continuarea traseului. El se ia după GPS, eu în lipsa de altceva, trebuie să mă iau după instinct.

De data asta instinctul a bătut tehnologia. Am luat-o fiecare în direcţia bănuită iar cel care a găsit marcajul am fost eu. Ne aşteaptă un urcuş susţinut prin pădure care avea să fie recompensat pe deplin. Ieşim pe nişte muchii stâncoase. Părăsim poteca şi coborâm câteva zeci de metri fiindcă vegetaţia ne împiedică să vedem totul cum trebuie. Pe malul românesc admiram o mulţime de culmi împădurite ce aparţin de Munţii Almăjului.

 
Cazanele Mari, Ciucarul Mare şi Golful Dubova

Avem şi vârful în raza vizuală. Pe el se văd câţiva oameni. Revenim în potecă şi dăm asaltul final. Într-un loc e o bifurcaţie de traseu, marcajul e însă acelaşi. Consultam GPS-ul lui Vladimir. Surpriză: ăsta e traseul pe care îl ratasem cu câteva luni în urma încercând să urcăm pe Veliki Strbac pe altă parte. Drumul era lung şi aşa pare şi pe hartă. Mai avem de făcut o urcare, o coborâre şi apoi o urcare scurtă dar abruptă. Ieşim pe Vârful Veliki Strbac( 768m ). Am reuşit!

Pe vârf sunt mai mulţi tineri ce vorbesc în limba maghiară. Ne întreba de unde suntem. Aflăm că ei sunt din Voievodina.

Peisajul e încântător. Ciucarul Mare e undeva la vreo 300 mai jos pe malul opus. Reconstituim traseul făcut pe el cu câţiva ani în urmă. Deşi altitudinea e relativ mică trebuie ţinut cont de faptul că se face o diferenţă mare de nivel. Către Dunăre, pe malul sârbesc, există o serie de muchii stâncoase prăpăstioase. Acestea îi cam dau peste cap planul lui Vladimir de a coborî înapoi în şosea direct pe una dintre ele.

În cele din urmă ne hotărâm să ne întoarcem pe acelaşi traseu. Vom merge în pas mai alert fiindcă în octombrie şi se întunecă repede şi în plus mai avem de parcurs încă mult drum până la Belgrad. E un traseu care merită făcut mai ales că nu e nevoie de paşaport, viză sau alte minuni de genul ăsta. În Serbia se poate intra doar cu buletinul( ceea ce de exemplu nu se poate face la fraţii noştrii din Republica Moldova ). Mai trebuie să fiţi atenţi doar la cartea verde a maşinii, să fie valabilă în Serbia fiindcă nu toate societăţile de asigurări îţi oferă această facilitate.


Domnul Vladimir

Ne luăm rămas bun de la Vladimir şi facem schimb de cărţi de vizită. Plecăm cu maşină către capitala Serbiei unde avem cazare şi unde îl reîntâlnim pe Igor Iovanovici, tipul de care vă vorbisem cu prilejul excursiei la Belgrad.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • Ciprian Tudoran

    25 apr 2014 07:54:00

    F frumoas traseul, si ca tot veni vb de gps in relatare, un track gps al turei aveti? :-)

  • Bogdan

    05 mai 2014 01:42:51

    Salut, scuze ca raspund asa tirziu. Din pacate nu avem un track al turei. Singurul punct problematic e in poiana cu casauta celor de la parc. Dar mergi pe linga casuta si tii poteca clara. Odata intrat in padure dai si de marcaje.

  • Bogdan

    23 mai 2014 03:46:59

    Salut, imi cer scuze pentru raspunsul intirziat. Nu avem track gps al turei. Ey folosesc pe post de gps un smartphone pe care il deschid doar cind e nevoie. O sa incerc sa il contactez pe domnul Vladimir, poate ca el a facut un track.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024