După vizita la Novi Sad a urmat un drum de 120 de km până la Osijek. Pe drum am trecut prin Vukovar, simbol al războiului de independenţă purtat de croaţi cu sârbii în anii 1990. Practic, oraşul a fost distrus în timpul luptelor.

La Osijek am ajuns pe seară dar negăsind adresa unde aveam cazarea am parcat undeva în centru într-o zonă ce o credeam legală. N-a fost aşa şi uite aşa am încasat o amendă, aproximativ 40 de lei. Asta aşa..de bun venit!

Seara am petrecut-o plimbându-ne prin oraşul ce găzduieşte aproape 90.000 de locuitori. Zona centrală este şi aici destul de redusă ca suprafaţă şi oferă puţine lucruri. Şi atunci o să mă întrebaţi: dar ce-ai căutat aici?

Adevăratul obiectiv este însă Rezervaţia Kopacki Rit aflată cam la 10km de oraş. Osijek este situat pe râul Drava, aproape de confluenţa acestuia cu Dunărea. Kopacki Rit este o zonă umedă, foarte asemănătoare cu Delta Dunării unde îşi găsesc casă o serie de plante, de păsări, şi de alte animale sălbatice.

 

Oraşul are o piaţă centrală numită Ante Starcevica foarte frumoasă, unde ne atrage atenţia o fântână arteziană dar şi catedrala Sfinţii Petru şi Pavel.


Catedrala a fost construită din piatră roşie începând cu anul 1898 la iniţiativa episcopului Jossip Juraj Strossmayer. Catedrala este cea mai înaltă din Croaţia, turnul ei având înălţimea de 90 de metri. De asemenea impresionează decoraţiunile exterioare dominate de rozarii şi gargui de piatră.


Interiorul a fost realizat în stil neogotic şi a fost finalizat între anii 1938 - 1942. Impresionează tare succesiunea de altare şi vitralii. De asemenea în catedrala de la Osijek există şi o serie de fresce realizate de pictorul croat Mirko Racki, o raritate totuşi la bisericile catolice.


In concluzie, daca ajungeti la Osijek, nu ratati catedrala.

Parcul Municipal Regele Petar Kresimir IV, şi parcul Tomislav sunt construite în secolul 20 şi sunt repere naturale protejate. Osijek de asemenea găzduieşte câteva grădini zoologice foarte dotate de-a lungul râului Drava.

Osijek este semi-oficial capitala gastronomică a ţării. Locul include bucate tradiţionale în stil slavon, specialităţi cum ar fi: Kulen, boia de ardei, multe tipuri de cârnaţi, şuncă, produse lactate, șunculiță, carne de vânat şi peşte. La orice restaurant există pe meniu tocană de peşte cu boia de ardei care se numeşte Ribljin Paprikas.

În ciuda trecutului de 2000 de ani al oraşului ( a fost fondat de romani în secolul I ) în care a cunoscut o continuă dezvoltare urbană, el se mândreşte cu un patrimoniu arhitectural doar din ultimii de 300 de ani.


Ne-am deplasat apoi pe malul râului Drava unde există o faleză dar şi un port pentru mici ambarcaţiuni. Ne-am bucurat de compania câtorva păsări care nu s-au simţit deloc stânjenite de prezenţa noastră.


Peste Drava există mai multe poduri, cel mai interesant fiind cel pietonal.

După scurtă plimbare în centru ne-am urcat în maşină şi am plecat către Bilije, una din intrările în Parcul Naţional Kopacki Rit.

 

La casa de bilete există tot felul de postere cu poze din Delta Dunării şi explicaţii în limba romană. Se pare că există o colaborare între cele două parcuri. Tocmim o barcă ce ne va plimba cam o oră prin rezervaţie. Din păcate nu putem realiza întreg circuitul fiindcă nivelul apelor este foarte scăzut.


De la poartă mai avem de mers câţiva kilometri până la locul de îmbarcare unde ne aşteaptă un ghid. Tipul vorbeşte impecabil engleză şi ne ajută să înţelegem mai bine valoarea acestei rezervaţii.

Simbolul rezervaţiei este vulturul cu coada albă ce se regăseşte şi pe siglă. Actualmente aici se afla cam 30 de perechi din această specie. Noi am avut şansa să vedem, e drept cam de departe, 3 exemplare.


Zona e destul de bine populată şi de castori, am văzut câteva baraje ale lor. De asemenea ne-au mai atras atenţia nişte broaşte ţestoase.


La Kopacki Rit există şi păsări pe care le întâlnim şi la noi în Deltă: mari colonii de cormorani, egrete mici şi mari, stîrci, berze, lebede.



Ghidul ne-a dus pînă la un lac mare ca suprafaţă însă cu ape puţin adânci. Se vedea bine fundul lacului. Barca cu motor nu a mai putut înainta însă. Ne-am întors aproximativ pe acelaşi drum.


Apoi am luat maşina şi am plecat pe şoseaua ce merge în mare parte pe un dig şi după vreo 10-15km ne-am oprit într-o poiană largă unde se afla Castelul Tikves. Locul e retras, liniştit undeva în pădure.

Plimbarea pe aici e o adevărată plăcere. Din păcate castelul este închis însă lângă el se mai afla o construcţie ce găzduieşte câteva expoziţii cu insecte, fluturi şi păsări împăiate.


După vizita de la castel plecăm mai departe către Slovenia. Ne oprim scurt la Donji Miholjac, un mic orăşel aflat la graniţa cu Ungaria, să vedem grădinile şi castelul din localitate. Din păcate doar pe exterior.