Munții Rodnei - august 2000
Data publicării: 05 feb 2006
Spre nord
Hotărâsem că a venit vremea să facem o excursie într-un loc mai îndepărtat. Aşa că am pornit-o spre Maramureş. În acea vară am fost la mare după mulţi ani de absenţa. Apoi am zis că trebuie să mergem într-o excursie mai deosebită într-un loc necunoscut nouă. Înainte de ajunge aici am citit RT-uri şi articole scrise în revistă Munţii Carpaţi pe care bineînţeles că am luat-o cu mine.
Spre nord
A fost o excursie în 5: Ovi, Tato, Manu, XL şi eu. Plecăm seară pe la 20 din Braşov. Urcăm în acceleratul ce urma să ne lase la 6 dimineaţa în Rodna Veche. Drumul e obositor, luuung şi din păcate nu am reuşit să dorm deloc.Dimineaţa e friguroasă deşi e august. În gara Rodna Veche mai este un grup ce merge spre Rodnei. Ar fi fost frumos să mergem împreună dar îi vedem zăbovind. Aşa că noi ne luăm rucsacii şi o întindem pe jos spre Valea Vinului.
Primul contact
Frigul ne îndeamnă să mergem repede. Cei 7-8km îi parcurgem în viteză puţin zgribuliţi. Pe drum vedem ceva corturi,ehe oamenii încă dorm. Ajungem în Valea Vinului. Satul pare părăsit. Ne ajunge din urmă un camion care îi încărcase şi pe cei ce îi văzusem în gară...Proastă inspiraţie, ne gândim noi, la o adică am fi scutit 2 ore de mers pe jos..Da nu-i bai. Ajungem în zona fostei expoatari miniere. Arată destul de sinistru, e lăsată în paragină iar apacurge prin jgheaburi prin drumuri croite de om spre ai uşura munca în alte vremuri..Facem un popas pentru micul dejun. Mai lenevim un pic şi o luăm la picior pe la 10 dimineaţa. Urcăm prin pădure pe un drum forestier. Ajungem din urmă grupul din faţă. Intrăm în vorbă şi aflăm că sunt strânşi din toată ţara şi că au întâlnire cu nişte colegi de-ai lor din Baia Mare care vin pe Creasta din sens opus.
La deal
Înainte de urcuşul pe Şaua Curăţel dăm de o stână. Câinii sunt foarte agresivi şi ne ţin pe loc o vreme. Apoi, încet-încet începem urcuşul. AJungem un sauaCuratel şi ne aprovizionam cu apă. Căci de aici în sus ni s-a spus că nu vom mai găsi. Trecem pe lângă refugiul Salvamont care era în bună stare, dar unde nu era nimeni.Ajungem la baza urcării spre ţină noastră de astăzi: vârful Ineu. Facem popas şi luăm masa. Este ora 14.
Spre Ineu
Pe la ora 15 suntem gata mâncaţi. Începem drumul ce ne va duce la Ineu. Suntem destul de obosiţi după drumul lung cu trenul. Dar urcăm mereu. După 3 ore ajungem sub Ineu şi intersectam traseul de creastă banda roşie. La vremea aceea creasta munţilor Rodnei era prost marcată..iar de traseele adiacente prefer să nu vorbesc..
Prin jurul Ineului
Punem corturile sub refugiul de sub Ineu. La refugiu dăm de un polonez ce pare venit singur aici. Nu ştie engleza sau franceza aşa că ne înţelegem cu greu. Vrea să ştie de unde poate lua apă. Îi arătăm pe hartă cum ajunge la Lacul Lala. Între timp descoperim un soi de izvoraş. E neutilizabil. Însă Tato, cu calm şi răbdare face o mică amenajare hidrologică iar când apele se limpezesc ne putem adăpa.
Priveliştea în zona Vf. Ineu e copleşitoare Da, chiar copleşitoare. Peste tot numai munţi. Nu zărim vreun sat sau vreo şosea, ceva care să amintească de civilizaţie. Am trăit un sentiment de alienare care însă mi-a plăcut. Eram departe de lumea în care trăiam şi simţeam o linişte aparte căci acolo nu mi se putea întâmpla nimic rău. Admiram Coasta Netedă şi traseul de creastă, admiram vf. Roşu şi vf. Ineut. Înainte de culcare Ovi încinge cu Tato o partidă de moară ce avea să devină tradiţională mai apoi.
Pe Creastă
Dimineaţa ne găseşte mult mai odihniţi. Tragem o tură pe Ineu, apoi plecăm pe traseu. Parcurgem Coasta Netedă şi ajungem în Tarniţa lui Putredu. Urcăm pieptiş vîrfurile Câşa, Omului, Clăii și Gîrgălău. În zare se zăreşte Pietrosul Rodnei înconjurat de norii negri. Cerul se întunecă şi încep să apară fulgere. Coborâm rapid spre Şaua Gîrgălău. Găsim loc de cort şi ne instalăm. Din fericire nu ne plouă.
Unde e Şaua Gîrgălău ?
Toate bune şi frumoase. Însă la vremea aceea aveam o mare nedumerire. Citisem sa în Şaua Girgalau este stâlp indicator şi că este intersecţie de drumuri. Nici vorbă de aşa ceva. Şi dacă tot am văzut că nu plouă am explorat puţin zona. Până la urmă am întâlnit alţi doi turişti care veneu dinspre Şaua Galatului şi ei ne-au confirmat locul în care ne aflăm. Ulterior am găsit şi marcajul ce duce la Borşa, banda albastră parcă.
Șaua Gîrgălău
Seară am petrecut-o că de obicei la corturi. Acestea au fost plasate într-un loc foarte frumos pe un fel de balcon cu piatră şi iarba.Şi că totul să fie perfect în jur era plin de afine! Asta spre bucuria noastră a tuturor şi în mod special a lui Tato care are un stil aparte de mâncat afine. Seara s-a încheiat la un pahar de palincă.
Spre Pietrosu
Dimineaţa este frumoasă. E soare dar nu e excesiv de cald. Strângem corturile şi facem provizii de apă. Căci între Ineu şi Gîrgălău nu am dat de nici o sursă de apă.
Urcăm din nou în traseul de creastă şi ne îndreptăm spre Şaua Galatului. E drum drept şi parcurgem repede distanta însă greşim drumul. La un moment dat facem dreapta pe o potecă în coasta foarte bine conturată. După 5 minute de mers dăm de un marcaj vechi, triunghi albastru. Scoatem revista şi verificăm harta. O luăm înapoi şi dăm de poteca bună. Urcăm vârful Galațului. Străbatem Şaua Laptelui privind cu regret la ceea ce odată era Cabana Puzdrele.
Puzdrele - La Oase - Tranita Bârsanului
Şi iată-ne ajunşi şi în Şaua Puzdrele. Aici Slavă Domnului există stâlp indicator şi săgeata. În felul ăsta ne putem face planul mai bine. Trebuie să ajungem în Tranita La Cruce. Începem să urcăm traversând zona numită La Oase. Este o zonă stranie plină cu jneapăn uscat pe o suprafaţă mare. Am trăit senzaţia că sunt într-un cimitir al elefanţilor. Dăm apoi de o porţiune sănătoasă de jnepeniş. Poteca se pierde adesea prin el. Mergem când pe sub când peste jneapăn. Într-un final ieşim în Tarniţa Bârsanului. Acolo dăm de un cioban blond cu ochi albaştri cu privire blândă şi voce domoală. Îşi linişteşte imediat câinii şi ne răspunde cu calm şi amabilitate la întrebări.
Şaua între izvoare
Ne continuăm drumul. După câteva minute dăm de apă. Ne spălăm pe faţă. E ora prânzului. Peisajul este superb. Vizibilitatea? Excelentă. Continuăm drumul şi în apropierea de Şaua Între Izvoare ne întâlnim cu un turist german. E venit singur aici şi şi-a luat drept ghid un băiat din Borşa. Ne întreabă de unde suntem. Îi răspundem şi suntem surprinşi de faptul că a auzit şi ştie câteva lucruri legate de Braşov. Ne spunea că vrea să meargă în Făgăraş şi în Piatra Craiului. Este extrem de deschis şi tare vorbăreţ. O persoană plăcută cu care am stat la taclale vreo 20 minute( cum s-o traduce în engleză expresia asta???). Ne luăm rămas bun de el. Astăzi era clar ziua întâlnirilor: apare un domn pe la 50 de ani însoţit de fiica lui. Ne întreabă dacă nu cumva am întâlnit un grup de 10 persoane. Sunt cei alături de care am început ascensiunea şi care probabil că se afla la o zi distanţă de noi. Domnul este un bun cunoscător al Munţilor Rodnei. Ne dă detalii despre traseu şi ne spune că pe traseu mai sunt 3 domni din Braşov. Facem pauză de masă. Apoi strângem şi plecăm. Şi repede vin şi domnii din Braşov. Coincidenţa face că Manu îi cunoaşte. Ne strângem mâinile, făcându-ne urări de drum şi vreme bună.
Întâlnirea
Urcăm o căldare glaciară şi ieşim într-un platou plin de iarbă. Aici surpriză majoră: nu se mai vede poteca! Dăm de o săgeată indicatoare ce arătă spre vf Cormaia şi care duce spre Sângeorz-Băi. E marcaj cu triunghi roşu. Facem puţină muncă de cercetare. Fără succes. Nu găsim poteca, nu găsim marcaj. În plus trebuie să ajungem în lacul din nordul Tranitei la cruce, iar până acolo din câte am înţeles nu există marcaj. Iar noi nu am dat nici măcar de cruce.
Hotărâm să mergem pe buza prăpăstiei în ideea de a ţine nordul şi de a vedea cumva lacul. Nu ştim dacă suntem pe drumul cel bun.Şi asta e frustrant că deja suntem cam obosiţi. E momentul un care avem parte de o întâlnire pe care eu o consider aproape paranormală. E o părere subiectivă dar hai să vedm cum a fost: la un moment dat zăresc pe buza prăpăstiei un cioban. Era cu spatele la noi. Mă duc la el, colegii rămân pe loc puţin mai în spate. Schimbăm câteva vorbe. Îmi spune că în ziua precedentă a fost furtuna mare pe acolo, cu tunete şi fulgere ( cea care ne-a ocolit pe noi ). Îmi arata direcţia în care e poteca şi spune că în 5 minute ar trebui să dăm de ea. Îi mulţumesc şi le spun colegilor direcţia. Apoi întorc capul spre cioban. Dar nu mai e. Îl caut puţin cu privirea. Nu îmi dau seama unde a dispărut. Găsim repede potecă şi în 10 min suntem în Tarniţa la Cruce. Denumirea i se trage de la crucea mare de lemn pusă aici de ciobani. Găsim apoi şi lacul. E un loc încântător aici. Atâta linişte şi atâta pustietate. Punem corturile şi explorăm puţin zona.
În Tarniţa La Cruce
Vreme foarte faina. Cald, plăcut. La fel şi a doua zi. Dimineaţă este excelentă. Punem rucsacii în spate şi ne îndreptăm către cruce. Apoi părăsim creasta principală a Munţilor Rodnei spre a urca virfuriel Rebra, Buhăescu şi punctul de maximă altitudine, Vf. Pietrosu(2303m).
E fain. Mergem pe creastă. E o vreme nemaipomenită. Din când în când suntem răcoriţi de câte o pală de vânt.
Pietrosul Rodnei
Şi iată-ne ajunşi şi pe vârf. Aici este un vânt mai puternic. Se pare că pe vremuri aici a fost o staţie meteo automată. În jos o privelişte nemaivăzută: Iezerul Pietrosului, lac ce are forma conturului hârtii României. Şi ca să respectăm tradiţia, atunci când ajungem pe cel mai înalt vârf al unui masiv, ne apucăm şi ne felicităm urându-ne unul altuia să urcăm cât mai multe vârfuri.
Spre Borşa
Părăsim Pietrosul. Ne aşteaptă o coborâre serioasă care ne va duce la staţia meteo de lângă Iezerul Pietrosului la o altitudine de aproximativ 1800m. Facem glume relativ la forma lacului: din câteva bătăi de braţe am putea ajunge acasă, la Braşov. Lângă lac câţiva tineri stau la un grătar. De la Staţia Meto în Jos se merge pe un lung drum forestier. Asta nu înseamnă că ne-am plictisit.
Pe drum am întâlnit zmeuriş din belşug. Aici, în Rodnei, am savurat cea mai mare şi cea mai aromată zmeură pe care am întâlnit-o vreodată. Am mâncat până nu am mai putut. La un moment dat ies din zmeuriş împreună cu Ovidiu. Ceilalţi încă se ospătează. Hotărâm să mai coborâm puţin şi să găsim un loc fain de odihnă şi mai ales să găsim un izvor. Întâlnim 2 turişti polonezi, cred. Nu ne putem înţelege cu ei pentru că nici eu şi nici Ovi nu le avem ci germana.
La Borşa
Ajungem la un loc cu băncuță aflată la umbră. Lângă e un indicator spre un izvor. Nu îl găsim. Dar stăm de vorbă şi ne aşteptam colegii. Vin şi ei şi mergem la drum întins până la intrarea în Borşa. Ne întâlnim cu un pădurar, tip ce pare foarte de treabă şi care ne povesteşte o grămadă de lucruri. Găsim lângă drum un petec de iarbă tocmai bun de campat. În dreapta drumului este râul care se strecoară pe jos pe undeva.
La plimbare
Manu tine morţiş să guste din tradiţionala horincă. Aflăm că mai jos este un magazin. Mă jos însemna vreo 3km. Ajungem la magazim bem o bere dar nu dăm de nimeni care ar vrea să vândă horinca. Aşa că ne întoarcem la cort. Merindele noastre sunt cam pe sfârşite. Mai avem roşii şi ceva slana. Avem un pic de foc. Se înserează. Nişte localnici aflaţi în trecere ne întreabă dacă avem ce mânca. Şi ne spun că ne pot da nişte lapte. Manu se interesează de horincă. Se rezolva şi asta. Manu, Xl şi Tato merg cu ei. Se întorc târziu, bine hrăniţi. Cei din Borşa i-au luat la ei acasă şi i-au pus drept la masă. Iar nouă ne-au trimis nişte slană şi ceapă. Aşa oameni se găsesc din ce în ce mai rar.
Apă
Noaptea plouă zdravăn. Râul s-a umflat şi e zgomotos. Dimineaţa deschid uşa cortului şi constat că avem drept companie o veveriţă. E la doar câţiva metri de noi. O privim în linişte, Se plimbă de colo-colo şi apoi se pierde în ramurile uni brad. Ploaia se mai potoleşte. Strângem rapid şi o luăm la vale. Admirăm ţinuta de ploaie a lui XL care este senzaţională: pantaloni de pelerina şi geacă de pelerină. Pe alocuri râul a ieşit din matca şi aveam să constatăm că e inundaţie. De aceea în unele locuri mergem ţinându-ne de gard să trecând prin grădinile şi curţile oamenilor căci pe drum acum curge râul. Ajungem în Borşa şi luăm micul dejun. Apoi luăm autobzul până la Vişeu iar de aici merem acasă.
Epilog
Mai pe scurt am avut o tură foarte frumoasă şi foarte reuşită. Mie mi-a mers la inimă. Şi sper că într-un viitor apropiat să reuşesc să reeditez această excursie şi să mă văd din nou pe creasta Munţilor Rodnei.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole