Început de mai in Maramureș și în muntii săi

Data publicării: 30 sep 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În minivacanţă de 1 Mai 2014 am ajuns pe plaiuri maramureşene. Locurile au rămas la fel de frumoase cum le ştiam, oamenii sunt la fel de calzi şi primitori. Una dintre zile a fost dedicată activităţilor culturale, respectiv vizitarea Muzeului Satului de la Sighetul Marmaţiei şi al Memorialului Victimelor Comunismului, tot la Sighet. Acesta din urmă mi-a lăsat o impresie puternică deşi ştiam la ce să mă aştept. E un câştig faptul că există aşa ceva şi că putem vedea faţa mai urâtă a ceea ce a însemnat comunismul în România.

Dar ce este comunismul? Cea mai mare aflare în treaba a lumii, spunea un banc.

La Muzeul Satului din Sighetul Marmației

Cimitirul Vesel din Săpânţa


Casa Memoriala Ioan Stan Patras din Săpânţa

Am revenit după mulţi ani şi la Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Am fost oareşcum dezamăgit: lume multă, biserica în renovare şi degradare. Dar tot am stat să citim textele de pe cruci. Am vizitat şi casa lui Ioan Stan Pătraș, întemeietorul cimitirului vesel, unde l-am întâlnit pe cel care îi continua munca, Dumitru Pop Tincu. El ne-a vorbit cu însufleţire despre lucrul lui şi despre albastrul de Săpânța. Ne-a înseninat o zi mohorâtă.

Am revăzut, după o lungă pauză şi Mănăstirea de la Săpânţa. Croită din lemn, înaltă, aflată în mijlocul unei păduri, biserica se afla într-o oază de linişte chiar dacă e la mai puţin de 2km de furnicarul de oameni ce vizitează Cimitirul Vesel.

Înapoi, în drum spre Sighet, într-un loc în care România şi Ucraina sunt despărţite de doar câţiva metri ne-am oprit la Cimitirul Săracilor, ansamblu arhitectural dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea.

A fost desenată din brazi o hartă a ţării, iar în locul de pe hartă al oraşului Sighet (socotit un epicentru al acestei represiuni) a fost ridicat un altar.

În anii 2011 – 2012, în partea dinspre şosea a fostului cimitir a fost ridicată o Poartă a Memoriei care ţine loc şi de clopotniţă.

Seara am ajuns în satul Repedea unde ne-am cazat la o pensiune. Satul este locuit în special de ucrainieni. Nu trebuie să te mire dacă mergând prin sat auzi vorbindu-se mai degreabă ruseşte decât româneşte. Cu toate acestea acestea localnicii cunosc şi vorbesc şi limba romană.

Dis de dimineaţă plecăm cu maşina pe drumul forestier ce duce către munte. Azi suntem cinci: Ramona, Ioana, Dorin, Dl. Stoica şi eu. Drumul se strică repede şi lăsăm maşina destul de aproape de sat, lângă un pârâu canalizat.

De aici o luăm în sus tot pe drumul forestier. Ţelul nostru e să găsim un fost canton iar de acolo să urcăm pe un marcaj bandă albastră, conform unei hărţi ce o găsisem pe la pensiune. Cert e că am ratat cantonul şi ne-am dus pe drumul forestier mult în sus, vreo 6km până la Cantonul Smerceni.

Aici întâlnim un tractorist de TAF cu care intram în vorbă şi care ne da câteva relaţii. Trecem apa peste un pod şi mergem până la următoarea intersecţie. De pe versant vin două drumuri forestiere. Îl alegem pe cel mai puţin noroios.


Urmează o urcare lungă prin pădure, presărată cu câteva pauze. Prognoza meteo nu era grozavă şi părea a se îndeplini. La un moment dat găsim un loc unde s-a făcut exploatare. Sunt mulţi arbori căzuţi, peisaj dezolant. Undeva însă ochesc un culoar ce pare a ne scoate în golul alpin. Mergem către el şi ni se confirmă bănuielile: am scăpat de pădure. Scoatem harta şi încercam să ne localizăm. Nu reuşim însă direcţia generală de mers e clară. Practic nu putem să ne dăm seama că suntem undeva sub Vârful Farcău.

Vîrful Pop Ivan

Urcăm pe iarbă pe lângă pădure. Începe să plouă. Ne adăpostim sub copaci. Din fericire ploaia se termină repede. Avansăm încă un pic şi ne oprim pe malul unui pârâiaş, sursa foarte bună de apă.

Aici facem pauză de masă că trecuseră cam 4 ore de la plecare. După aceea mergem în sus cumva de-a coasta sperând să prindem cumva o urcare către Farcău. Ceea ce prindem însă e o nouă ploaie, din fericire scurtă şi liniştită. În partea opusă a văii, pe Vârful Pop Ivan se dezlănţuie o furtună mare cu tunete şi fulgere. Bine că nu am ales să mergem acolo.


Prindem însă o potecă ciobănească şi mergem de-a coasta. Drumul e agreabil, vizibilitatea e bună: avem mereu în vizor nişte vârfuri din Urcaina dar şi vârfuri româneşti. Poteca ne urcă uşor, dăm de petece de zăpadă şi ne trezim apoi pe malul lacului Vinderel. Abia acum ne dăm seama că ne-am localizat prost şi că astfel am ratat urcarea pe vârful Farcău.

Lacul Vinderelu si Vf. Mihăilecu

Renunţăm să îl urcăm pentru că de data asta ploaia nu ne-a mai iertat. Iniţial plănuiam să urcăm vârful Mihăilecu şi să mergem pe creastă până în Şaua Pietriceaua. După ce am văzut ce traznete erau pe Pop Ivan am renunţat şi am început să coborâm pe un picior lat de munte. Undeva mai jos se vede o stână iar mai apoi un drum forestier.


Pe la jumătatea coborârii ploaia se mai domoleşte. În plus găsim o potecă clară ce duce către Şaua Pietriceaua. Îi strig pe Ioana şi pe Dorin care au luat avans. Urcă înapoi şi plecăm în grup compact către Şaua Pietriceaua. Vremea se îmbunătăţeşte ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Vedere din Şaua Pietriceaua. În fundal sunt Munţii Rodnei

În Şaua Pietriceaua se face chiar cald. Ne oprim să putem admira mai bine crestele înzăpezite din Munţii Rodnei. Reuşim să identificăm şi Tiblesul, pe care îl urcasem cu doar două zile în urmă. De asemenea, se văd şi Munţii Gutîi. De Pop Ivan nu mai vorbesc, l-am avut în vizor cam toată ziulica.

Poza de grup: Ramona, Dl. Stoica, Ioana, Dorin şi Bogdan

Mai jos de Şaua Pietriceaua se munceşte de zor: un TAF urcă o pantă grea, câţiva oameni lucrează la construcţia unei stâne. 

Coborâm la stâna şi intrăm în vorbă cu ei. Cerem câteva informaţii legate de drumul de coborâre. Cred că ne descurcăm şi fără ajutorul lor căci de acolo se poate coborî doar pe un singur drum. Înainte să intrăm în pădure găsim şi primul marcaj. Uau, momentul trebuie imortalizat. Până jos la maşină mai găsim câteva, dar marcajul e rar şi vechi.

În pădure sunt noroaie mari pe care le evităm cum putem. Dăm de poieni în care se mai afla șuri. Din când în când tăiem serpentinele pe nişte poteci folosite de localnici. Zgomot de ape se aude din ce în ce mai tare, e semn bun, ne apropiem de Valea Repedea.

Şi că totul să fie perfect ajungem chiar în drept cu maşina! Trecem apa pe o punte lată. Abia acuma vedem şi fostul canton pe care îl căutam de dimineaţă. Aşa se întâmplă când eşti şofer şi mergi pe drumuri proaste, eşti mai atent la drum şi mai puţin la alte detalii.

Încheiem aventura după 10 ore foarte frumoase petrecute în nişte munţi deosebiţi, mai puţin cunoscuţi şi foarte puţin umblaţi.

Traseul l-am reconstituit după câteva zile cu ajutotul Google Earth şi al hărții:

Repedea - Canton Smerceni - Preluca Iurchii - urcare pe drum forestier şi apoi prin pădure până sub vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Şaua Pitriceaua - Repedea
Durata: 10 ore
Marcaj: am găsit banda albastră între Şaua Pietriceaua şi Repedea. Marcaj foarte rar şi vechi.

În final trebuie să îi mulţumesc domnului Dinu Mititeanu pentru informaţiile oferite care ne-au fost de un real folos. Aşa cum discutam şi cu el, e bine că atunci când mergi pe munte să ai lecţiile făcute şi astfel şansele de reuşită vor creşte considerabil.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • maria obarse

    02 oct 2014 13:05:04

    "Boieru tot boier,domnule". Iti multumim Bogdane pentru Monte Cristalo si Maramuresul si muntii sai. Splendide peisaje,ales grup de oameni ai muntelui. La cat mai multe asemenea iesiri. PS Sper ca n-ati ratat la Sapanta, Manastirea Peri,ascunsa cumva privirilor de o perdea de conifere,cu cel mai inalt turn din lemn din lume,(peste 80 metri inaltime). Ce locuri, ce oameni... Toate cele bune si multe "satisfactii montane".

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024