Italia, prin Laguna: Burano, Torcello, Murano, Venezia și Lido
Data publicării: 19 feb 2015
A doua zi petrecută în jurul Veneziei am dedicat-o în principal pentru vizitarea Lagunei şi a insulelor. De acum aveam ceva mai multă experienţă: ştiam unde să mergem, ce vaporaşe să luăm. Dimineaţa ne prinde la Punta Sabbioni de unde va începe călătoria noastră.
Despre Laguna se spune că a fost o barieră protectoare a Veneziei. Apa a ajutat la pastrarea unei tradiţii marine care a întărit imperiul întins dominat de veneţieni. Dar tot apa a fost uneori şi blestem: mareele înalte au inundat de multe ori oraşul. Apa mării ţine loc de groapă de gunoi pentru fabricile de pe uscat.
Vaporaşul vine la ora stabilită şi ne poartă pentru început pe insula Burano, celebră pentru casele pictate în culori tari şi pentru dantela extrem de fină. Debarcăm şi facem un tur al micii insule. Încă e dimineaţă, străzile sunt aproape pustii. Avem cu noi o mică harta după care ne ghidăm. Oricum, nu ai unde să te rătăceşti.
Orăşelul Burano este cunoscut pentru dantela sa, care se produce aici începând cu secolul XV. Pe străzi e plin de magazine care vând aşa ceva. Însă mai toată marfa expusă spre vânzare este importată. Doar câteva bătrâne mai fac cu adevărat dantela în stil tradiţional. Această poartă numele de punta in aria, adică puncte în aer. Bineînţeles că există şi un muzeu al dantelei, numit Museo del Merletto.
Burano are un farmec aparte dat de casele frumos colorate.Se spune că obiceiul a luat naştere pentru a-i ajuta pe soţi să îşi ideintifice mai uşor casa de la depărtare când erau la pescuit pe mare.
Insula mai păstrează şi aerul unei adevărate comunităţi de pescari, cu bărci ancorate pe mal, şi plase întinse la uscat.
Ajungem şi în piaţa centrală. Pe o latură a sa este o biserică destul de părăginită la exterior dar impecabil întreţinută la interior. O vizităm şi pe ea apoi trecem pe principală stradă de promenadă. E plin de magazine care se ocupă cu comercializarea ţesăturilor. Într-un loc ne atrage atenţia un fel de aprozar. Ce este cu adevărat deosebit e faptul că acesta se afla într-o barcă. Acolo e expusă marfa şi clienţii încep să apară.
Încheiem vizita la Burano în jurul staţiei de vaporaş. Profităm de câteva minute libere şi trecem un canal mai larg către o altă mică insuliţă. Aici e mai mult teren agricol însă şi un turn vechi şi abandonat.
Aproape de Burano se afla o insulă şi mai micuţă, Torcello. Aceasta insuliţă are doar câţiva locuitori astăzi. Despre ea se spune că a fost prima insulă din zonă pe care s-au stabilit oameni în secolul V. Este considerată locul de naştere al Veneziei.
Aluviunile care au blocat canalele şi malaria au pecetluit soarta insulei încă din secolul XII. Insula are un singur grup de construcţii la care se ajunge uşor făcând o plimbare de 5 minute de la locul debarcării.
Urmăm o alee simplă pe malul unui canal. Pe insulă găsim vreo două restaurante cu specific pescăresc, biserica Santa Fosa( datând din secolul XI) şi Museo di Torcello.
Tot aici se mai găseşte o biserică veche, Santa Maria Assunta, prima biserică a Veneţiei. Aceasta a fost construită în anul 639.
În toată această zonă centrală sunt expuse diverse statui. Locul e liniştit însă mare lucru nu ai ce face mai ales că bisericile sunt în lucrări de restaurare şi le-am găsit închise. Torcello poate fi un refugiu, o oază de linişte dacă te-ai săturat de atmosfera aglomerată din Venezia.
Plecăm apoi insula Murano, poate cea mai faimoasă dintre insulele de lângă Venezia. Insula a început să prospere după anul 1291, când cuptoarele sticlarilor venezieni eu fost mutate pe această insulă ca măsură de prevenire a incendiilor.
Sticla de Murano este celebră astăzi în toată lumea. Cum era de aşteptat pe insula se găsesc mai multe fabrici de sticlă, şi o puzderie de magazine, fiecare dintre ele fiind un adevărat muzeu. Se vând în general bijuterii însă există şi o sumedenie de alte obiecte făcute din sticlă: vase, pahare, farfurii, oglinzi,decoraţiuni.
Se zice că fabricarea sticlei presupunea pe lângă pricepere şi o discreţie absolută. Secretul tehnicilor speciale utilizate era păstrat cu sfinţenie. Meşterii sticlari nu aveau voie să părăsească Republica, fiind ameninţaţi cu moartea. Deci secretul fabricării sticlei de Murano rămâne adânc ascuns între clădirile din cărămidă roşie şi în clipocitul apei canalelor insulei, de sute de ani.
În schimb, meşterii sticlari aveau şi anumite privilegii: puteau să poarte sabie, beneficiau de imunitate în faţa legii şi aveau permisiune de a-şi căsători fiicele cu nobilii veneţieni. Cu timpul mulţi veneţieni au început să-şi construiască case de vacanţă în Murano, deoarece considerau ei ca focul din cuptoarele unde se prelucra sticla face bine pentru sănătate. Preţurile erau şi atunci astronomice, de aceea oglinzile, geamurile sau decoraţiunile deosebit de frumoase produse în aceste ateliere ajungeau să împodobească doar palatele regale şi reşedinţele aristocraţilor din Europa, contra unor câştiguri fabuloase.
Murano pare uneori o miniatură a Veneziei. Şi aici există un canal mare care desparte insula în două însă şi câteva canale mai mici. Un tur complet al insulei îţi poate lua câteva ore însă vă asigur că merită.
Noi am intrat în Murano prin zona farului, unde ne-a lăsat vaporaşul. Farul din Murano era înainte din lemn şi a fost de foarte multe ori înlocuit. Cel de astăzi are în jur de 100 de ani și este făcut din marmură albă.
De acolo am străbătut un pietonal larg, Calle Bresaggio, până ce am dat de un canal. Am mers de-a lungul său unde invariabil am găsit o fabrică de sticlă. De acolo am cumpărat suveniruri sub formă de coliere sau cercei. Preţurile au fost ceva mai bune decât la magazinele din centru.
Am revenit apoi în zona cu canale şi am mers către zona centrală a insulei, unde se află două biserici mari, şi două poduri peste canale.
Primul monument întâlnit, Chiesa di San Pietro Martire( Biserica Sfântul Petru Martir), a fost ridicată în 1348. Are faţada din cărămidă roşie şi se află în piaţa cu acelaşi nume. Ca să ajungi la ea, trebuie să traversezi canalul. trecând peste Ponte San Pietro Martire.
Putin mai jos, dar pe cealalta parte a canalului secundar, este Campo Santo Stefano, o mica piazzeta, in mijlocul careia troneaza Turnul cu Ceas, care dateaza din secolul al XIX lea si care este construit pe locul unei foste biserici din secolul al XII lea. Alaturi, Simone Cenedese a semnat o opera remarcabila din sticla de Murano. Este simbolul insulei Murano in perioada de Craciun si se numeste “Natale di luce in una cometa di vetro” (Craciun luminos intr-o cometa de sticla).
Am continuat plimbarea până la canalul principal. Am mers pe unul dintre maluri până la o intersecţie cu un alt canal. Am luat-o pe malul acestuia din urmă şi am poposit după câteva minute într-o piaţă dominată de o biserică mare, dar din păcate închisă.
Basilica di Sânţia Maria e Donato este o biserică veche şi foarte frumoasă, care datează din secolul al XII lea. Iniţial a fost dedicată doar Sfintei Maria, apoi şi Sfântului Donat. De pe apă se vede şi mai frumos decât din stradă. Turnul clopotniţă este separat de biserică. Este renumită prin icoana Madonei făcută din aur şi prin relicvele unui dragon legendar, omorât chiar de Sfântul Donato, care au fost aduse aici pe mare, din Grecia, din insula Kefalonia.
După aceasta am luat vaporaşul către Venezia, către staţia Fondamente Nove. Din acest loc a urmat o plimbare prin labirintul de străzi care te duce în final în Piazza San Marco. Ce e inedit e faptul că niciodată nu ai certitudinea că te afli pe drumul cel bun. Din loc în loc există câte o săgeată care te direcţionează către Piazza San Marco şi ce ne mai bucurăm atunci când o găseam.
Iniţial, când am plecat de la Fondamente Nove, străzile erau aproape pustii. Se aglomerau treptat, şi asta era semn că suntem pe traseul corect. Pe măsură ce ne apropiam apăreau magazine multe care aparţineau unor branduri de renume. Drumul ne-a scos în final în Piazza San Marco unde am intrat pe sub turnul cu ceas.
Vremea se cam înrăutăţise începuse să picure. Chiar şi aşa tot era puhoi de lume. Ne-am îndreptat spre staţia de vaporaşe unde ne-am îmbarcat spre direcţia insulei Lido.
Deşi celebră mai ales prentru hotelurile sale, am fost oarecum dezamăgiţi. Lido este o limbă îngustă de pământ care găzduieşte, printre altele, şi un aeroport. Surpriza cea mare a fost însă atunci când am coborât din vapor. În loc de canale am dat de străzi circulate de maşini.
Dar Lido are ceva ce nu au celelate insule din jurul Veneziei şi anume plajă. Evident nu puteam rata o scurtă plimbare pe plajă şi reîntâlnirea cu Marea Adriatică. Pe plajă am mai întâlnit încă doi tineri din România.
Am făcut cumva un circuit care să ne aducă din nou la staţia vaporaşului. Plimbarea a fost una banală, pe trotoare, pe lângă străzi circulate de masini și mărginite de locuinţe. Totuşi atunci când am avut ocazia am ieşit lângă apă.
Şi surpriză a venit imediat: un vapor de croazieră de mari dimensiuni traversa Laguna. Prima oară văzusem astfel de vase la Dubrovnik, în Croaţia. Atunci însă stăteau în port cuminţi. Cel de aici era în plină viteză şi se îndrepta spre cine ştie ce zări..
Am luat apoi vaporul şi am revenit la Punta Sabbioni, iar apoi la Cavallino. Pe drum a plouat tare şi ne-am refugiat la restaurantul de lângă camping unde am savurat câteva specialităţi locale.
A fost ultima zi petrecută în Italia şi a pecetluit poate cel mai frumos concediu petrecut până acum.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 1
-
maria obarse
22 feb 2015 02:57:44
Am crezut ca sunteti exhaustivi doar in materie montana,dar suntem obligati de imprejurari sa constatam ca nu sunteti cu nimic mai prejos nici cand e vorba de turismul urban,maritim sau insular.\\r\\nExplicatii complete pentru orice doritor care intentioneaza sa va calce pe urme.\\r\\nPlaja adriatica a Insulei Lido,era considerata acum o jumatate de veac, ca fiind a indragostitilor,loc unde toate dorintele se implineau.Era full cu \\\"iubiti\\\" de toate varstele....\\r\\nFelicitari inca odata pentru excursia reusita,multumim pentru poze si...continuam sa asteptam si alte noutati de la voi.