Munții Zarand, o lume verde: Debelagors și Căsoaia
Data publicării: 26 mai 2015
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
În România există tot felul de munţi, mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puţin spectaculoşi. Diversitatea este mare chiar şi într-un spaţiu relativ limitat. În anul 2015 cu prilejul zilelor libere de la 1 Mai am gândit un traseu undeva mai departe de casă profitând de faptul că aveam la dispoziţie trei zile libere legate. Ideea era să parcurgem un traseu în Munţii Zarand şi un altul în Munţii Codru-Moma.
Din păcate nu a răspuns nimeni invitaţiei de a ne însoţi astfel că am participat doar eu şi Ramona la această excursie.
În prima seară ne apropiem de munţii Zarandului. Dormim la Gurasada într-un loc straniu. Este vorba de terenul unei foste cazarme unde acum se încearcă amenajarea unui parc de aventuri.
O luăm din loc dis-de-dimineaţă şi ne oprim după 75 de km în satul Conop. Teoretic trebuia să facem un circuit cu plecare şi sosire în acest sat. Zona vizată se numea Debelagora, una din puţinele porţiuni ale Munţii Zarand care nu este complet împădurită.
Mă opresc şi întreb un poliţist cum, pe unde. El îmi dă o veste bună. Se poate merge cu maşina pe un drum forestier până sus la Debelagora. În plus, se poate traversa muntele către Lacul Tauț, iar lucrul ăsta ne va scuti de un ocol consistent.
- Drumul e de pământ, mai are gropi. Dar dacă pe el merge şi maşina Poliţiei, o să meargă şi a ta, îmi spune poliţistul
Intru pe drumul forestier unde există şi marcaj triunghi roşu. Ruta e în curs de amenajare, camioane descarcă pământ iar un utilaj nivelează. După 9km ne oprim în Şaua Debela Gora unde e plin de basculante şi unde există şi o intersecţie. Şoferii camioanelor mă sfătuiesc să o iau la dreapta, în sus.
În șa există şi săgeţi indicatoare. De aici încolo vom urma marcajul de creastă bandă roşie, deocamdată cu maşina.
După câteva minute ies din pădure pe un plai tare frumos. Oprim maşina şi studiem potenţialul traseu. Decidem să nu urmăm marcajul de creastă ce pare a merge prin pădure. În fata culmii pe care suntem se afla o vale apoi o culme paralelă promiţătoare.
Piesajul de la Debelagora seamănă izbitor cu cel de la Bran ori cu cel din Munţii Trăscău. Picioare de plai şi guri de rai, totul verde şi condimentat cu multe flori.
Coborâm cu prudenţă pe lângă o casă aşteptând ca din moment în moment să fim atacaţi de câini. Din fericire nu e cazul, nu e nimeni prin zonă. E atât de linişte. Singurele zgomote adevărate sunt cântecul păsărilor şi adierea vântului.
În plus vremea e înaintată faţă de Braşov, totul a înverzit şi aici am simţit pentru prima dată primăvara anului 2015.
Ajungem pe fundul văii şi, deloc surprinzător, constatăm că avem de traversat un pârâu. Acesta nu e mare însă ne pune probleme zona mlăştinoasă din jurul lui.
Apoi începem să urcăm pe un drum forestier. Prin faţa noastră trece o căprioară speriată poate de cuvintele noastre. Părăsim la un moment dat drumul pentru a urca pe vârful Debelagora, cel mai proeminent vârf fără pădure din zonă.
Urcuşul îl facem lejer fără să ne grăbim. Timp avem suficient şi după cum veţi constata va fi prea mult.
Pe vârf este ridicată o troiţă. Un copac înalt tine umbra bună. Sub e se afla o băncuţă, cel mai fain lucru pe care ţi-l poţi dori după aceasta urcare. Peisajul se deschide intoate părţile. Case izolate sunt din loc în loc. Nu par a fi locuite, rar se mai aude câte un lătrat de câine
De vrei să te plimbi poţi încerca variante diverse cu treceri de pe un deal pe celălalt cu întoarceri şi tot tacâmul. Stăm pe bancă şi savurăm momentul. Senzaţia este că tot stresul cotidian s-a scurs şi a făcut loc unei binemeritate perioade de relaxare.
Coborâm de pe vârf şi ne întâlnim cu alţi doi excursionişti. Schimbăm păreri. Ei ne arată de departe un loc unde există un panou cu harta zonei. Ne despărţim. Noi ţinem culmea şi ajungem destul de repede la acel panou. Îl studiem şi în jurul lui găsim şi marcaje turistice.
Aflăm că suntem pe circuitul sălaşelor.
Continuăm pe un drum de pământ şi trecem iarăşi pe lângă nişte case părăsite în drum spre un alt vârf ce pare promiţător. Aici suntem puţin dezamăgiţi fiindcă zona e plină de mărăcini iar pădurea e aproape. Aşadar punctul de belvedere nu este chiar spectaculos.
Cu toate că sălaşele par a fi părăsite, unele pământuri din jurul lor sunt lucrate. Probabil că nu mai locuieşte nimeni permanent în zona însă oamenii vin şi îşi mai pun câte ceva prin grădini.
Miroase din ce în ce mai tare a primăvară şi a ...liliac. Lângă o casă veche este abandonată o maşină agricolă antică. Oare cum s-o numi? Ţinem în continuare culmea până la ultimul sălaş. Apoi trebuie să coborâm în valea în care ne-am început traseul.
Pentru a face asta este necesar să intrăm în pădure unde suntem învăluiţi din toate părţile de verdele crud şi proaspăt. Speram să găsim o potecă folosită de localnici însă nu e chip şi trebuie să ne descurcăm printr-o zonă cam accidentată. În stânga noastră se afla un pârâiaş ce se strecoară printre două maluri stâncoase. Mergem paralel cu el şi printre copaci zărim un drum forestier. Când mai aveam vreo 30 de metri până la el găsim şi poteca folosită de localnici.
Ajunşi pe drumul forestier, începem să urcăm. Găsim marcaj triunghi roşu care ştim că va urca în culmea de pe care tocmai coborâsem pe o vale. Noi însă pândim o posibilitate de a urca pe partea dreaptă. Ar trebui să ajungem într-o poiană iar de acolo la drumul în care am lăsat maşina.
Şi într-adevăr un vechi drum de căruţă apare la un moment dat. Îl urcăm fără ezitare. După două serpentine suntem în poiană şi ne îndreptăm către casa pe lângă care ne-am început traseul. Acum nu mai era pustie, veniseră proprietarii.
Încheiem prima incursiune în Munţii Zărand după 3 ore şi jumătate. Ne uităm la ceas şi vedem că încă mai avem destul timp şi îl putem valorifica. Studiez harta sumar şi hotărâm să ne deplasăm către satul Arăneag şi Cabana Căsoaia de unde să facem un circuit.
Mergem cu maşina în partea cealaltă a Munţilor Zărand, către Nadăș. Drumul nu mai e chiar aşa de bun pe următorii 10km. Surprizele sunt însă la final unde trebuie să trecem cu maşina de două ori printr-un râu. Totul decurge bine şi din sat trecem din nou pe asfalt.
Facem o scurtă pauză lângă lacul de acumulare Tauț, un loc superb în care pădurile Zarandului au spaţiu suficient în care să se oglindească.
Ajungem pe un drum destul de prost până la Arăneag. Pe harta noastră veche apărea că până la Căsoaia ar trebui să mergem pe un drum forestier. Nici pomeneală. E asfalt bun şi nou până la cabană. Pe vale sunt mulţi oameni ieşiţi la iarbă verde, cred că numărul lor depăşeşte o mie. Muzica răsună din tot felul de boxe.
Cel mai insolit grup a venit la iarbă verde cu tirul. Oamenii au dat jos prelata lăsând la vedere nişte boxe mari şi o staţie de mixaj.
Parcăm undeva lângă Cabana Căsoaia şi încercam să plecăm cât mai repede din zonă. Mergem pe un marcaj bandă galbenă. Curtea de la Cabana Căsoaia este mare. În interior este loc berechet de pus cortul, există şi căsuţe.
După câteva sute de metri toată agitaţia dispare ca prin farmec şi natura redevine stăpâna peste universul verde al Munţilor Zărand. Practic abia acum, urmând acest traseu, vom găsi adevăratul spirit al acestor munţi: hectare de pădure, poteci, drumuri şi potecuţe. Niciodată nu eşti chiar sigur că ai luat-o bine. Însă cei care au făcut marcajul au făcut treabă bună aşa că nu ne-am rătăcit.
O vreme am mers pe vale, am schimbat direcţia de câteva ori iar drumurile au devenit din ce în ce mai mici până au ajuns la stadiul de potecă. De puncte de belvede nu poate fi vorba.
Undeva sus, chiar în potecă dăm de nişte ciute. Mi se par mari. Ne oprim şi unii şi alţi hipnotizaţi de aşa întâlnire. Momentul de magie este stricat repede la apariţia unor biciclişti care urlă şi sperie caprele. Acestea o iau la fugă înainte ca eu să apuc să le fac vreo poză.
Continuăm în urcare până spre următorul vârf, numit( să nu râdeţi! ) Cârciuma. Se aude zgomot de motoare. O gaşcă de motociclişti enduro urcă în viteză cam la două sute de metri de noi.
Ajungem pe Vf. Cârciuma care nu oferă nici un fel de privelişte însă ne oferă posibilitatea de a schimba marcajul şi de a ne întoarce la Căsoaia pe o altă potecă. Începem să coborâm pe un marcaj punct albastru.
Din spate apare un motociclist solitar. Îl opresc şi îl întreb câte ceva de traseu. Omul mă lămureşte cum e mai bine să cobor însă nu sunt probleme, marcajul este foarte bun. Acesta urmează o coamă lungă pe care o coboară domol. Se aud zgomote ritmate înfundate. E semn că ne apropiem de aşa-zisa civilizaţie.
Poteca ne aduce pe valea pe care am început traseul, la câteva sute de metri mai sus de Cabana Căsoaia. Şi eu şi Ramona remarcăm lipsa unui indicator care să separe cele două trasee banda galbenă pe care am urcat şi punct albastru, pe care am coborât.
Excursia aceasta de după-amiază a durat trei ore şi pentru noi s-a dovedit foarte relaxantă. Nu am mai fost de foarte multă vreme pe un traseu care să fie în totalitate împădurit.
Ajunşi în zona cu hărmălaie, ne grăbim cât putem de repede şi ne suim în maşină părăsind locul fără regrete. Destinaţia noastră este staţiunea Moneasa unde vom dormi.
Moneasa arată bine, e curat, aranjat, au apărut şi construcţii mai noi. E un loc retras, la poalele munţilor Codru-Moma unde poţi să te odihneşti sau să pleci pe cărări. Noi le-am făcut pe amândouă. În ziua următoare a plouat cu găleata aşa că nu a fost chip să urcăm pe undeva. Însă în duminica de 3 mai vremea s-a ameliorat aşa că am putut urca spre Platoul Carstic Tinoasa. Dar despre asta în episodul următor.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole