Bulgaria, Munții Pirin: Vihren, Tevno Ezero, Demyanitsa
Data publicării: 21 dec 2015
Imediat după excursiile din Tatra Poloneză au urmat 10 zile petrecute în Bulgaria. Obiectivele de acasă erau să urcăm în Munţii Pirirn şi Rila. La final, pentru că vremea ne-a răsfăţat şi nu s-a stricat deloc, am mai avut parte şi de câteva bonusuri.
Am fost 5 persoane: Costel Ceapchi şi Cristi Iosifescu din Galaţi, Doru Stoica din Piatra-Neamt, Dan Ionescu şi Bogdan Balaban din Braşov.
3 iulie 2015
Am plecat din Braşov dis-de-dimineaţă, la ora 5, pregătiţi pentru un drum lung. După ceva ambuteaj pe centura de la Bucureşti ajungem cu bine la Giurgiu unde trecem graniţa pe Podul Prieteniei. Taxa de trecere a podului este de 13 lei.
Imediat ce trecem graniţa plătim rovinieta( 10 leva pe 7 zile, 25 de leva pe o lună ). Cum este mai rentabil pentru noi, am optata să luăm o rovinietă pe 7 zile urimnd că a doua să o luăm la timpul potrivit. Am umblat atunci după ea de ne-au ieşit ochii.
De asemenea schimbăm şi valută. La faţa locului am constatat că e mai rentabil să schimbi euro. Toate casele de schimb valutar de la graniţa practică acelaşi curs.
Apoi am mers pe următorul traseu: Ruse - Plevna - Sofia - Blagoevgrad - Bansko. În drum am făcut un ocol până la Mănăstirea Rila, poate cea mai frumoasă de la bulgari. Drumul Braşov - Bansko a durat 11 ore.
Pe parcursul tuturor zilelor am beneficiat de cunoştinţele într-ale GPS-ului ale lui Cristi şi acestea ne-au făcut de multe ori drumul mai uşor. De asemenea este de folos cunoaşterea alfabetului chirilic. Limba rusă constituie un avantaj că sunt mulţi bulgari care o înţeleg. Şi limba engleză e folosită dar sunt mai puţini vorbitori. De asemenea într-o situaţie am folosit cu succes germana.
La poarta ei există o parcare cu plată, taxa fiind 4 leva. Mai există o parcare puţin mai jos care este fără bani. Dar de asta ne-am dat seama mai târziu.
Ajunşi la poartă avem impresia că am ajuns mai degrabă la o cetate. Zidurile ce înconjoară mănăstirea depăşesc 20 de metri. De la bun început ni se spune că nu putem face poze în interiorul bisericii.
Curtea este o capodoperă a arhitecturii locale: arce şi coloane, scări de lemn şi balcoane sculptate, şi un număr de peste 300 de chilii monahale.
În curtea interioară impresionează mănăstirea. Totul e decorat cu nişte dungi de un roşu închis. Pe exteriorul bisericii sunt pictate frumos multe scene.
Interiorul bisericii este la fel de impresionant. Ea este adăpost pentru Moaştele Sfântului Ioan de la Rila, un important sfânt bulgar al cărui cult s-a răspândit începând chiar din secolul X.
Biserica centrală a Mănăstirii Rila este unică în întreg spaţiul balcanic. Ea a fost construită de către maestrul zidar Pavel, din localitatea Krimin, care a lucrat şi în Sfântul Munte Athos, de unde a şi luat schiţa originală a bisericii. Arhitectura acesteia include elemente medievale şi baroce. Este plină de fresce, care mai de care mai frumoase.
Pe scurt dacă vă aflaţi pe drumul ce duce de la Sofia către Grecia, faceţi un ocol şi vizitaţi-o, că merită.
Mai multe despre Mănăstirea Rila, găsiţi aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-rila-67770.html
De la Mănăstirea Rila mergem către Blagoevgrad şi de acolo spre o faimoasă staţiune de schi din Bulgaria, Bansko. Aici se desfăşoară competiții din cadrul Cupei Mondiale la Schi.
De la Bansko urcăm tare cam 17km pe un drum asfaltat şi îngust până la Cabana Vihren, aflată la 1950m. Ne înţelegem extrem de greu cu cabanierul, avem noroc însă cu rusă lui Cristi Iosifescu. Deşi făcusem rezervare la cabană şi vorbisem cu cineva care ştia o brumă de engleză, tipul era extrem de surprins de prezenţa noastră.
Până la urmă ne-a cazat în două căsuţe aflate un pic mai jos de cabană. Căsuţele ofereau condiţii spartane de dormit, dar nici nu ne doream mai mult. În plus aveau şi curent electric. Preţul pentru cazare este 12 leva. Există şi posibilitatea de a face duş şi e gratis.
Mâncarea la cabana era variată şi destul de ieftină. Părerea mea este că nu prea are rost să te cari cu ea. Berea de asemenea.
4 iulie 2015
Dimineaţa ne trezim hotărâţi să atacăm cel mai înalt vârf din Munţii Pirin, Vihren( 2914m). Ne echipăm şi pornim la drum. Reuşim să pierdem repede marcajul şi urcăm pe un vâlcel care duce printre nişte jnepeni. Ne dăm seama de eroare dar nu ne mai întoarcem că era păcat de atâta efort şi căutăm o posibilitate de a reveni în traseu.
Pe traseu e lume multă aşa că de acum încolo şansele de rătăcire sunt mai mici. Ajungem într-o şa unde suntem repede luaţi în primire de nişte rafale de vânt. Vedem în vale şi câteva lacuri cu o apă azurie. De aici încolo ne aşteaptă asaltul final. Se urcă piramida de piatră a Vihenului pe serpentine.
Urcuşul ne e oprit de zgomot mare de copite. Un ciopor de capre fuge la vale cu o viteză incredibilă. Până să ne dezmeticim, abia reuşim să facem o poză. După câţiva paşi vin iarăşi câteva capre care încearcă să îşi prindă din urmă suratele.
Stăm pe vârf, savuram momentul, facem poze. Ne bucurăm cu adevărat de faptul că am ajuns pe Vihren, al doilea cel mai înalt vârf din Bulgaria.
Nu zăbovim prea mult fiindcă ceața pune din nou stăpânire pe creastă. Am putut observa că am stat deasupra unei zone surplombate iar în partea cealaltă era o prăpastie mare. În căldări încă se găsea destulă zăpadă. Piramida numită Vihren se vede incredibil de aici.
Revenim în Şaua Kazana şi o luăm pe urmele tovarăşilor noştri spre Cabana Vihren. Mai deviem de la traseu de câteva ori ţinând o creastă ce pare a fi deosebită şi care oferă câteva peisaje interesante. În vale e încă multă zăpadă şi tot aici vedem şi câţiva inşi veniţi să facă snowboard.
Trecem de câteva zone cu zăpadă şi ne apropiem de un refugiu( nu sunt sigur, dar cred că se numeşte Kazana ) iar de acolo poteca va coti la dreapta şi ne va purta pe o frumoasă curbă de nivel. Atmosfera s-a mai limpezit se vede şi staţiunea Bansko. După câteva serpentine ajungem la Cabana Vihren unde sărbătorim o zi reuşită cu un duş, o masă caldă şi mai multe beri Pirinsko.
Cabana Vihren - Vf. Vihren - Şaua kazana( banda roşie ) - Refugiul Kazana( bandă verde )- Cabana Vihren (banda roşie )
Durata: 8 ore
5 iulie 2015
Dimineaţa ne facem bagajele pentru câteva zile. Astăzi ne propunem să străbatem un traseu lung şi să inoptam la Refugiul Tevno Ezero. Fiecare îşi ia ce crede de cuviinţă. Plecăm la drum hotărâţi.
Începe distracţia. Mergem pe bolovani, traversăm limbi de zăpadă, uneori mai pierdem marcajul. La finalul unei urcări abrupte ajungem pe creastă la o altitudine ce trece de 2600m.
De aici încolo avem de ţinut linia crestei. Încă mai avem foarte mult de mers, domnul Stoica ne arată undeva în zare o șa după care s-ar găsi Tevno Ezero.
Indicatoarele turistice sunt foarte optimiste, noi n-am reuşit mai niciodată să fim aproape de timpul de pe săgeţi.
Traseul de creastă e foarte variat: avem urcări, coborâri, ocoliri de vârfuri, porţiuni de custură, urcări abrupte, portiuni cu zăpadă. În dreapta noastră vedem câteva lacuri, iar mai apoi valea Demianitsa pe care urma să coborâm ziua următoare.
Peisajele au fost minunate, ne-am bucurat de altitudine, de lacuri şi de toate câte le-am trăit în ziua asta. Deşi frumos, pe traseu au lipsit turiştii, cred că am întâlnit numai un alt grup.
Mai toată ziua am fost cu ochii spre şaua după care ştiam că se afla Lacul Tevno şi refugiul. Încet-încet ne-am apropiat şi am văzut că şaua era cumva blocată de o mare limbă de zăpadă. Cu toate acestea am reuşit să ocolim cu bine. În șa ne-am intersectat cu un traseu ce mergea pe creastă şi care era dotat şi cu lanţuri.
Coborâm un pic iar apoi ţinem o curbă de nivel. Ce e aiurea cu Refugiul Tevno Ezero este că nu îl vezi decât atunci când eşti aproape de el. Dar până la urmă am ajuns suficient de aproape cât să îl şi zărim.
Refugiul este foarte fain şi după părerea mea e de fapt o cabană care face de ruşine multe cabane de la noi. Ca să intri în el trebuie să te descalţi. E o măsură bună pentru a menţine curăţenia în sala de mese şi în camere.
Şefă peste acest refugiu este o fată tânără care vorbeşte foarte bine engleza, care ştie traseele şi care şi găteşte al naibii de bine. Deci numa’ bună de luat de nevastă, asta dacă nu a luat-o altcineva. Cert e că ea şi încă doi oameni au grijă de acest refugiu.
Seară am plecat împreună cu domnul Stoica la colindat în jurul lacului cu dorinţa de a face câteva poze de apus. Reuşim să deranjăm o capră. Prima dată urcăm în creasta din spatele refugiului şi ne oprim la o cruce. În partea cealaltă e o mare căldare pe fundul căreia se afla Lacul Valavishko, pe care l-am mai văzut pe traseul de azi. Lacul e inconfundabil pentru că are două insule.
Revenim pe malul Lacului Tevno şi încercam să găsim o poziţie optimă pentru fotografiat crestele ce vor deveni roşii. După ceva timp ne oprim pe nişte bolovani. De aici se observă excelent Vf. Kamenitsa(2822m). Dacă nu ar bătea vântul s-ar fi putut vedea şi oglindit în lac.
Spectacolul apusului la Tevno Ezero este ceva absolut impresionant. Crestele se colorează treptat în roşu. Nu sunt multe de spus. E doar de simţit şi de privit.
Seara în cabană a fost o atmosferă plăcută. Cei ce au în grijă cabana urmăreau în direct un meci de volei între Bulgaria şi Argentina.
Recapitulare:
Traseu:
Cabana Vihren - Lacul Glazn - Refugiu Tevno Ezero(banda roşie)
Durata: 9 ore
6 iulie 2015
Dimineaţă m-am trezit primul şi cum nu aveam chef de stat în pat m-am echipat şi am plecat la pozat. De data asta am beneficiat de o atmosferă limpede şi de foarte puţin vânt.
Treptat se trezesc şi restul colegilor de tură. Luăm micul dejun. Pe pereţi se găsesc de vânzare nişte magneţi de frigider. Am luat şi eu unul( deşi nu sunt fan magneţi ) în amintirea celui mai frumos loc pe care l-am văzut în Bulgaria.
Nu plecăm până nu facem o poză cu cabaniera. Ne luăm rămas bun şi mergem în direcţia indicată de ea.
Încurcam puţin marcajele însă Cristi consulta GPS-ul şi ne repune pe poteca cea bună. Urcăm uşor şi ne oprim într-o şa. În partea opusă e o mare limbă de zăpadă. Cabaniera mi-a spus cu o seară în urmă că trebuie ocolită prin stânga în prima fază.
Pe următoarea treaptă a căldării există însă un lac de mari dimensiuni care conţine şi o insulă. Dăm şi pârâul care îl alimentează şi facem plinul. Lacul se numeşte Popovo şi are o apă limpede de un albastru-verzui. După o bine-meritată pauză ne continuăm drumul până la o intersecţie unde schimbăm marcajul. Şi în zona asta e plin de lacuri, e adevărat că mai mici.
Urcam spre o șa. Peisajul se schimbă, dispare apa şi dispar şi lacurile. Ultima porţiune e blocată de o limbă de zăpadă abruptă. Căutam trasee alternative însă fiecare o ia pe unde i se pare mai bine şi ajungem cu ceva întârziere.
Nu ştim denumirea ei însă aplicând principiul de botez al indienilor am numit-o ȘauaBocanculuiÎnfiptÎnBăț.
Plecăm cu greu şi cam fără chef. Mai vedem un lac puţin mai jos. Intrăm în Valea Demyanitsa. Trecem râul cu acelaşi nume şi mergem în jos spre cabană unde vom înopta. Drumul e destul rău, foarte umed şi stricat de vitele ce pasc în zonă.
La deal urca doi barabati ce însoţesc un grup de cai. Îi recunoaştem: sunt de la Refugiul Tevno Ezero şi se întorc cu provizii.
Noi ne continuăm coborârea până la Cabana Demyanitsa(1895m). Acolo sunt doar câţiva tipi( cam dubioşi ) care se ocupă de cabană. Nu ştie nici unul vreo limbă străină aşa că avem ceva probleme de comunicare. La cabană preţurile sunt ok, există grup sanitar curat şi loc de făcut duş, dar ăsta e separat de cabană şi e cam spartan. Camera în care suntem cazaţi nu excelează în curăţenie.
Lângă cabană este şi o cascadă iar oamenii au amenajat şi o vâltoare, strămoaşa maşinii de spălat automate cu bule.
Recapitulare:
Traseu: Tevno Ezero - Lacul Popovo(bandă verde)-ȘauaBocanculuiÎnfiptÎnBăț-Lacul Valavishko - Valea Demyanitsa - Cabana Demianitsa(banda galbenă)
Durata: 8 ore
7 iulie 2015
Dis-de-dimineaţă facem şedinţa tehnică. Dan şi Costel se simt cam obosiţi şi vor merge către Bansko. Eu, Cristi şi Dl. Stoica vom urca la Cabana Vihren să recuperăm maşina.
Ne despărţim. Urcăm şi după 10 minute intrăm în traseul care ne va duce la Cabana Vihren. Traseul ăsta ne ia tare şi ne supune unui efort important. Dar mergem bine şi ajungem în partea mai înaltă. Pădurea se termină şi ne trezim pe malul unui lac tare fain înconjurat de jnepeni. O problemă cu lacurile bulgăreşti e că multe din ele nu au trecute nici pe hărţi denumirile.
La un etaj superior mai găsim un lac. Peisajul se schimbă, jnepenii dispar treptat şi lasă locul bolovanilor. Ţinta noastră vizibilă de acum e Şaua Prenkata, aflată sub Vf. Malka Todorka. Până acolo însă mai mergem paralel cu încă un lac.
Ultima parte, până să ajungem în şa, e mai accidentată. Trecem apoi în sfârşit în valea cu Cabana Vihren. Recunoaştem căldarea cu multe lacuri în care trebuie să coborâm abrupt. Revenim lângă Lacul Glazn. Pentru variaţie alegem să coborâm pe cealaltă parte a văii. La final constatăm că suntem pentru prima dată aproape de timpul înscris pe marcaj: 4:45 în loc de 4:30.
Maşina ne aşteaptă cuminte. O luăm şi cobirm spre Bansko iar în drum îi luăm şi pe Dan şi Costel. Astfel a luat sfîrșit călătoria noastră în Munţii Pirin. Mi-a plăcut foarte mult Pirinul ăsta bulgăresc şi mi-am propus să revin măcar pentru a merge pe creasta Koncheto - Kutelo.
Recapitulare: Cabana Demyanitsa - Cabana Vihren( bandă verde )
Durata: 4:45
O relatare mult mai pragmatică a fost facuta de Cristi aici:
http://www.mecanturist.ro/2015/07/22/pirin-rila-rodopi/
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole