Pe granițe de munți: Hășmaș și Tarcău

Data publicării: 23 mar 2016

Aceasta a fost o excursie cu totul inedită într-o zonă despre care ştiam puţine. Şi cum la astfel de vitejii e nevoie de conducători cu experienţă, am acceptat cu bucurie invitaţia familiei Puscarciuc ( muntesiflori.ro ).

Plecarea din Braşov a fost undeva dimineaţa devreme, pe la ora 5, că aveam de mers cu maşina vreo 160 de km până la locul de întâlnire situat în cătunul Poiana Fagului din judeţul Harghita.

Traseul propus şi înfăptuit a fost următorul:
Poiana Fagului (gura Janok-ului) – Piatra lui Herman – Capela Sf. Petru și Pavel – Piatra Bufniței – Muntele Ilie – Muntele Făgetul – Muntele Muhoș – Muntele Piersicei – Gura Janok-ului

Participanţi au fost destui, mai exact 10:
Bogdan Balaban, Csaba Bertalan, Cătălina & Sorin Iov, Daniela Iură, Zoltan Mathe, Neculai Moghior, Anca Tăut, Marelena şi Radu Puşcarciuc.


După ce facem cunoştinţă unii cu alţii o luăm repede la deal cât să ne dezmorţim şi să începem să transpirăm. Prima parte a traseului se va desfăşura în extremitatea estică a Munţilor Hăşmaş. Suntem întâmpinaţi de multe noroaie pe care le ocolim aşa cum putem. După o cotitură, vedem pe un vârf de deal silueta unei bisericuţe.

 



Ne îndreptăm către ea şi acolo facem prima pauză mai consistentă, că vântul începuse să ne cam biciuiască. Bisericuţa Sf. Petru şi Pavel e micuţă, modestă, dar decorată cu mult bun gust. De la ea mai avem de urcat până ajungem lângă nişte case acum pustii. Puţin mai sus sărim un pârleaz şi ne îndreptăm spre o stâncă mare, masivă ce se numeşte Piatra Bufniţei.



Apare şi un strat consistent de zăpadă. De la un moment dat poteca nu mai este clară şi bălăurim un pic. Însă ajungem unde trebuie. Traversam un pârâu, singura sursă de apă de pe traseu şi facem o pauză la baza Pietrei Bufniţei.

Apoi începem o urcare faină, abruptă ce se opreşte doar în vârful stâncii. Din păcate peisajul e năpădit de ceaţă şi nu vedem mare lucru deşi ni se povesteşte că aici este un punct de belvedere excepţional.



Ne continuăm traseul, numai de domnul Pușcarciuc cunoscut, prin pădure pe tot felul de poteci, pe porţiuni cu gheaţă. La final ajungem într-un drum mare şi lat. Începe să ningă. Păşim mai lung şi mai repede şi mai găsim încă un adăpost la o stână. Stăm să se mai potolească ninsoarea. Apoi mergem în coborâre uşoară până într-un pas. Peisajul se deschide şi avem ceva privelişti înspre Ceahlău. Hășmașul în schimb nu îşi arată faţa deloc.


Aici în pas ne încurcăm un pic şi mergem drept înainte, pe o culme interesantă. Domnul Puscarciuc ne corijează repede. Ne întoarcem câteva sute de metri, apoi mergem la vale trecem iarăşi pe lângă o stână şi ne oprim pentru scurt timp într-un drum ce face legătura între Poiana Fagului şi Puntea Lupului. Locul poartă denumirea de Pasul Ilie. De aici încolo vom trece în Munţii Tarcău.

Aceştia sunt în mare parte împăduriţi. Creasta lor principală este în general constantă, fără mari diferenţe de nivel intre vârfuri. Punctele de belvedere din creasta lipsesc cu desăvârşire.

Ni se spune că traseul pe care vom merge trece prin cele mai frumoase părţi din Munţii Tarcău.


De aici ne aşteaptă pentru început o urcare uşoară pe o potecă lată ce merge prin pădure. Trecem pe lângă un foişor de vânătoare. Iar apoi ieşim din pădure şi vedem ce urmează: adică traseu numai pe plaiuri, printre construcţii interesante dar goale acum.


Privim şi spre vale şi încercăm să ne identificăm maşinile. Cred ca primăvara e un loc spendid, probabil plin de flori. Mergem mereu pe la înălţime, cu vizibilitate, cu vânt. Păcat că azi e vremea închisă. Şi mergem şi tot mergem în încercarea de a închide cercul. Traversam pe rând culmea  Făgetul şi Muntele Muhoș.



Chiar înainte de coborârea finală trebuie să urcăm pe coama înaltă din Muntele Piersicii. Cred că urcarea asta m-a prins nepregătit, cel puţin psihic, fiindcă deşi nu a fost lungă mi s-a părut grea.

Mergem o vreme pe creastă, vedem cam pe unde trebuie să coborâm. Ajungem lângă nişte case. Domnul Pușcarciuc o ia la vale de-a dreptul. Avem de traversat o pădure, panta e mare, locul uşor alunecos. Pierdem repede altitudine, ieşim din pădure şi după ce mai sărim vreo două garduri ajungem la drum. Iar de acolo şi până la maşini mai e o cale de vreo 10 minute.

În încheiere să tragem concluziile: tura a fost una deosebită şi interesantă, purtată exclusiv prin locuri pustii şi pe trasee nemarcate. A durat aproximativ 9 ore. La final ne-am dorit foarte mult să revenim într-o zi cu soare şi cu o vizibilitate mai bună. Că merită.

 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Radu Puscarciuc

    26 mar 2016 05:45:13

    O placuta surpriza, anuntul participarii lui Bogdan Balaban la drumetie. Il stiam, virtual vorbind, de mult, caci ne-a oferit prin blogul sau multe informatii pentru traseele noastre de prin tara. Cunostinta "face to face" de care am avut parte cu prilejul acestei drumetii a ... corespuns tuturor asteptarilor noastre. Ba, mai mult, a mai venit cu cativa amici ... de toate paralele. Toti s-au dovedit buni ... saritori de garduri ! Speram la ... recidive !

  • Bogdan

    31 mar 2016 08:06:45

    Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Sper sa reusim sa ne mai vedem prin munti.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024