Munții Stînișoarei: Crucea Talienilor și Vîrful Bivol

Data publicării: 05 apr 2016

În urmă cu ceva vreme îmi venise ideea unei explorări a munţilor de lângă Valea Bistriţei. Nu mai fusesem niciodată în zonă. Am studiat, hărţi, posibilităţi de trasee şi până la urmă m-am oprit asupra a doua trasee deosebite: unul era în Munţii Bistriţei, celălalt în Munţii Stânişoarei.

Pe la începutul lui februarie 2016 am făcut un sondaj, să văd dacă printre prieteni există vreun interes pentru o tură de genul ăsta. Am primit multe răspunsuri însă când a fost să mergem am rămas doar doi: eu şi Radu. Din ciclul: mulţi am fost, puţini am rămas.

Am plecat de vineri seara şi am găsit cazare la pensiunea Orizont, din localitatea Fărcaşa, aflată pe Valea Bistriţei. Cazarea costă 80 de lei pe noapte, condiţiile au fost bune. În plus pensiunea are şi un restaurant cu mâncare bună şi preţuri decente.

Lângă pensiune e un panou cu o hartă şi ceva trasee şi marcaje. Precum aveam să vedem nu toate există în teren.

În dimineaţa următoare am plecat cu maşina pe ruta Borca - Sabașa şi am lăsat maşina într-un loc în care am zis noi că o să ieşim de pe traseu.

Pe valea Sabașei am văzut o grămadă de camioane ce transportă lemn. Ultima fiță în materie este încărcarea lemnului în camioane cu prelată. Asta ca să nu atragă atenţia.

Plecăm pe un drum plin de noroi, măcinat permanent de camioane. La prima răscruce de drumuri găsim o cruce ridicată în memoria celor ce au murit în războaie. De aici încolo vom merge numai pe zăpadă. Tot din acest loc începe aşa-zisul Drum al Talienilor.

Acesta a a fost construit între 1902-1914 de către drumari italieni. E plin de serpentine şi lucrări de artă: poduri, viaducte, ziduri de sprijin, toate făcute cu trăinicie şi mult bun gust de constructori. Drumul a fost cam monoton pe la început.

Câştigăm altitudine încet, pe măsură ce urcăm începem să auzim zgomot de ape şi la un moment dat dăm de un minunat viaduct cu o arcadă mare. Pe acest pod se vede şi un vechi marcaj cruce albastră. Puţin mai sus este o cruce de ciment.


De aici încercam să mai tăiem serpentine orientându-ne uneori şi cu ajutorul GPS-ului. Stratul de zăpada se tot măreşte. Vremea pare să se îndrepte ceea ce ne dă elan. Din zăpada se văd câteva flori.

Când ajungem către finalul drumului începe să fulguiască şi apoi să ningă de-a binelea. Ajungem în Pasul Stânişoara( 1235m ) şi admirăm întâi de la distanţă, o cruce mare. Acest monument are şi el poveste interesantă: iniţial pe acest loc a existat o cruce construită de drumarii italieni şi care s-a numit Crucea Talienilor. Aceasta a fost distrusă de bombardamentele de după august 1944. Au rămas însă treptele care duceau spre postamentul ei. Recent monumentul a fost reconstruit.



Locurile acestea constituie cadrul în care se desfăşoară acţiunea romanului baltagul de Mihail Sadoveanu, în care Vitoria Lipan îşi cauta soţul dispărut în munţi şi pe care în final îl găseşte mort. Drumul ei este descris explicit ca plecând din Borca, străbătând Sabașa şi urcând pe Drumul Talienilor până la Crucea Talienilor.

În golul alpin ne minunăm de mulţimea de stâne şi adăposturi dedicate creşterii animalelor. Ne adăpostim într-una din ele ca să facem pauză de masă.

În pas găsim şi un marcaj cruce roşie pus pe o clădire de beton abandonată. Avem o mică dilema însă o lămurim uşor. Din pas pleacă trei drumuri: unul coboară, altul merge da-a coasta, altul urcă.


Noi îl alegem pe cel care urca şi destul de repede găsim şi următorul marcaj. Aşadar, o bucată vom ţine marcajul. Acesta merge în general cam pe culme, când prin poieni largi, când prin frumoase culoare create în pădure printre brazi. În continuare, nici ţipenie de om, nici o potecă clară, doar urme de animale.

În plan îndepărtat, Vf. Bivol.

Următorul nostru obiectiv este Vf. Bivol(1530m), cel mai înalt din acest munţi. Vremea se mai îndreaptă, apare soarele iar noi avem de mers pe un drum plin cu zăpadă mare ce ocoleşte un vârf.

Ţinând mereu marcajul ajungem într-o şa iar de acolo ne aşteaptă un culoar superb printre brazi ce ne duce la nişte stâne aflate sub Vf. Bivol. Efortul pare un pic mai mare acum dar suntem răsplătiţi. Găsim un izvor cu apă rece şi limpede. E prima sursă de apă de la podul cu arcada mare încoace.

Facem plinul şi după câteva sute de metri mai găsim un izvor. Acesta are debit mare, şi este captat şi amenajat pentru animale. De aici nu am mai găsit marcaj.

Ieşim în poiană şi mergem mereu pe lângă pădure în speranţa găsirii unui culoar care să penetreze brădetul tânăr. Din păcate nu avem suficientă răbdare. Ne băgăm în brădet, luăm diverse poziţii demne de marii contorsionişti ca peste câteva momente să ieşim într-un drumeag clar şi fain care urca uşor până sub Vf. Bivol.

Îl părăsim şi pe acesta şi printr-o rarişte și urcăm spre vârf. Intrăm iarăşi în pădure. Nu e nici urmă de potecă există doar câteva marcaje forestiere. Mergem până ajungem într-un platou. Zona e sălbatică şi pare că nu e frecventata nici măcar de animalele sălbatice.

Stăm mereu cu GPS-ul în mână. Vârful nu e trecut pe harta însă mergem până ajungem pe un platou. Nu se urcă, nu se coboară. Mergem o vreme însă nu ştim prea bine ce căutăm, nu am văzut nici o poză exact de pe vârf. Aşa că nu ştim dacă există vreun marcaj sau vreo bornă geodezică.


Atunci când harta GPS-ului nu mai arăta nici o curbă de nivel mai sus ne oprim şi declarăm vârful lângă un copac pe care erau vopsite nişte marcaje neînţelese pentru noi. Celebrăm momentul cu o strângere de mână şi câteva poze.

Coborâm în plai şi la stâne de data asta pe un drum mult mai civilizat. Vântul se înteţeşte, şi un val de ninsoare albeşte toate orizonturile. Din fericire nu ţine mult şi începe să se însenineze. Se văd zone din Munţii Bistriţei, Giumalău şi Rarău.

Suntem iarăşi surprinşi de mulţimea amenajărilor pentru stâne. Şi toate aflate în stare bună, unele de-a dreptul noi. Cred că vara zona e foarte animată. Noi ţinem mereu creste şi coborâm destul de tare trecând de la o stână la alta. Coborârea e tare frumoasă, se merge numai pe plaiuri iar orizonturile se deschid.

Pe final trebuie să mergem pe noroaie mari înainte să ieşim în Valea Sabașa.

Încheiem circuitul şi ne uităm uimiţi la datele înregistrate de GPS: 30 de km şi o diferenţă de nivel de 1600m în urcare.

Aşadar făcurăm o treabă bună şi am plecat spre pensiune mulţumiţi că am făcut un traseu deosebit. Pentru ziua ce urma pregătisem un circuit în Munţii Bistriţei. Asta credeam că va fi mai uşor şi mai scurt. Dar veţi vedea că nu a fost deloc aşa.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024