Muntii Fagaras: prin vai si culmi sudice catre Virful Moldoveanu

Data publicarii: 19 aug 2016

Una din dorintele mai vechi legate de Muntii Fagaras, era sa abordez masivul si dinspre sud. Cu toate ca treaba asta insemna drumuri lungi cu masina si alte batai de cap. Ocazia a venit la inceputul lunii august din 2016.

Ne-am adunat doar trei: Dan, Leo si eu. Din fericire am beneficiat de Dusterul lui Dan, factor extrem de important, veti vedea de ce.

Plecam de vineri seara, dupa Cimpulung Muscel ne prinde noaptea si undeva ratam intrarea catre Nucsaora. Ne dezmeticim undeva dupa Bradatu, pe drumul forestier. Oprim o masina care ne lamureste ca suntem pe Valea Vilsanului.

La indicatia unor localnici venim inapoi pina la Cosaci si in drept cu primaria prindem un drum catre Corbi. Drumul trece un deal si este in cea mai mare parte asfaltat. Ne scoate in satul Corbi cam in drept cu celebra Manastire Corbii de Piatra. De aici mergem numai inainte pina la Slatina. Trecem de o bariera pazita si intram pe un lung drum forestier care aveam sa aflam ca tine 40 de km pina la Stina lui Brunei.

E intuneric si unele intersectii ne cam incurca. La prima intersectie mai importanta gasim din fericire un indicator destul de deteriorat. Insa reusim sa citim faptul ca drumul asta merge spre Masivul Iezer-Papusa.

Mergem mai departe prin intuneric si la urmatoarea intersectie mare, dupa un pod facem la dreapta si intram pe Valea Rea. Urmam un marcaj punct albastru care duce la Curmatura Zirnei. Inainte este Valea Cernatului, marcat cu triunghi albastru.

Odata intrati in Valea Rea ne minunam de multimea de oameni veniti sa stea cu cortul. Sunt multe locuri de tabara, multe dotate cu generator si curent electric. Exista o gramada de locuri bune de cort si in final ne gasim si noi o poiana pe plac unde campam dupa ora 0:00.

Dimineata ne miscam destul de bine, stringem totul si plecam in continuare cu masina. Drumul e lung si greu si dureaza cam o ora si jumatate. Trecem de un lac de acumulare. In amonte de el mai exista doar citeva locuri bune de cort, in rest mai nimic. Mai aproape de capatul drumului gasim un indicator triunghi rosu ce duce spre Curmatura Malita.

La finalul drumului forestier suntem surprinsi de numarul mare de masini parcate si de un mic blocaj in trafic. Parcam insa in bune conditii si plecam la deal. Peste citeva zeci de metri vedem din dreapta un marcaj cruce albastra care bine de la Lacul Galbena. Asta e o veste buna fiindca urmeaza sa coborim pe aici iar pe harta acest marcaj nu apare.

Facem apoi cunostinta cu Stina lui Brunei, locul in care incepe ascensiunea spre Iezerul Triunghiular si mai apoi spre culmea Vistea-Moldoveanu.

Valea asta m-a lasat cu gura cascata pentru ca e pur si simplu magnifica. Se vad bine vreo 4 cascade, toate alimentate abundent cu apa curata si zgomotoasa de munte. Sunt extraordinar de incintat.

Incepem urcarea. In fata sunt multe grupuri. Zona a devenit din pacate foarte cunoscuta si in consecinta foarte aglomerata. Avem de urcat consistent, pe sub versantul din dreapta, dar cu vedere aproape permanent spre ape si cascade. Urcarea e splendida si permanent gasesti ceva care sa te emotioneze oriunde te-ai uita.

Ajungem si in partea superioara a caldarii. Incepe sa se vada Vf. Moldoveanu care este plin de lume. Mai avem de traversat inca o caldare pina in Portita Vistei. O vreme poteca merge pe fundul vaii, destul de drept.

Prima portiune de urcare se gaseste destul de aproape de creasta principala, aproape de Iezerul Triunghiular. Acolo facem o pauza consistenta.

Ne amuzam copios cu niste magarusi-cersetori.

Pe malul lacului sunt niste baieti care stau cu cortul si care sufla de zor intr-o vuvuzela. Dupa o lunga odihna si o pauza de masa incepem sa urcam spre Portita Vistei. Din pacate vremea nu mai tine cu noi, ceturi incep sa invaluie creasta si nu ne lasa sa vedem mare lucru. Dupa Portita Vistei incepe urcarea spre Vf. Vistea. Mi-o aminteam abrupta si grea. Acum nu mi s-a mai parut asa, ba mai mult am ajuns relativ repede pe Vf. Vistea(2527m), unde era ceva lume.

Acest virf, desi este al treilea ca inaltime din Romania ca inaltime este putin promovat. Nu stin minte sa fi invatat la scoala despre el. Cind vremea e buna ofera priveliste foarte frumoasa cu creasta Fagarasului si haurile nordice de linga ea.

Nu stam mult, ne indreptam spre Moldoveanu. In zona cu celebrul V dintre cele doua virfuri au fost montate lanturi. E o multume de lume iar fluxul de turisti este blocat. De aceea coborim pe linga poteca marcata si cumva ocolim zona congestionata. Mai avem de facut doar partea finala pina pe Vf. Moldoveanu.

Urmeaza un adevarat soc: pe virf cred sunt cel putin 100 de oameni!!!Uau! E galagie multa. Din pacate majoritatea celor urcati aici nu par a fi oameni de munte daca e sa judecam dupa atitudinea si echipamentul lor. Principala preocupare este aceea de a face o poza cu tablita pe care scrie numele virfului si altitudinea. Mai apoi se cauta imediat conexiune de date spre a pune poza pe direct pe facebook. Trist.

Cineva filmeaza cu o drona. Facem si noi traditionala poza. Virful Moldoveanu a fost murdarit de tot felul de obiecte lasate de turisti ca amintire. Un lucru bun este un caiet de impresii. Nu am apucat sa scriem in el ca nu am dorit sa stam la coada.

Personal imi place ideea cu acest caiet de virf. Insa si mai mult mi-a placut ideea Pasaportului de Dolomiti, cel cu stampile.

Plecam spre sud cit putem de repede in speranta ca undeva mai jos sa gasim linistea si atmosfera speciala pe care le dau ascensiunile la altitudine. Ne oprim abia undeva sub Vf. Rosu( 2419m) unde stam si ne odihnim in voie. Dan si Leo chiar trag un pui de somn. Eu merg pina pe virf sa studiez in continuare traseul.

Dupa o vreme vin si colegii mei. Incepem o coborire accentuata pina in Curmatura Moldoveanu. Am uitat sa va spun ca exista o gramada de marcaje pe portiunea asta:

cruce rosie, care merge spre sud pe Picuiata
Triungi albastru care strabate muntele Scarisoara
Punct rosu care merge pe Valea Vilsanului
Cruce galbena ce merge pe Valea Buda.

In Curmatura Moldoveanu, crucea galbena paraseste creasta. Pe noi ne asteapta o urcare mai abrupta spre Vf. Galbena. Din acest virf se desprinde marcajul cruce albastra care duce intr-o caldare cu multe lacuri, cel mai mare si mai frumos fiind Lacul Galbena. Marcajul asta este greu de prins pe ceata fiindca intersectia nu e marcata in nici un fel pe creasta.

 



 

Noi coborim pe o curba domoala care ne tine sus o vreme si ne ofera privelisti catre est, spre zona virfurilor Urlea, Dara si Hirtopu. In vale se vede un lac marisor, tare frumos. Ajungem linga el, consultam GPS-ul si verdictul vine rapid. Asta nu e lacul Galbena. Mergem mai jos, vedem un alt lac, ceva mai mare, frumos foc si asta.

Ajungem linga el, consultam iar GPS-ul: nici asta nu e. E nevoie insa de un urcus usor si abia acum nimerim linga adevaratul lac Galbena( ma simt de parca ar fi trebuit sa spun despre adevarata Mama Omida ). Care-i frumos de iti taie respiratia. Locurile de cort din jurul sau sunt foarte bune si multe.

Facem o binemeritata pauza si schimbam citeva vorbe cu niste tineri veniti in grup mare din Bucuresti.

Pe noi ne asteapta o portiune de coborire. Regasim poteca marcata. Trebuie sa spun ca marcajul e destul de rar si pe unele portiuni lipseste, mai ales in partea superioara. Ne intilnim cu un tinar care este venit singur si este usor dezorientat. Baiatul e din Pitesti si a avut o tentativa de coborire printr-un alt loc urmind un grup cu mai putina experienta. Ne intreaba daca poate veni cu noi. Bineinteles.

Incepem sa coborim usor, mai dam de inca vreo doua lacuri mai mici. Ajungem in zona de jnepeni unde gasim si indicator. Si abia acum vedem ce ne asteapta: o coborire aprupta, relativ scurta insa cu mare diferenta de nivel pina intr-o poiana. In partea de sus a poienii se gaseste o cascada lunga de zeci de metri cu un farmec aparte. Sunt din nou plin de emotie de la atita frumusete.

Bucata asta de coborire ne pune la incercare genunchii si incheieturile, mai ales ca oboseala incepuse sa se simta. In poiana se merge relativ drept dupa care se intra in padure unde urmeaza o noua bucata de coborire extrem de abrupta. Pe ultima parte gasim o turista accidentata care este ajutata de fiica ei. Doamna respectiva pare a fi suferit o afectiune la menisc ori la ligamentele incrucisate, dupa cite ne povestetste.

Poteca ne duce extrem de repede la Stina lui Brunei. De acolo ne luam masina rapid si mergem la vale. Campam aproximativ in acelasi loc ca si noaptea trecuta. Consemnam o premiera pentru anul acesta: e prima data cind punem cortul pe lumina!

Facem planul pentru a doua. Profitam de faltul ca Dan e cu Dusterul si cunoaste zona cel mai bine. Stabilim ca in zoua urmatoare sa urcam pe Valea Cernatului in Curmatura Malita.

Zis si facut. Drumul pe Valea Cernatului estre unul greu chiar si pentru o masina cu garda inalta si 4x4. Un marcaj triunghi albastru ne insoteste permanent. Se merge mult pe vale si abia catre final se urca un drum rau si pe alocuri presarat cu santuri pina in Curmatura Malita. Acolo regasim marcajul triunghi rosu care vine din Valea Rea.

Urcam mai departe, tot cu masina. Drumul devine si mai rau. Ne oprim in zona unei cladiri parasite. Aici a fost odata o tabara de pionieri. Acestia erau acum 40 de ani adusi aici cu autocarul! Va dati seama ca atunci infrastructura era intretinuta corespunzator. Se poate pune si cortul exista si izvor in apropiere.

Imi pare rau sa vad cladirea pariginita. Ma gindesc la faptul ca aici unii copii au luat poate prima oara contact cu muntele, au invatat primele lectii ale acestuia si au invatat sa se gospodareasca singuri intr-un loc pustiu. Din pacate abandonarea acestei cladiri a avut si alte efecte: drumul de pe Valea Cernatului nu a mai fost intretinut si astfel a ajuns vulnerabil.

Mai urcam inca putin cu masina si ne oprim intr-o sa linga o cladire de beton pe care se gasesc citeva indicatii spre Curmatura Malita sau Vf. Moldoveanu. Dan decide sa nu mai vina pe traseu, preferind odihna si somnul asa ca pe sus plecam doar eu si Leo. Spre surprinderea mea drumul de masina inca mai urca pe serpentine largi. De sus se vede coborind o Dacie papuc, interesindu-ne de o alta varianta de coborire. Vorbim cu oamenii si ne spun ca daca vom continua pe culme, cam intr-o ora si jumatate vom cobori in valea Vilsanului.

Incepem sa urcam dar nu tinem drumul serpuitor si marcajul, ci o luam pe o scuratura. Trecem prin apropierea unei turme de oi. Suntem abordati de cioban care ne intreaba daca i-am vazut niste magari. Nu i-am vazut. Ajungem din nou la drum si la marcaj.

Dar nu stam mult pe el ci o luam iarasi pe o scurtatura ajutindu-ne de faptul ca din loc in loc se mai gaseste cite un stilp de marcaj. Pe aceasta scurtatura gasim doua cruci. Ambele sunt construite in memoria unui om ucis de traznet in zona. Muntele Scarisoara, cel pe care urcam, se prezinta deocamdata domol. Trecem de un virf plat numit Valea Lunga( 2254m ) si vedem ca ne asteapta o coborire mai accentuata spre Curmatura Fufuescu. In plus de fiecare parte a crestei se gaseste cite o turma de oi cu cainii aferenti.

Cu toate aceastea coborim curajos si scapam ieftin, doar unul dintre caini ne latra de la distanta. Ne asteapta o scurta portiune de urcare la capatul careia, aproape de finalul drumului se mai gaseste un Duster.

Poteca nu urca virful din fata si nu tine creasta matematica. Face un ocol catre stinga si merge pe o minunatie de curba de nivel pina intr-o sa. Peisajul se schimba in fata noastra se ridica virfurile stincoase ale Scarisoarei.

La baza lor se gaseste un lac despre care am aflat ulterior, de o placa de marmura aflata pe malul sau ca se numeste Iezerul lui Mitica.

Pina la lac este nevoie de coborire. Vremea incepe sa se strice, se inoreaza. In partea dreapta, culmea sudica se prezinta foarte accidentata, pe alocuri capatind aspect de custura.

Ajungem linga lac si ramanem uimiti de numar mare de vizuini construite de marmote. De aici in sus incepe singura portiune abrupta. Urcam cu rabdare si cam in 15 minute o terminam si dam intr-un platou mare.

Parasim traseul marcat si mergem pe linga hau pina pe virful Scarisoara Mica( 2478m ). In dreapta noastra exista mai multe caldari glaciare, toate frumoase si abrupte. A asteptam sa vad si lacuri insa nu a fost asa.

In fata, cam la 40 de minute de mers se gaseste Vf. Scarisoara Mare(2495m) un virf de care am fost foarte aproape cu o zi in urma. Poposim pe virf si mincam cite ceva. Se vede, atunci cind ne permite ceata, si Vf. Moldoveanu. De la distanta, pare la fel de aglomerat ca si ieri.

Norii negri incep sa se adune pe creasta principala, insa nu ii luam foarte in serios. Ei fac parte din peisajul obisnuit al Muntilor Fagaras.

Incepem coborirea, aproximativ pe acelasi traseu ca si la urcare. Mergem intins si ne miscam bine. In Saua Fufuescu apare insa prima repriza serioasa de ploaie. Ne imbracam rapid si incepem sa urcam. Din fericire exista depe Virful Valea Lunga intuim clar o scurtatura. Se vede si Dusterul unde probabil Dan ne asteapta nerabdator.

Ajungem cu bine la masina exact inainte de pornirea potopului. Iesirea din munte a fost si ea o aventura in sine. Stiam ca exista posibilitatea de a iesi in valea Vilsanului, mai ales cu o masina 4x4. Ce a urmat a fost epic: o buna bucata de drum s-a mers tot pe culme la altitunini destul de ridicate, aproape 20de km. Ne intrebam daca nu am gresit cumva, ca nu se vedea nici o posibilitate de coborire.

Uneori am mai incurcat drumurile, pe la unele intersectii. GPS-ul a fost din nou salvator. Piraiele s-au umflat si au format canale adinci in unele locuri. Masina a fost pusa la grele incercari, nu mai vorbesc de sofer. Am stat cu totii foarte concentrati, uneori se simtea tensiunea plutind in aer.

In fine, am reusit sa ne concentram si am trecut si de ultima incercare: o intersectie cu un drum care nu stiai daca o sa urce sau o sa coboare. Am ales varianta prin dreapta si aceasta ne-a coborit in sfirsit in Valea Vilsanului. Riul era murdar si nervos. Pina la Bradet au fost, culmea, si citeva portiuni cu asfalt.

A fost o incursiune reusita pe partea de sus a Fagarasilor. Am ramas cu niste amintiri strasnice si , cel mai important, am venit acasa cu idei noi pentru drumetiile viitoare.

Trasee:

Ziua1:
Stina lui Brunei - Iezerul Triunghiular - Portita Vistei( triunghi rosu ) - Vf. Vistea(banada rosie) - Vf. Moldoveanu( punct rosu ) - Vf. Galbena( triunghi albastru ) - Lacul Galbena - Stina lui Brunei( cruce albastra )
Durata: 9 ore

Ziua 2:
Curmatura Malita - Vf. Valea Lunga - Curmatura Fufuescu - Iezerul lui Mitica - Vf. Scarisoara Mica si retur
Marcaj: triunghi alabastru
Durata: 4 ore

 

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Eduard Munteanu

    22 aug 2016 02:02:47

    Felicitări Bogdan,două trasee excelente, mi-a plăcut îndeosebi zona lacului Galbena. De ținut minte și revenit!

  • Oboroceanu Cristi

    17 iul 2017 10:22:03

    Servus Bogdan! Frumoasa si aventuroasa tura! Mi-ai deschis pofta de un Moldoveanu zilele acestea. Ma gandesc la o tura de o zi pe acelasi traseu ca al vostru. Mai mult, nu am fost la Stana lui Burnei si nici la Lacul Galbena. Merci!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017