Retezat: Lacul Peleaga, Papușa, Custura
Data publicării: 07 sep 2016
Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Chiar dacă pe jos este încă roua groasă, chiar dacă soarele încă nu se vede, cerul e senin. O răcoare dulce învăluie totul. Poiana Pelegii încă doarme când, împreună cu Dan Chiriţă, facem primii paşi de urcare. O parte din colegii noştri au renunţat la acest traseu după ce ziua precedentă lăsase ceva urme de ordin fizic.
Pe la corturi nu se vede nici o mişcare, suntem singuri şi trecem prin toată această lume care încă nu dă semne de dezmeticire. Urmăm un marcaj punct albastru. Părăsim poiana şi intrăm pe un tăpşan fain. În general poteca ține firul văii. În dreapta avem permanent creasta ce urca de la Plaiul Mic şi până pe vârful Custura.
Abia acum soarele se vede luminând vârful Păpuşă Mică. Pe măsură ce înaintăm, traversăm tot mai multe pîraie care formează mici cascade. Începem să vedem din ce în ce mai bine desluşită impresionantă piramidă care este Vârful Păpuşa, 2508m, al doilea că înălţime după Retezat.
Mergem până la fundul văii pe o potecă destul de clară însă cu marcaje vechi. Aici avem o primă problemă de orientare fiindcă toate posibilităţile de urcare par a se închide şi nu se vede o rută evidentă. În apropiere există un vechi adăpost de piatră.
Mica noastră ezitare însă are şi ea câştigul ei: în timp ce căutăm poteca, dăm de o marmotă căţărată pe o piatră. Se dovedeşte a fi destul de prietenoasă şi reuşim să îi facem şi câteva poze.
Dacă până acum traseul a fost mai mult drept fără prea mari diferenţe de nivel, acum ne aflăm în faţa primei urcări serioase. La finalul ei ar trebui să vedem Lacul Peleaga.
Găsim până la urmă şi marcajul. Poteca merge pe la baza unei stânci, pe un culoar cu iarbă. Se urcă tare abrupt, începem să transpirăm serios. Soarele a ajuns şi la noi şi asta ne face urcarea mai plăcută.
Vremea a rămas în continuare perfectă. Cu toate că a fost răcoare, apa din sticlele noastre a fost consumată cu nesaţ. După o bucată de ascensiune ceva mai blândă facem un popas pe malul Lacului Peleaga. Este aşa de frumos acest loc că îţi vine să plângi. Iezerul se întinde pe o suprafaţă destul de mare şi este vegheat din fiecare parte de câte un gigant: după cum urcăm noi, în dreapta e Păpuşa, în stânga Peleaga.
Peisajul e WOW aşa că trebuie cinstit aşa cum se cuvine, cu o pauză adevărată, cam prima pe ziua de astăzi. Pe vârful Peleaga se văd şi se şi aud turişti care îşi celebrează zgomotos reuşită.
Noi ne tot uitam la vârful Păpuşa şi stăm cu gândul la urcarea pe el. Până una alta însă avem o altă problemă: trebuie să găsim o sursă de apă. Ciulim urechile, de undeva se aude apa curgând însă nu reuşim să identificăm sursa. În ultimă instanţă putem lua apa din lac însă nu ne dăm deloc bătuţi.
Ocolim lacul, ţinem potecă în continuare şi undeva pe sub nişte pietre se aude clar apa curgând. Dar nu se vede. Deloc. Peste încă câţiva paşi iarăşi avem de zgomot de pârâu. Aceeaşi poveste. Dar insistăm. Încercam să găsim apă mai jos. Şi la final reuşim ghidaţi tot de sunet.
Locul de unde alimentăm cu apa e foarte interesant. E de fapt o gaură în pământ, de aproape un metru. Trebuie să te bagi în ea şi apoi să îţi bagi cumva şi capul ca să vezi cum să pui apă în sticlă. Pârâul curge pe dedesubt, pe sub pietre şi pe sub iarba înaltă.
Amuzaţi de situaţie, dar cu sticlele pline, pornim iarăşi la deal către Şaua Pelegii, că acolo duce marcajul. La un moment dat însă renunţăm la el şi cotim dreapta spre a ajunge în aceeaşi potecă numai că la baza Vîrfului Păpuşa.
Odată ce am dat de poteca din creasta avem o imagine superbă cu Tăurile din Valea Rea, Şaua Pietrele, Vârful Retezat, Vârful Mare, Porţile Închise.
În partea opusă se ghicesc Oslea şi Piatra Iorgovanului. Începem ascensiunea pe vârful Păpuşa. Poteca e făcută meşteşugit şi crucea galbenă străbate munţi de pietre. Uneori ne duce aproape de hăul din Valea Rea.
Urcăm mereu şi ne întâlnim cu un tip din Slovacia chiar în locul din care porneşte poteca spre Porţile Închise. Încercăm să stăm de vorbă, din păcate tipul nu vorbeşte limbi străine. Dar se întoarce şi ne roagă să îi facem o poză pe vârf.
Ne uităm la ceas şi suntem surprinşi de cât de repede am urcat: 3 ore şi 10 minute. Savurăm din plin momentul. Păpuşa este vârful meu preferat, într-o zi senină, aşa cum este astăzi, oferă privelişti largi de la Parîng, partea sudică a Apusenilor şi până în Valea Cernei.
Dan este absolut extaziat de toată această privelişte. El este pentru prima dată în Retezat şi evident a urcat pentru prima oară şi Vf. Păpuşa. Facem un tur de orizont încercând să recunoaştem diverse locuri. Se vede bine oraşul Haţeg. Se văd bucăţi mari din Sureanu şi Parâng. De asemenea se poate admira creasta ascuţită a Oslei din Munţii Vâlcan. Ceva mai încolo, enigmatică, se ridică Piatră Mare a Closanilor.
Creşte îndepărtate din Munţii Cernei şi mai apropiate din Munţii Godeanu se unesc la orizonturi. Vârful Gugu din Godeanu domina planul îndepărtat.
Dar partea cu adevărat spectaculoasă e formată tot din crestele şi lacurile Retezatului. De pe Vf. Păpuşa se pot distinge clar aproape toate vârfurile importante, de la vârful Mare, Văcărea, Gruniu, Custura şi până la Judele, Peleaga, Retezat, cele două Bucure, Lolaia.
Toate astea te lăsa fără cuvinte. Nu îţi vine să mai pleci dar trebuie făcută şi treaba asta. Următorul nostru obiectiv este vârful Custura dar şi până la el avem de trecut prin locuri spectaculoase, înguste şi uneori abrupte.
Coborârea de pe Păpuşa debutează cu o zonă relativ dreapta care duce către un vârf intermediar iar de acolo începem să mergem abrupt în jos. Poteca însă este sigură. Acum mi se pare mult mai fain decât anul trecut când pe zona asta înaintam prudent prin ploaie şi grindină. Totuşi trebuie mers cu atenţie, că întotdeauna.
Taul Adînc
Înainte de vârful Păpuşa Mică este o porţiune stâncoasă, îngustă, însă tare faină. Păcat că e scurtă. Apoi poteca merge în mare pe curba de nivel.
La final ne aşteaptă o porţiune mai delicată de coborâre( din cauza de grohotiş instabil ) însă trecem cu bine şi ajungem în Şaua Custurii.
Putem vedea Stâna de Râu, refugiul din apropierea ei dar şi o parte din Tăul Ţapului. După atâta coborâre, ne vine chef şi de o urcare. Ne oprim undeva la masă şi privind înapoi, ne tot minunăm de cât de fain e Vârful Păpuşa de oriunde l-ai privi.
Tăurile Custurii
Continuăm urcarea fără a mai ţine cont de marcaj, ci mergând tot pe buza prăpăstiei. De ce? Foarte simplu: pentru că la momentul oportun să admirăm de sus Tăurile Custurii şi creasts de est a Munţilor Retezat. E vizibilitate bună şi totul se vede minunat.
Când urcăm ultimii metri pe Vf. Custura ne întâlnim iarăşi cu doi turişti cu care ne instersectasem şi ieri. Schimbăm câteva vorbe şi ajungem pe vârf. Iarăşi privelişte de nota 10. Acolo întâlnim un cuplu cam ciudat: o doamnă cu rău de altitudine care sta jos şi este evident într-o stare destul de proastă, cu gol în stomac şi ameţeli, după cum ne povesteşte. Din păcate partenerul ei nu îi înţelege momentul greu şi face mişto de ea.
Stăm câteva momente şi ne bucurăm de acest ultim vârf înalt pe care ne aflăm. De aici încolo ne aşteaptă doar coborâre. Pe care o facem neaşteptat de repede şi pe nesimţite ajungem în Şaua Plaiul Mic.
Am tot privit în urma spre Păpuşa şi Peleaga dar acum chiar a venit momentul în care trebuie să ne luăm rămas bun.
Intrăm în zona de jnepeni, apoi în pădure. Stăm de poveşti, timpul trece repede şi suntem surprinşi când vedem maşinile de lângă Poiana Pelegii.
A fost o zi la superlativ, o zi bună de la capăt la altul, cu un traseu spectaculos şi cu multe belvederi.
Iar la final, ca de obicei, recapitularea:
Traseu:
Poiana Pelegii - Lacul Peleaga - Şaua Pelegii(punct albastru) - Vf. Păpuşa - Vf. Custura(cruce galbenă) - Şaua Plaiu Mic(banda roşie) - Poiana Pelegii(banda albastră )
Durata: 8 ore
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole