Republica Moldova, Episodul 2: Orheiul Vechi, Tipova, Saharna

Data publicării: 19 apr 2017

Ne trezim de dimineaţă şi pe la 8:30 părăsim Chişinăul. Pentru astăzi aveam trei obiective: Orheiul Vechi, Mănăstirea Țîpova, Saharna.

La Orheiul Vechi ajungem mergând pe o şosea liberă şi nesperat de bună. Parcam maşinile şi pornim la drum. Dar mai întâi trebuie să ne lămurim ce e de văzut la Orheiu Vechi. Ei bine aici este o combinaţie ideală de istorie, cultură şi natură.

Să le luăm pe rând.

Orheiul Vechi

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, aşa cum este numită oficial, are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Complexul cuprinde câteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei (sec. XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi. După părăsirea așezării a fost întemeiat un oraș nou, cu același nume - Orheiul de astăzi.



 
Din cadrul complexului fac parte două promontorii mari, Peștere și Butuceni, alături de alte trei promontorii adiacente mai mici (Potârca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașe de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atât din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cât și moldovenească (sec. XV–XVI).
Râul Răut, cel mai mare afluent al Nistrului, întâlneşte aici roca tare şi este nevoit să îşi croiască drum printre nişte stânci mari. Pentru aceasta a fost nevoie să îşi schimbe direcţia de curgere cu 180 de grade de două ori.

Valea Răutului are formă de defileu și chei, fiind relativ îngustă, cu o lățime ce nu depășește 1–2 km. Râul Răut are maluri concave sau convexe, abrupte, uneori cu pantă până la 90 de grade.

Caracterul pitoresc al văii este accentuat de cele trei meandre de o rară frumusețe. Înălțimea versanților atinge în medie altitudinea de circa 100–130 m, altitudinea maximă fiind de 180 m.

Plecăm la deal pe un promontoriu frumos ce ne urca suficient de mult cât să putem admira toată zona de sus. Mergem pe un fel de drum forestier către un turn.

Lângă turn se afla o veche cruce de piatră. Din loc în loc se zăresc poteci care coboară abruptul.





Mergem pe drum până la o mănăstire frumoasă, nouă care se numeşte Sfânta Maria. Curtea este foarte îngrijită, cu vegetaţie plăcută şi multe flori.

Ieşim pe cealaltă poartă a Mănăstirii şi continuăm pe drum până în punctul cel mai înalt al defileului. Unde facem o pauză de voie bună, poze cu zona, poze de grup. Revenim înapoi aproximativ pe acelaşi traseu. Undeva coborâm nişte trepte cu balustradă şi intrăm în biserica rupestră aflată aproximativ sub crucea veche de piatră.





 


Spre surprinderea noastră biserica e plină ochi şi nu de turişti, ci de credincioşi care așteptă să înceapă o mare slujbă de parastas.










Ieşim din biserică spre partea dinspre râu. Acolo este un balconaş strâmt care dă către râul Răut. În pereţii stâncii, în mici scobituri se găsesc bani, bancnote şi biletele. E un fel de Zid al Plângerii. De asemenea remarcăm o serie de scoici.
 

În biserica rupestră se mai găsesc câteva vechi chilii săpate în piatră şi aflate undeva în spatele bisericii. Este necesar să coborâm câteva trepte.

 

Țipova

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, ne luăm rămas bun de la Orheiu Vechi şi mergem până pe malul Nistrului la Țipova. De la şoseaua principală, mergem pe un drum cu gropi şi mai apoi fără asfalt cam 12 km. De îndată ce intrăm în satul Țipova îmi atrage atenţia un afiş: Atenţie, Sector supravegheat de vecini. Vecinii sunt cei aflaţi dincolo de Nistru, în Transnistria.

Situaţia acestui teritoriu este de-a dreptul ciudată. El face parte din Republica Moldova dar nu este controlat de autorităţile de la Chişinău. El a fost alipit la Republica Socialistă Sovietică Moldovenească după Al II-lea Război Mondial. Aşadar nu a fost niciodată pământ românesc.

După ce Republica Moldova şi-a declarat independenta faţă de URSS, Transinstria( care este formată cam în proporţie de 60% din ruşi şi ucrainienieni ), sprijinită de o parte a Armatei Sovietice şi-a obţinut separarea de facto. Statul transinstrean însă nu este recunoscut la nivel internaţional.
Populaţia Transnistriei este formată, conform wikipedia, cam din 32% moldoveni, 30% ruşi. 29% ucrainieni. Aşadar e un cocktail etnic în care nimeni nu are o majoritate clară. Drapelul lor conţine tot ce are comunismul mai simbolic, stea, seceră şi ciocan.

Părerea mea este că la un moment dat Transnistria se va uni cu patria mamă Rusia, acuma rămâne de văzut dacă singură sau cu tot cu Basarabia.

La prima vedere vecinii au nişte case cam sărăcăcioase. Şi nu par deloc aşa de agresivi precum suntem tentaţi să credem. Probabil cei de acolo sunt oameni ca şi noi care îşi căuta în fiecare zi o viaţă mai bună dar care sunt prinşi în situaţia asta ciudată.

Destul cu politica, să trecem la lucrurile frumoase. Prima dată intrăm într-o mică mănăstire vopsită în albastru. Nu are nimic deosebit, poate doar locul unde este amplasată, pe un promontoriu înalt deasupra Nistrului.

 





Şi că veni vorba, pe acest sector, Nistrul este spectaculos. Este mult mai mare şi impunător decât Prutul. Malul moldovenesc este înalt, abrupt, cel transnistrean unde se afla satul Popencu este ceva mai prietenos.
 




Coborâm pe nişte scări săpate în stânca spre Mănăstirea Rupestră Horodiste, cea mai mare mănăstire rupestră din Europa ca volum săpat în stâncă, şi a doua din lume după Mănăstirea din Cappadocia, Turcia. Poteca este croită meşteşugit pe nişte canarale şi se termină cu un şir abrupt de scări, săpate tot în stâncă.



Aici ne întâmpină o doamnă Ludmila, profesoară şi ghid. Plătim biletele, 10 lei moldoveneşti de persoană. Aveam să constatăm că în acest loc se găsesc o serie de încăperi, pe etaje, săpate în stâncă în diverse perioade. Cea mai veche datează din secolul XII. Cea mai mare este bineînţeles cea a actualei mănăstiri care şi este amenajată ca atare. Aici se ţin în continuare slujbe religioase.



Biserica Mănăstirii din Stâncă are hramul Sfântul Nicolae şi datează de prin 1700. În anul 1949 a fost închisă, iar amenajarea pe care o vedem acum, este din anul 1990. Obiectele, icoanele din biserică care sunt mai vechi au fost recuperate de la oamenii din sat.

În biserică este o cruce şi 3 icoane care au peste 300 de ani vechime. O icoană, care o înfăţişează pe Maica Domnului este considerată ca fiind făcătoare de minuni.

În această zonă se găsesc chilii şi bisericuţe de ordinul zecilor.

Un articol detaliat găsiţi aici:

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-rupestra-tipova-67829.html

 

Saharna

Urcăm din nou către maşini, vizităm un mic magazin alimentar că începuse să ne cam roadă foamea. Apoi ne îndreptăm spre Saharna. Revenim în şoseaua principală pe acelaşi drum prăfuit, mergem câţiva kilometri după care iară parcurgem vreo 11km de drum cu gropi ajungem tot pe malul Nistrului în satul Saharna. Aici este o mănăstire frumoasă, un mic paraclis pe nişte stânci şi o frumoasă cascadă.

Prima dată am fost la paraclisul de pe Stâncă Grimidon. Se urcă pe scări, însă nu foarte mult.

Puţin efort ne este răsplătit cu un punct de belvedere tare frumos ce oferă privelişti asupra mănăstirii, a Nistrului şi a pereţilor stâncoşi din jur. Sus este şi o cruce mare de lemn.





Foarte aproape se găseşte şi micul paraclis. Înăuntru o cutiuţă pictată protejează o urmă în stâncă. Aceasta urmă se spune că este a Maicii Domnului.



Coborâm pe o potecă nemarcată aşa cum bine şade unor iubitori de munte posesori de bebeluş. Şi ne oprim cu uimire undeva sub stâncă. Acolo pare să fi fost un mare adăpost. Sunt săpate foarte profesionist încăperi, galerii şi coridoare. Nu am reuşit să aflăm ce e cu ele, cine le-a făcut şi în ce scop.

De la înălţime ne atrag atenţia în mod deosebit acoperişurile a doua biserici. Ambele sunt în culori foarte tari, una e de un albastru intens, cealaltă verde.

Coborâm în curtea mănăstirii. De cum intrăm suntem întâmpinaţi de un bust al Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt dar şi de o binecuvântare. Puţin mai sus se găsesc două lebede prilej de uimire pentru copiii noştri. Biserica albastră este închisă.

Traversăm curtea şi ne oprim în faţa unei troiţe ridicate în memoria Eroilor Ardeleni morţi în Războiul Sfânt. Asta da surpriză!



Puţin mai sus este o mini-gradină zoologică populată în special cu păsări: fazani, păuni, bibilici, porumbei, găini pitice.

Ieşim pe o poartă secundară şi mergem de-a lungul râului pe o potecă cimentată, amenajată. La o răscruce, în vecinătatea unui pod, facem sîinga şi în câteva minute suntem la Izvorul cu apă tămăduitoare. Acest izvor cu piscină a fost amenajat lângă locul unde, după cum spun bătrânii, era „Izvorul lui Vavila”, izvor, care iarna avea apă călduță.

Revenim la podul suspendat şi cam şubred. Îl trecem uitându-ne cu grijă la picioare căci pe alocuri bucăţi de scândură lipsesc iar altele sunt ieşite din cuie. Pe partea cealaltă e potecă frumoasă şi lată care ne duce la mănăstirea rupestră.

Nu se cunoaște data exactă când a fost săpată Mănăstirea Rupestră Bunavestire, cert este că e mult mai veche decât Mănăstirea Terestră (1776). Interiorul Mănăstirii rupestre, din ce am văzut pe gemuleţ, este plin cu icoane din diverse perioade și tot în apropiere sunt vechile chilii ale călugărilor.

Puţin mai sus, nişte băieţi mi se adresează în ruseşte, nu pricep o iotă. Mă roagă să aştept puţin că ei fac o filmare profesională. Atât de profesională a fost filmarea şi atât de absorbit a fost unul dintre băieţii de valorile artei perene că totul era să se termine cu o căzătură urâtă de pe stânci. Noroc că avea reflexe bune.

De aici ne aşteaptă o coborâre abruptă pe un sol alunecos până la râu. Nu se pune problema să o luăm cu copiii pe aici din păcate. Aşadar grupul se va împărţi în două.

Coborâm cu ceva emoţii până la râu şi înaintam în amonte traversându-l de câteva ori. După vreo 10 minute ajungem la cea mai frumoasă cascada din Republica Moldova, Cascada Saharna sau Groapa Ţiganului.

Deşi nu este nu ştiu ce volum de apă sau cădere impresionantă locul ăsta are o frumuseţe aparte. Stâncile din jur formează un semicerc. Pe la mijlocul acestuia cade şuvoiul de apă cam 5 metri formând la bază un mic lăcuşor. De asemenea ce este inedit este faptul că putem trece fără să ne udăm prin spatele cascadei, aşa cum o putem face şi în România la Cascada Vânturătoarea din Munţii Cernei.

După nenumărate poze, glume, bancuri şi îndemnuri la dus în apa cascadei( tu primul, ba nu, insist, tu primul ) plecăm din nou spre mănăstire. De data asta găsim un drum mai prietenos care merge aproape tot timpul pe lângă râu. Doar eu fac excepţie şi mă întorc exact pe unde am venit în ideea de a o recupera pe Maria aflată în grijă naşei sale. Fetele însă erau deja la mănăstire.

Profit de faptul că am ajuns puţin înaintea celorlalţi şi urc la biserica posesoare de acoperiş verde. Interiorul ei este foarte plăcut. Se ţine slujba de de seară. În interior sunt găzduite moaştele Sf. Macarie. Mănăstirea Saharna ţine pasul cu vremurile, are propriul site de Internet unde puteţi trimite( cu bani sau fără ) pomelnice online. Site-ul se găseşte aici:

http://manastirea-saharna.md

Studiez harta şi văd că în apropiere se afla un mic orăşel numit Rezina. Mergem spre el pe malul Nistrului pe un drum asfaltat dar cu foarte multe gropi. Însă cel puţin nu este atât de lung faţă de cel pe care am venit.

Ajungem în Rezina, pe malul opus se găseşte oraşul Rîbnița, aflat în Transnistria şi pe unde GPS-ul vrea să ne ducă înapoi la Chişinău. Cum nu avem toţi paşaport, nici nu se pune problema. Reconfigurăm traseul, ajungem în centrul oraşului Rezina unde ne oprim la un restaurant să mâncăm ceva.

De aici se vede mai bine oraşul învecinat. La o primă vedere pare destul de mare, cu multe blocuri care arată destul de îngrijit. Rîbnița( 48000 de locuitori ) este unul dintre cele mai mari oraşe din Transnistria şi mai este cunoscut şi drept capitala din nord.

Cina a fost delicioasă şi a încheiat o zi plină.

 

Primul episod se găseşte aici:

http://bogdanbalaban.ro/544.html

 

Iar ultimul aici:

http://bogdanbalaban.ro/547.html

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Daniel

    19 apr 2017 15:36:33

    Interesant! O lume de descoperit.

  • Radu

    11 iun 2019 19:03:52

    Unde astazi se gaseste raul Raut pe timpuri a fost Marea Thetis...in fapt relieful calcaros al Basarabiei, inclusiv toltrele Prutului si ale Nistrului, sunt de fapt ...recife coraligene! Om ajunge si noi in dulcea Basarabie....

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024