Să ne Bulgărim de 1 Mai
Data publicării: 16 mai 2017
Bulgăria a fost mereu o ţară interesantă şi foarte ofertanta din foarte multe puncte de vedere. Românii o cunosc îndeosebi pentru litoralul său. Eu nu am făcut încă vreun concediu la marea bulgărească, în schimb, de câţiva ani am tot hoinărit descoperind locuri interesante şi pitoreşti.
Am ramas în minte cu peisajele superbe din Munții Pirin, Rila și Rodopi, cu superba Mănăstire Rila, cu locuinţele rupestre de lângă Ruse, cu Pădurea de Piatră, cu Cascadele Hotnitsa, cu vechea capitala Pliska, cu Tsarevets-ul de la Veliko Tarnovo, cu Arbanassi - satul de piatră, cu atmosfera veche din Plovdiv.
Pentru anul acesta am tot pândit un weekend cu vreme frumoasă şi m-am gândit la o excursie pentru două zile. Dar lucrurile s-au aranjat în asemenea fel încât weekendul cu pricină a venit la pachet cu încă o zi liberă, de 1 Mai. Aşa că am regândit traseul, am mai inclus în el câteva obiective noi.
Conform noului plan, trebuia să trecem graniţa pe noul pod Calafat - Vidin, aflat cam departe de Braşov. Atunci am hotărât să facem drumul în două părţi. Seaaă ne-am deplasat până la Slatina unde am găsit o cazare foarte faină. Gazda foarte primitoare, ne-a omenit cu două buturugi mici de bere, floricele. Camerele au fost faine. Singurul minus e faptul că pensiunea e un pic mai greu de găsit, dar altfel oamenii sunt de nota 10.
Dimineaţa am pornit-o cu cele trei maşini către Calafat. Înainte de a trece frontiera am făcut plinul, la data respectivă( 29 aprilie 2017 ) combustibilul în România fiind ( culmea ) cel mai ieftin din toată Uniunea Europeană.
Mergem apoi către punctul de graniţă şi taxare. Dăm documentele grănicerului roman care le dă prin gheretă colegului bulgar. Cel din urmă le scanează ni le da înapoi rapid. Peste câţiva metri este ghereta unde se plăteşte taxa de pod, 27 de lei pentru autoturisme. Se poate plăti cash dar şi cu carduri VISA ori Mastercard.
Noul pod, rurier şi feroviar, este cu adevărat modern, fain făcut, cu două benzi pe sens. Pe la mijlocul Dunării trecem şi de plăcută care ne anunţă că am intrat în Bulgaria. Mergem cu atenţie căutând un loc în care să ne oprim să schimbăm bani şi să cumpărăm vinieta bulgărească. Când colo, nimic! Mergem, mergem, şoseaua pare a ocoli cu totul oraşul Vidin.
Până la urma decidem să intrăm în oraş, chiar la intrare este o benzinărie Lukoil unde rezolvăm rapid problema vinietei( 15 leva pe săptămână, se poate plăti şi cu cardul ).
Câteva sute de metri mai încolo se găseşte un magazin Kaufland care are în parcare casă de schimb valutar şi bancomat. Fiecare îşi face rost de valută după preferinţă. Eu personal am retras din bancomat 200 de leva ce aveau să se dovedească mai mult decât suficienţi pentru tot periplul.
Peștera Măgura
Pornim apoi către primul obiectiv de astăzi, Peştera Măgura. Să nu vă surprindă denumirea, ce pare atât de românească. Peştera e cam la 50 de km de Vidin, lângă satul Rabisha. Drumul principal merge către Sofia şi este foarte bun până în locul în care trebuie să îl părăsim. Apoi urmează vreo 10km de drum rău care duce la o parcare. Atenţie la indicatoare, peştera are două puncte de acces, noi din greşeală am ajuns mai întâi la ieşire.
Ne echipam şi mergem la intrare. Plătim câte 10 leva de om ( cam mult la prima vedere, 23-24 de lei ). Despre Peştera Măgura ştiam destul de puţine, văzusem ceva poze, nici alea extraordinare. Nu părea prea mare, după estimările mele ar fi trebuit să stăm vreo oră. Pe naiba!!! Peştera Măgura s-a dovedit a fi absolut senzaţională şi avea în final să ne răpească în jur de 3 ore.
Peştera este amenajată pentru turişti şi este declarată atracţie turistică din 1960, împreună cu zona limitrofă de 83 de hectare. Este iluminată. Labirinturile subterane au o lungime de peste 2,5 km, cu holuri spectaculoase, stalactite şi stalagmite, formaţiuni speologice rare şi...picturi rupestre autentice.
Coborâm pe scări, ne ţinem de balustrade. Peştera e amenajată frumos, la un mod cât s-a putut de natural. La început dăm de o sală mare destul de banală de altfel. De aici începe explorarea. Pe măsură ce înaintăm peştera devine din ce în ce mai frumoasă. Are o mulţime de cotloane pe care le poţi rata cu succes.
Printre multiplele coridoare se găsește şi unul în care se află o mulţime de picturi rupestre. Galeria aia trebuie văzută, aşadar căscaţi bine ochii şi citiţi cu atenţie. Drumul amenajat duce la un moment dat într-un loc ce seamănă cu un balcon de unde se pot observa, în jos, tot felul de formaţiuni. Ei bine trebuie mers urcat puţin, traversată apoi o zonă strâmtă, şi trecut printr-o poartă de fier.
Mergem până într-un loc în care se termină amenăjările, electrificarea. Nu însă şi galeriile. Aici se găseşte o galerie de artă ruspestră cu tablouri specifice pe mai mulţi pereţi. După şedinţa foto de rigoare revenim la acel balconaş pe acelaşi drum.
Ne oprim iarăşi să admirăm formaţiunile. Apoi o luăm uşor la vale, cu mare atenţie, ca aleea este alunecoasă. Sala este mare şi are o mulţime de stalactite, stalagmite şi coloane. Cele mai interesante sunt Marele Stalactone – cu o înălţime de peste 20 de metri şi un diametru la bază de 4 metri şi Pinul Căzut, cea mai mare stalagmită din peşterile bulgăreşti studiate, cu o lungime de peste 11m şi o bază de 6 m.
Timpul a trecut pe nesimţite noi am tot colindat prin săli, am urcat, am coborât, am folosit trepiedul pentru poze. Cireaşa de pe tort urma să vină la final când în grup restrâns am luat-o pe o galerie amenajată dar neiluminată. Acolo am găsit o sală de concerte, pavată cu gresie. Ecoul din interior era extraordinar. Am continuat pe o galerie în urcare în care era amenajat un soi de amfiteatru. Temperatura era un pic mai ridicată, circulaţia aerului nu mai era bună. Am sfârşit în capătul de sus al galeriei şi am plecat repejor înapoi unde eram aşteptaţi.
Am ieşit pe cealaltă parte a peşterii, cam la 1,5km de intrare. Acolo îţi poţi cumpăra câte ceva. De asemenea cine vrea să meargă mai repede la parcarea de la intrare poate lua titicarul, contra a doi leva de persoană. Noi am mers pe jos.
De pe drum putem admira un lac întins ce se numeşte Rabisha.
Belogradchick
Ajunşi la maşini mergem către a doua destinaţie a zilei, oraşul Belogradchick, aflat cam la 20 de km de Peştera Măgura. Parcă drumul n-a mai fost aşa de rău. Urmăm indicatoarele şi parcăm undeva deasupra oraşului, lângă cetatea medievală.
Cetatea în sine nu are de ce să te impresioneze, în schimb locul în care este amplasată şi tot ceea ce are în jur te da pe spate. Prima impresie te duce cu gândul la Grădina Zmeilor din Judeţul Sălaj, dar de 100 de ori mai mare. Sau la Meteora din Grecia, dar fără mănăstiri.
De peste tot, din pădure se ridică stânci verticale, roşiatice, abrupte, pe unele putându-te chiar urca. Din păcate începe un pui de ploaie.
Plătim 6 leva de pesoană şi intrăm în cetate. Bulgarii au amenajat locul, au construit scări şi balustrade care să te ducă în cele mai frumoase locuri de observaţie. Primul este format dintr-un ansamblu de stânci cu forme ciudate. Mie mi se par un fel de iepuraşi cu urechi zbârlite.
Câteva scări abrupte, pe alese, una de metal şi una de piatră ne aduc în cel mai înalt punct al cetăţii de aici priveliştea este în continuare copleşitoare. Sute de stânci verticale sunt la picioarele noastre. Mă impresionează foarte tare un ansamblu de două stânci legate între ele de o fragilă scară de lemn.
Stâncile Belogradchik au fost formate în urma erodării straturilor de gresie şi de conglomerate. Rezervaţia întinde pe o lungime de aproximativ 30 km, are o lăţime cuprinsă între 3 şi 5 km şi o înălţime de 200 m. Încântătorul monument natural a fost sculptat de apa de ploaie şi de vânturi de-a lungul unei perioade de 200 de milioane de ani, transformând piatra diformă în sculpturi ce aduc cu creaturi mitice, siluete umane, animale şi păsări. Stâncile Belogradchik au fost declarate monument natural din 1949.
Zonă ar trebuie explorată mai atent într-o zi cu vreme frumoasă mai ales că există trasee şi pe la baza stâncilor. De asemenea în zonă ar mai fi câteva locuri de interes ce ar trebui notate în agendă: satul Borovita, Peştera Lepenita şi aria din jurul ei. Deci fiţi pregătiţi ca o să mergem şi acolo.
Plecăm din Belogradchik şi constatatăm că nu mai avem vreme să mergem şi la Sofia, cum aveam de gând, aşa că ne îndreptăm spre locul de cazare aflat în satul Tipchenitsa. Satul arată cam urât, pe drum ne-am tot întrebat dacă am nimerit bine. Hotelul este însă foarte elegant şi are servicii foarte bune. Ce nu are? Nici un vorbitor de limbi străine.
Cheile Rîului Iskar
Ziua următoare începe prost, cu ploaie torenţială. Şi taman azi când vroiam să mergem să facem un traseu în Cheile Râului Iskar şi să vedem cascada Skaklia. Până ne-am pregătit ploaia a încetat. Am hotărât să mergem în chei să vedem cum e vremea şi să evaluăm situaţia la faţa locului.
Şi Cel de Sus a fost darnic. A oprit ploaia de tot, aş zice că zona era aproape uscată. Oprim maşinile într-o parcare aflată aproape de localitatea Gara Lakatnik. În jos era râu, puternic şi nervos. În sus, un perete de stâncă vertical ce nu părea abordabil. Lângă șosea era amenajat un bazin cu apă şi lângă el se construia o clădire.
Dar totuşi, pe unde naiba e intrarea în traseu? Ne lămuresc rapid nişte băieţi care se ocupă de rafting. Trebuia să mai mergem în jos cam 100 de metri. Acolo este şi un panou cu traseele din zonă. Acestea sunt numeroase, iar cap-coadă destul de lungi. Şi aici este o zonă de joacă grozavă pentru amatorii de munte care vor să petreacă timp fain în Bulgaria.
Traseul te lasa masca după primii paşi: o cascadă cu debit mare este printre stânci. Nici nu am apucat să ne luăm avânt către deal că ne-am şi oprit. Pe cât de dificil pare traseul de jos, pe atât este de sigur. Trepte de piatră şi balustrada ne protejează bine. În plus ne putem supraveghea maşinile din parcare.
Câştigăm uşor altitudine şi ne oprim la un prim punct de belvedere. Sus sunt tot felul de crăpături şi grote de unde ies păsări. În faţa noastră se deschide o mare gură de peşteră. Bineînţeles că hotărâm să o vizităm. În gura ei se găseşte o gaşcă de speologi care se echipau.
Nu citisem nimic despre această peşteră şi bănuiam că nu e cine ştie ce. Bănuielile mi-au fost confirmate. Nu eram chiar bine echipaţi pentru o incursiune surpriză n subteran. Peştera este foarte alambicaăa, cu multe coridoare. Când am vrut să ieşim nu am mai nimerit din prima drumul cel bun aşa că am mai bâjbâit ceva.
Facem o poză în gura peşterii şi plecăm mai departe. Poteca merge cam pe la mijlocul peretului de stâncă şi nu pune probleme deosebite. Facem un popas lângă un vechi refugiu din piatră. De la el se vede un refugiu cocoţat pe stânci însă nu în punctul cel mai înalt. Doar alpiniştii pot ajunge la el.
Drumul intră acum în pădure şi începe să urce mai tare. Efortul însă ne este răsplătit fiindcă ajungem pe un platou frumos cu belvederi pe măsură. Sus este o cruce şi un monument comunist( ciudată alăturare ) şi jos ne face cu ochiul zona în care se găseşte refugiul.
Urmează o nouă repriză de urcare, tot prin pădure, după acelaşi scenariu. Ieşim la un punct de belvedere aflat acum undeva între cruce şi monumentul comunist. Aşadar, hai să dăm şi asaltul final. Intrăm iarăşi în pădure şi în câteva minute, surprinzător de puţine, ajungem la monumentul comunist intitulat Septembrie 1923. Odată ajunşi acolo am constatat că exista până acolo şi drum de maşină. Dar cu siguranţă ar fi fost mai insipid. Ca de obicei se confirmă regula că nu obiectivul final al unei călătorii este cel care contează, ci drumul până la el.
Două fete din generații diferite dar cu acelasi zîmbet fermecator
Locul este perfect pentru a ne supraveghea...maşinile. Vremea este cam închisă probabil că într-o zi limpede s-ar vedea lucruri mai interesante. Facem o frumoasă şedinţa foto după care începem coborârea.
Mergem repdede la vale, de acum ştim cu ce se mănâncă drumul şi cam într-o oră suntem la maşini.
Sofia și Parcul cu clopote Kambanite
Nici nu ajungem bine că se porneşte o ploaie serioasă care ne va însoţi pe tot drumul până la Sofia. Apropo, iarăşi rulăm pe o şosea bună ce traversează o zonă pitorească muntoasă. Capitala bulgară şi-a finalizat infrastructura ocolitoare, aşa că rulăm o bună bucată pe autostradă, apoi pe un drum cu trei benzi pe sens.
Ne oprim undeva la periferia oraşului în Parcul cu Clopote Kambanite. Ne ajunsese foamea din urmă aşa că o punem rapid de un picnic într-o zonă amenajată cu mese şi băncute de piatră. Pe timpul mesei ne tot întrebam unde sunt clopotele mai ales că se tot auzeau. La o uitătură mai atentă am văzut un turn înalt şi era clar că suntem aproape.
Parcul cu Clopote este un loc cu adevărat inedit. Conţine o largă colecţie de clopote produse în întreaga lume. Şi mai presus de toate oricine este liber să testeze cum sună fiecare clopot. Vă daţi seama ce iese.
În mijlocul parcului se afla un turn înalt care găzduieşte şapte clopote, cel mai greu fiind de 3,6 tone. Iar de jur împrejur sunt expuse clopote de toate dimensiunile dintr-o mare varietate de tari.
Istoria acestui loc este şi ea cu totul originală. În anul 1979 a fost declarat de ONU, Anul Copilului. Lyudmila Zhivkova, fiica fostului șef al statului comunist, a avut ideea construirii acestui monument. Cu participarea mișcării copiilor UNESCO Banner of Peace, Monumentul Clopotelor a fost construit în doar 30 de zile.
Clopotele au fost construite de copii de pe tot globul pământesc în speranţa că violenţa şi războaiele se vor opri. Colecţia actuală însumează 95 de clopote. Dar mai sunt şi o grămadă de locuri libere, semn că unele clopote poate s-au pierdut, poate s-au stricat, sau poate s-au furat, vorba unui banc.
Am petrecut un timp foarte plăcut trecând în revistă copotele şi văzând cum sună fiecare.
Există bineînţeles şi un clopot din România, însă cele care ne-au atras atenţia cu adevărat au fost cele din Asia de Sud-Est( chiar şi din Coreea de Nord ) şi din ţări care nu mai există( RDG, Iugoslavia, Cehoslovacia ), din Africa. Cel mai mare clopot este cel bulgăresc.
Am văzut că oriunde în lume clopotul reprezintă un simbol, iar sunetul sau cheamă la rugăciune, la masă, dă ora exactă, sau împrăştie norii de furtună.
Bravo bulgarilor pentru această iniţiativă. Ce ar mai trebui făcut, în opinia mea, ar fi de completat colecţia.
Şi ca să vedeţi cum sună, priviţi mai jos:
Ne pregătim apoi psihic pentru a ajunge în centrul Sofiei. Ne aşteptam la ambuteiaje a la Bucureşti, la trafic aglomerat, semafoare şi toate cele. GPS-ul îmi părea foarte optimist când spunea că până în centrul Sofiei o să facem 12 minute. Ştia el ce ştia.
Bulevarde largi, cu trei şi uneori patru benzi pe sens ne-au condus în mod elegant, fără schimbări inutile de direcţie şi stat la nu ştiu câte semafoare în punctul de maxim interes al Sofiei: Catedrala Alexandr Nevski.
Biserica arata senzaţional la exterior, este impunătoare şi destul de greu de prins în întregime într-o poză. Interiorul parcă este ceva mai modest însă cu siguranţă nu am fost dezamăgiţi.
Câteva cuvinte şi despre cel ce dă numele catedralei, Alexandr Nevski(1219 - 1263 ). Acesta a fost cneaz rus care în perioada respectivă a câştigat bătălii importante cu suedezii, norvegienii, cavalerii teutoni şi tătarii. Este considerat sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă din 1547.
Catedrale care îi poartă numele au fost construite la Tallinn, Varşovia( demolată în 1920 ), Novosibirsk şi Sofia. Pe cea de la Tallinn am avut norocul să o văd şi pot confirma că este foarte frumoasă. Detalii aici:
http://bogdanbalaban.ro/477.html
După ce vizităm catedrala mergem în parcul de lângă unde se vând tot felul de lucruri. Fiecare cumpără câte ceva produse specifice pe bază de trandafir. Nu e mare dar are câteva statui şi este decorat cu o mulţime de flori.
Părăsim biserica şi nu putem să nu observăm că fix vis-a-vis de ea se găsește o bodegă şi bar de striptease. Ce alăturare!
Zoly, a mai fost la Sofia acum vreo 40 de ani, când practică atletismul. Îşi aminteşte că în Sofia există un mausoleu al primului lider comunist bulgar, Dimitrov. Nu l-am găsit. Şi era şi normal fiindcă prin 1999 autorităţile au decis demolarea lui. Acţiunea a fost tragi-comică fiindcă specialiştii bulgari au reuşit demolarea după patru încercări. Să mai zică cineva că în comunism nu se făceau lucruri bine făcute, vorba Preşedintelui Iohannis.
Consiliul de Miniștri
Presedenția Bulgariei
Banca Natională a Bulgariei
Acum pe locul fostului mausoleu se găseşte un parc şi o parcare. Mergem pe bulevard şi întâlnim clădiri ale instituţiilor: Muzeul Naţional de Istorie, Galeria Naţională, Banca Naţională, Consiliul de Miniştri, Preşedenţia, Muzeul de Arheologie.
Undeva într-o curte interioară din zona Președenției se găsește o veche biserică, George Rotunda, cel mai vechi monument de arhitectură din Sofia.
Plimbarea noastră s-a încheiat în fața monumentului Sfânta Sofia, şi el un simbol al oraşului. Statuia este înaltă, impunătoare şi este amplasată pe locul unde mult timp o statuie a lui Lenin a vegheat asupra oraşului.
Sofia înseamnă "înțelepciune" în limba greacă - de aceea ea ține o bufniță în mâna stângă, un simbol al înțelepciunii. În mâna dreaptă are o coroană de laur - un simbol puternic pentru greci și romani, ceea simbolizează pace, succes, reputație.
Revenim la maşini pe o altă parte timp în care mai admiram din mers statuia Tarului Osvoboditel şi clădirea Parlamentului.
Personal simţeam nevoia de a sta mai mult în oraş însă locul nostru de cazare era departe, la vreo 170km. Oricum îmi doresc să revin în capitala bulgară şi îmi doresc să urc şi muntele învecinat, Vitosha.
Ne punem în maşini şi iar începe ploaia. Din Sofia ieşim la fel de elegant cum am intrat, pe o şosea largă ce se transformă în autostradă. Locul de cazare aflat în satul Shipkovo îl găsim cu ceva peripeţii ( pod, surpat, noapte, ceaţă ). Gazda nu vorbeşte deloc nici un fel de limbă străină însă ne întâmpină cu o plăcintă şi o băutură alcoolică tare ce seamănă cu schinducul de la poalele Ceahlăului.
Lovech
Ziua de 1 Mai avea să fie una grea. Aveam de văzut până la prânz trei obiective la care se mai adăuga lungul drum spre casă. Ne punem în mişcare de dimineaţă şi plecăm de la pensiune sre oraşul Lovech aflat cam la 30-40 de minute. Oprim în prima parcare găsită şi o luăm uşor la pas.
Lovech este un mic oraş bulgăresc dotat cu singurul pod acoperit din Europa de Est. Să nu vă închipuiţi însă că este ceva de genul Ponte Vecchio din Florenţa. La prima vedere este foarte sobru, iar senzaţia asta este dată de exteriorul din lemn. Pentru început trecem pe un pod obişnuit paralel cu el. Privirea însă ne fuge la cetatea de pe deal şi la o statuie gigantică, aflată tot undeva pe deal.
Cetăţeanul căruia i s-a făcut statuie este domnul Vasil Levski, revoluţionar şi erou naţional în Bulgaria. Supranumit şi Apostolul Libertăţii. A fost unul dintre iniţiatorii mişcării revoluţionare care avea ca scop obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman. A trăit doar 35 de ani. A fost prins undeva lângă oraşul Lovech şi spânzurat în 1873.
După ce trecem podul găsim un dozator de cafea vintage. Amatorii au avut ocazia să vadă şi ce gust are, eu rămân la ideea mea potrivit căreia Cafeaua e droguri :-)
După un scurt ocol ajungem în principala piaţă a oraşului numită Todor Kirkov. Locul e drăguţ, cu ceva hoteluri, terase, resaturante, cu statui şi cu acces pe faimosul pod acoperit.
Era încă dimineaţă aşa că lumea pe acolo abia se dezmeticea. Înainte de a păşi pe pod am încercat îngheţata locală. Foarte bună. Facem o poză pe scări şi apoi intrăm pe pod. Acesta găzduieşte numeroase magazine de suveniruri. Cel mai interesant loc se găseşte însă la mijlocul său.
Pe o platformă rotitoare se găseşte o machetă a oraşului Lovech în care sunt evidenţiate cele mai emblematice clădiri ale oraşului: podul acoperit, cetatea, statuia lui Vasil Levski, două biserici şi o casă tradiţională.
Peștera Devetashka
Cum timpul ne cam împinge de la spate, părăsim repede Lovech-ul. Cam în 15 km ne oprim aproape de Peştera Devetashka. Locul este foarte bine semnalizat, nu există probleme de orientare la volan. Plătim biletul de intrare, 3 leva de persoană. Trecem pe lângă câteva tarabe cu suveniruri de toate felurile. Apoi intrăm pe un pod lat ce traversează râul Osam. Începe să se vadă imensul portal al intrării în peşteră.
Devetashka este renumită pentru două lucruri: primul sunt imensele găuri din tavan care permit luminii să intre şi să creeze o ambianţă aparte. Al doilea lucru pentru care este faimoasa această peşteră este o imensă colonie de lilieci, 35 000 de familii. Evident galeria în care se găsesc liliecii nu se vizitează. În plus peştera beneficiază şi de un râu subteran.
Am petrecut ceva vreme făcând poze. Zona vizitabilă nu este foarte întinsă se limitează doar la partea cu tavanele prăbuşite la care se adăugă o galerie adiacentă care se afla uşor mai sus şi are forma unui dom.
De la Peştera Devetashka am pornit spre o altă splendoare a Bulgariei, cascadele Krushuna. Pentru asta am revenit în şoseaua principală dar am părăsit-o destul de repede urmând indicatoarele care ne-au dus până la marginea satului Krushuna.
Cascadele Krushuna
Parcam şi mergem către casa de bilete. Dacă îmi amintesc bine, costa tot 6 leva de persoană. La intrare atmosfera balcanică: terase unde se fac grătare, cartofi prăjiţi, mici. Ca acasă.
Studiem un pic harta locului aflată pe un panou. În zonă există două trasee turistice:
Unul roşu în circuit
Unul albastru în regim dus-întors pe acelaşi traseu
Acestea te poartă pe la toate cascadele şi pe sus şi pe jos şi pe la mijlocul lor. All-inclusive!
Bineînţeles că le vom face pe ambele mai ales că nu par lungi. Intrăm în pădure pe traseul roşu şi mergem pe lângă un râu în urcare uşoară. Apar şi primele căderi de apă. Pe măsură ce înaintăm acestea se diversifica. Sunt şi mici şi mari, unele mai înguste, altele mai late. La prima vedere zona aduce cu Cascadele Beușnița de la noi. Culoarea micilor lăcuşoare formate la baza cascadelor duce cu gândul la zona Plitvice din Croaţia.
Apogeul este atins la baza unei mari cascade. Atât de mare este căderea şi vegetaţia din jur, aşa de luxuriantă, încât nu vezi de unde începe. Este un loc de vis pe care mi-ar plăcea să îl revăd şi într-o perioadă geroasă.
După ce ne minunăm şi după ce facem o grămadă de poze, revenim la locul în care se bifurcă traseele. Traseul albastru ne ia tare încă de la început. Se urcă susţinut pe o potecă de pământ alunecoasă.
Din fericire nu durează mult şi dăm într-un fel de drum forestier pe care îl parcurgem până la o gură de peşteră. De unde izvorăşte un râu. Care mai jos formează o cascadă.
Puţin mai încolo este o zonă de popas cu foişor, super-aranjată şi curată. Gaşca face o scurtă pauză să răsufle. La marginea poienii se găsește o altă gură de peşteră, dotată cu râu nervos care avea să formeze şi cascada cea mai mare. Potecile te duc apoi la locul de unde începe căderea apelor. Continuăm şi ajungem la o altă cascadă dar asta vine de la un râu cu debit mic.
Undeva pare să mai fie amenajat un traseu însă nişte plăcute care spun ceva gen interzis, zona periculoasă ne barează trecerea. Dar asta nu ne descurajează împreună cu Vlad şi Leo mai colindăm pe două poteci care ne duc la două din treptele intermediare ale cascadei mari.
Ne întoarcem în grabă să prindem grupul din urmă. Şi reuşim. Ne reunim la baza traseului şi ne ospătăm cu ceea ce gătesc bulgarii.
De aici încolo urmează partea cea mai grea a excursiei: întoarcerea la Braşov. Suntem în faţa unui drum de peste 400km. Circulam în bune condiţii până la Ruse. Acolo proasta organizare a bulgarilor ne face să aşteptăm cam o oră şi jumătate pentru a putea plăti taxa de pod ( 4 leva ) şi a a trece graniţa.
Și uite așa s-a terminat una dintre cele mai frumoase excursii făcute în Bulgaria. Am avut parte de zile pline, de drumuri lungi dar și de o gașcă veselă și pusă pe văzut locuri faine.
În mod cert voi reveni în Bulgaria pentru trasee de munte dar și pentru a vedea locuri în genul celor vizitate acum. Am făcut chiar și planuri concrete, cu trasee, cu diverse obiective. Mai rămâne să apară ocazia.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 1
-
Grigoras Alexandru
17 mai 2017 05:05:12
Foarte frumos !