Grecia: satele zagoriene si Muntii Pindului

Data publicarii: 21 sep 2017

Am plecat de la Perama dis de dimineata. Ne astepta un drum de vreo 60km, asadar nu prea lung, pina la locul de unde doream sa incepem ascensiunea in Muntii Pindului. Pe sosea sunt foarte putine masini, mergem o perioada pe un drum principal bun, iar apoi incepe cu adevarat distractia.

Urmam mereu indicatoarele cu Canionul Vikos, unul din punctele de referinta din Muntii Pindului.
Incepem sa urcam si sa mergem prin paduri. Dam si de primele localitati si cu ocazia asta am vazut mai bine ce inseamna un zat zagorian.

Zagoria inseamna tinutul din spatele muntilor. Zagoria este o regiune de o frumusete naturala absolut incantatoare, care cuprinde 46 de sate si catune construite din piatra, vechi de mii de ani, ce privesc semete spre Canionul Vikos.  Zagoria este o lume tacuta, de piatra, cu drumuri pavate cu piatra, poduri stravechi de piatra si vai abrupte, unde salasluiesc sate de piatra, pierdute de lume; bisericile si manastirile sunt tot de piatra.

Partea aceasta din Grecia este parca menita sa iti rastoarne toate asteptarile si toate prejudecatile. Poate aici este locul cel mai potrivit sa afli ca Grecia nu inseamna doar plaje, ape azurii, balaceala si distractie. Cam asta auzi in general de la romanii care au fost in concediu in Grecia.

Primul sat cu care am facut cunostinta a fost Mesovouni. Stradute strimte, sensuri unice, multa piatra dar parca si citeva elemente care aduc aminte de lumea in care traim.

Urmatoarea asezare, Aristi, insa pastreaza intrutotul spiritul zagorian. Elementele moderene lipsesc cu desavirsire. Drumul este atit de ingust incit intr-un loc a fost nevoie sa se instaleze un semafor. Masinile trec pe rind in sus sau in jos. Incepem sa avem si belvederi cu impresionantul canion Vikos. In centrul satului a disparut asfaltul, pe o portiune de citeva sute de metri este doar piatra cubica. Admiram din mers un monument si un izvor puternic cu apa rece. Norocosii care au timp si bani petrec dimineata la niste mese simple, de tabla, aflate pe trotuar.

Spre surpriza noastra incepem sa coborim. Si tot coborim pina intr-o vale unde evident avem de trecut un pod. Povestea cu podurile din Zagoria este interesanta:

In Zagoria supravietuiesc multe poduri de piatra, ce s-au ridicat pentru a usura trecerea oamenilor si a magarilor de povara care purtau in spate desagi cu provizii prin vaile regiunii muntoase. Podurile au fost construite la indemnul si prin finantarea localnicilor bogati care detineau diferite functii in Ioannina in cadrul Imperiului Otoman. Fiecare pod a capatat numele celui care l-a construit, ca o recunoastere din partea comunitatii. Toate podurile vechi din Zagoria au o arhitectura tipic otomana, cu una pana la patru arcade, in functie de lungimea podului.


Podul pe care traversam noi este ingust, cu o arcada si poarta numele de Papigo. De aici incepe o proba de maiestrie pentru soferi. Se urca abrupt pe 16 serpentine strinse. Altitudinea se cistiga cu fiecare metru parcurs.


 
Pe masura ce ne apropiem de satul Papingo peisajul creste in spectaculozitate. Mai intai privim spre Canionul Vikos. Grecii se lauda, spunand ca este cel mai adanc canion din lume in proportie cu latimea sa. Canionul Vikos se intinde pe o lungime de peste 10 km, adancimea sa variaza intre 450 m pana la 900 m iar distanta intre pereti poate atinge 1100 m la partea superioara si doar cativa m, in partea cea mai ingusta. Conform Guinness Book of World Records 1997, Canionul Vikos a fost declarat cel mai adanc defileu din lume, cu toate ca sunt guri care contesta acest fapt. Oricum nu asta este important, fiindca nu am venit aici pentru recorduri, ci pentru a ne bucura de aceste locuri cu adevarat impresionante.


 
Satul Megalo Papingo pare incremenit la ora la care ajungem noi. Peste tot cladiri din piatra insa nici un suflet pe strazi.
 
Mergem si mai departe in satul urmator, Mikro Papingo, unde se termina si drumul de masina. Parcam linga biserica din sat.


 
Urmeaza programul administrativ, echipare, studierea traseului pe harta din telefon. Intram si in biserica. Este foarte veche, pictura a avut de suferit de-a lungul anilor, iar acum citiva entuziasti incearca sa o restaureze. In fata bisericii se gaseste o terasa de unde se pot admira in toata splendoarea Stincile din Papingo. Peisajul este de o frumusete extraordinara si rivalizeaza cu ceea ce am vazut cu ani in urma in Dolomitii din Italia.
 
In sat exista un centru de informare turistica pe care l-am vizitat. Am studiat hartile, iar fata de acolo ne-a dat citeva indicatii despre cum sa iesim din sat. Tinta noastra era sa ajungem la Cabana Astraka.
 
Traseul nu parea complicat, se merge vreme de 3-4 ore pe poteca marcata. Ba mai mult, pe poteca sunt amenajate trei izvoare.
 
Intram in lumea de piatra din satul Mikro Papingo, parcurgem strazi mute in cea mai deplina liniste. Este destul de cald chiar daca suntem la altitudine si este dimineata. Marcajul se prezinta sub forma unor placute numerotate. Noi vom urma astazi traseul cu numarul 3.

 


Gasim iesirea din sat iar dupa citeva minute ne oprim linga primul izvor. Alimentam cu apa rece si admiram undeva in apropiere un clopot maricel atirnat de creanga unui copac mare. Ne abtinem sa il tragem ca nu stim exact ce mesaje transmite. Tot aici ne intimlnim cu un grup de cai condusi de un localnic. Banuim ca folosindu-se de ei se face aprovizionarea la Cabana Astraka. La inceput se merge prin padure pe o poteca destul de lata. Se urca mereu dar mai niciodata abrupt. La marginea padurii popsim linga al doilea izvor. Pe caldura asta apa rece este o adevarata binecuvintare fie ca bei sau te speli.
 
Iesim din padure si facem cunostinta cu zona de arbusti. In stinga troneaza abrupturile Muntelui Tymfi. Poteca noastra devine mai ingusta si urca mereu in serpentine. Se vede si locul unde este al treileaizvor. Am uitat sa spun ca toate aceste izvoare sunt amenajate si, mai mult, sunt acoperite. Deci ai si umbra asigurata.


 
De la acest ultim izvor incepe parca urcarea adevarata. Se merge bine tot pe poteca marcata, pe serpentine. La nevoie insa exista si scurtaturi, evident mai abrupte. Noi am folosit combinatia optima.


 
Moralul incepe sa creasca odata cu vederea cabanei. Simtim ca avem mai mult spor si parca ne deplasam mai bine pe aceasta ultima parte. Undeva traseul are o intersectie. Un traseu marcat cu punct albastru te duce la Pestera Provatina.


 
Ajnugem in final si la Cabana Astraka. Aceasta este asezata intr-un extraordinar de frumos, pe o muchie ingusta de munte. In apropiere se vede Muntele Camila, numit asa fiindca forma sa seamana cu doua cocoase de camila.


 
Peisajul este incintator, imi mentin afirmatia cum ca seamana cu Dolomitii. La cabana sunt doua doamne amabile care se imprietenesc rapid cu Maria. Cazarea costa 13 euro de persoana pe noapte. De asemenea se poate minca la preturi destul de bune.


 
Ne relaxam pe terasa din fata cabanei si suntem uimiti de pofta cu care maninca Maria o conseva cu scoici.


 
Drumul de coborire il facem insa folosind toate scurtaturile posibile si imposibile. Ne cam grabim fiindca dupa ce ne dam jos de pe munte ne mai asteapta un drum de vreo 200 de km pina la Meteora.


 
Asadar mergem la vale cum stim noi mai bine. Pasii alerti ii provoaca Mariei hohote de ris fiindca asta vine la pas si cu ceva zgiltiala. Undeva insa ratam o scurtatura si incepem sa mergem pe o poteca nemarcata prin padure. E liniste, e umbra insa e limpede ca nu ne mai apropiem prea curind de drumul oficial.


 
Facem apel la cunostintele noastre de orientare si constatam ca poteca ne scoate bine undeva deasupra satului. Ce nu vedem foarte clar este cum o sa coborm la el. Dar din dilema ne scoate rapid GPS-ul care ne directioaeaza spre un drumeag, iar de acolo pina in sat e doar o chestiune de minute.
 
Desi e dupa-amiza si desi in zona bisericii au aparut destule masini, satul pare tot pustiu si parasit. Este o liniste pe care doar pasii nostri par ca o pot tulbura.
 
De pe terasa din fata bisericii din Mikro Papingo ne luam ramas bun de la Muntii Pindului. Fara indoiala ca peste ani ne vom intoarce pentru a vizita in amanuntime satele zagoriene, Canionul Vikos si pentru a descoperi noi trasee in Muntii Pindului.

 
 
 
 
 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Eduard

    22 sep 2017 09:58:42

    Foarte frumos, imi e dor de locurile alea!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017