Grecia: călătorie în Halkidiki, Veria și Edessa
Data publicării: 01 nov 2017
Şi că tot am scris în ultima vreme despre Grecia, nu trebuie să omit un lucru foarte important: DACĂ AJUNGEŢI ÎN GRECIA MERGEŢI LA MARE! Şi ăsta este îndemnul unuia care nu apreciază marea în mod deosebit.
La greci în schimb, marea, plajele, peisajul, combinaţia de apă stâncă şi pădure de multe ori te lasa cu gura căscată. Internetul este plin de articole despre cele mai frumoase plaje din Grecia, cele mai cu moţ insule, cele mai bune hoteluri. Dar multe dintre acestea sunt scrise la comandă cu scop publicitar.
În acest articol vreau să vă arăt ce se poate vedea în vecinătatea Salonicului şi în Peninsula Halkidiki.
Să o luăm cu începutul: Peninsula Halkidiki se remarcă prin numeroasele sale plaje şi cele trei peninsule care pătrund în mare. Acestea sunt, de vest la est: Kassandra, Sithonia şi Athos. De asemenea este interesant de călătorit şi în Halkidiki-ul de Nord.
Kassandra
Prima oară am ajuns în Kassandra pe un final de concediu şi am stat doar două zile. A fost puţin însă abia atunci am înţeles de ce dau oamenii iama la mare în Grecia.
Noi am stat în sătucul Kriopigi într-o vilă numită Barbara House unde am închiriat o cameră mare cu tot ce trebuie: bucătărie, veselă, baie, trei paturi, balcon cu vedere la mare şi, foarte important, aer condiţionat şi frigider. Asta a fost la începutul lui iulie 2017. Afară era deja foarte cald. Opţiuni de plajă sunt multe noi am ales-o însă pe cea mai la îndemână. De la pensiune coborâm cam 500 de metri pe un drum forestier ce traversa o mică pădure până pe plajă.
Aici nu existau amenajări, şezlonguri, umbreluţe, taxe şi alte chestii ce fac turismul şi peisajul mai urât. Era doar natură. Ce îmi plăcea şi mai tare era faptul că după-amiaza pădurea ţinea umbra pe plajă şi peste apă. Aşa că riscul să de arzi de soare era mult redus.
Intrarea în apă însă a necesitat o mică munca de cercetare. Apa se adânceşte destul de brusc apoi dai de nişte stânci. Odată trecut de ele întâlneşti un nisip fin şi apa limpede încât poţi vedea lejer peşti mărişori înotând pe lângă tine. La ieşire am desoperit şi un culoar pe unde se poate intra şi ieşi fără să ai de-a face cu stâncile din apă.
Pe plajă e lume puţină şi foarte relaxată. Ne-a plăcut aşa de mult zona asta încât nu ne-am mai căutat şi alte locuri de baie.
Seara am dat o raită cu maşina într-o localitate ceva mai mare numită Pefkochori. Aici atmosfera este mult mai animată, lume multă, o grămadă de magazine, restaurante şi terase chiar pe malul mării. Am nimerit în perioada când apunea soarele aşa că am prins nişte culori drăguţe în poze.
În ziua următoare am mai făcut o baie şi apoi am plecat către România. Atunci ne-am promis că vom reveni în Grecia ca să stăm o săptămână la mare.
A doua descindere a avut loc în ultima săptămână din septembrie 2017. Primul popas l-am făcut bineînţeles în Salonic, un oraş pe care l-am îndrăgit din prima clipă. De data aceasta l-am prins frumos, apa era curăţată de rezidurile cele urât mirositoare.
După plimbarea prin Salonic am plecat către două obiective interesante din apropiere. Primul a fost Mănăstirea Souroti. Din nefericire am nimerit în afara orelor de program aşa că am găsit-o închisă. Ne-am propus să o vizităm la întoarcerea spre ţara. Relativ aproape se găseşte cea mai celebră peştera din Halkidiki, Peştera Petralona.
Mergem pe un drum sinuos, care urca şi coboară dealuri. În depărtare se zăreşte marea. Urmăm indicatoarele şi ne oprim într-o parcare. Aici ni se spune că trebuie să ne lăsăm maşina( gratis ) urmând ca până la peşteră să fin transportaţi cu un autocar( tot gratis ).
Aşteptam cuminţi şi vine şi autocarul care ne lasă aproape de gura peşterii. Urcăm apoi o grămadă de scări până la casa de bilete aflată lângă intrarea în Peştera Petralona. Ei bine aici mai primi o veste bună: astăzi intrarea este gratuită. În mod obişnuit un bilet costă 8 euro de persoană.
Peștera Petralona
Până se face ora de intrat ne plimbăm pe nişte alei şi vedem şi muzeul peşterii. Maria se împrieteneşte cu toată lumea de acolo, atâta e de simpatică şi de zburdalnică.
Peştera Petralona sau Peştera Pietrelor Roşii a fost descoperită accidental în 1959 după ce eroziunea a scos la iveală un culoar. Au urmat apoi ani de excavări şi amenajări astfel încât peşteră să fie dată circuitului turistic.Aici s-a descoperit un craniu al unui om de neanderthal despre care se presupune că ar data în urmă cu 700.000 de ani, fiind astfel cea mai veche descoperire arheologică şi antropologica din Grecia. Importanţă istorică a peşterii este ilustrată prin reproducerea unor scene preistorice, al căror efect este sporit de faptul că se găsesc în decorul original.
Din nou în Kassandra
De la Petralona ne-am dus direct în Peninsula Kassandra, la Kriopigi, unde am stat tot la Barbara House dar şi la vila vecină, Avra House. De data asta am avut vreme şi să facem un tur al peninsulei.
Seara am petrecut-o în staţiunea Polychrono ce era destul de animată şi de plăcută. Am ajuns şi la apă şi nu am plecat până nu am intrat să văd cât de caldă este. Şi era caldă, suficient cât să faci baie fără să ieşi zgribulit.
Dimineaţa următoare am mers direct la plaja sălbatică din apropierea locului de cazare. Am făcut baie cu Maria. Am încercat să o obisnuiec cu apa. I-am luat un colac şi am dus-o cu mine şi prin ape mai adânci. Şi aşa am aflat că fetiţei noastre îi place apa şi încă mult.
La prânz am plecat în explorarea insulei. Am citit că pe dealurile Kassandrei există un lac populat cu broaşte ţestoase. Am plecat spre el pe un drum forestier. Din fericire la fiecare intersecţie se găsea un indicator care să te îndrume unde era nevoie.
Prima oprire am făcut-o însă la o mică bisericuţă aflată pe deal. Acesta poartă hramului Sf. Ioan şi impresionează prin simplitatea şi cadrul impresionant în care se găseşte. Peisajul de sus este impresionant. Se vede marea, se vede braţul Sithonia, iar peste el se vede şi Muntele Athos. Acesta se arată impresionant. Este înalt şi stâncos. Practic din mare se ridică până la peste 2000 de metri.
Ajungem şi la lacul cu broaşte ţestoase. Poartă numele de Mavrobara. În jurul lacului este o potecă şi din câteva locuri de observaţie putem vedea câteva ţestoase în apă. În ziua aceasta nu au fost foarte multe.
Studiem harta şi hotărâm să ne întoarcem pe un alt drum. Acesta ne duce lângă o biserică mai mare aflată şi ea în pustiu. Ea se numeşte Sfânta Treime, este construită numai din piatră. Bineînţeles că nu este nimeni în ea. Mă impresionează faptul că în curtea ei se găseşte un smochin şi un alt copac plin de rodii.
Aşa arată o fetiţă care tocmai era să facă o boroboaţă.
Şi cum stăteam noi şi ne uităm la cei doi copaci, o pierdem din ochi pe Maria care mai avea puţin şi începea să tragă clopotul, şi el aflat în curte.
Revenim apoi la civilizaţie descoperind un drum tare frumos ce traversează peninsula Kassandra de la vest la est. Mergem în vecinătatea orăşelului Palliouri şi ne îndreptăm către capătul peninsulei în micuţa localitate Agios Nikolaos. Locul este încântător. Pe un mic promontoriu aflat la câţiva metri desupra mării se găseşte o bisercuta mică şi cocheta ce se numeşte Sf. Nicolae, bineînțeles. Peste apa vedem din nou în depărtare impunătorul munte Athos.
Baia de după-amiază o facem pe plajă Palliouri care ne suprinde în mod neplăcut. Vecinătatea ei este plină de gunoaie, dar asta este excepţia şi nu regula. Altfel plaja este ok are şi porţiuni cu şezlonguri şi umbreluţe. Apa e mică, locul este ideal pentru baie şi joacă cu copii mici.
Lângă plajă sunt câteva clădiri abandonate şi înconjurate de gard încă nu am reuşit să aflu care a fost destinaţia lor.
Seara, înainte de apus, decidem să urcăm pe dealuri. Mergem cu maşina din Pefkohori pe un drum şerpuit cu belvederi faine către Sithonia şi Athos. Facem numeroase popasuri şi fotografiem. În final ajungem în satul Agia Paraschevi, una dintre puţinele localităţi din Kassandra care nu este pe malul mării. Vă recomand să mâncaţi aici într-una din taverne. Locul este departe de a fi o atracţie turistică aşa că puteţi avea parte de experienţe autentice.
De la Agia Paraschevi coborâm tare cu maşină către ţărm spre satul Loutra. Speram să vedem peste mare Muntele Olimp însă vizibilitatea nu a fost îndeajuns de bună. Venim pe lângă ţărm până la Nea Skioni. De acolo începem iarăşi urcuşul pe dealuri. Mai descoeprim o bisericuţă de piatră. În final ieşim la Pallini, iar de acolo mai avem puţin până la locul nostru de cazare.
Ziua următoare merge cam pe acelaşi calapod, baie şi plajă dimineaţa, plimbare la prânz. De data asta alegem satul Afytos, bijuteria peninsulei Kassandra. Este un sat foarte drăguţ, aflat pe o stâncă înaltă. Vederea către mare este superbă. Satul este plin de clădiri din piatră, foarte drăguţe. Promenadă este oarecum atipică: aleea trece pe la înălţime. Pe o parte e plin de restaurante unde eşti îmbiat să intri. Preţurile însă sunt cam cele mai mari din peninsulă.
Seara se lăsă iarăşi cu plaja şi baie la Kriopigi. În ziua următoare mergem la târg în capitala peninsulei, oraşul Kassandreia. Târgul se ţine în fiecare miercuri între orele 9 şi 14, gazda noastră ne spusese că este locul perfect de făcut cumpărături fiindcă se găsesc produse tradionale la preţuri mai bune decât la supermarket.
La târg găseşti de toate: haine, prăjituri, ulei de măsline, fructe, legume, jucării, măsline proaspete, prosoape, brânzeturi şi câte şi mai câte. Am încercat cu ocazia asta o serie de produse locale şi am plecat cu plasele pline.
În ultima noastră zi din Kassandra am încercat să încheiem turul peninsulei am revenit la Kassandreia iar de acolo am ţinut malul mării prin staţiunile din partea vestică. Parcurgem pe rând Siviri, Skala Fourkas, Possidi. Aici este un loc tare interesant. O mare limbă de nisip comunica cu marea. Aproape pe deal este orăşelul Kalandra în care ne şi rătăcim un pic.
Plajele de pe partea asta sunt mai înguste şi parcă nu aşa de primitoare. Ne oprim la Nea Skioni şi dăm o raită prin centru şi prin port. Oraşul este drăguţ şi calm. De reţinut că de aici puteţi pleca în croaziere pe mare.
Când am plecat din Kassandra ne-am oprit la plajă din Nea Moudania. Acest oraş este principala poarta de intrare în peninsulă. Majoritatea turiştilor nu se opresc deloc aici şi rău fac. Noi am avut un pont de la Radu Saftoiu care ne-a vorbit despre plajă de aici. Şi dacă tot am avut informaţii de primă mână am încercat şi noi.
Plaja este foarte lată. Am prins apă caldă, valuri mici. Odată ce intri în apă te minunezi de cât de repede se adânceşte. Apoi după câţiva paşi apa îţi vine până la genunchi. Ne-am distrat foarte bine aici, Maria a fost numai o joacă şi un zâmbet.
Ce ar mai fi de reţinut este faptul că în Nea Moudania este un port de unde puteţi lua ambarcaţiuni către Insulele Sporade şi Peninsula Pelion.
Sithonia
De la Nea Moudania am plecat direct de pe plajă către peninsula învecinată Sithonia. Iniţial doream să petrecem aici următoarele 4 zile însă nu a fost chiar aşa. Cazarea noastră a fost în localitatea Sarti.
Peninsula Sithonia este mult mai sălbatică, mai liniştită şi mai atrăgătoare, cu dealuri înalte ce ating 800m, cu plaje mai sălbatice şi localităţi puţine. Staţiunile nu sunt la fel de ostentative că cele din Kassandra, nici la fel de compacte, iar coasta de est are din nou avantajul priveliştii către Muntele Athos.
Poarta de intrare este micul orăşel Nikiti, de unde este recomandat să vă aprovizionaţi . De acolo cotim către Ormos Panagias iar de acolo mergem pe un drum de munte cu serpentine către Sarti. Din acest drum sinuos se desprind diverse drumuri către plaje.
Stăm la Iliadis House, condiţiile sunt aşa-şi-aşa oricum inferioare faţă de ceea ce am găsit în Kriopigi. Proprietarul este însă extrem de amabil şi ne oferă câteva broşuri cu toate plajele şi cu tot ceea ce este interesant în Sithonia.
Dăm o raită prin oraş şi căutăm un loc de mâncare. Nimerim într-un restaurant cu proprietari unguri. Chelnerul vorbeşte foarte bine romană. Şi maghiara. Şi engleză şi italiana. Plaja de la Sarti este amenajată arată foarte bine. Singurul inconvenient, pentru noi, este faptul că apa se adânceşte brusc încă de la început. Şi rămâne aşa.
Vis-a-vis se vede, impunător Muntele Ahhos. Acesta arată incedibil de bine. Contrar opiniei mele acesta se găseşte chiar în capătul peninsulei, iar stânca se ridică brusc din apă.
Din Sarti se poate face o croazieră pe mare pe lângă Muntele Athos. Aşa cum se ştie zona este un leagăn al credinţei ortodoxe. Este locuit de călugări. Femeile şi orice vietate de sex feminin are interdicţia de a păşi pe aceste locuri sfinte.
Din Sithonia există două posibilităţi de a merge către Muntele Athos:
Prima este să rezervi un loc la o croazieră ce pleacă din Sarti. Din păcate marea este cam agitată iar cursa de a doua zi este anulată.
A doua posibilitate este să mergi cu maşina sau autobuzul până la Ormos Panagias şi să faci o croazieră cu un vas ce seamănă cu unul al piraţilor. Cursa acesta urma să se ţină peste două zile.
În ambele variante excursia durează cam 7-8 ore şi costă între 25 şi 30 de euro. Depinde în genereal de unde îţi faci rezervarea.
Spre seară mergem să vedem două plaje celebre de lângă Sarti: Portokali Beach şi Kavouritripes.
Nimerim mai întâi la Plajă Portokali. Este o plajă mică, foarte frumos amenajată, cu umbreluţe şi Beach Bar. Lângă şanţ câteva stânci albe. Iar de acolo se poate coborî către un golf mic. Apa are, că peste tot culoarea aceea incredibilă ce credeam eu că doar în reclame o vezi. Ne-a plăcut tare mult şi pe nesimţite a venit şi întunericul aşa că am ales să vizităm plajă Kavouritripes în ziua următoare.
Din păcate vremea se strică. Nu plouă însă vântul bate puternic. Decidem că nu e un timp tocmai bun pentru baie şi plaja aşa că facem un tur al peninsulei SIthonia. Prima oprire este plajă Kavouritripes, considerată una dintre cel mai frumoase din lume.
Se pare că locul este frecventat de nudişti, după cum ne avertizează panourile. Plaja esta este extraordinară. Pe mal este pădure, urmeza apoi stânci albe frumos şlefuite şi mai apoi marea. Nu este nisip aproape deloc. Aici mi-a plăcut cel mai mult în Sithonia. Dacă vrei să te întinzi la soare trebuie să o faci pe pietre iar dacă vrei să faci o baie trebuie să intri în apă cu băgare de seamă. Însă ai şi varianta unor mici golfuleţe cu nisip. Cred că este cel mai frumos loc din Sithonia.
Mergem mai departe şi ne oprim în sătucul Vourvourou. Aici situaţia este un pic diferită. A merge la plajă nu mai este liber peste tot. Doar cei care se cazează la o pensiune cu acces la o bucăţică de plajă. Lângă sat sunt câteva insuliţe ce sporesc frumuseţea peisajului. Şi tot la o oarecare distanţă se găsesc două plaje adevărate.
Într-un final ajungem şi în portul Ormos Panagias, locul de unde porneşte barca piraţilor spre Muntele Athos. Vizităm o agenţie de turism care oferă acelaşi lucru ca şi cele din Sarti. Numai că un pic mai scump. Lângă port este o bisericuţă mică şi drăguţă. Câteva restaurante şi magazine de suveniruri completează peisajul.
De aici trecem dealul trecând prin satul Agios Nikolaos către Nikiti. Aici ne oprim pentru ceva cumpărături, este singurul loc din peninsula unde găseşti magazine cu preţuri decente.
Ne continuăm apoi drumul pe coasta vestică a peninsulei. Aceasta pare mult mai prietenoasă şi mai pitorească. Din loc în loc se găsesc hoteluri şi pensiuni grupate în vecinătatea vreunei plaje. De menţionat ar fi Mango Beach şi Makedonias Beach, două plaje micuţe şi spectaculoase.
Principala staţiune de pe coasta vestică a Sithoniei este Neos Marmaras. Centrul este concentrat în jurul portului unde este plin de magazine de suveniruri şi restaurante. Mie mi s-a părut cam înghesuită însă nu ducea lipsă de turişti. În vecinătate se afla Porto Carras o staţiune de lux cu o mulţime de locuri de cazare ce se întinde de-a lungul unei fâşii de plajă de 10km lungime.
De aici drumul părăseşte ţărmul şi începe să urce tare pe curbe şi serpentine. Revenim lângă apă abia la Toroni o staţiune mică şi foarte drăguţă dotată cu plaja lungă dar îngustă şi cu ruine vechi de cetate.
Trecem un alt deal şi ne oprim în micul sătuc Porto Koufo aflat pe malul unui golf. Apa pătrunde către uscat printr-un mic culoar străjuit de două dealuri stâncoase şi destul de înalte. Pe faleză găsim un monument mai puţin convenţional, sub forma unei plăci comemorative ce se învecinează cu un elicopter.
Monumentul a fost construit în memoria victimelor unui accident de elicopter care s-a prăbuşit în zonă. Printre victime îl găsim pe Patriarhul Alexandriei( din Egipt ), liderul spiritual al ortodocşilor din Africa.
Mare, plaje și in fundal, Muntele Athos
Şoseaua ne urca iarăşi pe dealuri rasfatindu-ne cu belvederi largi. Undeva ne oprim ca să admirăm încă odată impunătorul Munte Athos. În apropiere se găseşte Plajă şi satul Kalamitsi, se pare că sunt celebre şi destul de căutate de turişti.
Înainte de a ajunge din nou la Sarti facem un ocol şi urcăm până în satul Sykia, una dintre puţinele localităţi care nu se găsesc pe malul mării. Locul iese în evidenţă prin numeroasele construcţii realizate exclusiv din piatră.
Revenim lângă apă şi traversam un ultim deal către destinaţie. Ne atrage atenţia plajă de la Paralia Sykias.
La Sarti este vânt foarte puternic. Asta însă nu ne împiedică să mai dăm o raită prin oraş. Cu ocazia asta descoperim un punct de belvedere interesant aflat lângă Muzeul Etnografic. De asemenea tot acolo este amenajat un loc de joacă pentru copii de care Maria a profitat la maxim.
La întoarcere paşii ne-au dus lângă o biserică măricică, singura din oraş.
În ziua următoare am părăsit Sithonia alungaţi de nori şi de vântul tot mai puternic. Am mers către zări mai puţin zbuciumate. Primul popas a fost în satul Stagira, locul în care s-a născut filosoful grec Aristotel.
Un parc tematic îi ieste dedicat. În el găsesc tot felul de obiecte care te duc cu gândul la experimentele din laboratorul de fizică. Parcul se găseşte pe deal cu belvedere drăguţă către mare şi peninsula Athos. Aristotel este înfăţişat într-o satuie înaltă şi priveşte spre depărtări.
În parc întâlnim o pereche de romani. Ei sunt din Craiova însă acum locuiesc în Spania.
În plus în acea perioadă toamna poposise în Grecia iar pădurile începuseră să se coloreze.
Drumul de la Stagira la Arnaia a fost tare plăcut. Am mers mult prin păduri colorate fără să întâlnim maşini. Arnaia este un sat vestit în Halkidiki pentru meşteşugarii specializaţi în ţesături şi covoare.
De la Arnaia, ghidaţi de GPS, o luăm către oraşul Edessa. Nu ştiu cum se făcu, dar GPS-ul parcă ştia că ne plac drumurile cu peisaje frumoase aşa că ne-a dus peste nişte dealuri de unde se vedea în depărtare marea.
Edessa, orașul cu cascade
Dar atracţia este datorată mai degrabă întregului peisaj, nu doar cascadelor ca atare. Zona din împrejurimile acestora a fost transformată într-un frumos parc public, plin de arbori, flori multicolore, cafenele şi restaurante. Edessa însăşi este o staţiune estivală îndrăgită.
Veria
Şi ziua nu s-a terminat. Ne îndreptăm spre locul de cazare aflat cam la 50 de km de Edessa în oraşul Veria. Sau Veroia, aşa cum îi spun grecii. Am tras la un hotel foarte chic decorat vintage şi aflat la înălţime pe malul râului ce traversează oraşul. Hotelul se numeşte Kokkino Spiti şi este situat foarte aproape de centru.
Seara facem o plimbare agreabilă prin oraşul Veria. Acesta îl găsim deosebit de animat şi de circulat. În centru sunt mai multe instituţii. În piaţa principală a oraşului, Piaţa Orologiu, se găseşte Tribunalul. Aproape admiram de afară prefectura, o sinagogă şi garnizoana oraşului. Există şi nişte ruine de cetate.
Acesta a poposit în timpul uneia din călătoriile sale misionare de propovăduire a creștinismului. Veria este una din cele 11 urme ale lui Pavel pe teritoriul Greciei, locul unde a fost primit destul de bine de populația locală, greci și evrei, și unde a convertit destui dintre aceștia, vorbindu-le de pe tema sau treptele sinagogii oraşului.
Din sinagoga anilor 50 - 54 d. H. au rămas până azi doar treptele sau platforma, bimah, simple la vremea aceea, locul de unde se citeau Legile iudaice. Biserica spune că acesta este cel mai important monument autentic din Grecia, legat de trecerea pe aici a lui Pavel. De aceea în anul 1961 în jurul treptelor vechi s-a ridicat un mare monument închinat Apostolului Pavel, lucrat în mozaic și pictură, loc unde anual, la 28 - 29 iunie, este sărbătorit sfântul, printr-o slujbă ținută de înalți prelați ai bisericilor ortodoxe europene.
Veria găzduieşte una dintre cele mai mari biblioteci publice şi cea mai completă în Grecia. Iniţial o mică bibliotecă cu o singură cameră şi cu fonduri şi materiale limitate, s-a extins într-o clădire cu patru etaje, oferind ediţii speciale şi rare, precum şi facilitaţi multimedia.
Căutam pietonalul oraşului şi în drum trecem pe lângă primărie şi biserica mitropolitană. Zona de promenadă este plăcută chiar dacă este foarte animată.
Mănăstirea Souroti
A fost ultima noastră noapte în Grecia. Dimineaţa am plecat iarăşi spre Mănăstirea Souroti pe care de data aceasta am găsit-o deschisă. După ce intrăm pe poarta urcăm sănătos câteva serpentine şi poposim într-o parcare mare, demnă de un supermarket. Este lume multă, e plin de maşini şi autocare.
De la intrare suntem serviţi cu un rahat grecesc, extrordinar de bun. Şi foarte diferit de ceea ce se găseşte la noi sau în Bulgaria.
Mănăstirea este relativ nouă, fiind construită în anii 1960 şi este îngrijită de călugăriţe. Cel ce a avut inititiva construirii acestei mănăstiri este un călugăr de la Muntele Athos, numit Paisie, care a murit 1994, fiind înmormântat în curtea mănăstirii.
Apoi am aflat şi de ce este atât de multă lume. Se pare că la Mănăstirea Souroti se petrece un fenomen asemănător cu ceea ce este la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop.
Şi aici este o coadă mare până la mormântul călugărului Paisie. Dar nu este nevoie să stai toată ziua. Reîntâlnim perechea de romani stabiliţi în Spania pe care îi mai văzusem şi la Parcul lui Aristotel.
De la coadă asta trecem la o alta, pentru a intra în biserică. Din păcate accesul este restricţionat şi se poate intra doar în partea din spate. Biserica găzduieşte moaştele Sf. Arsenie Capadocianul.
Şi nu puteam pleca din Grecia fără să mai dăm o raită prin Salonic. Au fost ultimele ore de relaxare fiindcă apoi a trebuit să parcurgem lungul drum către casă.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 1
-
Munteanu Eduard
06 nov 2017 08:05:40
Cateva descoperiri frumoase, indeosebi pestera Petralona. Sper sa mergem si noi candva pe acolo!