Bulgaria: Canionul Emen

Data publicarii: 03 apr 2018

In peregrinarile noastre prin tara bulgareasca am avut parte mereu de surprize placute. Zona orasului Veliko Tarnovo este plina de locuri interesante. Astazi am sa va povestesc mai multe despre Canionul Emen. Acesta se gaseste aproape de Veliko Tarnovo, adica la 25 de km de acest oras.

Inainte de  a incepe povestea propriu-zisa am sa va spun ca am inceput dimineata la cascadele si lacurile de la Hotnitsa. Nu mai tin minte a cita oara am fost aici. Dar de data asta am gasit un volum mare de apa. Apele de obicei azurii ale lacurilor acum erau murdare. Nu insist prea mult, am mai scris despre acest subiect mai demult, ce este de retinut este faptul ca locul nu trebuie ratat.

De la Hotnitsa am mers direct catre satul Emen. GPS-ul ne-a dus pe niste drumuri de tara, uneori mai bune, alteori mai rele pina la soseaua nationala Varna - Sofia. De aici drumul a fost foarte bun pina in satul Emen.

Exista citeva indicatoare in sat insa par destul de confuze. Studiind harta de pe GPS am vazut de fapt poti ajunge la canion prin mai multe locuri. Noi am procedat astfel: am traversat satul Emen iar imediat dupa placuta ce anunta sfirsitul localitatii, un indicator ne-a indrumat pe un drum forestier ingust. Cam dupa 1km am ajuns intr-o zona unde se poate parca.

 

Acolo exista niste scari de beton care duc la o pestera si de asemenea un izvor cu debit bun. Linga izvor e un adapost de lemn unde este afisata si o harta a zonei. In bulgareste. Ne invirtim un pic si vedem ca pe cealalta parte harta are trecute informatiile in limba engleza.

 

Practic ne aflam la inceputul potecii ce merge prin Canionul Emen. Mergem citeva sute de metri pe plat. Apoi apar niste balustrade si o poteca amenajata ce urca puternic spre unul din versantii canionului. Dupa un efort scurt si intens ajungem intr-o alta poteca, lata si se pare mult mai umblata. Am uitat sa va spun, nu exista marcaj.

 



 

Ei bine, de sus perspectiva e tare frumoasa. Riul Negovanka isi croieste un drum sinuos printre niste stinci abrupte. Poteca merge mai mereu pe buza prapastiei asa ca un plus de atentie va fi mereu binevenit. Am avut noroc de o zi foarte frumoasa, senina, intr-o perioada in care in Romania inca se mai vedeau efectele ultimei ninsori.

 

Poteca merge mai tot timpul drept. Uneori intram in padure. Ne atrage atentia la un moment dat o mica si frumoasa cadere de apa pe muschi de un verde crud. Traversam micul paraias iar de acolo avem o portiune in care ai senzatia ca mergi printr-un tunel creat de copaci. Si uite asa ajungem la zona cea mai spectaculoasa, cea cu podurile de lemn.



De fapt tocmai aceste amenajari au facut faimoasa zona canionului Emen. Din pacate podurile si traseul cel expus s-au deteriorat iar autoritatile bulgare au facut ce ar fi facut si cele romane: au inchis traseul. Iar apoi nu au mai investit bani in reparatii.

Podurile si scarile sunt intr-o stare avansata de degradare si intr-adevar nu mai prezinta siguranta. Intr-un loc chiar remarcam cum natura incepe efectiv sa le napadeasca.



Lasind la o parte starea actuala, cei ce au gindit  traseul merita totusi laude. Ei au creat un sistem de podete, scari si balustrade la mare inaltime care permiteau sa traversezi, cumva pe sus de pe un versant pe celalalt. Poteca si amenajarile erau ingenios construite, numai din lemn, fara alte materiale moderne. Dupa ce treceai de primul pod, se ocolea o stinca iar apoi se coborau mai multe trepte. De aolo urma o coborire abrupta unde, ajutati de balustrade ( care acum nu mai exista ), ajungeai la alte doua podete. Si usor-usor se facea trecerea pe versantul opus unde poteca mergea in continuare pina la finalul canionului.

Mergem in continuare si nu departe dam de un alt pod suspendat peste prapastie. Si acesta este subred si nesigur. Din fericire, cu atentie, zona poate fi ocolita. De jos, din vale se aude zgomot mare de ape.

Mergem mereu pe stinca pina la un punct frumos de belvedere asupra lacului de acumulare Negovanka. De la acest punct de belvedere urmam un indicator ce ne trimite spre Cascada Momin Skok. Desi la inceput parea a fi buna, cu trepte amenajate, poteca s-a dovedit a fi un adevarat chin. Era in mare parte noroioasa, alunecoasa si cu greu puteai sa gaseti ceva util de care sa te tii. Cred ca a fost cea mai dificila parte a traseului.

La finalul coboririi dam de un drum forestier. Pe care il urmam inspre amonte. Pe masura ce intram in chei se face tot mai rece si drumul se transforma intr-o poteca uda si alunecoasa. Ocolim un bolovan imens, ne descataram citiva metri si traversam un pod de lemn destul de lung. Si la final vine si rasplata: vederea cu cascada Momin Skok.

Este vorba de o cadere de apa inalt cam de 10 metri. Debitul crescut al riului ofera un spectacol impresionant si din punct de vedere muzical. In limba bulgara Momin Skok, inseamna Fata tanara care sare. Denumirea aceasta are in spate o legenda care spune ca fetele bulgaroaice preferau sa se arunce in aceasta cascada ca sa nu se marite cu turcii care le stapineau tara.

Dupa citeva poze pornim inapoi. Vrem sa mergem pina la baraj si totodata sa gasim o modalitate de intoarcere mai buna. Poteca noroioasa si alunecoasa nu mai era o optiune.

Asadar tinem drumul forestier si tot timpul ne uitam daca pe undeva nu putem prinde o culme care sa ne readuca pe poteca de deasupra canionului. Si la un moment dat gasim chiar un drumeag fain dar din ce se vede foarte putin folosit.

Ne continuam parcursul si nu ne mai oprim decit la baraj. Lacul arata destul de bine, e curat. Ne atrage atentia o amenajare ciudata: un pod suspendat inrte barajul propriu-zis si un turn caruia nu i-am prea vazut rostul. Dar no, nebanuite sunt gandurile constructorilor bulgari de baraje.

Cascada Momin Skik vazuta de sus

Ne intoarcem pe acelasi drum forestier iar la momentul oportun incepem urcarea pe drumeagul cel vechi. A fost in fapt o portiune reconfortanta si am ajuns fara atita efort deasupra Canionului Emen.

Am venit spre masina exact pe acelasi traseu. Insa inainte de a pleca, am urcat pe scarile de beton in Pestera Emen. Pestera insa nu este deloc spectaculoasa, este faimoasa doar pentru o larga familie de lilieci. Dar totusi merita urcat fie si numai pentru peisajul vazut din gura pesterii.

Cam asa arata in martie 2018 Canionul Emen. Este un loc minunat in care merita sa iti petreci citeva ore. Eu cred ca este cel mai nimerit de vizitat primavara, cind e verde si suficienta apa care sa asigure debit pentru cascada Momin Skok . Toata plimbarea noastra a durat 3 ore.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2018