Poveste de la Bîrcaciu

Data publicării: 23 mar 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Aflat-am de tură de la Bircaciu cu mai bine de o săptămână înainte ca ea să se producă. Cum nu mai fusesem niciodată în această parte a Munților Făgăraş mi-am zis că e o ocazie numai bună. Mai ales ca zăpada este încă mare şi ture la altitudini prea ridicate nu sunt chiar indicate în perioada asta a anului.

Grupul a fost numeros( 20 de persoane ), marea majoritate compusă din elevi din clasele a X-a şi a XII-a de la Liceul Andrei Şaguna din Braşov. Pe lângă ei ne-am făcut loc şi noi, ăştia mai bătrâni. Cred că de prin şcoala generală nu am mai fost pe munte în cadrul unui grup atât mare.

Dar să facem prezentările:
Cami, Juliana, Roxana, Diana, Ioana, Georgiana, Gabi, Gabi, Timea, Alexandra, Anca, Laura( dirigă / profa de romană ) - cunoscute în anumite cercuri drept veveriţele.
Veverițoii au fost reprezentaţi de George, Răzvan, Alex, Radu, Adi, Marian, Andrei şi Bogdan.


Ne vedem în Gara Braşov dis-de-dimineaţă şi avem plăcuta surpriză de a fi transportaţi până la Avrig de o Săgeată Albastră. Stăm la poveşti şi timpul zboară. Ne dăm jos în Avrig unde suntem aşteptaţi de două microbuze( telefon 0724 352 488, domnul Eugen ). Plecăm spre Poiana Neamţului dar cu vreun kilometru înainte cabană apar problemele. Microbuzele nu reuşesc să urce o pantă mai înclinată. Urmează un program artistic presărat cu împins de mocrobuze, derapaje, înzăpeziri, mers în marşarier şi patinaj. Până la urmă hotărâm că de aici să plecăm pe jos. Totul culminează cu întoarcerea manuală a microbuzului.

Intrăm în traseu pe la 10:50. Pe săgeată scrie că drumul se parcurge în maxim două ore şi jumătate pe cruce roşie. Personal mă aştept să facem cam 4-5 ore. Nu e bătută poteca, sunt doar urme de schiuri. Pornim voioşi spre prima urcare. Aici ne întâlnim cu apele unui pîrîaș ce curge paralel cu poteca. Drumul continuă pe curba de nivel oferindu-ne, în introducere, câteva peisaje drăguţe cu ţurţuri lungi. Trecem pe sub un funicular şi ajungem, cam după 30 de minute, în locul în care părăsim râul traversîndu-l pe un pod. De aici lucrurile se complică. Zăpada devine brusc mai mare şi începem să ne afundăm destul de mult. Beţele mele de trekking nu mai sunt de prea mare ajutor. Opririle devin mai dese însă nu ne dăm bătuţi.


Suntem ajunşi din urmă de un grup din care face parte şi on cocker. Simpla lui prezență şi exuberanța specifică rasei ne înveleşte şi ne face urcarea mai plăcută. Parcurgem o muchie împădurită şi îngustă, urmată de câteva serpentine şi iată-ne la indicatorul ce ne spune că mai avem 40 de minute până cabană. De aici slăbesc un pic ritmul căutând totuşi să îi am pe copii în raza vizuală. Urc această porţiune singur, în spate ştiu că mai e o parte a grupului dar nu îi văd şi nici nu îi aud. E un prilej bun de a observa nişte lucruri: e atât de linişte încât îmi ascult bătăile inimii, respiraţia. În jurul meu zăpada a creat pe brăduţi forme ciudate ce le putem asocia cu personaje din basme. Sunt parcă pe o altă lume acum, plutesc undeva între cer şi pământ. Oboseala toată s-a risipit parcă. Aud slab, ca prin vis, câinii de la cabană, deci sunt aproape. Ies din pădure şi dau de o săgeată pe care scrie 15 minute.


Şi au fost 15 minute de mers pe la marginea golului alpin pe o potecă săpată în pulver. Pe partea dreaptă se văd crâmpeie din vârfuri şi creste, căci norii par aş fi unit forţele în dorinţa de a parcurge şi ei creasta principală de Făgăraş. La cabana sunt întâmpinat de cei 3 câini care mă intimidează puţin dar le vorbesc şi mergem împreună pe ultimii 50 de metri. Am urcat în 3 ore şi jumătate.




Urmează tradiţională dezechipare şi un ceai cald care face toţi banii. Copiii încep să se instaleze pe prici. Şi că veni vorba de ei, am rămas plăcut impresionat de dragostea lor pentru munte, de bunul simţ şi de felul în care au înţeles să comporte într-o astfel de ieşire. Şi din câte am vorbit am dedus că au la activ destule ieşiri. De asemenea au echipamentul adecvat unei astfel de ture. Dragilor, respectele mele, sunteţi pe drumul cel bun. Felicitări pentru voi şi părinţii voştri.

Atmosfera e faină la cabană. Stăm de vorbă în faţa cabanei cu simpaticul nostru cabanier, Nea Petre pe numele său. Ne priveşte cu zâmbetul reţinut, ne arată bifurcaţia spre Negoiu. De la cabană în sus zăpada e imaculată. Şi parcă mai mare. Reglez băţul de trekking la dimensiunea lui maximă( 1,35m ) îl înfig în zăpadă. Zăpada trece de ultima gradaţie.


Creastă se mai limpezeşte şi Nea Petre începe o lecţie de geografie ah-hoc:
- Colo e Suru. Următorul e Budislavu. Urmează Vârtopul Roşu. Cel din spate, cu cele 3 vârfuri, e Ciortea. Dacă vă uitaţi bine se zăresc şi stâlpii cu marcaj.

Explorez un pic zona coborând spre Avrig. S-a mai limpezit şi dacă priveşti atent vezi blocurile din Sibiu. Mă întorc uitându-mă la mulţimea de țurțuri de pe cabană. Privirea îmi e atrasă însă de platoul aflat deasupra cabanei. E abrupt şi plin de zăpadă mare. Îl întreb pe Nea Petre dacă se poate urca. Ne recomandă să stăm pe loc, riscul e mare acum. Ne spune că zilele trecute a auzit o bubuitură şi că bănuieşte că, undeva pe drumul dintre cabanele Bîrcaciu şi Negoiu, s-a produs o avalanşă.

Marian pune tot felul de întrebări şi pare hotărât să încerce. Dar o lasă pentru a doua zi. Intrăm iar în cabană. Adi scoate două peturi de bere, ceea ce îi aduce din partea mea 30 de puncte. ;) Avem cu noi nişte fete chitariste care au luat în primire caietul de cântece şi s-au pus, timid, pe cântat. Ce bine e să auzi cântec de cabana!

Avem norocul unui apus de soare frumos ce luminează crestele în roşu.


Se înnoptează şi Nea Petre ne invită afară să vedem luminile Sibiului. Încercăm să facem poze, dar fără prea bune rezultate. Hm...în Piatra Mare am reuşit ( Mara, Oana – vă mai amintiţi ) trebuie să pot şi acum. Totul e să..improvizezi. Iau un trepied micuţ şi fixez cumva aparatul între cele două săgeţi cu H2O. Urmează câteva încercări şi reglaje şi până la urma iese!

Ceea ce a urmat e uşor de anticipat: masa de seară pregătită de Tanti Mariana şi nea Petre( Adi a fost pe post de ospătar, aşa că a mai primit 22 de puncte, detaşându-se în clasamentul general ); un vin fiert, o ţuică fiartă, un ceai; poveşti de cabană; am încercat ( cel puţin eu ) să cântăm; copiii s-au dedat la jocuri de cărţi, de şah, de ţintar.

Dimineaţa mă trezesc pe la 6. Hai să mai lenevesc, îmi zic. Pe la şapte fără zece mă dau jos din pat. Şi ies afară:
- Da! E limpede! E senin, vârfurile şi crestele se bălăcesc în soarele dimineţii.


E o zi grozavă. Zăbovesc afară afară aproape o oră. Mă plimb prin toate părţile. Cobor până în locul în care poteca intra în pădure căutând unghiuri pentru fotografii. Revin abia când mâinile mi-au îngheţat de tot şi văd că doar Marian mai îndrăznise să iasă. E ger, zăpada are scârţăitul acela ce îţi gâdilă urechea în mod plăcut.


Lumea începe să se trezească. Îmi încălzesc palmele şi iară ies afară. Azi chiar e o zi de stat afară cu ochii după munţi. Poteca se animează brusc, oamenii noştri încep să vină pe afară. Nea Petre, hâtru cum îi şade lui bine ne zice:
- Voi aţi venit aici cu nişte gânduri foarte nasoale. Vreţi să îmi furaţi toate peisajele!
- Cum să nu vrem, Nea Petre? Doar că peisajele vor rămâne aici şi se vor schimba de la o zi alta.


Marian are o fixaţie. Vrea să merga pe potecă spre Negoiu. Cabanierul îi urează succes. După 20 de minute sună şi mă roagă să vin în spatele cabanei ca să îi fac o poză cu indicatorul. Să vedem ce scrie pe săgeată:
- Cabana Negoiu - 2h 1/2 - punct roşu
- Lacul Avrig - 3 ore - punct albastru
- Vf. Scara - 2 ore - cruce roşie

Înainte de plecare facem o tradiţională poză de grup. Apoi ne luăm rucsacii şi îl salutăm pe Nea Petre, mulţumindu-i pentru toate cele. Aşa cabanier, mai rar! O luăm la vale. Nu ştiu de ce dar taaare greu am ajuns până în pădure. Aşa e când faci pauze din 5 în 5 metri ca să te uiţi în depărtări! Copiii erau deja departe, noi ăştia mai apropiaţi de pensie nu ne putem ţine după ei.


Am coborât până la Cabana Poiana Neamţului într-o oră şi 45 de minute. Asta incluzând numeroase opriri şi pauze de de fotografie. S-a mai încălzit prin pădure câte un brad se mai scutură de povară. Jos e lume multă, maşini, gheaţa şi zăpada de pe drum au dispărut. Bem pe terasă o bere de bun rămas privind Făgărașii.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024