Cum am devenit tata. A doua oara.

Data publicarii: 10 iul 2018

Poate ca titlul e cam  ambigu dar descrie cel mai bine prin ceea ce am trecut la nasterea copilului nostru cu numarul 2.

Intro:
Data stelara: 07 aprilie 2018
Este ziua de Pasti. Suntem departe de casa in Slovacia. Facem o plimbare usoara insa Ramona nu se simte bine, are dureri.

Urmatorul control ne-a adus insa vesti bune. Copilul este mai mult decit ok, este bine dezvoltat. Practic vorbele medicului au fost astea:

- Copilul este foarte bine. Nu am ce sa ii gasesc.

La inceputul lui mai o verificare ne-a cam bagat in sperieti. Colul uterin era scurt asadar exista pericolul real al unei nasteri premature.

Ni s-a recomandat sa evitam obiectele care produc vibratii, zgomote si mai ales sa reducem cit se poate de mult deplasarile cu masina. De asemenea Ramona a primit tratament.

In urmatoarele luni am stat cit se poate de cuminti.

Nici de data asta nu am vrut sa stim daca copilul va fi baiat sau fata. Maria insa a tras concluzia cu multe luni in urma:

- E baiat, nu e fetita!!! Probabil or fi vorbit cumva ingerasii intre ei.

A fost o perioada stresanta, asteptam cu nerabdare sa treaca ziua de 10 iunie cind teoretic in caz de nastere nu ar mai fi fost prea multe riscuri.

Data stelara:12 iunie 2018
Ni s-a spus ca momentul nasterii este aproape. Copilul e intors, colul uterin s-a deschis, asadar evenimentul se poate intimpla oricind. De data asta am fost mai bine pregatiti. Am avut si hainite, am facut si bagajul pentru maternitate.

Bebele insa nu vroia sa iasa. Ramonei ii era rau mai tot timpul Rau din ala cu dureri si cu vomitat, dimineata, la prinz, joia. Mai pe scurt oricind.

Zilele treceau iar bebele nu parea ca are de gind sa isi doreasca sa facem cunostinta. E foarte adevarat ca era foarte activ. Poate nu mai incapea si de aceea se misca intr-un incercind sa isi gaseasca o pozitie cit mai confortabila. Noi glumeam spunind ca joaca tenis cu Simona Halep.

Data stelara: 04 iulie 2018

E seara, stam in pat. Maria ne spune ca vrea sa il vada pe Sufletel ( asa i-am spus noi copilului nenascut ), ca e micut, ca vrea sa vina la noi acasa. Bebele e tare vioi, cind pun mina pe burta se misca energic. Se pregateste probabil pentru Wimbledon.


Data stelara: 05 iulie 2018
Pe la ora 2:30, noaptea, Ramona sare din pat.
Simt o durere mare-mare in burta. Se ridica in picioare.
S-a rupt apa! Se apropie momentul.

Fata de prima nastere, cind copilul a venit aproape cu o luna mai repede si cind am fost luati total pe nepregatite, de data asta Ramona cam avea idee ce o asteapta. Isi facea griji ca va fi copilul mai mare si ca il va naste greu.

Eu in schimb am fost mereu foarte optimist. Prima data a nascut usor, a doua oara trebuia sa fie si mai usor. Atita doar ca mamica era cam speriata si usor intrata in panica.

Dupa pregatirile necesare, pe la ora 3 am plecat spre maternitate. De data asta treaba a mers snur, am prins toate semafoarele pe verde. E clar, iese!

Ajungem la maternitate. Ramona nu are dureri, este doar ingrijorata. Merge pe jos fara probleme la camera de garda. Sta ceva vreme acolo ca este consultata.

Intre timp iese afara o fata tinara. E tare speriata. Mi-e mila tare de ea. Femeie singura, in toiul noptii la maternitate, cu dureri. Sarcina are 33 de saptamani asadar nu e bine deloc daca ar naste. Ulterior am aflat ca avea doar 15 ani si ca pina la urma a fost ok si nu a nascut.

Ramona se imbraca si se pregateste de mers in camera de nasteri. De data asta merge pe jos, pe picioarele ei. Data trecuta, cu Maria, a fost pusa si dusa cu un scaun cu rotile.

Eu eram pregatit ca la nevoie sa merg sa asist si eu la nastere. Doar ca decizia asta o ia medicul in cazul in care constata ca mama poate naste natural si nu exista riscuri.

Pe la 3:30 ma duc acasa. Nu are rost sa stau acolo ca nu stiu cit va dura. Si de va fi nevoie in 10-15 minute voi fi inapoi.

Ajung acasa, stau doar citeva minute.

La ora 4:08 ma suna Ramona. Imi spune ca e in sala de nasteri si ca are dureri mari. Ma rog sa fie totul bine. E tot speriata dar ii spun ca o sa fie totul bine.

Ma duc la mine in camera unde am o poza cu mama mea, pe vremea cind ea era copil. Imi aduc aminte cit de greu m-a nascut pe mine: de simbata pina luni, ca asa se nasc oamenii buni. Sigur o sa o ajute pe Ramona cumva, de acolo de unde este ea, sa nasca repede si usor. Cel putin la fel de usor ca data trecuta.

Ei bine pe la 4:45 primesc iarasi telefon de la Ramona. Are o voce super linistita si ma anunta ca avem un baietel de 3,61 kg si 52 de cm. Asadar este marisor. Ii fac o poza si Mariei care doarme linistita. Ca sa ii arat mai tirziu ce facea ea cind s-a nascut frate-sau.

Cu ce doctor ai nascut?
- Nu stiu! Daca vrei sa il vezi, hai repede!

Sunt foarte surprins. Atunci cind s-a nascut Maria nici nu s-a pus problema ca pot sa vad nou-nascutul. Iute ca gindul ma pun in masina si vin la maternitate. Sunt echipat corespunzator, iar o doamna asistenta ma conduce.

Maternitatea din Brasov a fost renovata si arata senzational. Asa cum de fapt trebuie sa arate orice spital. Curatenie exemplara, ordine, lifturi moderne.

Ma apropii de sala unde se afla nou nascutii. E o camera in care sunt vreo 10 copilasi asezati in niste patuturi mici pe roti. O doamna tare draguta mi-l aduce pe baiat.

Baietelul nostru este invelit in paturi. Inca este cu parul ud. Are ochii deschisi si vad ca sunt albastru inchis. Si iarasi interesant: are par mult si negru.

Ceea ce simt in aceste momente e doar  usurare. Bine ca s-a terminat extrem repede si ca Ramona si copilul sunt ok.

Suntem fericiti. De astazi incolo vom intra intr-o alta etapa din viata noastra. Vom avea de crescut doi copii frumosi si speram sa facem treaba buna si sa ii ajutam sa devina niste adulti responsabili si pe picioarele lor.

Si la final trebuie sa multumim pentru tot doamnelor Dr. Dana Sebesian si Roxana Sebesian pentru tot ajutorul dat pe parcursul sarcinii. Si bineinteles doamnei Dr. Grecu, cea care a facut livrarea.

Pe baietelul nostru in cheama George.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2018