Serbia la superlativ: Uvac Meandri

Data publicarii: 11 iun 2019

Uvac este un râu transfrontalier, care izvoreste din Muntele Golija și de pe platoul Peșter, apoi curge prin sud-vestul Serbiei și trece în estul Bosniei și Herțegovinei. După 115 km, se varsa în final râul Lim. Inainte de varsare, pe o distanta de 10 kilometri, formează granița dintre cele două țări.

La prima vedere acest rau nu are nimic special. Insa daca studiezi un pic problema vei vedea un fapt inedit. Riul curge pe o lungime de 115km. Are extrem de multe meandre. Totusi distanta in linie dreapta intre izvoarele sale si punctul de varsare este de doar 40km.

Locul unde se gasesc cele mai spectaculoase meandre poarta numele de Cheile Uvac si se gaseste in apropiere de oraselul Sjenica din sud-vestul Serbiei. Sa ajungi acolo este o adevarata aventura. Adica,mai pe romaneste, e la mama naibii.

In urma cu mai multi ani, in 2011, am mai avut o tentativa de a vedea cheile. A fost un esec. Lipsa indicatoarelor si mai ales vremea proasta ne-au impiedicat atunci sa vedem unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume.

De data asta am fost mai bine documentati, mai bine pregatiti si in plus am avut la dispozitie GPS-ul.

Intre timp lucrurile s-au mai schimbat. Lacul Sjenica, aflat in aval de chei acum nu mai exista. S-a transformat intr-o pasune unde acum pasteau caii. De asemenea au aparut si citeva indicatoare. E drept sunt scrie in alfabetul chirilic. Dar sunt usor de descifrat. Trebuie urmat Uvac Vidikovac. In traducere asta inseamna Punct de Belvedere Uvac.

Se merge pe un drum forestier destul de prost si trebuie sa fii destul de hotarit si sa ai o masina care sa te ajute in citeva puncte critice. Intr-un final dupa ce urci doua dealuri, traversezi o vale ajungi la o fundatura in care se pot parca un numar mic de masini.

Am ajuns intr-o dupa-amiaza frumoasa. La locul de parcare ne-am intins pe iarba si am inceput sa mincam cite ceva. Ne-am imprrietenit cu o familie de sarbi din Belgrad care aveau o problema cu numarul de la masina. Cadea. Asa ca le-am dat niste sarma.

Sarbii sunt curiosi. Ne intreaba de unde suntem. Si sunt surprinsi cum de am aflat de acest loc secret. Eu le spun ca nici un loc nu mai este secret de cind a aparut si s-a dezvoltat Internetul.

Vremea pare insa ca vrea sa ne faca surprize. Si sa ploua. Asa ca strangem rapid si ne pregatim de plimbare sa vedem si noi minunea.

De la parcare si pina la principalul punct de belvedere se merge pe jos cam 15 minute. Nu exista marcaj insa este destul de greu sa te ratacesti. La inceput se merge pe o coama stincoasa, apoi poteca te coboara pina la un balcon de lemn.

Peisajul este coplesitor. Riul are culoarea smaraldului si isi croieste un drum sinuos printre stanci. Pare a fi extrem de nehotarit. Apa insa este la un nivel scazut. De asemenea pe apa sunt citeva barcute de mici dimensiuni care plimba turisti. Observam citeva debarcadere si o pestera.

Zona a fost populata in ultimii ani cu o specie de vulturi care s-a adaptat de minune aici. Locul este cu adevarat minunat si isi merita pe deplin faima. Stam citeva minute pe balconul de lemn pe care am avut norocul sa il prindem liber. De acolo mai ochim un punct de belvedere. Pina acolo e de mers cam 20-30 de minute se coboara ceva mai aproape de apa.

Traseul este incintator. Avem in permanenta in fata celebrele meandre, dar cu toate astea trebuie sa fim atenti fiindca in stinga sunt pereti abrupti. Asadar, ochii pe fetita ca pe butelie. Maria este foarte incintata si se minuneaza des.

 

 

In final ajungem si la locul de belvedere. Cel de aici este mai spartan si aproape deloc frecventat de turisti. Practic este doar un gard care te impiedica sa cazi si o bancuta. Punctul de belvedere se gaseste la finalul meandrelor.



Aici stam ceva mai mult timp si din fericire avem sansa sa vedem mai multi vulturi. Cei de aici sunt din specia isgrifon, una dintre cele doua specii de vulturi ce inca mai traiesc in Serbia. Sunt absolut impresionanti fiindca sunt destul de mari. Am citit ca exista exemplare care au anvergura aripilor de 3m.

Zborul vulturilor a fost studiat de oameni de știință si ingineri de aeronautica. Ei au folosit cunoștințele acumulate la construcția de aeronave. Rolul pe care vulturii de aici îl joacă în lanțul alimentar este unic și îi face de neînlocuit. Ei se hranesc si cu animale moarte și, prin urmare, opresc răspândirea bolilor și contribuie la un fel de "reciclare naturală".

Rezervația specială naturala "Uvac" se remarcă prin prezența a 104 specii de păsări. Apele curate reprezintă un habitat ideal pentru 11 specii de pești.

In final am scapat neudati si bucuria celor citeva ore petrecute deasupra Cheilor Uvac a fost deplina.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Bergheanu Lucia

    15 sep 2019 15:47:55

    Felicitari penrtu dragostea de natura :-pt. Curajul de a-i lua pe cei mici cu voi si asfel sa le insuflati si lor dorul de cunoaștere si nu in ultimul rand faptul ca popularizati astfel de Frumuseți ! Felicitari din toata inima ! Biolog Bergheanu

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2019