Grecia: Pasul Barros ( sau Mparros ) din Muntii Pindului
Data publicării: 16 sep 2019
In ultimii ani am tot calatorit prin Grecia. Ca mai toti in drum spre mare sau in drum de la mare. Cu toate astea am vrut sa vad si altceva. Grecia este fara indoiala si o tara muntoasa. Asa ca am cautat sa vad daca au si ei drumuri de altitudine.
In prima faza rezultatul a fost cumva surprinzator. Pasul Katara, undeva pe la 1700m, este considerat cel mai inalt pas unde ajunge o sosea asfaltata. Continuind cercetarile am mai gasit si alte drumuri insa majoritatea erau nepavate. Totusi, undeva pe un site cam obscur am dat de o informatie interesanta: cel mai inalt pas cu sosea asfaltata din Grecia este Pasul Barros, parte a Muntilor Pindului.
https://www.dangerousroads.org/europe/greece/1277-baros-pass-greece.html
Apoi am continuat cercetarile si am dat de un site de motociclisti. Acolo era descris un traseu ce pleca din Ioaninna si se termina in satul Kalarites. Bineinteles am folosit si Google Maps si Google Street View. Acolo am vazut ca drumul continua din Kalarites pina in Pasul Barros iar de acolo parea sa coboare spre Metsovo. Adica exact cum mi-ar fi placut mie. Partea proasta era ca Google Street View se oprea in Kalarites iar eu nu stiam daca drumul din pas pina in Metsovo este asflatat si nici nu aveam vreo idee despre starea lui.
Intre timp am ajuns in Pasul Barros de doua ori. Odata prin Kalarites si odata prin Matsouki. Recomand ambele trasee, pot fi si legate cumva intr-o bucla. Inca ceva: Pasul Barros mai poate fi gasit si sub numele de pasul Mpaross.
Sa o luam pe rand insa.
Traseul prin Kalarites
https://goo.gl/maps/LiPnJ3jgyJpxL7dg8
Veneam din Lefkada, eram pe autostrada in apropiere de Ioaninna. Iesim de pe autostrada spre satul Kotselio. Trecem de el si incepem sa coborim accentuat. Trecem podul peste raul Arachtos. Si incepe un urcus serios cu 21 de curbe in ac de par si cu altitudine recastigata rapid.
Peisajul se deschide si ne ofera primele momente de bucurie. Oprim intr-un loc mai larg si facem poze. Stam mai mult fiindca ne hotarim sa si mancam. Vedem in departare orasul Ioaninna, lacul de linga el si insula.
Pornim apoi iar la drum. Se merge incet, drumul are o multime de viraje si nu e chiar in cea mai buna stare. Nu sunt gropi insa din cand in cand apar denivelari neasteptate sau alunecari de teren in urma carora avem sectoare de drum ingustat. Ce am remarcat: desi circulatia este aproape inexistenta este plin de tomberoane.
Trecem apoi pe linga satul Kevos. Mai sus de el este o intersectie unde drumurile se despart ducind spre mai multe sate. Indicatoarele rutiere arata ca niste pomelnice.
Ajungem si in urmatorul sat Petrovounion. Trecem rapid tot pe linga el. Drumul incepe iarasi o usoara coborire. Urmeaza localitatea Potistika. Continuam coborirea si apropiere de munte. Peisajul devinde din ce in ce mai coplesitor. Atit de coplesitor incat si drumul a cedat linga satul Palaiochori. Aici asflatul a plecat undeva spre o lume mai buna iar drumarii au amenajat un drum temporar. Portiunea este ceva mai delicata fiindca se merge doar pe piatra necompactata. Dar trecem cu bine si revenim iarasi la asfalt.
Distractia maxima este insa in satul urmator Prosillio. Aici drumul este atat de ingust ca abia incape o masina. Vizibilitatea este scazuta. Mergi si te rogi ca din contrasens sa nu vina nimeni. Sau daca vine, sa nu aiba viteza prea mare. Bucata asta are citeva sute de metri. Din fericire trecem cu bine de ea si rasuflam usurati. Ne oprim la un loc de belvedere dotat cu umbrar. Peisaj iarasi coplesitor, cu valea aproape secata a riului Kalarritikos, un sat si un virf ascutit care aduce cu Matterhorn. Se numeste Skopos si are fix 2000 de metri.
Drumul incepe sa aiba probleme. Bolovani cazuti si lipsa de parapeti. In satul Mistras mergem cu atentie fiindca stim ca acolo trebuie sa cotim in stinga spre Kalarites. Incepe iarasi o urcare santoasa. Drumul pare tot mai necirculat. Tot mai multi bolovani pe sosea. Si nimeni pe drum. La un moment dat intram pe un sector de chei si suntem undeva la inaltime pe drumul sapat in stinca. Si deodata, surpriza: ne oprim in fata unui pod de metal care face legatura cu celalalt perete stancos. Podul nu inspira prea multa incredere initial fiindca pe jos nu mai este asfalt ci doar niste table.
Merg pe jos sa vad ce si cum. Podul este insa ok. Incerc sa ma uit in jos. Se aude un rau dar tot ce vad sunt niste varfuri de copaci. Putin mai sus este un indicator de traseu turistic spre o cascada. Trecem cu bine podul si reluam urcarea voiniceasca. Ajungem in sfarsit in Kalarites. Este un sat de piatra ce pare incremenit. Nu e nici tipenie de om. La intrarea in sat este un izvor cu apa rece si buna. Ne spalam, ne luam provizii. Un indicator ne mai linisteste. Pe el scrie Trikala si da! Metsovo.
Kalarites se gaseste cumva infipt( la propriu ) in munte la o altitudine de 1150m. Asadar pina in pasul Barros, pina la 1905m ne mai asteapta inca o urcare sanatoasa. Sau cel putin asa credeam. In mod ciudat, serpentinele dispar si se urca usor si constant de-a coasta unui munte. Un indicator cu Trikala ne baga in sperieti. Hei, dar pe unde se ajunge la Metsovo?
Cu toate astea continuam. Drumul este prea frumos sa nu mai mergem. Se vede si pasul. Intalnim citeva vaci. Mai sus dam de prima masina si primul om vazut pe acest drum. Ii fac semn sa opreasca. Omul vorbeste si engleza din fericire. Si imi da vesti bune: pina la Metsovo este drum asfaltat, cu unele probleme in citeva locuri. De asemenea imi indica si doua intersectii unde trebuie sa am grija. Retinem si chiar notam numele a doua localitati de pe traseu: Haliki si Anilio.
Multumim si mergem in pas unde facem o pauza lunga. In pasul Barros se intersecteaza insa trei drumuri. Primul este cel pe care am venit. Al doilea vine dintr-un sat aflat mai jos, Matsouki. Iar al treilea este cel care coboara foarte abrupt spre Trikala si Metsovo.
Iesim sin masina si facem cunostinta cu aerul de munte. E chiar rece si bate si vantul. Admiram varfurile aflate in apropiere, facem citeva poze.
Si avem ce poza. Chiar linga noi sunt cele doua virfuri printre care trece soseaua: Vf. Tsouma Plastari, 2178m. Virful are forma unei piramide insa straturile de roci sunt cumva curbate. Este un loc perfect in care se poate vedea cum s-au format muntii prin incretirea scoartei tereste.
Celalalt virf din apropiere este Barros, ceva mai mic, 1970m, frumos dar nu la fel de spectaculos ca vecinul sau. De asemenea gasim o gramada de creste custuri, virfuri si varfulete cit vezi cu ochii. Cu toate astea nu am remarcat pe nicaieri poteci turistice marcate. Am vazut doar ceva poteci ciobanesti care de regula duc la niste stane.
Suntem totusi in creasta principala a Muntilor Pindului. Majoritatea virfurilor trec de 2000m si creasta ramane pentru multa vreme deasupra acestei cote de altitudine. Cel mai inalt virf din zona este Kakarditsa, 2409m.
Traseul prin Matsouki
https://goo.gl/maps/Nvki1iyr5KoQkXyc8
A doua oara cind am ajuns in Pasul Barros am avut o abordare usor diferita pe partea de gol alpin. Am venit la fel, tot dinspre Ioaninna pina la Mistras.
De aici incepem iarasi o urcare in serpentine pina la marginea satului Christi. Ajungem iarasi pe un drum sapat in stanca. Pe versantul opus se vede drumul spre Kalarites. Se vede si satul Syrako. De la un moment dat vedem si satul Kalarites.
Intre cele doua drumuri este o vale adanca. Continuam si undeva gasim un panou informativ care ne povesteste de niste cascade. Putin mai incolo dam iarasi de un pod de fier lung, suspendat la mare inaltime. Opresc inainte de el si pasesc sa vad cit de jos e raul. Si e jos tare. Mai mult din dreapta lui vin navalnic apele unei cascade. Din pacate nu reusesc sa vad prea bine. Revin pe mal caut in zadar o pozitie mai buna de unde sa pot poza tot. Pur si simplu haul e prea mare.
Revin la masina si plecam mai departe. Zgomotul tablelor de pe podul de fier este cam sinistru dar trecem cu bine. Dupa inca doua serpentine ajungem la un alt pod. Asta e de piatra, ceva mai modern, ca are si trotuar. Pe sub el este un sector de chei unde riul merge vijelios formand cascade si vartejuri ca in final sa se verse in valea principala prin cascada de care va povesteam mai devreme.
Imediat dupa pod intram in satul Matsouki. Chiar inainte de intrarea in sat este o intersectie. Noi am luat-o drept in directia satului. Drumul s-a ingustat semnificativ. Satul e pustiu. Apar si doua sectoare cu panta mare. Masina urca cu greu dar deja GPS-ul nu mai stie nici el care e drumul bun. Ne baga pe niste stradute inguste unde chiar si manevrele de baza devin imposibile. Si ca tabloul sa fie complet, incepe sa ploua.
Gasesc undeva o intersectie cu trei stradute inguste. Dar cumva-cumva reusesc sa intorc masina, Mai cobor un pic intr-un loc mai lat si acolo studiez un pic situatia. Imi dau sema imediat unde am gresit si intr-un minut revenim pe drumul cel bun.
Ca sa nu patiti ca mine trebuie sa procedati asa: nu cedati impulsului de a intra in sat din prima. Faceti la stinga pe drumul ce se arata mai prost si care intra in sat pe alt parte. Nu scapati de drumul ingust dar macar aveti undeva un sens unic si, foarte important, lipsesc pantele accentuate.
Spre iesirea din sat exista o scoala cu teren modern de sport si loc de joaca. In satul asta pina la urma am vazut patru barbati catarati pe un acoperis. In rest nimeni. Oare sunt si ceva copii sau ceea ce vedem este o investitie inutila cum se mai gasesc si in Romania?
De cum iesim din satul Matsouki incepe catararea spre Pasul Barros. Drumul este mai dificil pe aici decit prin vaianta Kalarites. Dar si mai frumos. Se urca in serpentine strinse si rampe accentuate. Multe portiuni de drum sunt surpate si reparate doar cit sa mai poata trece o masina. Pe alocuri trebuie ocoliti bolovani.
Dupa o vreme panta se calmeaza iar drumul urca usor de-a coasta si duce mai lin in Pasul Barros. Intre timp in pas a aparut o constructie, un fel de zid alb pe care scrie ceva cu galben de nu vezi mai nimic. Odata ce te apropii constati ca este un fel de indicator rutier care te indruma spre Kalarites.
Traseul de coborire spre Metsovo
https://goo.gl/maps/6qCehypECy8ymLG88
De fiecare data am coborit spre Metsovo locul pe unde trece autostrada. Dupa pas drumul pare si mai stricat. Dar din nefericire se coboara repede si abrupt pina la limita padurii. Prea multe nu ar fi de spus. Am mai vazut de fiecare date niste turme de vaci nepazite. De asemenea citeva drumuri de piatra se desprind in stinga si in dreapta dar nu poti vedea unde duc. Apoi capcanele, portiunile cu drum prost, denivelari si surpari sunt ceva mai dese.
Cam asa ne-a fost drumul pina linga satul Haliki. Acesta este un sat placut de privit, pitoresc, tot din piatra. Dar si el pare nelocuit. Ne atrage atentia o biserica mai mare aflata izolata cumva de sat. Drumul merge pe o vale o vreme. Apoi iarasi avem de urcat serpentine si bucati de drum surpat care ne duc din nou in gol alpin.
Privim in urma. Si revedem pentru ultima data creasta Muntilor Pindului cu pleiata de virfuri ce trec de 2000 de metri. Ne oprim pentru niste ultime poze.
Apoi drumul intra in padure. Portiunea de aici este in stare mai buna. Drumul se ingusteaza si merge la inaltime pe curba de nivel a muntelui. Partea asta este ceva mai circulata insa trebuie mers cu grija fiindca doua masini incap greu.
La final ajunge deasupra localitatii Anilio. Sub noi este un sector de autostrada impresionant: tunel, viaduct, tunel. Si pe fundal frumosul orasel Metsovo. Drumul continua pe deasupra tunelului de autostrada. Am ales varianta care merge prin satul Anilos care are un aspect simpatic. Pentru cei ce se grabesc exista si o varianta de ocolire.
Cea mai dubioasa chestie este insa de departe intrarea pe autostrada: asta este de-a dreptul inspaimantatoare: intri undeva intre doua tunele, nu ai banda de acceleratie adevarata ca intre tunele este distanta relativ mica.Teoretic, pe acest sector de drum vuteza maxima admisa este de 80km/h. Practic nimeni nu o respecta.
Asadar am dat geamurile jos, am fost atent la zgomotul dinspre tunel si la momentul oportun am intrat cit am putut de repede pe autostrada. Daca ati ajuns sa cititi aceste randuri veti sti ca am scapat cu viata.
Revenind la povestea noastra. Prima si a doua oara am mers pe aceste drumuri de munte pentru a mai vedea ceva si pentru a evita monotonia condusului pe autostrada. Dupa aceste experiente ne-am convins ca trebuie sa petrecem vreo 3-4 zile pe drumurile si in satele acestea din Muntii Pindului. Sunt destule lucruri de vazut: sate, chei, pesteri, cascade si citeva poduri ingenioase.Odata si odata ne vom face timp si pentru asta desi atunci cind ajungi in Grecia primul gand e sa faci o baie in apele acelea incredibil de curate.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole