Grecia: In cautarea lui Zeus pe Muntele Olimp

Data publicarii: 25 sep 2019

ura asta venit asa cam pe nepusa masa. Nu eram foarte pregatit si nici macar sigur ca pot ajunge. De fapt totul a fost pina la urma o chestiune de noroc. M-am nimerit in Grecia in aceeasi perioada cu Dan si Roxana. Ei stateau mai la poalele Olimpului, eu eram undeva la 200km distanta, in Halkidiki, la mare.

Ei aveau in plan o urcare pe Muntele Olimp si m-au invitat si pe mine. Cumva lucrurile s-au aranjat si in final am putut merge si eu. Planul era ca toata excursia sa dureze o zi. Trebuia plecat dimineata devreme ca sa profitam de ziua lunga.

Asadar, pentru mine, plecarea a fost undeva la ora 5 dimineata. Am condus cei 200km pina la Litochoro. Ne auzim la telefoane. Eu am urmat niste indicatoare cu parcul national Olimp si am urcat pe un drum ce ocolea satul Litochoro. Dan era cu masina prin sat. Tot timpul am avut impresia ca ei sunt undeva in fata si de aceea pe drumul de munte am tras mai tare sa ii prind din urma. Intr-un final ne-am lamurit ca eu eram de fapt in fata.

E putin peste ora 7 dimineata si in parcarea de la Prionia( 1100m) sunt deja multe masini. Gasesc un loc in partea de jos. Vin si Dan cu Roxana ne echipam. Desi prognoza se arata buna, era inorat si incepuse sa picure.

Si ceea ce urmeaza este o faza de cascadorii rasului.

Stiam ca trebuie sa urmam un traseu numit E4. Niste tipi care alearga se baga direct pe traseul asta. Mergem si noi, trecem raul pe un pod de lemn si incepem sa coborim puternic. Nu e bine.

Revenim in parcare gasim un marcaj si ne bagam pe el. Traseul urca deci lucrurile par sa fi intrat in normal. Nu mergem mult si observam un indicator. Citim si ne ia rasu’-plansu’. Iar nu e bine, traseul asta duce altundeva.

Iara venim in parcare. Un pic mai sus este un panou cu o harta. Mergem acolo ne lamurim cum pleaca traseele si de data asta mergem pe cel bun. Inceputul traseului arata fain: alee pietruita, pod frumos, rau, cascada.

Dupa aceea incepe o bucata lunga de urcare prin padure. Ne oprim cam dupa o ora la un izvor amenajat. Bem apa si plecam mai departe. Ne ajung din urma niste baieti cu care intram in vorba. Ne spun ca vor sta 3 zile pe Olimp si sunt mirati ca noi ne-am propus sa facem doar un traseu de o zi.

Cand afla ca suntem din Romania, unul dintre ei devine entuziasmat. A zis ca Bucurestiul este cel mai fain loc din lume, ca a fost acolo la niste petreceri grozave. Va dati seama ce ochi mari aveam cand am auzit prostia asta. Totusi i-am recomandat ca in anii ce vin sa viziteze Transilvania si sa urce si prin muntii nostri.

Urcam tot timpul, in unele locuri sunt amenajate trepte. Intr-un final iesim din padure. Ghicim doar pe unde se afla refugiul A sau, pe numele sau lung, Spilios Agapitos, 2100m. Gluma se cam ingroasa, un platou compact de nori sta incapatanat in zona inalta a muntelui. Urcam o gramada de serpentine. Vedem si zapada. Sentimentul este ciudat. Ieri stateam la soare si fusesera 38 de grade iar acum e racoare si dam si de pete de zapada. Tinem mereu partea dreapta a vaii. Abia pe undeva aproape de cabana trecem pe partea cealalta a vaii. De acolo mai avem citeva serpentine. Se vede si curtea cabanei. Si, dupa 3 ore, vine si primul popas mai lung.

Refugiul A este de fapt o cabana in toata regula. Cine vrea sa stea in sala de mese trebuie sa se descalte. Noi ramanem afara si luam masa. Este cam rece si norii par ca nu au de gand sa plece.



Remarcam un grup de romani si vorbim cu ei. Sunt din Iasi, au urcat deja pe varf. Spun ca au prins vreme proasta si ca ultima parte a traseului a fost periculoasa din cauza rocilor ude si friabile.

 

 

Incepem deja sa ne gandim ce ofrande sa ii aducem lui Zeus sa faca un pic de lumina si sa ne ajute sa ii vedem varful si tronul sau celebru. Bineinteles vorba aluneca aluneca spre care dintre noi sa sacrificam.

Eu si Dan sustinem ca trebuie sacrificata Roxana, ca e femeie. Sa facem cum a facut Mesterul Manole cel ce a inventat bodybuilding-ul zidind-o pe Ana. Si uite ce minunatie a iesit dupa aceea.

Roxana zice ca trebuie sacrificat Dan, ca e cel mai in varsta dintre noi. Sa nu retezam aripile tineretului. Dan zice ca nu, ca el e mai atos si ca trebuie ca cel sacrificat sa fiu eu. Dar, eu sunt mai gras si lui Zeus nu-i place grasimea.

Pina la urma nu mai sacrificam pe nimeni si incepem urcarea. Traseul se aspreste. Se urca tare. Si intram, definitiv in ceata. Urcam mereu fara sa vedem mare lucru. Gasim un loc de popas sub forma unei bancute de piatra. Aici renuntam la ideea sacrificiului uman si schimbam tactica: trebuie sa ne unim fortele si sa alungam norii prin forta gandurilor noastre.

Pina sa punem noi in practica toate acestea Zeus ne rasplateste cu sunetul unei avalanse de pietre. No, stai asa ca treaba e complicata. Mergi prin toata ceata asta si nici nu vezi de unde iti cade o piatra in cap.



Pornim mai departe. Dan incepe sa aiba ceva probleme si de aceea inaintam cu precautie pastrand o distanta de siguranta in care sa ne putem vedea intre noi. Cu Dan este foarte usor sa stim cand nu se simte bine: nu vorbeste si el este in general un  guraliv.

Folosim din plin GPS-ul fiindca e plin de tot felul de intersectii cu poteci si potecute. Marcate si nemarcate.

Incepem urcarea spre Vf. Skala, vecinul Mytikas-ului, cel mai inalt punct de pe Olimp cu altitudinea 2918m. Din pacate nu scapam de nori si de ceata. Mergem mereu fara sa vedem prea multe.



 

 

Ajungem intr-un final pe Vf. Skala 2866m. Aici situatia este si mai urata fiindca apare vantul. Virful asta nu e marcat prea artistic. Sunt doar doi stalpi pe care nu scrie nimic si un panou prins pe stanca, tot fara scris.

Stam citeva minute si la un moment dat vine intrebarea fireasca: bine-bine dar pe unde se continua spre Mytikas? Hai sa vedem. Tot GPS-ul ne scoate din dilema. Ajung la o margine de prapastie si de acolo nu se mai vede nimic. Banuiesc ca poteca se rupe si coboara tare pina in saua de sub varf.

O pala de vand muta un pic ceata si vad citiva metri. Cam asa e. Pare ca se merge pe o creasta ingusta cu roci friabile. Este un pic riscant pe vremea asta fiindca nu prea poti vedea daca esti pe drumul cel bun.

Si ca tabloul sa fie complet incepe sa ploua. E si frig asa ca ne imbracam bine. Mai pe scurt, punem pe noi cam tot ce avem. Hotaram sa ne intoarcem si poate sa revenim intr-o zi cand Zeus este mai ingaduitor.

Vantul si stropii ne cam biciuiesc. Coborirea merge tot greu si tot prin ceata. De la un moment dat, Dan incepe sa vorbeasca. Hopa, si-a revenit!



Si nu este numaiDan cel care isi revine. Si vremea da semne de indreptare. Ceata mai dispare din loc in loc si Zeus ne mai arata cite ceva. Peisajul pare desprins din alta lume: copaci crescuti in piatra.

 





 

Pe masura ce coborim ceata dispare. Ochim o creasta de unde banuim ca am putea avea ceva peisaj. Mergem acolo si asteptam putin. Si ceata se risipeste pentru ceva vreme oferindu-ne vederi spre Mytikas si spre Tronul lui Zeus din Olimp. Se pare ca treaba cu forta gandurilor a functioneaza insa nu instantaneu.

Oricum vedem ca Mytikas-ul poate fi abordat prin mai multe locuri. Consultam si harta din telefon si incercam sa gasim pe unde se poate urca. De asemenea se mai vad virfuri poteci, cabane. Daca vreodata mai ajung pe Muntele Olimp cred ca o sa aleg un traseu din cabana in cabana intins pe mai multe zile. Locurile sunt generoase.

Dupa ce norii pun iarasi stapanire pe virfurile Olimpului ne reluam coborirea. Suntem mirati ca traseul este abrupt si parca la urcare nu am avut impresia asta. Vedem si refugiul A de undeva de sus.





Ne despart de el o vale ingusta si citeva serpentine. Intr-un final ne oprim linga cabana. Stam la o vorba, mai mancam ceva. Norii se joaca in continuare pe creste aratandu-ne sau ascunzandu-ne virfuri si vai.

Plecam la vale si undeva pe serpentinele de dupa cabana luam hotarirea de a ne desparti. Eu vreau sa merg cit pot de repede pina la Prionia ca de acolo mai am de condus cel putin doua ore.

Coborirea merge bine inca ma simt bine fizic si pot sa trag fara probleme. Mai depasesc citeva grupuri, dau si de oameni care urca. Unii sunt cam prost echipati dar optimisti.

Singurul popas il fac la cascada de linga Prionia unde fac niste poze. Ajung in parcare la exact 11 ore de la plecare. Pe drumul de intoarcere mai opresc de citeva ori in citeva puncte de belvedere. Marea si plajele se vad de undeva de sus.

Cel mai spectaculos punct de belvedere a fost insa altul: undeva pe drum era un umbrar. Merg la el si ma trezesc pe marginea unui hau. In jos sunt doar stanci, vegetatie si o vale adanca.

De asemenea se poate observa frumos si satul Litochoro, punctul traditional de urcare in Olimp.

Desi nu am ajuns pe Vf. Mytikas eu am fost multumit de ceea ce am realizat. Pentru mine a fost un prilej de a mai petrece o zi pe munte, iar asta se pare ca pentru niste ani se va intimpla mai rar. A fost un antrenament bun, cam dur poate si un prilej de a initia planuri noi.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2019