Bulgaria: Frumuseti din Balcani, episodul 2

Data publicarii: 04 nov 2019

Dupa vizita in Kalofer si imprejurimile sale am plecat spre intrarea in traseul montan. Am parcurs cu masina cam 8km pina la Panitsite. Gasim chiar si indicatoare spre Cabana Rai. Lasam masina intr-o parcare linga Kalofer Bungalows, ne echipam si pornim la drum.

 

Parcul National Balcanii Centrali

 

 



Citeva minute mergem pe malul unui rau pe linga citeva case abandonate. Citiva caini ne latra de la distanta. Gasim un nou indicator: Cabana Rai, 4 ore, banda albastra. Din acest punct incepem si urcam tare pe o poteca destul de alunecoasa. Din fericire tot acest efort dureaza cam 30 de minute. Dam intr-un drum forestier unde este amenajat un loc de popas si un panou informativ.

De aici incolo mergem tot pe drum insa pe masura ce avansam acesta devine tot mai abrupt. Intr-un final iesim din padure si mergem pe muchia unui plai frumos. Efectele ploii de ieri inca se vad. Crestele muntilor sunt inca invaluite in ceata.

Identificam si locul in care fusesem ieri, Byala Reka. Ne oprim la o rascruce de drumuri. Unul coboara din creasta din Rezervatia Dzhendema( se citeste Gendema ) altul urca de la Manastirea Kalofer.





Noi tinem tot banda albastra si o buna perioada mergem drept, fara urcari sau coboriri semnificative. SI o tinem asa pina la capatul drumului forestier, unde se gaseste un mic si cochet loc de popas. Atmosfera s-a mai limpezit si admiram cu nesat peretii si cascadele din Rezervatia Dzhendema.

Aceasta este cea mai mare rezervatie din Balcanii Centrali si este vestita pentru sectoarele de chei, peretii abrupti si cascadele sale. Aici sunt ocrotite citeva specii de plante si animale. Dzhendema se traduce prin Iad insa locul aduce mai degraba cu Paradisul. In aria acestei rezervatii se gaseste cea mai inalta cascada din Bulgaria, cascada Rai, 124m.

Poteca noastra incepe sa coboare abrupt si intram iarasi in padure. Dam de un izvor cu debit bun si frumos amenajat. Mai jos gasim iarasi o cutie farmaceutica asemenatoare cu cea de ieri de la Byala Reka.



Coborim destul de mult pina ajungem in vale pe malul unui parau. Nu il traversam imediat ci mergem o buna bucata in urcare pe linga el. La capatul vaii este un potet si doua bancute. Acolo ne oprim pregatindu-ne pentru asaltul final spre Cabana Rai. Intre timp apare un tip insotit de vreo 5 cai. Este cel care se ocupa de aprovizionarea cabanei.

Pe una dintre stancile de aici este o placa comemorativa.Un tinar de 24 de ani, pasionat de munte, si-a gasit sfarsitul prin acete locuri.

 



Plecam mai departe. Ne asteapta o urcare mai dura. Plecam cu elan si din fericire prind un ritm bun care ma urca pina pe coama muntelui. Ies din padure si ma odihnesc citeva minute. De aici se merge pe o curba de nivel pina la Cabana Rai. Spre surpriza mea, am parcurs distanta foarte repede. Dupa vreo 10 minute eram intr-adevar intr-un peisaj demn de numele sau.

 

 




Asadar, ce avem noi aici: cabana frumoasa si mare, un cal liber, pereti abrupti, o mica bisericuta si cea mai inalta cascada a Bulgariei.

Intru in cabana si totul pare inchis. Vorbesc cu un baiat care statea pe afara si el ma duce la cabanier. Cabanierul are o mutra cam dubioasa, nu vorbeste nici o limba straina iar dialogul cu el pare rupt din filmele cu Tarzan:

Eu, Nikolai Mihailov? Tu?
Eu, Bogdan Balaban.
Si ma trece intr-un registru
Eu, Bulgaria. Tu?
Eu, Romania. Si iara scrie in registru.
Eu, Kalofer. Tu?
Brasov.
Skolko person?
Cetiri(4).
Ma masoara din priviri, Ia calculatorul si calculeaza.
72 leva. Davai, davai!

Ii dam cele 72 de leva cu sentimentul ca am platit locurile la suprapret.

Cabanierul ne conduce la paturile noastre si ne da fiecaruia lenjeria de pat. Urcam doua etaje si intram intr-o camera mare unde incap peste 20 de persoane. Nu e voie sa intri incaltat in camera, bocancii raman pe hol. Ne sunt repartizate doua paturi etajate care par ca au facut razboiul. Amindoua!

Pe o plasa de sirma obosita sunt puse niste saltele la fel obosite. Practic atunci cind te urci in pat sau faci o miscare se aude un zgomot metalic ascutit. Si mai descoperim ceva. Desi nu este semnal la telefon, cabana are wifi.

 











Dan si Zoli raman sa se odihneasca, eu si Nelutu urcam pina la baza Cascadei Rai. Poteca incepe fain, pe curba de nivel si ne duce in prima faza pe la bisericuta din piatra. E simpla, cu dotari minime. Noua ne atrage atentia un bidon de 10 litri plin pe jumatate cu monede folosit pe post de cutie a milei. Si care este destul de greu, dupa spusele lui Nelutu.

Dupa bisericuta incepe un urcus abrupt care timp de vreo 15 minute scoate untul din noi. Ajunge la baza cascadei. Debitul ei nu este impresionant, practic un jet de apa se pravaleste de undeva de sus. Impreuna cu Nelutu incercam sa apreciem inaltimea. Dupa estimarile noastre caderea de apa nu depaseste 100 de metri fata de 124 de metri cit este oficial. Insa nu putem vedea ce este mai sus, daca mai exista vreo treapta.

Stam la baza cascadei cam 30 de minute dupa care facem cale intoarsa la cabana. Intre timp s-a deschis sala de mese si putem comanda cite o bere Pirinsko pe care o savuram la o masa din fata cabanei.

Apare un grup vesel format din oameni trecuti de prima tinerete. Intre ei se remarca unul care are in spate o chitara impachetata atent. Sunt prietenosi si ne adreseaza citeva cuvinte in bulgareste. Evident nu pricepem nimic. Unul din ei stie ceva engleza si ne intreaba de unde suntem. Din Romania. Si cum aud asta, doua bulgaroaie incep sa cante intr-o romana perfecta o melodie populara romaneasca. Ceva cu “fetele danseaza hora”, un cintec pe care nu l-am auzit. Stam cu gura cascata.

Dupa ce ne revenim intrebam daca vorbesc romaneste. Ne spun ca nu, dar ca stiu doar citeva cintece.

Tipul care mai rupe engleza ne spune ca el este originar din Ruse si ca toti cei familia sa, mai putin el, vorbesc romaneste. Ne invita ca mai tarziu sa stam impreuna fiindca vor face niste cantari.

Se lasa seara si vrem sa mancam si noi oaresce. Avem de toate la noi dar am vrea sa incercam si mincarea de la cabana. Aici avem iarasi parte de o bariera lingvistica. Meniul este scris de mina cu caractere chirilice. Pina la urma eu deslusesc ceva mincare cu ciuperci si decid sa o iau. Citiva bulgari amabili ne traduc si ne ajuta sa facem cele mai bune alegeri.

Vine si trupa vesela si se instaleaza intr-o incapere mai mica aflata linga sala de mese. Incep sa cante si pare-se ca oamenii astia nu sunt la prima isprava de genul asta. Unele melodii le canta pe voci. Mergem si noi langa ei si suntem primiti cu entuziasm. Si din cite inteleg primim si niste dedicatii muzicale. Tipul din Ruse ne mai traduce uneori despre ce este vorba in cintece. Ca si la noi se vorbeste in general despre natura si prietenie.

Isi mai face aparitia un grup de cantatori. Si ei au un chitarist bun cu voce pitigaiata si cu un repertoriu care ii face pe vorbitorii de limba bulgara sa rida cu pofta. Se cinta alternativ, cand un grup cind celalalt.

Petrecerea se termina brusc undeva pe la ora 23. Cineva vine si cumva ii roaga pe cantareti sa inceteze pentru a nu ii deranja pe cei ce vor sa doarma. Nimeni nu are nimic de obiectat si ne retragem cu totii in camere.

Ca sa fac un rezumat al zilei avem asa:
Trasee:
Panitsite - Cabana Rai - 4 ore banda albastra.
Cabana Rai - Cascada Rai - o ora dus si intors. Nemarcat.

Dimineata facem ochi destul de repede. Colegii de dormitor bulgari sunt foarte harnici. Se echipeaza rapid si dispar in sala de mese. Luam si noi un mic dejun bulgaresc care insa pe mine nu m-a dat pe spate. Dupa aceea mergem sus, ne echipam ne facem bagajele. Iesim in fata cabanei si constatam ca suntem aproape singuri, aproape toate celelalte grupuri au plecat pe traseu.



Ne luam ramas bun de la Cabana Rai si pornim pe poteca. Tinta noastra de astazi este Vf. Hristo Botev, 2376m, cel mai inalt din Muntii Balcani.

Traseul incepe destul de blind cu urcari usoare pina pe culmea de dupa cascada. Acolo traseele se despart. Banda albastra duce la Cabana Vasil Levski ( 4 ore ) iar banda verde, pe care vom merge noi ne duce la Vf. Botev.

 


Din acest loc urcarea se aspreste iar poteca ne duce la baza unui perete stancos, aproape vertical. De acolo mergem o vreme pe curba de nivel pina la un izvor. Refacem stocul de apa si pornim mai departe.















Curand va incepe partea cea mai frumoasa a traseului de astazi. Este vorba de o portiune cu urcari mai accentuate unde suntem insotiti de cabluri. Castigam altitudine repede insa ne tot oprim pentru poze. Intr-un final ajungem in partea de sus a stancariilor. Vedem in sfarsit Vf. Botev care inca este departe. Pe virf exista mai multe constructii. Cea mai impunatoare este un releu foarte asemanator cu cel de pe Costila. Dupa o lunga pauza in care ne tragem sufletul, declansam asaltul final. Care dureaza cam o ora. Sunt doua variante de traseu: una de vara, pe curba de nivel, si una de iarna marcata cu stalpi si care tine linia piciorului.


Nu stiu cum facem ca la un moment dat ma trezesc singur pe traseul de vara, tovarasii mei preferind varianta de iarna ce avea sa se dovedeasca in final cam cu 20 de minute mai lunga. Urcarea este mai grea doar la final, in ultimele 10 minute am transpirat serios. Si iata-ma si pe platoul cu Vf. Botev. Locul este fain cu vederi largi. Se spune ca de aici se poate vedea o mare parte din Bulgaria. Asta cand e senin.











Vremea insa pare ca vrea sa se strice. Uneori nu se vede nici macar varful releului.

In zona virfului sunt mai multe constructii. Prima care imi iese in cale este Cabana Dormitor. Practic intr-un container a fost amenajata o cabana mica unde se poate dormi si unde se poate minca cite ceva. Apoi sunt doua monumente din marmura neagra. Nu am reusit sa deslusesc semnificatia lor.

Chiar pe virf este o statie meteo, iar linga este cladirea masiva a releului. Tot relativ aproape de virf. mai este o cabana pe numele ei Zaslon Botev.

Intre timp apar si restul baietilor. Facem poza de virf si apoi mergem la Cabana Dormitor unde mancam cite ceva. Intre timp afara vremea se strica de tot si incepe o lapovita. Ne adapostim acolo pina se linisteste urgia. Cu totul cred ca am stat vreo ora. Toata creasta Balcanilor a fost cuprinsa de ceata.

Urcam iarasi pe virf si mergem pe un gang aflat sub cladirea releului. Tinem de data asta un marcaj banda rosie. Suntem tot timpul atenti fiindca ceata este deasa. Din cind in cind ne intersectam cu drumul de masina. Incepe iarasi sa ploua si se face frig. Cam in 30 de minute ajungem la un refugiu numit Marinka. Seamana cu o stana. Intram si ne odihnim asteptand sa treaca ploaia.



Cind iesim afara trebuie sa schimbam iarasi marcajul. Avem de data asta o banda galbena. Mergem o vreme pe o poteca clara insa cind ceata se mai risipeste cosntatam ca nu mai gasim marcaj. Consultam GPS-ul si vedem ca suntem bine insa cumva intre cele doua poteci oficiale. Cea de iarna tine evident culmea, cea de vara este undeva mai mai jos de noi. Vedem ce a mai ramas dintr-un fost funicular. Adica din loc in loc se mai vad patru picioare din beton.

 



Apare soarele, ceata se mai risipeste si uneori mai vedem si releul de pe Vf. Botev. Facem o pauza cu intentia sa ne schimbam si curand suntem bine-mersi imbracati in haine uscate. Toate bune si frumoase pina se porneste din senin o noua ploaie cu soare. Semn ca dracul bulgar isi bate nevasta. Chestia asta ne cam scade moralul dar nu avem incotro si trebuie sa continuam. Intr-un final coborim pe poteca de vara. Intilnim un grup mare de vaci si vitei ce pasc nesupravegheati. Si care sunt cam speriosi si o iau la fuga atunci cind ne vad.

 


De la un moment dat poteca se lateste. Mergem cam pe curba de nivel si dam de o turma mare de oi. Cainii ne intimpina agresiv insa ciobanul ii potoleste rapid. Putin mai sus pare sa fie un alt refugiu.



Poteca noastra coboara usor prinzand de data asta un drum de culme. Mergem relaxat caci ploaia ne-a lasat in pace pina la refugiul KOP Bunkera. Asta arata surprinzator: usa metalica, termopane, gresie. Insa camera este complet goala.

 

 

 


Plecam mai departe pina ce creasta se termina dramatic. De aici ne asteapta o coborire foarte abrupta pe o poteca destul de alunecoasa si plina de pietricele mici. La inceput mergem prin padure. Cind iesim avem in stinga o mare rigola pe care se scurge apa si pare-se ca e prapad la ploi abundente. De aceea bulgarii au luat masuri amenajand niste gardulete de lemn, iar mai jos niste ziduri de piatra.

Dupa ce genunchii nostri au fost supusi la grele cazne inchidem circuitul si revenim la banda albastra pe care urcasem. Evaluam situatia: inca mai sunt multe ore de lumina, de aici in maxim o ora si jumatate suntem la masina. Asadar hotarim sa ne cautam o cazare cam la o ora de mers cu masina. Si gasim chiar in Shipka si ne rezervam camera direct de pe munte.

Ziua de astazi a fost lunga. Traseul nostru a durat 9 ore si jumatate.

Plecam spre Kalofer si de aici incolo mai intilnim citeva grupuri. Urmeaza coborirea abrupta de final si gata, suntem la masina. Ne deplasam rapid la Kalofer unde ne oprim la restaurantul din centru, Mehana fiind numele lui.

Este lume multa, dar ne gasim si noi o masa. Intrebam de ceva mincaruri traditionale. Prima optiune comunicata de chelnerita a fost “pork kavarma”. Cum eram destul de infometati ni s-a parut ca a durat o eternitate pina a venit mincarea.

Cevapcii, adica micii bulgaresti, sunt destul de diferiti de ai nostri. In schimb chestia numita “pork kavarma” a fost delicioasa. Este un fel de tocanita cu carne de pork si legume. Eu cred ca este gatita cuptor.

Laum masina, mergem cam o ora si gasim destul de usor locul de cazare, hotelul Opalchenets din Shipka. Hotelul pare a fi inchis dar avem o sonerie. Evident sun. Nu raspunde nimeni.

Dupa citeva minute vine un bulgar mare in fuga. E transpirat tot. Ne spune ca in Shipka se serbeaza zilele comunei si ca este implicat in organizarea acestui eveniment. La care ne si invita de altfel.

Ne luam in primire camera care arata foarte bine si are tot ce ii trebuie. Facem cite un dus. Dan si Zoli decid sa ramana la odihna, eu si Nelutu suntem curiosi cum arata o petrece bulgareasca.

Mergem pe jos cam 10 minute pina in centrul comunei. Acolo este o piata mare unde se desfasoara un concert de muzica populara. Artistii canta pe o scena dar nu exista reflectoare asa ca sunt cumva in penumbra si nu se vad bine. In centrul pietei este in plina desfasurare un fel de sarba. Bulgarii danseaza cu foc si cu aceeasi pasiune ca si romanii. Intr-un colt al pietei exista un punct de alimentare pentru copii: inghetata, popcorn, suc, bomboane. In coltul opus este un singur cort de unde se pot luat bauturi alcoolice si mincare. Bulgarii preparau la greu cevapcii si skara de m-am speriat. Tot in coltul ala erau si mesele.

Am baut vreo doua beri, am admirat miscarile dansatorilor iar apoi ne-am retras la odihna.

De data asta am avut somn de voie. Dimineata ne-am trezit, am facut bagajul si ne-am dus dus la restaurantul hotelului. Am primit un mic dejun fain cu ceva legume si o excelenta omleta cu cascaval, din ce am vazut un fel de mincare destul de popular in Bulgaria.

Plecam, hai sa zicem spre casa. Dar ca de obicei, ne oprim sa mai vedem cite ceva.

 

Buzludzha

 

Urcam la monumentul Buzludzha( se citeste Buzlugea ) direct din Shipka pe un drum mult mai bun. De data asta am urcat pina aproape de virf. Am prins vreme senina si am privit in voie in toate partile.

 



 

Buzludzha este un vârf al Munților Balcani, Bulgaria având 1441 metri înălțime. Pentru a comemora înființarea în 1891 a Partidului Social-Democrat din Bulgaria, precursorul Partidului Comunist Bulgar, regimul comunist bulgar a ridicat aici un monument ciudat care a fost inaugurat în 1981. Acum este abandonat.

Pe la monumentul comunist au inceput sa se mai miste lucrurile: a fost pusa paza militara permanenta, au fost astupate canalele prin care se putea intra clandestin, iar inauntru am vazut un utilaj care probabil este folosit pentru a curata locul.

La plecare ne-am intilnit cu un turist japonez, singura persoana aflata la ora aia in jurul monumentului.

Despre Buzludzha am scris mai multe aici:
http://bogdanbalaban.ro/574.html

Pasul Shipka



Apoi am tinut drumul de creasta cu masina pina in Pasul Shipka. Acest pas a fost in trecut un teatru de razboi important in istoria pentru obtinerea independentei Bulgariei. In 1877-1878 aici s-au dat lupte grele intre bulgarii sprijiniti de rusi si trupele otomane.

De aceea bulgarii au tinut sa marcheze acest moment ridicind aproape de pas, pe Vf. Stolevo, un turn. La acesta se poate urca pe jos direct din Pasul Shipka, urcind o gramada de scari de piatra, nu multe, doar 890. De asemenea exista si accces auto, o sosea cam de 1km lungime te duce pina la baza urcarii finale.



De data asta am urcat si in turn. Un leu uriaş din bronz, lung de opt metri şi înalt de patru, veghează deasupra intrării. La subsol a fost amplasat un sarcofag din marmură, în care odihnesc rămăşiţele pământeşti ale soldaţilor ruşi şi haiducilor bulgari căzuţi eroic în lupte. La celelalte 5 nivele ale clădirii, sunt expuse steaguri şi arme din acea periodă.

Sus exista o terasa de unde avem o panorama superba asupra Muntilor Balcani.

Mai multe despre Pasul Shipka si monumentele din apropierea sa gasiti aici:

 

http://bogdanbalaban.ro/576.html

 

Am pornit spre Veliko Tarnovo. Aici am facut o mica pauza destinata aprovizionarii cu produse Rose of Bulgaria. Nelutu are noroc si castiga o bere cu ajutorul unui capac castigator.

Asta a fost aventura bulgareasca din vara lui 2019. Am avut trei zile superbe care ne-au depasit cu mult asteptarile.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2019