Grecia: Insula Corfu
Data publicării: 13 nov 2019
Concediul de toamnă din 2019 ne-a adus în Corfu. Sincer eram sătul de mare ca mai fusesem două săptămâni la începutul verii în Lefkada și Halkidiki. Dar acel sejur i-a priit foarte bine lui George, care a început sa se miste mult mai bine. Am zis să repetăm experiența.
Inițial am vrut sa mergem în Thassos dar pentru ca ne-am hotarît tîrziu am găsit cazare doar la prețuri nesimțite. Pînă la urmă ne-am orientat către nordul insulei Corfu. Am stat la Roda la Pensiunea Pitsinis.
Legat de Corfu, nu am plecat cu mari așteptări. Am citit cîteva site-uri de profil. Cele românești spuneau că nu e o destinație care să te dea pe spate. Cele străine erau mult prea turistice și mult prea puse pe reclamă.
Am plecat pe ruta Brașov - București - Giurgiu - Ruse - Sofia - Salonic - Igoumenitsa. La Igoumenitsa este un mare port international. Dar evident sunt și destule curse locale către insulele din apropiere.
Ca sa ajungi in Corfu ai doua optiuni. Exista ferryboat pina in capitala insulei, Kerkyra, însă drumul durează cam doua ore. Noi am optat pentru o ruta mai scurta, pînă la Lefkimmi, unde călătoria durează 50 de minute. Ce ar mai fi de reținut. Daca veți cumpăra bilete online veți avea o reducere de 30%. Dezavantajul este că trebuie să ajungi la ora stabilită, altfel biletele nu mai sunt valabile. Mai multe detalii aici:
https://lefkimmilines.gr/en/home/
Noi am optat pentru biletele online și am fost punctuali ca de obicei. Am ajuns cam cu o oră mai repede și asta ne-a permis sa ne plimbăm puțin prin port. Din Igoumenitsa există și curse către orașele din sudul Italiei.
Corfu este o insulă grecească foarte atipică. A fost stăpanită de diverse puteri de-a lungul secolelor. Între 1386 si 1787 Corfu a fost sub dominatia venețienilor și de aceea impactul acestora a fost cel mai puternic, atît din punct de vedere cultural cît și arhitectonic. Influența turcească, atît de puternică în alte parți ale Greciei, este neglijabilă. De asemenea insula a mai fost stăpanită de francezi, britanici, italieni si nemți.
31.08.2019
Urcăm pe bac, parcăm mașinile la milimetru și în sfârșit ne punem în mișcare. Călătoria a fost ușor chinuitoare mai ales pentru că aveam copiii obosiți după drumul cel lung. Ne dăm jos la micul port Lefkimmi și plecăm la drum. Pînă la Roda avem cam 75 de km însă din cauza drumurilor proaste și denivelate, a aglomerației, am făcut aproape doua ore.
Facem cunostință cu insula Corfu. În Lefkimmi sunt o grămada de supermarketuri dispuse de o parte și de alta a drumului principal. Plecam pe o șosea cu doua benzi pe sens care însă este un fel de ocolitoare a orașului. La final drumul se îngustează și devine prost. Nu are gropi dar e plin de denivelari. De asemenea mai toate parcarile au fost transformate în gropi de gunoi. Găsești pe acolo de toate: saltele, televizoare, frigidere, gunoi menajer urît mirositor. Dacă și plajele sunt la fel…
Mergem încet GPS-ul ne duce pe coasta estică și ne bagă exact pe unde nu vroiam: prin capitală. Totuși drumul fiind aglomerat putem vedea mai pe îndelete cîteva atractii: Kaiser Bridge, Insula Soricelului, Manastirea Vlacherna.
Gps-ul ne îndrumă prin orașul Kerkyra și chiar aproape de zona centrala. Apoi cumva-cumva ne scoate către nordul insulei. Într-un sat, într-un loc fără intersectie prind un semafor pe roșu. Și stau. Și stau. Și stau. După ceva vreme se face verde și vedem care e ideea cu semaforul: în sat este o stradă îngustă și destul de lungă unde nu încap două mașini. Încă ceva despre condus. Aproape în toata insula este linie continuă, depășirile sunt aproape imposibile dacă vrei sa conduci legal.
Intrăm în zona de munte și începem să urcam serios până în Pasul Troumbetta. Acolo trecem pe cealaltă parte a muntelui Pantokrator și după o coborîre lungă ne oprim chiar lîngă plaja din Roda. Găsim cu greu locul de cazare. Accesul auto este și mai interesant: trebuie sa mergem pe o strada cu restaurante, care au mesele de o parte și de alta și abia apoi pe o strada tare îngustă ca să ajungem unde trebuie. Chestia asta m-a stresat la maxim de-a lungul celor 7 zile.
Pensiunea noastră arată foarte bine. Avem o camera mare cu trei paturi, bucatarie, aer conditionat, baie si balcon. Plaja este la cîteva minute de mers pe jos. De asemenea avem o grădină mare cu pomi fructiferi. Copiii noștri au apreciat în mod deosebit smochinele.
Maria este foarte nerăbdătoare să facă o baie. Ne odihnim puțin și mergem pe malul mării. Roda este o destinatie bună mai ales pentru cei care au copii mici. Apa se adînceste foarte lent, nu am vazut valuri deloc. Copiii s-au distrat de minune.
Seara dăm o raită prin stațiune să vedem și noi ce găsim. O grămadă de restaurante, unele dintre ele par a fi interesate exclusiv de clientii englezi. Spun asta pentru că își fac reclamă oferind posibilitatea clienților de a vedea meciuri între echipe obscure din Premier League. De asemenea se organizează niște de jocuri cu întrebări și răspunsuri.
Mai exista un restaurant unde se face karaoke. Un altul în care în fiecare seară exista o tema și muzica pe măsură: seară mexicana, seară retro, seară country și așa mai departe. Copiii se pot distra într-un loc de joacă. De asemenea sunt o mulțime de magazine cu suveniruri. Pentru cumpărături rapide există și cîteva magazine cu alimente la preturi mari. Că veni vorba, pe insulă întilnim două lanțuri de supermaketuri bine aprovizionate: Diellas și Dimitra.
Aproape de locul nostru de cazare sunt doua restaurante cu specific grecesc. Sunt unul langa celalalt și fiecare oferă cam același meniu, fiecare se laudă cu o seară grecească, primul în fiecare miercuri, cel de-al doilea, în fiecare joi.
01.09.2019
În ziua următoare ne trezim plini de elan pregatiți de o nouă zi de baie. Alegem tot plaja cea mai apropiată, cea din Roda.
Muntele Pantokrator
După-amiză plecăm cu mașina în zona de munte cu scopul de a urca în cel mai inalt vîrf al insulei, Vf. Pantokrator, 907m altitudine. Așadar de la nivelul mării ne punem conștiincios de urcat cu mașina. Mergem pe ruta Roda - Ahravi - Lafki - Petalia - Vf. Pantokrator. Drumul e cam îngust nu se poate merge cu prea mare viteză. Se trece prin cîteva sate unde mai gasesti cîte o tavernă adevărată. Asfaltul se oprește undeva sub vîrf. Dar de acolo se continuă pe un drum cu pietre și pămînt pîna aproape de virf. Pe jos s-ar face cam 15-20 de minute.
Chiar pe vîrf există o mănăstire cu același nume cu vîrful iar lîngă, putin mai jos, o pădure de antene. La fel ca în Muntele Elati din Lefkada.
Intrăm în curtea mănăstirii. Imediat pe dreapta este un mic magazinaș unde poti lua ceva de mîncat sau de băut. Sunt și cîteva măsuțe care îți oferă o priveliște superbă. Privim îndelung spre coastele Albaniei unde indentificăm rapid două stațiuni mai mari: Ksamil și Saranda.
De asemenea undeva jos, la mare diferență de nivel se găseste satul părăsit Perintia.
Tot în curtea mănăstirii ne atrag atenția o fîntînă arteziană dar și un stîlp înalt care cred că depășește 50 de metri. În vîrful lui se găsește un releu.
Biserica este toată din piatră și arată spectaculos pe exterior. Dar nici înauntru nu este rău. Este plin de icoane argintate întreținute impecabil.
Prima mănăstire de aici a fost construită în 1347, fiind închinată praznicului Schimbării la Față a Domnului. A fost distrusă în anul 1537 şi refăcută abia în 1689. A ajuns apoi din nou in ruină. În anul 1890, pe vechile ruine, a fost ridicată noua biserică în formă de navă, care dăinuie până astăzi.
Am coborit de pe vîrf cu gîndul de a ne opri la o tavernă din Lafki pe care o ochisem la urcare. Acolo însă avea loc un eveniniment așa că într-un final am revenit la Roda.
Sidari
Spre finalul zilei am plecat la Sidari. Stațiunea asta este cunoscută pentru formațiunile interesante săpate de apa si vînt. Cea mai faimoasă dintre ele se numește Canal D’Amour și este evident un magnet pentru turiști. Legenda spune că dacă un cuplu de îndrăgostiți face baie în acest loc va rămane împreună pîna cînd moartea ( sau tribunalul ) îi va despărți.
Noi am ales sa mergem la Canal D’Amour cam la finalul zilei de baie și plajă. Și a fost o idee bună fiindcă am găsit locul destul de liber, șezlongurile strînse, iar în apă doar cîțiva oameni. Pîna acolo trebuie să coborîm pe niște trepte de lemn.
Dupa baia de rigoare am facut o plimbare pe malurile sculptate de natură. Și aveam să mai găsim golfuri mici drăguțe și spectaculoase. Sunt amenajate alei, trepte. La intrare treci pe sub o inimă mare din lemn. Una peste alta locul este drăguț, iar pentru o plimbare la ceas de seară este ideal. Nu vreau să știu cum este în timpul zilei. De asemenea, la Sidari este o plajă lungă și lată bună pentru toate gusturile.
02.09.2019
Paleokastritsa
În ziua următoare am ales pentru plimbare zona stațiunii Paleokastritsa. Despre care citisem că este foarte frumoasă. Așteptările nu ne-au fost înșelate. Chiar și drumul pîna acolo a fost frumos, cu urcat în Pasul Troumbetta și o coborîre destul de dramatică pîna în centrul stațiunii. Am găsit ușor loc de parcare gratuit în zona portului. De acolo am mers pe jos pîna la plaja principală.
Locul este chiar fain. Plaja este în capătul unui golf cu stînci și păduri. Deasupra ei este mănăstirea Paleokastritsa. Apa este faină, cu culoare din aia azurie. Dintr-o parte a golfului se pot lua bărcuțe pentru plimbări pe mare. La marginea plajei există cabine de schimbat și dușuri.
Din nefericire plaja s-a aglomerat destul de repede asa ca am hotarît să plecăm de îndată ce am simtit că arde soarele. Am urcat la mănăstire. La poarta ei era ceva lume care astepta să se deschidă.
Locul este frumos, linistit, plin de flori și de pisici.
Mănăstirea Paleokastritsa
Mănăstirea a fost construită în anul 1225. Ea a avut o istorie zbuciumată, mărturie fiind un tun cu stema Romanovilor; ruşii fiind prezenţi în Insula Corfu pentru scurt timp, în anul 1799. În timpul ocupaţiei britanice, în secolul XIX, mănăstirea a fost transformată în spital militar. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, italienii au instalat aici un punct de control militar, iar germanii au transformat chiliile în magazii.
Biserica actuală, ridicată în secolul XVIII, se află chiar în mijlocul complexului alcătuit din curţi, chilii, galerii, prese pentru obţinerea uleiului de măsline şi spaţii pentru depozitare. Este alcătuită dintr-o singură navă. În centrul bolţii este ilustrat arborele vieţii, sculptat în lemn, un element arhitectural unic. În biserică sunt aşezate spre închinare numeroase icoane valoroase, mai ales în stil cretan, care datează din secolele XV-XVIII. Clopotniţa este ataşată la colţul nord-estic al bisericii.
Mănăstirea are un mic muzeu cu icoane bizantine, cărţi de cult, vase, veşminte şi o scoică uriaşă. Exponatele principale sunt icoana Adormirii Maicii Domnului, placată cu argint şi Evangheliile legate în argint şi împodobite cu pietre preţioase.
Mănăstirea este deschisă zilnic între orele 7.30-13.00 şi 15.00-18.00.
De la mănăstire se pot face scurte plimbări spre două frumoase puncte de belvedere. Și credeți-mă, chiar merită.
Tot la Paleokastritsa se mai găseste un acvariu. Noi am uitat de el cu totul și nu l-am mai vizitat.
Angelokastro
Între timp ne-a apucat foamea și am încercat să îmbinăm utilul cu plăcutul. Următorul nostru obiectiv era Angelokastro, o fortăreață ridicată pe o stîncă înaltă aflată la cîteva sute de metri deasupra mării. Așadar încercăm să găsim un restaurant pe drum. Și chiar reușim după cîteva tentative. Ne-am oprit la un local numit Bella Vista. Priveliștea de pe terasa restaurantului este una copleșitoare. Nu sunt prea multe de spus ci doar de arătat. Mîncarea însa a fost ceva mai scumpă și nu foarte gustoasă.
După masă am plecat spre Angelokastro. Drumul ne-a purtat prin satul Krini pe niște drumuri înguste unde ne intrebam ce naiba facem dacă întilnim o mașină din sens opus. Din fericire nu a fost cazul și iată-ne în parcarea de sub cetate.
Vizitarea Angelokastro costă 2 euro. Și pînă la fortăreață ai de urcat cîteva sute de trepte. Mergem mai încet însa reușim în final să ajungem la vîrf. Cetatea în sine nu este grozavă însa peisajul văzut de sus face toți banii. Adică cei 2 euro.
Cetatea este poziționată strategic în extremitatea nord-vestica a insulei Corfu. De aici se poate supraveghea aproape tot sudul Marii Adriatice. Angelokastro este atestat istoric in anul 1272.
Plecam de la cetate cu gîndul de a găsi o nouă plaja pentru baia de după-amiază. Studiem puțin harta și alegem Plaja Agios Georgios Pagon, un loc ideal pentru copiii noștri. Locul este foarte aerisit, este putină lume. Copiii s-au distrat bine pe plaja cu nisip, așadar toată lumea a fost mulțumită.
03.09.2019
Kassiopi
În ziua urmatoare am fost clar loviți de inspirație. Am fost la o plajă care mie mi-a plăcut și pe care o consider cea mai frumoasă din cîte am văzut în Corfu: Kassiopi Beach. De la Roda se merge cu mașina cam 25km. Kassiopi este o stațiune micuță, cochetă cu cîteva atracții. Prima ar fi portul venețian, cea de-a doua Castelul Kassiopi( destul de neîngrijit ) si cele 4 plaje: Kalamionas, Pipitou, Kanoni si Kassiopi( unii o mai numesc și Bataria ).
Daca nu stați în acest mic orășel vă recomand să ajungeți cît mai de dimineață pentru a prinde un loc de parcare și plaja mai aerisita. Localitatea este cam înghesuită. Din fericire am fost harnici și am ajuns la plaja Kassiopi în timp util fără să mai fie nevoie de bătăi de cap suplimentare.
În fapt din locul de unde am lăsat mașina există acces rapid și spre plajele Kanoni si Pipitou. Coborîm și ne găsim și noi un loc. Plaja asta e plaja cu pietre și stînci. Sunt și destule șezlonguri de închiriat la un pret rezonabil. De asemenea sunt oameni care preferă să stea direct pe stînci. Apa are o culoare ireala dată probabil de pietrele albe. Locul pare desprins din reclame.
După ce mă satur de baie plec la vînătoare de poze. Malul este ceva mai înalt și oferă perspective frumoase. Urc un mic delușor și apoi cobor brusc spre plaja Kanoni. Aici este numai stîncă și din loc in loc cîte un petec de piatră sau nisip unde poți pune cearșaful la umbră.
Partea cealaltă a penisulei este pustie dar la fel de frumoasa. Aceleași ape azurii înconjoară un turn de stîncă roșiatic. Locul ăsta a fost superb și am stat cît de mult am putut. Chiar prea mult aș zice fiindcă ne-am întors spre locul de cazare pe un soare fierbinte.
Cape Drastis
După somnul de amiază mergem spre un alt loc frumos al insulei, Cape Drastis, aflat la extremitatea nord-vestică. Mergem pe o rețea ciudată de drumuri cam proaste și înclinate. Ultimul kilometru se face pe un drum de pămînt destul de rău în partea sa finală. Oprim în vreo două puncte de belvedere. Aici se găsesc, asemeni ca la Sidari, formațiuni interesante create de vînt și de ape.
În final ajungem lîngă apă. Locul asta este interesant, frumos dar nepotrivit pentru copii. Se intră în apă direct de pe stanci iar apa are cam la prima strigare peste 1,75 metri, adică inălțimea mea. În plus malurile sunt stîncoase, abrupte și alunecoase. Fac o baie scurtă cu Maria și mergem spre o plajă mai prietenoasă.
Înainte de asta ar mai fi de spus ca în vestul insulei Corfu mai sunt înca trei insulite care abia daca mai sunt locuite dar unde te poti caza daca vrei să fi departe de lumea dezlănțuită. Ca să ajungi la ele poți lua o cursă din Sidari.
Logas Beach
Locul nostru de baie va fi astăzi Loggas Beach. Mergem pîna acolo cam o jumatate de oră. Suntem cumva nedumeriți fiindcă drumul se termină pe un mal înalt. De acolo coborim un pic pe un drum apoi pe niște scări ce te duc direct la mare.
Logas Beach este o plaja ingusta aflata sub o stanca mare. In functie de volumul de apa al marii ea poate chiar sa dispara in anumite perioade. Este considerata un loc perfect de unde se poate privi apusul soarelui. In ciuda peisajului idilic, aici nu am prins apa foarte curata. La mal era un soi de adunatura de frunze.
După o baie bună revenim sus. Nu stăm să admirăm apusul fiindcă cele două terase se aglomerează vizibil. Chiar și parcarea are acum mai multe masini. Am stat la apus în ultima seară a nostră în Corfu pe o plajă aproape pustie.
04.09.2019
Glyfada
Ziua următoare facem plajă pe partea de vest a insulei. Alegem una dintre cele mai mari place din Corfu, Glyfada. După un drum cam întortocheat ajungem cu bine lîngă apă. Găsim repede un loc de parcare lîngă un mare complex hotelier, Iti Louis Grand. Coborîm cîteva trepte și ajungem la o plajă amenajată. E plin de șezlonguri, punți de lemn, beach-baruri, restaurante. Ele sunt destinate însă doar clienților hotelului care poartă brățări de diverse culori. Marea majoritate a turiștilor de aici sunt germani.
Ne gasim și noi un loc fain, aproape de apă. De fapt, odată ce am trecut de zona deținută de hotel pe plajă sunt foarte puțini oameni. Apa este faină, curata și plină de pești. Între ei se remarcă unii care au o pasiune legata de pielea de pe tălpile oamenilor. Stăteam în apă și nu știam ce mă gîdilă. În zona asta am prins valuri, nu mari, ci cît să ne distrăm de minune cu copiii.
Doukades
Dupa amiaza am mers țintit spre un restuarant ce ne fusese recomandat. Am urcat cu mașina pîna în satul de munte Doukades și ne-am dus glonț la Taverna Dukas. Nu am plecat deloc dezamăgiți. Satul Doukades este cam înghesuit și de aceea este esențial să fi atent la semnele de circulatie și să ignori GPS-ul. Am văzut un grup de 3 masini de Romania care mergeau linișite pe o strada din sat. Aceasta se îngusta treptat pînă cînd nu se mai putea trece cu masina.
Cam la 100 de metri de piața centrală este amenajat și bine semnalizat un loc de parcare unde încap în jur de 20 de masini.
Din nou Paleokastritsa
După masă revenim la Paleokastritsa. De data asta vrem să facem o plimbare cu barca. Aceasta dureaza o jumătate de oră și costă 5 euro de adult. Barcagiul nostru este foarte simpatic. E un tînar pe care îl cheamă Georgios și care se imprietenește rapid cu George pe baza asemănarii de nume.
Barca ne poarta la început într-o grotă plina de pești. Ieșim apoi din golf și ne oprim la o altă grotă unde apa și lumina se joaca facînd nuanțe minunate de culori.
Ne uităm și pe malurile stîncoase. Dacă ai o imaginatie bogată poți identifica animale sau diverse obiecte formate de apă și vînt în stîncile de pe mal. Dealurile Paleokastritsei se văd tare frumos de pe mare.
Călătoria cu barca se termină și facem ce facem și iară uităm să mergem la acvariu. Dar plaja de după-amiază compensează cumva acest neajuns. Ne îndreptăm spre Liapades Beach, o plajă mică și cocheta.
Liapades Beach
Ajungem cu ceva aventuri fiindcă nu nimerim drumul din prima și ajungem undeva pe un mal stîncos. Asta era vestea rea. Vestea buna este ca de acolo vedem plaja si putem să reevaluăm traseul.
Urcăm iarăși în mașină și urmînd de la un moment dat cîteva indicatoare începem să coborîm brusc pînă aproape de apă. Parcăm mașina în pantă și mergem la apa. Plaja de aici este mică și este cu pietre. O parte din ea este dedicata celor ce vor sa închirieze ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care să se plimbe pe mare. Nu este nevoie de permis special, așa că pentru 25-30 de euro îți poti asigura o croazieră de o oră. Nu am încercat asta. Am preferat să facem baie și să căutăm pietre cu forme ciudate. Pe partea dreaptă a plajei sunt cîteva stînci mai înalte folosite de unii temerari pentru sărituri. Ne-a placut foarte mult acest loc pentru că este liniștit și puțin aglomerat chiar dacă plaja este amenajată și are de toate. Am stat aici pîna ce soarele s-a ascuns după unul din dealurile ce străjuiesc golful.
Am revenit la Roda. La unul dintre restaurante era în desfășurare o petrecere grecească. Un cuplu îmbrăcat în haine tradiționale dansa. După ce am făcut duș am revenit iar petrecerea greceasca trecuse la faza cu spart farfurii.
05.09.2019
Porto Timoni
Asta a fost cu siguranta ziua cea mai frumoasă și cea mai spectaculoasă. Locul ăsta, Porto Timoni, este destul de greu de descris. Si este ceva mai greu accesibil fiindcă trebuie să mergi pe o poteca de munte timp de 30-40 de minute pînă ajungi la plaje. Spun plaje pentru că exista trei. Două dintre ele sunt situate de o parte și de alta al unui istm. Cea de-a treia este cam la 15 minute de mers pe jos fata de celelalte două însa este puțin frecventată.
Ne punem în mașină voioși și ne îndreptăm spre satul Afionas. Avem de mers cam o jumatate de oră iar GPS-ul ne pune la mare încercare mașina fiindcă ne bagă pe niște drumuri foarte înclinate. Dar ajungem cu bine și găsim cu ușurință și loc de parcare lîngă un punct de belvedere. De acolo se observă șirul de stînci ce ies din apă în fața plajei Agios Georgios de Arilla. Insulița se numeste Nisida Karavi.
Urcam pe asfalt și cam după 10 minute ajungem în centrul satului. Acesta este marcat de o biserică albă și de niște monumente mai putin obișnuite: niște torpile așezate la loc de mare cinste. Mergem pe cîteva stăaduțe și ajungem la hotelul-restaurant Dyonisos care oferă o priveliste minunată asupra golfului Agios Georgios Pagon.
De aici începe poteca de pămînt și piatră. Trebuie să o coborîm cu atenție fiindcă sunt și cîteva porțiuni alunecoase. De asemenea poteca merge in cîteva locuri pe buza prîpastiei. Maria se împrieteneste cu un cuplu din Barcelona. Coborîm încet, cu atentie. Ne oprim la citeva puncte de belvedere și facem poze. Apa are o culoare tare frumoasă pe ambele părți.
Ajungem și la cele două plaje. O alegem pe cea din dreapta pentru prima baie. Plajele sunt cu pietre și nu există nici un fel de amenajări. Ne instalăm și noi umbrela și prosoapele. Copiii merg în apă, eu ma duc în explorarea micii peninsule la vînatoare de poze. Sunt cam neinspirat și nu țin cămașa pe mine. Aveam să regret mai tarziu.
Poteca continuă după cele două plaje și începe iarăși să urce dar fără ruperi semnificative de pantă. Ofera tot felul de pespective. De la un moment dat încep cîteva serpentine care duc la o mică bisericuță săpată în stîncă și inchinată Sfîntului Stelian.
Ultima parte este este prin pădure și printre tot felul de arbuști înțepători. La coborîre observ o potecă destul de clară. Eu speram ca aceasta să mă duca la extremitatea peninsulei. Doar că după vreo 5 minute poteca se opreste brusc lîngă o casă părăsită și dărîmată care a fost înghițită cu totul de natură. De aici încolo este un adevărat hățiș.
Revin la poteca principală cu gîndul să mă întorc la ai mei însa pe drum îmi vin idei. O poteca slab conturată coboară lîngă apă și duce la plaja aceea mai indepărtată. La final însă exista o bucată care seamană cu o săritoare și care trebuie descățărată cu atenție.
Așa că trebuie să găsesc modalități de urcare. Asta nu e chiar o treabă grea mai ales dacă ești obișnuit cu urcatul pe munte. Și în final iată-mă pe coama dealului la cîteva zeci de metri deasupra apei.
Efortul a meritat din plin. Am o vedere spre cele doua golfuri mari, Agios Giorgios Pagon si Agios Georgios Arilla. De asemenea se văd insulița stîncoasă Nisida Karavi, Cape Drastis și insulele din fața sa. Peisajul este de nota 10.
Revin la plaja cea pustie cu grijă căutînd de sus o modalitate de a trece fără sa mai fiu aproape de vegetația cea zgîrietoare. Nu găsesc și la final mai adaug cîteva zgîrieturi la colectie. Odată ajuns lîngă apă, las aparatul pe margine și fac o baie care pica la fix.
Mă întorc apoi la copii și la Ramona care este cam îngrijorată fiindcă am lipsit cam mult. După o vreme ne mutam pe cealalta plaja. Aceasta are o suprafață mai mică și este cumva mai închisă între stînci. Undeva în dreapta remarc o grotă cu apă și pornesc înot la ea. E un loc frumos, populat de pești mărișori de culoare aurie. În tot acest timp George a fost foarte activ mai ales că a desoperit că îi place mersul 4x4 prin apă.
E clar că și Maria trebuie să vadă așa ceva. Așa că merg și o iau și pe ea. Deși este ceva distanță fetița noastăa s-a descurcat bine și s-a bucurat așa cum se cuvine de grota cu pești aurii.
Am stat la plaja de la Porto Timoni cit am putut de mult, am fost foarte încintați de acest loc. Cînd am simtit că soarele începe să ardă prea tare am luat copiii și am plecat la deal. Asta a fost partea mai puțin plăcută. Poteca era cam prăfoasă și permanent expusă soarelui care dogorea nemilos. Stîncile albe radiau și ele caldură și accentuau disconfortul. Am mers mai încet, facut pauze dese și într-un final am ajuns cu bine la Afionas.
După-amiaza a fost cu mult somn si odihna. Seara am dat o raita prin Kassiopi. Cînd ne-am întors la Roda am dat fix în petrecerea grecească de la unul din restaurante. Sau cel putin asa se laudau în afișe. Petrecerea se transformase între timp. Acum era mai degrabă o petrecere turceasca. O tipa îmbracată în cadînă dansa cu foc pe masă iar barbații se chinuiau să îi indese bancnotele prin sutien.
06.09.2019
Achilleion
Pentru ziua aceasta prognoza dădea o vreme închisă cu ceva posibilități de ploaie așa că am ales să o petrecem în jurul capitalei insulei, Kerkyra.
Dimineața am plecat spre Achilleion. Acesta este un palat construit în Gastouri pe Insula Corfu pentru împărăteasa Elisabeta a Austriei, cunoscută și sub numele de Sisi. Pe lîngă palat se găsesc cîteva grădini ce se prezintă de asemenea in conditii bune.
Noi am urmat indicatoarele și am găsit ușor un loc de parcare ceva mai jos de palat. Apoi a trebuit sa urcăm un lung șir de scări metalice pînă la poarta de intrare. Acolo era nebunie cam mare, multe mașini, autocare, grupuri de turiști. Și asta se intimpla la putin timp de la ora deschiderii.
Chiar înainte de intrare ne întimpină o statuie de marmură în mărime naturală a lui Sisi. Cu ocazia asta observ că era destul de înaltă și nu scundă așa cum mi-o imaginam eu. Palatul are o intrare grandioasă susținută de patru coloane albe.
Sisi era o mare admiratoare a Greciei și a insulei Corfu. Ea este adevarata patroană a castelului, construind această reședintă de vară între anii 1889-1892 și dedicand-o întru totul eroului grec, Ahile. Arhitectul a fost un italian, Raffaele Carito.
Sissi a adus și a și comandat numeroase statui din marmură cu care a impodobit fiecare încăpere a castelului. Venea repetat și iubea nespus această reședință. Ea a trăit pîna în 1898 cand a fost asasinată la Geneva.
Probabil cel mai impresionant element din castel este holul maret de la intrare cu scara pictata care se reflectă într-un mod spectaculos în oglinzile așezate special pe pereți. Tavanul aduce și el aminte de stilul inconfundabil italian, fiind decorat cu picturi.
La parter găsim o mică capelă precum și camere muzeu care ne înfățișează atmosfera epocii. Camerele divers colorate, de la galben pai, portocaliu piersica, verde marin sau bleu ciel sunt decorate cu mobilier din lemn masiv, alb sau mahon.
Sălile muzeu încearca sa ne arate scene ale vremii prin cîteva fotografii în care doamne și domnișoare extrem de elegante sau domni la costum sunt surprinși în curtea castelului.
Pe lîngă mobilier, fotografii, statui ce îl infățișează pe Ahile, găsim și obiecte personale care au apartinut Reginei Austriei dar și Împăratului Germaniei, Kaiserul Wilhem al II-lea, acesta fiind următorul stăpîn al castelului, cumpărîndu-l în anul 1907. Kaiserul revine în fiecare an la Achilleion, mai ales în vacanțele de Paște. El adaugă o notă personală castelului, aducînd în grădina acestuia o statuie din bronz ce îl înfățișează pe Ahile ca un gardian, orientat spre nord, cu privirea către orașul Kerkyra.
Când acesta ajungea în insula Corfu, Kaiserul venea cu cinci mașini. A cerut să fie construit un pod de la micul port, până în grădinile palatului, deoarece nu suporta ideea de a traversa strada. Cam fițos, nu? Astăzi podul său nu mai traversează șoseaua și s-a păstrat din doar partea dinspre mare.
Urcînd scara impresionantă, ajungem la etaj unde trecem din cameră în cameră cu diverse picturi pe pereți și ulterior, la un etaj superior admirăm sala de bal pavata cu marmură și împodobită cu candelabre strălucitoare. Sala are ieșire direct în grădina palatului, unde de jur imprejur statui din marmură ce înfățișează muzele Greciei Antice decorează grădina. Chiparoși, leandrii, palmieri, trandafiri, măslini, toți laolaltă îi întîlnim în grădina răcoroasă și umbroasă, cu acest Ahile maiestuos, gardian al castelului și cu o priveliste covîrșitoare spre orasul Kerkyra.
Kerkyra sau Corfu Town
Părăsim Achileionul și mergem spre capitala insulei. Numele cel mai folosit este Kerkyra, dar se găsesc și indicatoare cu Corfu Town, Korfou sau Corfou. Ajunși în șoseaua principală m-am cam speriat de traficul de aici. Am zis că mîine, în drum spre ferryboat trebuie evitată zona aceasta. Ne oprim într-o parcare deasupra mării de unde avem vedere bună spre Insula Șoricelului ( Mouse Island ).
Podul cu Avioane
Mergem cîteva minute pe jos și coborîm lîngă apă. Trecem apa pe un pod de beton lung și îngust. Podul ăsta este pe directia aeroportului și multă lume se adună aici ca să vadă de aproape cum aterizează sau cum decolează avioanele. Experiența este grozavă și o recomand și eu.
Mănăstirea Vlacherna
În partea cealaltă a podului este o parcare mare și cîteva restaurante. O alee îngustă ne duce spre o bisericuță albă tare draguță și fotogenică. Se numește biserica Vlacherna. Interiorul este simplu și elegant, pare a fi o bisericuță perfectă căreia nu îi mai trebuie nimic. Maria se împrietenește cu pisicile din curte.
Insula Șoricelului
De lîngă bisericuța asta se poate lua barca spre Insula Șoricelului. Călătoria dureaza pînă în 10 minute și costă 3 euro. Am facut și noi această mică plimbare. Pe insula Șoricelului există, după cum era de așteptat, o biserică ascunsă între copaci.
Deşi nu seamănă deloc cu un şoarece, localnicii spun că porecla îi provine de la scările albe care duc spre capela din vârful dealului şi care seamănă cu o coadă de şoarece.
Am stat pe insulița asta cam o jumătate de oră. Am fost la bisericuță, ne-am odihnit la umbra copacilor pe o bancă și am făcut bineînțeles și turul insulei.
Am revenit la masina și am condus pîna în Kerkyra. Am găsit repede loc de parcare gratuit lîngă Esplanada. Ei bine și de aici încep surprizele. Trecutul paneuropean al insulelor ionice nu este nicaieri mai evident decît în capitala insulei. Arhitectura orșsului are influențe ce amintesc de britanici, de francezi și de italieni.
Acest amestec cosmopolit se vede cel mai bine în jurul Esplanadei. Combinația între parc și piață centrală se concentreaza în jurul unui teren de crichet cu alură extrem de britanică, aflat pe locul în care existase în trecut cîmpul de trageri al venețienilor. La capătul său îndepărtat, pe un promontoriu care inainteaza în Marea Ionică se ridică Palaio Frousrio( Vechea Fortareata Venetiana ), ce dateaza din 1559.
La capătul de nord al terenului de crichet este construit Palatul Sfîntului Mihail și al Sfantului Gheorghe, construit între 1819 si 1824. Este fostă locuință a înaltului comisar britanic. Astăzi găzduiește birouri administrative, o bibliotecă, oficiul turistic. Într-o aripă a sa se găsește Muzeul de Artă Asiatică. Colectia de aici numără peste 10 000 de exponate strînse de Grigorios Manos, un diplomat grec din Corfu care a călătorit foarte mult in Orient.
Pe latura vestica se gaseste Liston, un șir de cafenele și magazine. Liston are origini franceze fiind construit în 1807 la cererea lui Napoleon, care dorea să rivalizeze cu cele de pe Rue de Rivoli din Paris. Este unul din principalele locuri de socializare ale orasului.
În sfîrșit în partea sudică a Esplanadei se află o fîntină arteziană și Monumentul Enosis( Monumentul Unirii ). Acesta a fost ridicat pentru a celebra unirea insulelor ionice cu restul Greciei după o ultima perioadă de orînduire britanică.
De cum am intrat în oraș am rămas surprinși de asemănarea cu un oraș italian. Străzile orașului, cu clădiri înalte cu balcoane din fier forjat și cu obloane la ferestre, seamăna cu strazile din orașele italiene tipice. Pe mine gandul m-a dus imediat la Venezia.
O plimbare prin Kerkyra este obligatorie, zic eu. Centrul vechi este însă destul de aglomerat, sunt multe grupuri de turiști veniți cu vase de croazieră. Îi recunoaștem după ecusoanele ce poarta siglele marilor companii.
Mai remarcăm aici mulți italieni și mulți copii mari( 5-6-7 ani ) care încă sunt plimbați în căruț. Căutam, în urma unei recomandări, un local unde se servesc loukumades. Acestea sunt un fel de gogoși de mici dimensiuni scufundate în miere și pudrate cu scorțișoară. Asta este versiunea tradițională. Există însă și variante mai moderne, cu gem, ciocolate de diverse feluri. Am încercat 3 feluri de loukumades și pot confirma că sunt delicioase. Locul se numeste Stazei Meli și îl găsiți pe strada Guilford nr. 60.
Stazei Meli se află pe un colț al unei piețe mari. Pe o latură a sa se remarcă clădirea Primăriei. Cîteva străzi mai încolo se află Biserica Sf. Spiridon, protectorul insulei Corfu. Moaștele acestuia se găsesc într-o raclă de argint și sunt purtate în procesiune prin oras de patru ori pe an pentru a sărbatori momentele în care sfîntul a venit în ajutorul locuitorilor insulei în perioade de război sau molimă. Procesiunile au loc de Florii, în sîmbăta Paștelui, pe 11 august și în prima duminică din noiembrie.
Sfîntul Spiridon are o poveste aparte, foarte simpatică. El nu este un sfînt ca toți sfinții, ci este un sfînt plimbăreț. Pe unde bălăureste el nu știe nimeni. De multe ori moaștele lipsesc din raclă iar cei ce îl au grijă îi schimbă papucii de cîteva ori pe an fiindcî se tocesc.
Am mai umblat o vreme prin orașul vechi, pe străduțele înguste și întortocheate. Peste tot dai de mici piațete, de locuri de odihnă binevenite în zilele calde cum a fost și asta. Ieșim apoi undeva lîngă mare într-un loc de unde putem admira Noua Fortareata Venetiana și portul. Maria este impresionată de dimensiunea vaselor de croazieră. Ne odihnim într-un parc la umbra unor pomi generosi cît timp copii se dau pe leagane.
Apoi, ca să ne mai răcorim, căutam un alt loc de care aflasem de bine. Aici se serveste iaurt înghețat care poate fi asortat cu tot felul de topinguri. Micul local se numeste Yogart și îl găsiți pe Strada Agion Panton nr. 11. Și merită din plin dacă vreți să încercați și altceva decît înghețata clasică.
De acolo ieșim ușor la Liston și plecăm încet spre mașină. Pentru copii această zi a fost obositoare așa că au adormit aproape imediat.
Alte chestii de vizitat in Kerkyra: Muzeul de Arheologie, Muzeul Banilor, Muzeul Bizantin.
Agios Georgios de Arilla
Fiind ultima noastra zi în Corfu, spre seară am dat o fugă pînă la plaja Agios Georgios de Arilla. Aici găsiti o plajă îngustă și lungă dar care vine la pachet și cu ceva peisaj: creasta stîncoasă a insulei Nisida Karavi ce iese din apă cam la 300 de metri de mal. O mai văzusem de sus în ziua în care am fost la Porto Timoni.
Aici am facut baia de despărțire. Am stat mult, pînă ce soarele a apus. Fiind situată pe partea vestică, plaja asta ne-a oferit o imagine cum nu mai vazusem: soarele a coborit încet-încet și a apus în mare.
07.09.2019
Dimineața am plecat destul de repede, înainte de ora 8. Ne rezervasem bilete la ferryboat tot la Lefkimi, de la ora 10:30. Ne așteptam tot la un drum de două ore. Doar că de data asta am urmat un alt traseu, cu cîțiva kilometri mai lung. Ideea a fost sa evităm zona Corfu Town și eventualele ambuteaje de pe coasta de est. Așadar am mers mai mult prin zone muntoase, pe drumuri secundare mai bune și mai rele dar într-un final am ajuns cu bine în port tocmai cind nava noastră acosta.
Înainte de a incheia mai am un pont pentru montaniarzi. În insula Corfu a fost amenajat un traseu de trekking ce pleacă din capătul nordic și ajunge în cel sudic după de 220km. Se numeste simplu, Traseul Corfu și a fost deschis în anul 2001. A fost creat în ideea de a sprijini satele de munte fiindcă populația lor migra spre tărm unde erau turiștii și, evident, banii. Astăzi locuitorii din satele de munte și-au deschis casele spre a primi turiști.
Corfu ne-a oferit niste peisaje și niste experiențe peste asteptari. Am petrecut o săptamînă frumoasă și, cine știe, poate peste ani vom mai reveni.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole