Muntii Sureanu: Fundatura Ponorului

Data publicarii: 21 nov 2019

Ideea acestei excursii a venit mai demult. Am tot vazut poze frumoase dintr-o bucatica a Tarii Hategului si am hotarit sa mergem si noi sa vedem minunea.

Inainte de asta am studiat putin situatia si am ajuns la concluzia ca putem face un traseu in circuit impreuna cu copiii nostri. Din ceea ce vazusem aveam de mers in principal pe drumuri forestiere asadar pe unde circula masinile cu siguranta ca poate urca si un copil de 4 ani. Dar ca de obicei socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ.

Ne-am cazat in Hateg la Pensiunea Luminita unde am gasit conditii bune si gazde ospitaliere. De acolo am pornit in directia Petrosani. Am parasit drumul principal undeva catre stinga si am mers pina s-a terminat asfaltul, in satul Federi in zona numita “La Garaje”.

Garajele astea sunt niste constructii din lemn, concentrate aproximativ in acelasi loc, in care localnicii isi tin masinile. Federi este un sat cu casele risipite pe dealuri. La majoritatea dintre ele nu se poate ajunge cu masina si din cauza asta satenii s-au organizat creind aceasta zona “La Garaje”.

De cum am parasit soseaua nationala, un panou ne aducea la cunostinta ca vom intra in Parcul Natural Gradistea Muncelului - Ciclovina, parte a muntilor Sureanu.

Fix la intrarea in traseu intilnesc o mai veche cunostinta: Andreea Balbarau de care ma leaga niste amintiri frumoase din Muntii Capatanii. Ea are un blog numit aradeanca.com care merita citit pe indelete. Si nu e singura ci cu prietenul ei, Bodo.

Ne lasam masinile la o bifurcatie unde se termina asfaltul. Pe un copac este o mica sageata spre dreapta care da directia catre Fundatura Ponorului insa aceasta este o varianta lunga potrivita pentru masini 4x4(=16!!!).

Noi insa mergem pe cealalta ulita in ideea de a parcurge distanta pe un drum mai scurt. Chestia este ca incepem sa urcam destul de sustinut la inceput si Maria isi mai pierde din entuziasm. Dar se imprieteneste cu Andreea si merg mai mult impreuna. Din cind in cind apare rar un marcaj banda rosie.

Trecem pe linga niste gospodarii, prilej pentru Maria sa faca inventarul animalelor din ograde. Gainuse, caluti, vitei, pisici si catei. Unul din ei ne latra mai insistent insa ne lasa in pace dupa ce ne mai departam. Ei bine acuma este momentul in care ne dam seama cum sta treaba. Avem de urcat ceva diferenta de nivel, nu cine stie ce pentru noi, dar pentru Maria cu siguranta va fi un efort. Ca si pentru cel care il cara in spate pe George.

 

 

Urmand GPS-ul in care aveam descarcate niste track-uri( multumim lui Dumitru Hulea pentru ele ), parasim drumul principal catre dreapta pentru o poteca ce duce la o casa nelocuita. Cind ne uitam in spate avem priveliste foarte faina spre Retezat.

Poteca se tot micsoreaza pina devine mai degraba un sant. Insa nu mergem mult si iesim intr-o fineata de mai mare dragul. Acolo intilnim un drum pietros care urca ceva mai lin. Si care intr-un final da intr-un drum si mai pietros dar si mai lat. Astea credeam eu acasa ca sunt drumuri de masina, dar din ce se vede nu mai sunt folosite de mult nici macar de carute.

Noi ne deplasam mai incet si de aceea la un moment dat ne despartim de Andreea si Bodo pe care evident ca ii tinem in loc.

 

Facem o pauza ceva mai lunga la cererea Mariei si pare ca asta a fost un moment de cotitura pentru moralul ei. De aici in colo a mers foarte bine. Evident ca ne-am mai oprit sa studiem frunzele, culorile, maciesele.

Ajunsi in culmea dealului nu o luam spre dreapta, pe unde parea mai rapid dar mai prin padure ci spre stanga fiindca traseul promitea sa fie printr-un loc deschis. Si asa a fost. Nu dupa mult timp ajungem pe un plai frumos de mai mare dragul. Cu lapiezuri ce imi aduc aminte de Valea Cernei.

Intram intr-o ograda unde imi atrag atentia niste furcituri suspendate. Modul asta de stocat fanul inca nu l-am mai vazut. In capatul ograzii este o casa ce pare locuita. Ne latra un caine, vedem niste gaini si niste porci.

Din fericire cainele este legat si nici nu mai are alte neamuri. Ne latra desul de nervos dar suntem in siguranta. La casa ne intimpina o tanti tare de treaba cu care stam de vorba ceva timp. Ne impartaseste din felul de viata de aici. Aflam totusi ca nu sta aici peste iarna. Nu este singura, sotul ei este plecat cu niste turisti.

Maria in schimb este fascinata de ceea ce vede pe linga casa. Aaaaa si mai ales de porci. Nu cred ca mai vazuse vreodata asa de multi porci si mai ales atit de aproape.

Ne luam ramas bun de la tanti cea zimbareata si plecam pe poteca indicata de ea. Dupa citeva minute il intilnim si pe sotul ei. Acesta condusese niste turisti la o casa aflata chiar pe buza Fundaturii Ponorului unde acestia urmau sa se cazese sau sa stea cu cortul.



Noi ocolim pe linga gard si ne apropiem de punctul de maxim interes. Si intr-adevar locul asta are ceva. Nu l-as putea defini exact. Sa spunem ca iti transmite un soi de liniste pe fondul unui peisaj din ce in ce mai rar.

Dar hai sa vedem despre ce este vorba. Sub picioarele noastre este un fel de lunca. Prin ea vine un paraias care face tot felul de curbe si apoi dispare sub o stanca. Lunca este plina de furcituri adunate din loc in loc intre garduri. La toate astea se adauga o turma de oi si, mai in departare, o cireada de vaci.



Ne-am plimbat cam pe o treime din conturul Fundaturii Ponorului. Mi-ar fi placut sa stam mai mult insa eram un pic ingrijorati ca ziua e scurta si drumul e lung.

Am iesit din Fundatura Ponorului pe coltul adiacent fata de cum am intrat. Pentru inceput am avut o urcare sustinuta dar scurta pina la un drum mai circulat. De altfel acolo am dat de o masina. Partea buna este ca avem si un marcaj nestandard punct portocaliu.

Studiind GPS-ul vedem ca mai este doar putin de urcat dupa care aveam o coborire dreapta si ceva mai scurta pina spre masina. Mergem pe o poteca o buna bucata de timp, apoi dam intr-o poteca mai lata care se transforma in drum. Si ajungem linga o casa aflata la o bifurcatie. Acolo trebuie sa rezistam ispitei de a cobori direct. Facem mult dreapta pe o curba de nivel care ne duce pe o muchie de unde incepe coborirea corecta.

Iesim aproape de primele case intilnite la inceputul excursiei. De acolo nu mai este mult, doar 15-20 de minute. Avem insa de trecut un ultim hop. Cainele ce ne latrase de dimineata este si acum la post insa de data asta mult mai agresiv speriind copiii. De aceea il tratam regeste: cu ultrasunete.

Ajungem la masina, Andreea si Bodo se pare ca au terminat traseul mai repede si au plecat deja.

In incheiere ce ar fi de spus. Traseul a durat aproape 6 ore si pentru mine cel putin a fost un prilej de a descoperi o parte frumoasa din Tara Hategului. Locul este ofertant si pot fi facute o multime de trasee. Mi-ar place sa revin si sa fac peste ani, cind copiii vor merge amandoi pe picioarele lor. Si sa fac un traseu intins pe doua sau trei zile ca la fata locului mi-au mai venit idei.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 6

  • Manolachi Paul

    21 nov 2019 15:18:52

    Sa va fie de bine excursia. Frumos traseu și pentru cei mai puțin pregătiți pentru munte.

  • Marius

    21 nov 2019 15:29:34

    He he... fain locul, mi se face dor de el. Pacat ca nu ati avut timp sa coborati si sa stati mai mult timp. Oamenii sunt minunati acolo. Apropo de paraul din Fundatura, el nu iese de sub stanca, ci invers... la baza stancii sunt sifoane si de acolo urmeaza un traseu subteran. Asa am avut si eu prima impresie, de sus, dar cand am ajuns la apa, am vazut ca sensul de curgere e "ciudat", si am inteles ca intra sub stanca. Acelasi sens de curgere e si in Fundatura Ponorici (tot prin zona), unde apa intra sub o stanca si iese (impreuna cu alte rauri subterane) in pestera Cioclovina. Ture faine!

  • Constantin Ceapchi

    22 nov 2019 08:11:39

    Faina relatare! De fapt, de cate ori citesc cate o relatare de parcurs, marca "BB", ma invioreaza si ma binedispune de parca as fi luat un medicament minune care ma transpune intr-un participant (din umbra) la parcursul traseului. Iti multumesc Bogdane pentru toate relatarile tale, in care, cu putine cuvinte, creezi un miraj de basm. Va felicit, pe Ramona si pe tine, pentru efortul deosebit si constant de a duce copii "la scoala muntelui", cu o tenacitate nu prea des intalnita pe meleagurile mioritice.

  • Bogdan

    22 nov 2019 09:47:19

    Va multumesc pentru aprecieri. Si mai ales ii multumesc lui Senty pentru clarificari, am modificat si textul.

  • Gelu Leontiuc

    22 nov 2019 10:33:55

    Buna ziua! Multumim pentru relatare si indicatii. Ati putea face un "share" la track-ul pentru GPS?

  • Bogdan

    22 nov 2019 11:50:38

    Am trimis pe mail.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2019