Poveste de la Bârcaciu 2

Data publicării: 09 iun 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

De câteva zile am intrat în prima lună de vară. Şi de se va putea, acest lucru trebuie cinstit aşa cum se cuvine. Încep să fac planuri, oprindu-mă în final asupra a trei variante. Seara fac împreună cu Dorin o mică şedinţă tehnică şi ne hotărâm să mergem două zile la Bârcaciu.

Sun, fac rezervarea şi până la urmă ne strîngem şase oameni: Laura, Ema, Dorin, Adi, eu şi purtătorul de rasta Chucky de la Cordoba. Plecăm din Braşov pe o vreme mai închisă însă la Avrig e soare şi bine. Lăsăm maşina la Poiana Neamţului, ne echipăm şi ne punem pe urcat. Săgeata spune că avem de urcat 2 ore şi jumătate. Ne angajăm în urcare pe un drum de tractor desfundat, cu noroaie mari de care scăpăm doar după traversarea râului. Urcarea frumoasă de pe piciorul Bircaciului ne ia două ore şi iată-ne în poiana dotată cu cabana. Ne întâmpină Nea Petre, legendarul cabanier al locului, ca de obicei cu câte o glumă sau o ironie.

Fac prezentările: Vf. Suru, Budislavu, Vârtopul Roşu. Undeva în depărtare norii apasă pe Ciortea.

Urmează o ciorbă bună şi o siestă; pe la ora 17 suntem gata de o plimbare până pe platoul aflat deasupra cabanei. Salutăm pe Nea Petre care, hâtru cum îl ştim, ne face tradiţională urare: să vă întoarceţi toţi. Urmăm crucea roşie care duce spre Vf. Scara. După ce părăsim zona cu vegetaţie pitică şi încâlcită începem să dăm de flori roşii de rododendron.



Trecem două limbi de zăpadă. Într-un punct e vizibilitate spre Cabana Negoiu. Odată ajunşi pe platou avem parte de o minunăţie: poteca șerpuiește printr-e mare roşie de rododendron. Avem deschidere şi spre Negoiu, Șerbota, Scara.  Norii se joacă de-a prinselea pe toate aceste vârfuri. În partea cealaltă norii au părăsit crestele. Ghicim poteca şi locul în care se găseşte Lacul Avrig. Un pic mai încolo dăm de un mic iezer în care se oglindeşte Negoiul. Eu unul am rămas mut. Nu ştiu cum este raiul. Nu ştiu nici dacă îmi va fi îngăduit să îl văd. Dar mi-ar place să arate aşa.


Traversam o mică limbă de zăpadă şi continuăm să parcurgem poteca străjuită de roşu până undeva sub Vf. Scara, de unde privim cu nesaţ Șerbota cea ascuţită, vf. Negoiu cel ce se ni se arată numai când vrea el. Sub noi, o frumoasă vale glaciară în care farmecul e dat de pârâiaşe înguste şi repezi alimentate de limbi de zăpadă de pe Muntele Mizgavu ce leagă vârfurile Scara şi Șerbota.

Zăbovim pe platou până la ora 19. Coborâm apoi, fără grabă, spre Bârcaciu minunându-ne fără încetare de faptul că ne aflăm, la propriu, pe un munte roşu. Seara ne-o petrecem pe bancă, în faţa cabanei, la un ceai şi o poveste. Decorul se schimbă treptat: înserarea lasă locul unui apus sângeriu, urmat de întunericul luminat pe alocuri de luminile Sibiului. Apoi, deasupra vârfurilor de brazi a răsărit luna. Poveştile se termină târziu, după miezul nopţii. Fiecare merge la culcuşul lui, aflat la prici sau în cort.


Dimineaţa debutează cu vânt dar cerul e limpede. Nu se vede nici măcar o zdreanţă de nor. Un grup de trei băieţi vor face circuitul Lacului Avrig plecând mai întâi spre Vf. Scara pe cruce roşie. Laura şi Ema mai întârzie şi hotărâm să plecăm în formaţie de 4 pe punctul albastru. Săgeata spune că până pe malul Lacului Avrig e cale de 3 ore.

Poteca străbate, în coborâre pădurea, traversăm mici pâraiaşe. În vale se aude zgomot puternic de ape, semn că suntem aproape de un râu nervos. Ieşim din pădure şi vedem şi râul. Mai mult avem parte de câteva căderi de ape foarte frumoase. Traversăm apa cu ceva emoţii( chiar nici unul dintre noi nu avea chef să facă baie ) şi ajungem într-un circ glaciar la finalul căruia este o cascadă de toată frumuseţea.

Marcajul începe să se lase greu ghicit printre bălăriile de lângă stâna. Însă locul pe unde vom urca este destul de clar. Mai încolo întâlnim iar marcajul şi urcăm partea superioară a circului glaciar. Iarăşi avem parte de spectacol cu ape căci ne aflăm pe unul din pereţii unui canion. Şuvoaiele de apă coboară zgomotos pe sub picioarele noastre. Canionul e destul de adânc şi de aceea râul nu se vede decât din anumite puncte.

Ciortea e aproape. Mai e de urcat încă un circ glaciar până la întâlnirea cu Lacul Avrig şi marcajul de creastă bandă roşie. Poteca urca în serpentine traversând pâraie ce vin grăbite din lac. Gata, am ajuns parcurgând distanţa în 2 ore şi 20 de minute. Urmează o pauză binemeritată în care bem apă şi ne luăm porţia de glucoză. Lacul e cam pe două treimi acoperit cu zăpadă. Pe apă limpede şi rece plutesc câteva sloiuri de gheaţă.


De pe creastă vine un grup de trei persoane care am constatat că ne-au fost vecini de cabană. Ne bucurăm pentru că vom putea afla cum stă treaba cu limbile de zăpadă şi cu porţiunile mai delicate din traseu. Cei trei sunt aproape. Mai au de traversat o ultimă limbă de zăpadă care se află pe o pantă foarte înclinată. Deodată îmi stă inima: unul din cei trei cade pe limba de zăpadă cam 20-30m dar reuşeşte să se oprească în grohotişul de după. Din fericire băiatul se alege doar cu sperietură, în rest nu e nimic grav, cel puțin aparent.

Aflăm că până în Şaua Gârbovei avem de travesat mai multe limbi de zăpadă iar de acolo nu mai sunt probleme. Incidentul anterior ne face să mergem cu mult mai multă grijă. Ocolim pe jos limba de zăpadă buclucaşă. Dar până să ajungem la ea dăm de o alta pe care o ocolim pe sus. Urmează alte câteva de care, cu ajutorul pioletului, trecem cu bine. Poteca este foarte îngustă, stâncoasă pe alocuri. Judecând după cîțiva stâlpi mici bătuti în stâncă deducem că pe vreo două porţiuni odată au existat cabluri. Aproape de Şaua Gârbovei ne întâlnim cu alţi 4 vecini de cabană care vorbesc cu puternic accent moldovenesc. Nu au avut toţi echipament adecvat însă au reuşit să termine traseul cu bine.

Ajungem în creastă şi avem privelişti frumoase şi spre sud. Atmosfera e limpede. Ce bine se văd Negoiul şi Serbota cu toate coamele aferente! Ciortea e chiar deasupra noastră. Ne uităm în toate părţile. Spectaculos e Făgăraşul ăsta cu lacuri, creşte, limbi de zăpadă şi vânt puternic.

Pietrele negre ale Gârbovei le ocolim pe curbă de nivel. Facem un scurt popas înainte de a începe urcarea pe Scara. Ajungem la intersecţia de trasee şi, renunţăm să mai urcăm pe vârf preferând să îl ocolim. Ne întâlnim cu Laura şi Ema care au urcat pe cruce roşie şi care ni se alătură pentru coborâre. Ocolim sau traversăm iarăşi limbi de zăpadă şi ajungem pe Muntele Scărişoara unde facem popas lângă o cruce de unde privim iarăşi muchia îngustă a Șerbotei, semeţul vârf Negoiu şi Muntele Mizgavu.


Ceea ce urmează am descris mai sus şi este comun cu traseul din prima zi: plimbare printre flori de rododendron, traversat o limbă de zăpadă şi admirat câteva ochiuri de apă mai mari şi mai mici, multe priviri aruncate în urma spre Negoiu.

Începutul de vară la Bârcaciu este grozav și măcar odată la cîțiva ani trebuie repetată o excursie de genul ăsta.
 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024