Padiș 2005 - de Ciprian Cernat

Data publicării: 14 iun 2006

Intro
Am plecat vineri pe la 3 de la job (10x boss!!). Mi-am terminat bagajul şi fuga, fuga împreună cu un tovarăş (Salve Bogdane!!!) spre Apuseni!

Şi acum..acţiunea
Aşa repede am fugit noi spre gară că am uitat harta acasă! Huge mistake!! Am ajuns noi în gară la Braşov şi am constatat că am ajuns la timp, mai ales că trenul a venit.... cu o întârziere de vreo 120 de minute...... În fine, încet, încet, debarcarăm buimaci de somn în gară la Alba Iulia. Am luat cursa de Oradea până la Gîrda de Sus (la care biletul ne-o costat vreo 14 de lei noi, cu vreo 5 mai mult decât înainte de 1august... că aşa-i în România).

Înarmaţi cu răbdare şi cu cunoştinţele de limbi străine, am plecat spre Gheţarul de la Scărişoara, făcând pe ghizii pentru un grup de francezi. După 2 ore de urcare nu extraordinar de grea în condiţii normale (da noi după o noapte nedormită, eram uşor ieşiţi din formă...;) ) am ajuns în satul Peştera. Aici ne-am găsit repede cazare la Pensiunea Scărişoara (era prima în drumul nost, dar mai găsiţi multe locuri). Condiţii acceptabile, preţuri la fel. (Am găsit bere Ursus la 1.8 lei la magazinul din apropierea peşterii! Mult prea caldă pentru gustul nostru aşa că am renunţat la ea). La gheţar, lume multă.... nu prea se respectă regulile afişate şi se intră mai des dăcât scrie pe afiş. Intrarea costă 5 lei iar în peşteră sunt temperaturi constante de circa 0-1 grade, deci luaţi-vă polarul! (Şi lăsaţi pantofii cu toc acasă! Intrarea se face coborând circa 70 de metri pe scări de metal aflate în stare destul de bună, dar după cum se ştie aceste scări trebuiesc şi urcate!)

Am dormit bine(eroic chiar, o jumătate de oră, de la 7 seara la 7.30 dimineaţa :)) ) şi am plecat dis de dimineaţă spre Padiş. Sunt două variante, ambele presupun circa 6-7 ore de mers, dar contaţi pe ceva mai mult, că aveţi peisaje de admirat. Unul din trasee trece prin satul Cetatea de Piatră (N.R. În graba redactării şi încă visând la munţi, aici am strecurat o greşeală. Numele real este Casa de Piatră!), iar celălalt prin satul şi poiana Călineasa.

De data asta am ales traseul prin Călineasa şi nu mi-a părut deloc rău (păstrez amintiri plăcute şi de pe celălalt traseu, parcurs într-o altă tura!). Am luptat un pic cu noroiul şi cu marcajul uneori cam... ezitant, dar a meritat. Peisajul e remarcabil! Prin poieni am dat de cai care pasc nestingheriţi (normal pentru zonă). Am dat şi peste ceva stîne dar totul a fost ok, nu am avut probleme cu câinii şi, în plus, am aflat de la ciobani informaţii preţioase despre traseu şi despre sursele de apă (rare la un moment dat, sau mai bine zis ascunse). Am ajuns la Padiş pe la 4 după un drum care nu ne-a forţat foarte tare, după o zi frumoasă (poate mai puţin pentru turiştii polonezi care căutau Muntele Mare, pe unde nu era...). Pe la Padiş, surpriză!! nu prea erau corturi (vreo 10 -15 cu totul, preţuri relativ mari, dar dacă te orientai puţin găseai şi un chioşc cu preţuri mai mult decât rezonabile). Am aflat de la doi turişti din Budapesta (oameni serioşi, profesori la un liceu) ca la cabană ar fi destul de curat şi că ar fi apă caldă. Nu am văzut cu ochii noştri dar presupun că aşa o fi fost.

După o binemeritată pauză de o jumătate de oră am plecat spre Poiana Vărășoaia, drum de o jumătate de oră (nouă ne-a luat ceva mai mult, că am dat de afine :)) ). Aici ne-am cazat la "Papa George" (nea Gheorghe Taichiș, 0788/601815), în campingul din Poiană Vărășoaia, un personaj remarcabil, mereu pus pe glume şi pe șotii (uneori involuntare, care explica turiştilor străini: "Asta este the topor şi aci sunt the lemne, aici e the apă").

Papa George şi soţia lui, Mărioara, ne-au fost tată şi mamă pentru o săptămână (şi adevărul e că ne-am simţit ca la noi acasă). În camping, ca şi la cabanele din zonă, e bine să aveţi rezervare. Condiţiile au fost excelente(foarte curat, mâncarea excelentă). În grupul sanitar comun există două duşuri cu apă caldă. (Preţurile sunt rezonabile 50 de lei căsuţa de 2 locuri, 60 - căsuţa de 4 locuri.. 5 lei o ciorbă mai mult decât consistentă). La camping există semnal Zapp, iar Connex şi Orange la vreo 200 de metri pe drumul forestier din faţa cabanei.

În zonă mai aveţi posibilitatea de a vă caza la cabana Cetăţile Ponorului (0740/104838, padis.ro) (situată ceva mai bine relativ la obiectivele din zonă). Nu am stat acolo dar am aflat că o noapte costă 30 de lei. Am mâncat şi acolo excelent. (Deşi se vedeau eforturi de a îmbunătăţi situaţia, condiţiile din sala de mese şi din grupul sanitar al cabanei puteau să fie şi mai bune).

Nu aveţi semnal de telefonie mobilă decât în Glăvoi (circa 20 de minute distanţă) şi atenţie!! dacă mergeţi cu maşina vă puteţi trezi cu bariera din Glăvoi( sau La Grajduri) închisă! În zona Glăvoi puteţi campa cu cortul şi există şi un punct fix de Salvamont. (Atenţie! Nu campaţi sub copaci! Au obiceiul prost să mai cadă din când în când la furtuni!). Am stat toată ziua de luni în căsuţă (din cauza ceţii dese de nu se vedea de la 3 metri, a ploii şi a vântului puternic). Companioni: nişte turişti cehi şi nişte maghiari (Hello Zoltan, hello Marton! Next year we will play some chess!).

Marţi am parcurs circuitul balcoanelor de la Cetăţile Ponorului (interesant avertismentul: Accesul pe balcoane se face pe riscul dumneavoastră). Circuitul este interesant, dar într-adevăr, balcoanele se află pe moment într-o stare jalnică. Am coborât la dolina 2 până în la apă dar am renunţat la parcurgerea peşterii spre dolina 1 din cauza debitului prea mare. Am luat-o pe drumul de jos până la dolina 1 unde, surpriză, cablul care permite coborârea spre imensul portal al Cetăţilor se afla într-o stare bună. Apa era furioasă, prilej pentru nişte poze şi pentru contemplare.

Am stat o jumătate de oră şi apoi am urcat la Cabana Cetăţile Ponorului şi apoi către Peştera Căput. (Pe care am găsit-o ceva mai greu... find ascunsă după nişte tufişuri!!). Vorba aceia, o găsiţi după tufişul numărul 3 pe stânga! Ne-am întors la Vărășaoia, via Cabana Padiş (Atenţie! Sunt multe locuri unde ar fi necesare săgeţi şi nu există, sau sunt unidirecţionale, deci harta "is a must", asta dacă nu cumva vă bazaţi ca şi noi pe amintiri şi pe presupuneri! Fiind vorba de circuite veţi găsi des acelaşi marcaj şi dacă nu cumva plecaţi în circuit de la cabana Padiş va apărea o uşoară stare de confuzie...Oricum, harta şi busola sunt binevenite).

În rest marcajele din zonă sunt dese şi noi. Ziua următoare a însemnat pentru mine revederea cu frumosul traseu Cetăţile Rădesei - Someșul Cald. Vreme frumoasă, o grămadă de afine şi doi companioni din Bistriţa (cam vorbareţi după părerea mea ;) ... plus că mi-au reamintit dacă mai era nevoie că mai bine mă chinui cu bătăturile vreo două luni decât să merg în adidaşi pe munte... şi în plus, judecaţi şi dumneavoastră: nu e mai logic să înveţi să stai în picioare decât să înveţi cum să cazi fără să te loveşti?!?). Admirabilă privelişte din punctul de belvedere, coborârea pe abruptul de imediat şi după ea, cele două peşteri din stânga văii, şi cascada Molohului au punctat o zi foarte frumoasă.

Joi! Zi scurtă sau aşa am crezut noi. O potecă, pe care presupun că nu mai trecuseră turişti de o bună bucată de vreme, ne-a dus la punctul unde se întâlnesc drumurile care duc La Grajduri, la Peştera Focul Viu şi Poiana Florilor, şi gheţarul Barsa. Am ales mai întâi priveliştea uluitoare a Pietrei Galbenei unde am stat şi am contemplat măreţia muntelui. O zi superbă! Se vedea partea sudică a Apusenilor... departe ... mult în spatele pârtiei de la Vârtop. Am plecat! Mai mult fiindcă ne propusesem mergem şi pe la Gheţari decât fiindcă am fi vrut să plecăm. Reveniţi la răscruce, am dat peste tot mai des întâlnitul grup de teribilişti plecaţi la traseu cu sticlă de bere în mână (oare părinţii vostrii ştiu pe unde le umbla odraslele??) mult prea ocupaţi de "palmares" pentru a putea vedea frumuseţile din jurul lor ("Ce să fie la Piatra Galbenei.. o piatră galbenă !?!????"). I-am reîntâlnit un sfert de oră mai târziu la Peştera Focul Viu, ocupaţi să arate fetelor vitejia lor :( .

În fine... Trebuie să ştiţi că intrarea în peşteră este închisă (Nu se poate merge decât până la intrare) şi că focul viu (dacă informaţiile mele sunt corecte), nu mai este la fel de spectaculos deoarece o bună bucată din tavan s-a prăbuşit. Plecăm de acolo un pic agasaţi şi facem cale întoarsă spre gheţarul Barsa. Nu am intrat în gheţar. Am coborât până la gheaţă şi am renunţat (deşi aveam la noi o cordelină). Nişte turişti maghiari ne-au spus că ar exista 8 intrări dintre care una ar fi mai accesibilă. Nu am insistat prea mult în a o căuta şi am plecat să ne odihnim pentru că a doua zi ne aştepta lungul drum către casă şi circuitul Galbenei.

A doua zi, surpriză, soarele este înlocuit de nori, a plouat toată noaptea. Am hotărât că circuitul Galbenei nu mai poate intra în discuţie aşa că marş la drum şi ne-am mai oprit 5 ore mai târziu la Pietroasa (cale de 20 de kilometrii). Am admirat (în ciuda ploii agasante) frumosul sat de vacanţă Boga şi Crișul (NR. Crisul Pietros. Mulţumesc lui Cristi_Dav pentru informaţie!), care curgea furios de-a lungul văii, creând sute de mici cascade. Autobuzul de (manele >:) ) din Pietroasa a pleacat la 13.40, şi apoi ia-mă nene (cu aventuri citadine) până în Braşov. Gata!! Asta a fost tură din 2005, asta a fost tot concediul. Aşteptam concediul 2006.


Cu respect, Ciprian!

Mulţumiri lui Bogdan - tovarăşul meu de drum, lui Papa George şi Mărioarei (şi acum mă gândesc la sărmăluţele dumneavoastră) şi tuturor prietenilor mai vechi şi mai noi cu care mă bucur de cărările munţilor.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024