Șapte zile în Făgărași

Data publicării: 11 aug 2009

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Ce faci atunci când auzi ca nişte prieteni de-ai tăi şi-au pus în plan să parcurgă creasta Făgăraşului? Răspuns final şi corect: Faci tot ce se poate să te alături şi tu. Zis şi făcut. Vorbesc de concediu, încropesc un mic plan şi situaţia se prezintă astfel: grupul pleacă joi, 30 iulie şi începe traseul al Turnu Roşu. Eu pot pleca doar sâmbăta, pe 1 august aşa că va trebui să ne întâlnim undeva pe traseu. Stabilim întâlnirea la Călţun.

Încep relatarea prin a da locurile în care colegii meu au campat în primele două nopţi: Şaua Suru şi Şaua Șerbotei, ambele locuri beneficiază de sursa de apă.

Ziua 1
Aventura mea începe sâmbătă dimineaţa la în jur de 5:30 în Gara Bartolomeu. În aşteptarea trenului ies la autostop şi am noroc să mă ia cineva până la Făgăraş. Apoi un microbuz mă duce până la începutul Transfăgărășanului, mai jos de Cârţişoara. Un localnic mă ia până în sat, iar de acolo doi clujeni, Cristina şi Cristi, mă duc până sus la Bîlea Lac. Ţin să le mulţumesc tuturor pentru ajutorul dat.

La Bîlea este lume multă, aglomeraţie mare. Rucsacul e greu, cu provizii pentru 8 zile, dar trag tare să scap de agitaţia din jurul lacului. Plec în forţă spre Şaua Paltinului pe un traseu destul de abrupt la început marcat cu bandă albastră. Ajung la indicatorul din Şaua Bîlei unde se precizează drumul spre Bîlea Cascadă pe lângă Lacul Doamnei( 3 ore, cruce roşie ). Aici, doi ciobani şi mai mulţi câini lenevesc privind Transfăgărășanul.


Nu stau prea mult şi îmi continui drumul. Mă întâlnesc cu trei domni mai în vârstă care coboară spre Bîlea.
- Mai e mult până în creastă? îi întreb.
- Care creastă? mă dojeneşte subtil şi părinteşte unul dintre domni.
- Creasta marcată cu banda roşie. Urc prima dată pe aici.
- Nu mai ai mult, uite, de acolo e curbă de nivel, mai ai de mers maxim 10 minute.
- Vă mulţumesc. Drum bun!

Ajung în Şaua Paltinului. Vremea e destul de bună, vizibilitatea de asemeni. În prim plan e Turnul Paltinului pe fundalul a trei mari vârfuri: Călţun, Lespezi şi Negoiu. Mă opresc puţin mai jos pentru o gură de apă proaspătă după care merg pe curbă de nivel spre Laiţa. Ajung la o porţiune cu cabluri pe care o traversez cu atenţie. Continui pe potecă şi ocolesc Vf. Laiţa pe o porţiune de urcare uşoară. Ceţurile încep a cuprinde Lăițelul. Poteca merge pe o pantă descendentă şi ajung la o nouă porţiune de cabluri pe care decid să o ocolesc. Toată treaba asta îmi dă destulă bătaie de cap. Se vede că încă nu m-am adaptat pe deplin la stitlul de mers cu rucsac mare şi greu.


Încep urcuşul pe Vf. Lăițel. Merg singur şi cam încet dar tot răul e spre bine. Din urmă mă prinde un grup de trei sibieni pe care îi mai văzusem la început de iunie la Bîrcaciu. Ne revedem cu bucurie şi continuăm împreună până la Călţun. Coborârea de pe Lăițel e destul de solicitantă şi urâtă( aşa zic genunchii mei ). Ajungem cu bine la Călţun iar sibienii pun cortul. Zona e extrem de aglomerată, e plin de turişti care urca sau coboară de pe Negoiu. Am parcurs distanta Bîlea Lac – Călţun în 3 ore.


În curând soseşte şi trupa alături de care aveam să petrec următoarea săptămână. Echipa e completă cum: Nea Mircea, Gabi şi Alina, Bogdan. Planurile mele de a urca Negoiul se cam năruie odată cu apariţia unei cețe dese care aduce o scădere drastică de temperatură. Aceasta se ridică destul de târziu, dar nu e bai. Pe peretele Călţunului intra în traseu 3 căţărători din Galaţi. Aveau să petreacă în perete toată după-amiaza. Noi decidem să stăm la refugiu, că sunt locuri suficiente şi, în ciuda aglomeraţiei din jur, nici măcar nu s-au completat în întregime.


Ceata se ridică abia spre seară. Prefer să fac câteva plimbări pe muchia nordică a Lacului Călţun. Câteva limbi de zăpadă se zăresc din locul acesta înalt. De aici se văd corturile, deocamdată în jur de 20. Cobor încet la amicii sibieni care sunt în plin proces de construcţie a unei cazemate în jurul cortului. Voia bună domina grupul nostru.

Ziua 2
În ziua următoare trebuie să ne mişcăm repede că avem întâlnire. Restul Familiei Arion va veni pe Transfăgărășan cu provizii pentru Nea Mircea, Gabi şi Alina. Aşa că ne trezim dis-de-dimineaţă şi avem norocul să nu prindem nici o adiere de vânt şi astfel să găsim Negoiul oglindindu-se în lac.


Plecăm în jur de ora 8. Ne luăm rămas bun de la sibieni, care merg spre Negoiu, iar noi o luăm frumuşel spre Lăițel urmând să campăm lângă Lacul Capra. Vremea e destul de bună, în sensul că soarele nu arde prea tare. Pauză binemeritată dar scurtă pe Lăițel şi câteva poze. Urmează coborârea şi zona cu cabluri pe care de data asta o parcurg cu bucurie Ajungem în Şaua Paltinului şi continuăm pe banda roşie spre Capra. Frumoasa privelişte a căldării Bîlea şi a şoselei este oareşcum estompată de aglomeatia de jos.


Ultimul vârf de dinainte de Şaua Capra îl ocolim pe o curbă de nivel. Poteca e clară la început, apoi urmează nişte zone de grohotiş unde există câteva momâi. Repede ne alăturăm marcajului cruce albastră care vine din sud, de la Cabana Salvamont şi care ne scoate la lac. Punem repede corturile pe un loc mai înalt şi mergem, pe banda albastră( Lacul Capra - Cabana Capra ) pe partea sudică a Trasnfagarasanului. Acolo suntem aşteptaţi cu o grămadă de bunătăţi şi de provizii de către D-na Vasilica, Dana şi soţul ei. Petrecem câteva ore agreabile. Pe creastă se adună ceva ceaţă şi simţul meteorologic al lui Nea Mircea intră în funcţiune. Sună adunarea şi începem urcarea spre Capra. Ajungem după 50 minute şi nu după mult timp avem parte de o repriză scurtă de ploaie.

Ziua 3
Dimineaţa scot capul din cort: e vreme bună, vizibilitate, nu e pic de nor şi de ceaţă. Mâncăm, împachetăm şi plecăm. Ţinta este Lacul Podragu. Urcăm uşor şi cotim. De aici vizibilitate bună. Se vede Refugiul Fereastra Zmeilor şi zona celor Trei Paşi de Moarte. Coborâm accentuat, mergem apoi pe curbă de nivel după care vine un urcuş scurt dar extrem de slicitant. Pe această zonă se găsesc câteva izvoare slabe. Depăşim pe această porțiune doi turişti ce par bine echipaţi dar care se mişcă cu mare dificultate fără să fie accidentaţi. Popas la Ferastra Zmeilor, studiem săgeţile, ne îndulcim cu câte o banană.


Plecăm pe creastă spre Trei Paşi de Moarte. Zona e mai accidentată şi poate fi evitată astfel:
1. Se merge pe banda albastră până la Cabana Podragu pe lângă Lacul Podrăgel.
2. Se merge pe banda albastră până după zona mai dificilă, după care o serpentină clară ne urca din nou pe banda roşie.


Gabi o asigură pe Alină. În sensul nostru de mers avem de urcat o zonă cu cabluri. Imediat după aceasta coborâm, tot ajutându-ne de un cablu. Continuăm pe o curbă de nivel şi mai avem de trecut, în urcare, încă o porţiune de lanţuri. Zona e aglomerată aşa că avem de stat la coadă. Pierdem destul timp însă trecem cu bine şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre Arpaș.


Pe porţiunea cuprinsă între Trei Paşi de Moarte şi urcarea spre Vf. Arpaș, după amintirile mele, trebuia să găsim două izvoare de apă. Nu am dat de nici unul.

Ieşim pe o creastă îngustă unde găsim o construcţie din pietre, monumentul Nerlinger. Spre sud ne delectăm cu imaginea Lacului Buda. Vremea devine instabilă, începe să se înoreze, din fericire nu e vânt. Parcurg cu mare plăcere această custură amintindu-mi că acum 8 ani paşii m-au purtat prin acelaşi loc împreună cu oameni dragi. Atunci mi s-a părut dificil pentru că bătea vântul în rafale.


Urcam spre Şaua Buda încet, cu răbdare, mergând constant şi oprindu-ne din când în când pentru o fotografie. Ne oprim aproape de vârf şi admirăm zborul a doi parapantiști curajoşi ce dansează parcă pe lângă creste. Se vede bine trapezul Viştea – Moldoveanu. Ne aşteaptă un coborâş anevoios până la Iezerul Podu Giurgiului. Companionii mei se declară supăraţi pe această bucată pentru că au nimerit într-o zonă expusă, unde poteca era ruptă iar prizele prea puţine. Eu am evitat zona, se pare involuntar, ocolind-o pe undeva pe deasupra. Înainte de a ajunge la lac avem parte şi de o scurtă repriză de ploaie.

În zona lacului depăşim un grup. Cineva, de asemenea campase acolo. Luăm puţină apă şi mergem în viteză spre Şaua Podragului. De acolo coborâm în căldare şi găsim un loc de cort pe o mică terasă aflată deasupra Lacului Podragu. Vizităm cabana şi bem nişte ceaiuri calde. Începe ploaia şi tine în jur de o oră. Câteva preţuri( vă spun ce am auzit pentru că nu există o listă afişată ):
1. ceai - 2 lei
2. rom - 4 lei
3. ceai cu rom : 2 + 4 =6 lei
4. cazare - 25 lei / loc
5. bere - 12 lei


Zona cabanei e extrem de murdară. Am văzut cam 3 adevărate rampe de gunoi şi dacă mai căutam mai găseam sigur. Împreună cu Nea Mircea explorăm zona oprindu-ne la turbinița care odată asigura energie electrică pentru cabană.

Se întunecă şi ne întoarcem la corturi. Aici surpriză: avem companioni o întreagă turmă de oi. Spre noi se îndreaptă sute de perechi de ochi curioşi.

Ziua 4
Dimineaţa scot capul din cort înainte de ora 6. Aceeaşi mare mulţime de ochi mă inspectează. Pare a fi din nou o zi frumoasă. Savurez dulcele somn de dimineaţă. La un moment dat se aud paşi şi o voce extrem de calmă:
- Hehe...hehe..hehehe...he...he..
Este ciobanul care pleacă la drum cu oile. Interesant modul ăsta de a mîna oile.


Facem şi noi ochi, strângem şi ne pregătim pentru ziua cea mare: azi vom fi pe Moldoveanu. Nişte vecini de cort din Cluj o iau înainte fără bagaje. Noi mergem ca de obicei în ritm constant. Urcăm în Şaua Podragu şi, în ciuda faptului că e o bucată bună de urcuş, suntem destul de proaspeţi. Îi ajungem apoi din urmă şi pe clujeni. Admirăm de sus văile nordice şi “crestele bălăurite” cum le spune Nea Mircea. Pauză mare înainte de a aborda Viştea.


Urcăm serpentinele cu răbdare şi atingem cei 2527m. Vreme bună, neașteptat de cald pe trapez. Părăsim banda roşie în favoarea punctului roşu care ne duce în 10-15 minute pe cel mai înalt vârf de la noi.


Traseul urmează în general creastă, geometric, Singura porţiune mai delicată este în acel V dintre cele două vârfuri unde am găsit turişti descumpăniţi şi uşor speriaţi. Le-am arătat cam cum trebuie abordată această porţiune şi până la urmă totul s-a terminat cu bine.


Ajugem pe Moldoveanu şi avem noroc să nu găsim decât doi turişti maghiari. Stăm cam 30 de minute pe vârf bucurându-ne de vremea bună şi de peisaj.


Pe vârf există două săgeţi spre sud aflate în stare deplorabilă( ca mai toate săgeţile indicatoare de pe ruta Călţun - Podragu ). Desluşim pe una Vidraru, pe altă Nucşoara. Marcajele şi timpii sunt indescifrabili.


Revenim spre Viştea. În zona V-ului ne luăm rămas bun de la colegii clujeni iar noi ne luăm bagajele din vârf şi coborâm spre refugiu. Vremea se strică repede, coborârea e anevoioasă din pricina pietrelor instabile. Facem o pauză de masă pe unul din platourile de deasupra Văii Viştea. Nici nu terminăm bine că se porneşte ploaia. Ne adăpostim în refugiu. Lângă refugiu se află în plină formare o nouă grămadă de gunoaie şi conserve. Păcat de acţiunea de curăţare făcută în luna iunie..

Ploaia încetează şi noi pornim la drum. Aproape de Lacul Gălășescu ploaia revine în forţă, de data asta cu volum mai mare şi cu tunete şi trăznete. Decidem să continuăm. Ploaia se opreşte ca prin minune timp pentru noi de a ne coborî pe următoarea vale cam 10 minute unde avem loc bun de cort şi apă.

Montăm repede corturile, luăm apă( ce e fain aici e că ai de urcat / coborât pe stâncă în jur de 5-6m până la apă, aşa că fiecare alimentare implica şi o scurtă repriză de căţărare). După asta mai vin două reprize sănătoase de ploaie. Noaptea e furtună, dar corturile noastre rezistă bine şi nu avem probleme.


Ziua 5
Dimineaţa suntem binecuvântaţi de Cel de Sus cu un soare cam anemic dar şi cu vânt puternic. Ceea ce ne ajută să punem în funcţie “uscătoria”. Din cauza asta plecăm destul de târziu astăzi, după ora 11. Ajungem repede în Fereastra Mică unde 3 măgăruşi ne privesc nedumeriţi. Pe drum îmi tot arunc privirea în spate la creasta Viştea Moldoveanu. Un popas mai lung facem după ce coborâm în Fereastra Mare a Sâmbetei. Ţinta noastră de astăzi este Curmătura Zârnei. Indicatorul din fereastră spune că avem de mers cam 3 ore.


Vremea agreabilă ne face ziua frumoasă. Ne oprim din vreme în vreme pe buza prăpastiilor spre a admira frumoasele căldări nordice. Din când în când ne bucurăm de câteva garofiţe. Poteca se intersectează cu o altă care duce la Cabana Valea Sâmbetei în două ore( punct roşu ). Continuăm până sub vârful Urlea de unde se desprinde o potecă marcată cu triunghi albastru până la fosta Cabană Urlea.

Facem o pauză binemeritată însă constatăm nori amenințători deasupra vârfului Dara. Ne mobilizăm şi încercam să mergem repede. Pe următoarea porţiune poteca merge pe sub o creastă îngustă. Marcajele dispar brusc şi sunt din ce în ce mai şterse. Ajungem la intersecţia cu traseul marcat punct albastru care duce în 20 de minute la Lacul Urlea.

Vântul se înteţeşte, poteca e clară, marcajele sunt rare. Ajungem pe creasta cea îngustă pe o porţiune de câţiva metri. Suntem aproape de drumul ce duce spre Dara. Nu se mai pune problema să ajungem pe acest vârf pentru că ceaţa ne invadează. Jos admirăm din goană frumosul Lac Urlea.

Ceea ce va urma se transformă într-o competiţie între noi şi ploaie. Oare cine va ajunge mai întâi la refugiu?

Peisajul se schimbă radical, crestele zimţate sunt înlocuite cu plaiuri domoale, înierbate. Marcajul este rar, mai mult pe pietre. Din fericire ceața se ridică şi putem continua drumul fără a ne rătăci, ba mai mult pe partea sudică zărim şi câteva lacuri.

Ajungem într-o şa. De aici urmează un coborâş lung până la Curmătura Zârnei. Pe dreapta zărim câteva corturi pe malul unui lac. Mai jos în zare se vede un adăpost alb, vechiul refugiu din Curmătura Zârnei. Plafonul de nori s-a ridicat iar noi continuăm coborârea lină într-un ritm accentuat. Pe ultima porţiune întâlnim o zonă stâncoasă şi coborâm cu grijă până aproape de refugiul cel nou.


Cursa a fost câştigată la mică distanţă de ploaie. Ea a ajuns la refugiu înaintea noastră cu vreo 20-30 de metri. Ne adăpostim şi luăm masa. La refugiu mai sunt doi suceveni, o fată şi un băiat veniţi de la Rudăriţa. Ploaia e scurtă însă.

Vremea se îmbunătăţeşte şi profit de ocazie pentru a explora zona ochiurilor de apă din Curmătura Zârnei. Spre sud e o vale adâncă unde se văd bine câteva cascade. Tot spre sud e vizibilitate care permite observarea Masivului Iezer - Păpuşa.


Spre nord e Valea Pojortei şi într-un luminiş se zăreşte şi ceea ce a mai rămas din Cabans Urlea.La picioarele noastre, tot pe partea nordică se întinde un mare afiniş şi bineînţeles că nu ratăm ocazia de a savura afine direct de la sursă.

Vechiul refugiu din Curmătura Zârnei e inutilizabil, este distrus complet. Lângă el şi în el sunt o grămadă de conserve. Şi totuşi pe unul din pereţii interiori ai vechiului refugiu am găsit o informaţie utilă: stătea scris apa - 10 minute iar dedesubt o segeată arata direcţia sud-est. Am coborât în sensul arătat de săgeată şi am găsit două vâlcele înierbate. La baza lor se află două izvoare. Timpul dat pe perete este bun am făcut exact 10 minute pe ceas.


Seara admiram apusul de soare sângeriu undeva după Vf. Urlea. La refugiu mai apare un excursionist, un anume Radu Antonescu din Bucureşti care ne întreabă de apă etalând doua sticle de apă minerală Vâlcele. Grupul său e undeva în spate şi se pare că va înopta în Fereastra Mare. După vreo două ore mai apar doi membri din acel grup. În toiul nopţii mai vin încă doi dar aleg să stea afară, la cort. Restul grupului nu am aflat pe unde au înoptat.

Noaptea e aprigă, e ploaie mare şi vânt. Atmosfera începe să se liniştească însă pe la ora 10. Cei doi suceveni pleacă înaintea noastră cu gândul de a ajunge aproape de Viştea.

Ziua 6
Noi pornim târziu, pe la 12:20 şi începem să urcăm voiniceşte Zârna. Trecem hotărâţi prin mijlocul unei stâne de oi, câinii nu ne pun probleme mulţumindu-se doar să ne latre de la distanţă. Un pic mai încolo abordăm aceeaşi atitudine şi iarăşi trecem cu bine. Sfaturile domnului Mititeanu au fost extrem de utile. Şi se pare că funcţionează.

Pe muntele Zârna găsim trei izvoare puternice, alimentăm şi continuăm pe plaiuri domoale spre Curmătura Brătilei. Din când în când dăm de câte un stâlp căzut. Îi luăm şi îi punem la verticală. Să sperăm că vor ţine. Nea Mircea se apucă de strâns gunoaiele( din fericire nu foarte multe ) din traseu. Primul trofeu e petul de apă minerală Vâlcele al d-lui Antonescu.

Din fericire am avut din nou timp senin ceea ce ne-a facilitat orientarea. Coborârea spre curmătura Brătilei ne-a cam supărat un picuţ că am văzut mai apoi ceea ce era de urcat. Pe săgeata indicatoare de lângă tău am găsit un marcaj care ne duce în Iezer - Păpuşa. Se spunea că refugiul Iezer e la 8-9 ore.

Nu zăbovim aproape deloc în Curmătura Brătilei şi ne îndreptăm spre refugiul Berevoiescu. Îl zărim undeva, departe, e un semicilindru de tablă ruginită. Pare a avea aceeaşi structură cu refugiul Toma Boerescu de la Călţun. O lungă bucată de urcare uşoară, foarte slab marcată( noroc că poteca e clară ) ne scoate lângă Vf. Berivoiul Mare. Până la refugiu mergem pe nemarcate, punctul albastru de pe harta noastră nu există în teren. Lângă refugiu e un loc în care s-a strâns apă, o baltă mai mare.


La refugiu tristeţe mare. Tabla e ruginită şi găurită pe alocuri, înăuntru e mizerie, nu a mai rămas decât scheletul metalic, scândurile nu mai există. O săgeată indicatoare complet ruginită e sprijinită de refugiu. Un punct odată albastru şi o săgeată spre un izvor se văd în fata refugiului.

Facem o pauză de masă. E abia ora 16 şi decidem să continuăm şi să punem cortul pe undeva mai jos. Revenim în marcaj, mai punem la verticală încă vreo doi stâlpi. Începem să ghicim creasta Pietrii Craiului care acum e învăluită în nori. Coborâşul e destul de lin, apariţia ceţii începe să ne îngrijoreze. Din fericire pe porţiunea de după Berevoiescu marcajele par a se fi înviorat. Cu siguranţă au fost refăcute, căci albul şi roşul par a fi proaspete. Problema rămâne însă lipsa stâlpilor. Marcajul este tot pe pietre şi destul de des aşa că ne descurcăm. Un pic mai sus de Lerescu întâlnim doi turişti germani. Un pic mai jos, săgeţi indicatoare: una ne arată spre un izvor aflat la 300m, banda roşie merge la Rudăriţa în 2 ore.

Suntem extrem de surprinşi de această veste. Una din două: ori indicatorul din Curmătura Zârnei avea trecut greşit timpul(12 ore până la Plaiul Foii) ori noi ne-am mişcat foarte-foarte repede. Nu e nici măcar ora 18. Hotărâm să mergem mai departe. O scurtă repriză de ploaie ne obligă să punem pelerinele pe noi.

Undeva în vale dăm de Stâna din Lerescu. Ce ar fi să rămânem, aici la stână? Ar fi o încheiere pe cinste a turei noastre. Ciobanii sunt de treabă, ne oferă adăpost şi ne poftesc în stână. Au aici gospodărie în toată regula: au vreo 500 de oi, 20 de vaci, doi vțtei, măgari, cai, porci. Privelişte pe măsură: Lacul Pecineagu, Piatra Craiului şi Vf. Păpuşa sunt aproape de noi.


Deci e munca multă. Ajutăm şi noi cum putem şi cu cât ni se permite. Gabi dă oile în strungă. Eu şi Nea Mircea punem la loc gardul dărâmat de unul din viței. Asistăm la ritualul fabricării brânzei. Oamenii aceştia muncesc enorm. Se culcă târziu, pe orele 23-24 şi se trezesc la 3 dimineaţa, mulg oile şi vacile şi fac brânză.

Ciobanii ne omenesc cu mămăligă, brânză şi mai ales cu jintiţă. Ne fac şi bulz. Problema e că de la atâta jintiţă nu reuşim să mai terminăm bulzul ciobănesc. Rămâne pentru dimineaţă.

Ziua 7
Noaptea plouă în reprize. Mă trezesc strigătele din noapte ale ciobanilor, semn că a început iarăşi mulsul. Dimineaţa e ploaie măruntă. Ceața domină toate văile aflate la picioarele noastre. Creasta Pietrii Craiului se ghiceşte cu greu.


Facem bagajul. Plătim toate cele bacilor şi le mai lăsăm ceea ce avem bun şi neînceput. Ceaţa e deasă şi unul din ciobani ne arată poteca spre drumul marcat. Coborâm accentuat la început prin pădure înaltă de brad, cu marcaje bune şi relativ dese, apoi prin poieni cu brazi mici unde marcajul lipseşte cu desăvârşire. Ajungem la o zonă defrişată unde bâjbâim în căutarea potecii. Dăm într-un drum de TAF, coborâm puţin şi găsim marcajul. Drumul continuă prin pădure şi avem parte de un urcuş susţinut până la o zonă cu 3 săgeţi indicatoare marcate cu banda roşie:
- una ne trimite în Crai
- o alta la Rudăriţa
- a treia pe creasta Făgăraşului

Urmează o coborâre grea prin pădure până ce ajungem la un drum forestier. Aici trecem râul şi avem iarăşi parte de ploaie. De data asta e ploaie serioasă care ne udă bine până la Rudăriţa. De la stână am făcut fix două ore.

La canton fusese o reuniune mare, e multă lume care se plimbă de colo-colo. Cerem adăpost, cei de acolo sunt foarte amabili, ne poftesc înăntru şi ne dau chiar şi nişte scaune. Ne schimbăm în haine uscate şi aşteptăm cuminţi pe fratele Alinei care va veni cu maşina după noi.

Între timp primim fiecare câte o cafeluţă. Apoi apar şi doi litri de vin. Ceea ce ne face mult mai veseli şi mult mai vorbăreţi în constrast cu vremea câinească de afară. Domnilor de la Rudăriţa, vă mulţumim frumos.


Asta e finalul turei noastre. O tură frumoasă, de anduranţa, pe care am parcurs-o cu răbdare tocmai în ideea de a nu face maraton şi de a ne bucura din plin de tot ce ne-au oferit Fagarasii.

Informaţii utile

Locuri de cort:
Şaua Suru
Lacul Avrig
Refugiul Scara
Şaua Serbotei
Lacul Călţun( loc de cort şi refugiul Toma Boerescu )
Lacul Capra
Iezerul Podu Giurgiului
Lacul Podragu
Valea Rea( loc de cort şi refugiul Viştea )
Lacul Gălășescu
-următoarea Vale
Fereastra Mică a Sâmbetei
Lacul Urlea
Curmătura Zârnei(loc de cort şi refugiu )
Curmătura Brătilei
Berevoiescu
Curmătura Lerescu

Şi cu siguranţă mai sunt şi altele..

Surse de apă între Călţun şi Rudăriţa:
Călţun
Sub Turnul Paltinului
Lacul Capra
Între Lacul Capra şi Fereastra Zmeilor
Iezerul Podu Giurgiului
Podragu
Valea Rea
Valea Gălășescu
Fereastra Mică a Sâmbetei
Lacul Urlea
Curmătura Zârnei
Pe muntele Zârna
Curmătura Brătilei
Refugiul Berevoiescu
Şaua Lerescu
Mai jos de Stâna din Lerescu
Valea Lerescu( Rudăriţa )

Despre marcaje, stâlpi şi săgeţi indicatoare între Călţun şi Rudăriţa
Sectorul Călţun - sub Vf. Urlea - marcaj foarte bun
Sub Vf. Urlea - Curmătura Zârnei - marcaj pe pietre, mai rar şi şters pe alocuri, poteca e clară.
Curmătura Zârnei - Curmătura Bratilei - marcaj rar dar în stare decentă pe pietre, câţiva stâlpi.
Curmătura Brătilei - Refugiul Berevoiescu - marcaj rar, pe pietre şi foarte şters
Refugiul Berevoiescu - Curmătura Lerescu - marcaj rar, pe pietre, dar în stare bună
Curmătura Lerescu - Rudăriţa marcajul e în stare bună însă lipseşte cu desăvârşire pe o bucată dominată de ierburi înalte şi brăduţi. Poteca nu e clară.

Săgeţile de la Călţun sunt foarte degradate, doar cea care arata drumul spre Piscul Negru e utilizabilă.
Săgeţile din Şaua Paltinului sunt ok, se văd marcajul şi timpii.
Săgeţile de lângă lacul Capra, zona Monumentului Alpiniştilor sunt deteriorate însă utilizabile.
Săgeţile din Fereastră Zmeilor sunt amplasate şi pe stânci, nu numai pe stâlpi. Sunt în stare bună.
Săgeţile din zona Podragu( cabană şi să ) sunt ok, se văd marcajul şi timpii.
Săgeţile de pe Vf. Viştea sunt doar puţin deteriorate, se văd marcajele şi timpii.
Săgeţile din zona refugiului Viştea sunt în stare bună.
Săgeţile din Fereastră Mare a Sâmbetei sunt doar puţin deteriorate, se văd marcajele şi timpii.
Săgeţile din vecinătatea Vf. Urlea sunt deteriorate, dar se pot citi marcajele şi timpii.
Săgeţile din Curmătura Zârnei sunt în stare bună.
Săgeţile din Curmătura Bratilei: cea spre Rudăriţa şi cea spre Iezer-Papusa sunt în stare bună, cea spre Urlea deteriorată complet.
Săgeata de lângă Refugiul Berevoiescu e inutilizabilă.
Săgeţile din Curmătura Lerescu sunt în stare bună.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024